KOINONIA: 05 decembrie 2009

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului.

"Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul"

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce ?

Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh : dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.

Deci « mila şi adevărul », pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul lui Constantin de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.

La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulire vrednică de bătaie, căci Arie săpa la temeliile creştinismului, în care stătea sau cădea creştinismul, cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Înaintemergătorului său. Deci Sfinţii Părinţi amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. La porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae.

Iată deci pasiunea pentru adevăr cum n-au mai avut-o ceilalţi Sfinţi Părinţi !

Tot aici se pot socoti şi intervenţiile energice ale sfântului, când în două rânduri erau condamnaţi la moarte nişte nevinovaţi şi i-a scăpat.

Aşa, odată, într-o mare secată, a aprovizionat cu grâu cetatea sa, scăpând-o de foamete.

A scăpat de mizerie şi păcat trei fete sărace, înzestrându-le pe ascuns ca să se poată căsători.

Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie. Poate că şi aici stă o taină a sfinţeniei lui : capacitatea lui de suferinţă, suferinţa pe care o aduna de la toţi, [ceea ce] îi făcea iubirea mai strălucitoare, şi care apoi mai multă suferinţă atrăgea, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea cresc în progresie.

Iată o taină a luminătorilor lumii. Aceeaşi explicaţie o au şi minunile ce le-a făcut Dumnezeu ca răsplată a oamenilor pentru dragostea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni întru sfinţii Săi. Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul.

Aşa se face că Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire în numele iubiţilor Săi : iubitori de oameni.

Părintele Arsenie Boca, Seminţe duhovniceşti

Ultima predică a părintelui Daniil Sisoev: De ce îi slujim diavolului care desparte şi nu lui Hristos care uneşte ?

15 noiembrie 2009

Vă felicit cu ocazia zilei Învierii! Iar acum, în aceste zile de toamnă, vreau să vă atrag atenţia asupra unei ispite care vine din ce în ce mai des printre oameni. Această ispită este a certurilor care se nasc între creştini. Din păcate, am senzaţia că în ultima vreme vrăjmaşul neamului omenesc se ocupă exclusiv cu înveninarea creştinilor unii împotriva altora pentru cele mai lipsite de importanţă/ de nimic motive. Oamenii au devenit, într-adevăr, atât de agitaţi şi se află permanent într-o stare sufletească anormală, inumană.

Desigur, pe de o parte, psihologia spune că un stres autumnal crescând afectează oamenii, dar, pe de altă parte, cel mai important lucru este că oamenii au uitat calitatea lor principală, de creştini, au uitat că sunt copii ai Tatălui ceresc şi fraţi şi surori între ei, pentru că noi toţi ne-am născut din apa aceluiaşi Botez, suntem mirunşi de acelaşi Duh Sfânt şi ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir. Iar Domnul spune : « Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema ». Cel care îi împacă pe oamenii învrăjbiţi săvârşeşte un act de mare virtute. Şi Sf. Ap. Pavel spune : « Pe cât se poate, întrucât depinde de voi, trăiţi în pace unii cu ceilalţi ». Şi totuşi, în mod constant, creştinii ortodocşi cad în această capcană. « Din ce partid eşti ? », « În ce relaţie te afli cu o tendinţă sau alta ? », « Al cui eşti tu ? » Da ? Acelaşi lucru se petrecea şi în biserica din Corint : « Ai cui sunteţi voi ? Ai lui Pavel ? Ai lui Chefa ? Ai lui Hristos? Sau ai lui Apollo?”. Ce-a spus Sf. Ap. Pavel: “Oare s-a împărţit Hristos? S-a răstignit Pavel pentru voi? Sau aţi fost botezaţi în numele lui Pavel?”

Adevărat, nu este potrivit unui creştin să se ralieze niciunui partid. Noi toţi îi aparţinem partidului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Voi şi eu suntem Creştini. Suntem partea Lui. Suntem aleşi de Dumnezeu dintre toate naţiile pământului. Suntem aleşii lui Dumnezeu. Suntem preoţie împărătească. Oamenii pe care Dumnezeu i-a despărţit de întuneric, i-a adus la miraculoasa lumină a dragostei dumnezeieşti. De ce ne comportăm ca şi cum am trăi în mârşava răzvrătire a acestei lumi ?

De ce îi slujim diavolului care desparte şi nu lui Hristos care uneşte ? De ce ne considerăm pe noi înşine îndreptăţiţi la ură, la mânie, la bârfire continuă şi la scandaluri ? De ce credem că avem dreptul să ne umplem de indignare ? Aşa ceva nu-I place Domnului, aşa ceva este de la satana, care vrea să-i despartă pe creştini şi să distrugă pacea.

Amintiţi-vă că soarta lumii şi a acelor ţări în care ne aflăm, inclusiv Rusia, nu depinde de faptele/ acţiunile ateilor. Ce puteţi lua bun de la ei ? Un asemenea om este în întuneric şi sub influenţa diavolului. Sigur că pe cei din alte grupuri el îi urăşte şi se înfurie împotriva lor. Nu te poţi aştepta la nimic altceva de la asemenea oameni. Dar uimitor este că oamenii(în loc să-şi amintească această mare datorie a noastră de a trăi în pace), încep să aducă duhul răzvrătit al acestei lumi în Sfânta Biserică. În mod clar, acesta iese din gura diavolului. Numai el ne inspiră monstruoasa idee de a ne învrăjbi unii cu alţii. Noi nu putem trăi la fel cu acei care nu au Dumnezeu. Cum spune Domnul : "Cum vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii mei ? Dacă veţi avea dragoste unul pentru altul " . Nu dacă, după cuvântul Apostolului, vă veţi urî, invidia şi jigni unul pe altul"[...].

Într-adevăr, acum diavolul vrea să-i dezbine pe creştini şi aşa să distrugă toate cele pe care se sprijină ei. Datorită creştinilor Dumnezeu mai ţine lumea. Datorită creştinilor Dumnezeu dă pace neamurilor. De ce aceste războaie? Ele se petrec atunci când creştinii uită să fie uniţi, când se leagă de această lume...

Video :

http://www.youtube.com/watch?v=unIrR38NHf8&feature=player_embedded

Sursa : http://www.johnsanidopoulos.com/2009/12/fr-daniil-sysoevs-last-sermon.html

Foto: http://www.xronika.az/sng/

Sfântul Sava cel Sfinţit (5 decembrie)

Sfântul Sava cel Sfinţit s-a născut în secolul al V-lea în Capadocia, din părinţi creştini evlavioşi, Ioan şi Sofia. Tatăl să era comandant militar. Călătorind la Alexandria cu ptrobleme militare, soţia l-a însoţit, dar l-au lăsat pe fiul lor de cinci ani în grija unui unchi. Când băiatul a împlinit opt ani, a intrat în mănăstirea Sf. Flavian, situată în apropiere. Dăruit de Dumnezeu, copilul repede a învăţat să citească şi a devenit cunoscător al Sfintei Scripturi. În zadar încercau părinţii să-l readucă pe Sf. Sava în lume şi să se căsătorească.

În tinereţea sa, aflându-se odată în grădină şi vrând să mănânce un măr, l-a luat în mâinile sale şi a zis : « Frumos la vedere şi bun de mâncare, dat tu ne-ai ucis pe noi ». Atunci l-a aruncat şi a călcat pe el zdrobindu-l şi s-a hotărât ca niciodată în viaţă să nu mănânce vreun măr. Astfel Părinţii de la Mănăstirea Sfântul Sava până în zilele noastre nu mănâncă mere, ca o tradiţie instaurată în cinstea Sf. Sava.

Când avea vreo şaptesprezece ani, el a primit tunderea în monahism şi a dobândit atâta pricepere la postire şi rugăciune încât i s-a dat darul facerii de minuni.. După ce a petrecut zece ani la Mănăstirea Sf. Flavian, el a plecat la Ierusalim şi de acolo la Mănăstirea Sf. Eftimie cel Mare(prăznuit la 20 ianuarie). Dar Sf. Eftimie l-a trimis pe Sf. Sava la Avva Teoctist, egumenul mănăstirii din apropiere, în care se ţinea strict regula cenobitică de viaţă. . Sfântul Sava a trăit în ascultare la această mănăstire până la 30 de ani.

Sfântul Eftimie cel Mare
( www.eikonografos.com )

După moartea Bătrânului Teoctist, succesorul său l-a binecuvântat pe Sf. Sava să se zăvorască într-o peşteră. În zilele de sâmbătă, totuşi, el îşi părăsea ermitajul şi venea în mănăstire, unde participa la slujbele bisericeşti şi mânca împreună cu fraţii. După ceva timp, Sf. Sava a primit permisiunea de a nu-şi mai părăsi ermitajul şi s-a nevoit în peşteră cinci ani

Sf. Eftimie călăuzea cu grijă viaţa tânărului monah şi, văzându-i maturitatea duhovnicească, a început să-l ia în pustia Rouba cu el. Se instalau acolo la 14 ianuarie şi rămâneau până la Duminica Stâlpărilor/ Floriilor. Sf. Eftimie îl numea pe Sf. Sava un bătrân-copil, încurajându-l în dobândirea virtuţilor monastice.

Când Sf. Eftimie a adormit întru Domnul(+473), Sf. Sava s-a retras de la această Lavră şi a s-a mutat într-o peşteră de lângă Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan(4 martie). După câţiva ani, ucenicii au început să se adune în preajma Sf. Sava, căutând viaţă monahicească. Când un stâlp de foc i-a apărut în faţă Sf. Sava, pe când mergea, s-a oprit şi a găsit o peşteră încăpătoare în formă de biserică.

Minunata descoperire a unui izvor de apă sfinţită de către Preacurata la sf. Sava
(http://www.rel.gr/photo/displayimage.php?album=67&pos=3)

Sf. Sava a întemeiat alte câteva mănăstiri. Multe minuni s-au petrecut prin rugăciunile sale : un izvor de apă sfinţită a ţâşnit la Sf. Lavră ; pe vreme de secetă s-au pornit ploi abundente şi s-au vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. Sf. Sava a alcătuit prima regulă monastică pentru slujbele bisericii, aşa-numitul « Tipicon de la Ierusalim », acceptat de toate mănăstirile din Palestina.

Sfântul Sava şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 532.( http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=103477)