…viaţa aceasta este umbră şi vis…
luni, 5 octombrie 2009
Apa care curge pe alături(II)
…viaţa aceasta este umbră şi vis…
„Nenorocit este omul încă din pântecele mamai sale şi până la mormânt: se naşte cu plângere, trăieşte în lume cu plângere, pluteşte ca o corabie pe mare , care fie se înalţă, fie se coboară, şi moare tot cu plângere.
Am trăit în casă bogată, am trăit şi în bordei. Trecând timpul, tihna s-a luat de la mine. Astăzi trăiesc în bordei şi în strâmtoare, iar ce a fost nu va mai fi. Am stat la masă îmbelşugată, dar am şezut şi la masă sărăcăcioasă. Au trecut aceste zile, au trecut toate[…] toate trec. Am gustat dulceaţa şi amărăciunea – apoi gustul, dulceaţa şi amărăciunea s-au îndepărtat de la mine. Am ascultat muzică plăcută, dar a trecut vremea aceea şi veselia mea a încetat. M-am îmbrăcat cu haine bune – a trecut timpul şi veşmintele strălucitoare s-au luat de la mine. Am mers cu trăsura – a trecut acea vreme şi toate acestea nu mai sunt. Am stăpânit peste slugi şi robi – a trecut însă vremea aceea şi s-au luat de la mine. Am avut prieteni şi cunoscuţi, dar acele zile au trecut şi ei s-au transformet fie în vrăjmaşii mei, fie în fraţi făţarnici. Ceea ce s-a petrecut cu mine se întâmplă în această lume cu fiecare om.
Unde este acel timp în care eram fericit, în care eram sănătos, vesel, bucuros, slăvit, lăudat şi respectat, în care mă desfătam la mese îmbelşugate în acordurile muzicii şi mergeam cu trăsura? A trecut timpul şi odată cu el a trecut şi fericirea, şi mângâierea mea. Unde este acea vreme când eram nefericit, bolnav, trist, scârbit, hulit şi defăimat, ocărât şi batjocorit[…]? Au trecut acele ziule şi astfel a trecut toată nefericirea mea. Totul trece – şi ceea ce se întâmplă astăzi trece, căci totul trece dimpreună cu timpul efemer.
Ceea ce omul vede la el, acelaşi lucru se întâmplă cu oricare. Nu există om care de la naştere până la moarte să rămână statornic, fie în bunăstare, fie în nenorocire. Aşa cum sub cer este fie timp frumos, fie vreme mohorâtă, fie vreme urâtă şi furtună, fie senin şi linişte, tot aşa se întâmplă şi fiecărui om – este fie în bunăstare, fie în nenorocire, fie cuprins de frică, fie plin de linişte şi pace, fie întristat, fie bucuros.
Creştine, precum curge apa, ducând cu ea tot ceea ce pluteşte deasupra ei, tot aşa şi timpul vieţii noastre trece laolaltă cu toată bunăstarea şi nenorocirea noastră. Aşa trece toată viaţa noastră. Cum au trecut şi zilele de altădată şi tot ceea ce s-a petrecut în acea vreme, aşa a trecut şi fericirea, şi nefericirea noastră, şi tot aşa trece şi viaţa noastră dimpreună cu tot ceea ce se întâmplă de-a lungul ei. Aşa cum zilele noastre trecute le vedem ca-n somn, şi cu ele toată bunăstarea şi nenorocirea noastră, tot aşa şi cealaltă vreme până la sfârşitul vieţii noastre o vom vedea ca în vis. Atunci numai ne vom aminti şi vom cugeta că aşa şi aşa s-a întâmplat cu noi. Aşa este viaţa noastră în această lume!”
Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţă, 2008, pp.261-262.
Apa care curge pe alături(I)
"Am fost copil – a trecut aceasta. Am fost adolescent – a trecut şi aceasta. Am fost tânăr – şi aceasta s-a depărtat de la mine. Astăzi părul meu încărunţeşte şi sunt lipsit de puteri la bătrâneţe.
Dar şi aceasta trece şi mă apropii de sfârşit. Voi merge în pământ.
M-am născut ca să mor. Mor ca să trăiesc."
Ca apa care curge pe alături, aşa este şi viaţa noastră, şi tot ceea ce se întâmplă în viaţă. Vedem că apa curge în râu şi trece, iar odată cu ea trec şi cele ce curg pe deasupra ei, adică lemnele, gunoaiele ş. a.
Creştine, tot aşa trece şi viaţa noastră, iar împreună cu viaţa, atât bunăstarea, cât şi nenorocul trec pe lângă noi. Iată, mai înainte nu am existat, dar acum exist în această lume, ca şi celelalte făpturi. « Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit »(Psalm 118, 73). Am fost copil – a trecut aceasta. Am fost adolescent – a trecut şi aceasta. Am fost tânăr – şi aceasta s-a depărtat de la mine. Astăzi părul meu încărunţeşte şi sunt lipsit de puteri la bătrâneţe. Dar şi aceasta trece şi mă apropii de sfârşit. Voi merge în pământ. M-am născut ca să mor. Mor ca să trăiesc. “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!”(Luca 23, 42)
Ceea ce se petrece cu mine se petrece cu toţi oamenii. Am fost sănătos şi apoi bolnav, şi iarăşi sănătos şi iarăşi bolnav – şi a trecut şi asta. Am avut parte şi de fericire şi de necazuri. Timpul a trecut şi toate le-am lăsat în urmă. Am fost respectat – timpul a trecul şi respectul s-a depărtat de la mine. Oamenii mă respectau şi mă admirau – a trecut timpul şi nu mai am parte de aceasta. Am fost vesel şi am fost trist, m-am bucurat şi m-am întristat.
Iar astăzi acelaşi lucru mi se întâmplă: trec zilele şi împreună cu ele trece şi tristeţea, şi veselia, şi bucuria, şi plânsul. Oamenii m-au lăudat şi m-au slăvit, m-au hulit şi m-au defăimat. Cei ce m-au lăudat, aceia m-au şi condamnat, iar cei ce m-au hulit, aceia m-au şi lăudat. A trecut timpul, au trecut toate: şi lauda, şi hula, şi slava, şi necinstea. Acelaşi lucru îl aud şi astăzi: fie laudă, fie hulă, fie proslăvire, fie necinstire. Ştiu că şi aceasta trece: odată cu vremea trec şi hula şi lauda, şi slava şi necinstea. Ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu mine, aceea se întâmplă fiecărui om care trăieşte pe acest pământ. Aşa este lumea – aceasta este „statornicia” ei; aşa este şi viaţa noastră în lume.”
Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţă, 2008, pp.260-261.
Foto: http://www.stiri.romanism.net/?p=1038
Cuminţenie
Nu aştepta nimic anume, dar primeşte tot ce-ţi trimite Domnul ca dar cu totul şi cu totul special !
***
« Pe cât este de departe cerul de pământ, pe atât sunt de departe gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor şi nici nu se poate altfel. Suntem surghiuniţi, iar surghiuniţii nu trebuie să se minuneze că suferă jigniri şi amărăciuni. Suntem sub epitimie, iar epitimia este alcătuită din necazuri şi greutăţi . Suntem bolnavi, iar bolnavilor le sunt mai de folos leacurile amare. Mântuitorul însuşi, în toată viaţa Lui n-a avut unde să-şi plece capul, şi această viaţă Şi-a sfârşit-o pe cruce – pentru ce, dar, să aibă următorii Lui o soartă mai bună ? Duhul lui Hristos este duhul pregătirii de a răbda orice şi a purta cu inimă bună toate strâmtorile. Desfătările, onorurile, luxul, îndestularea sunt străine de căutările şi gusturile sale. Calea sa trece printr-o pustie neroditoare şi lipsită de bucurii. Acest lucru ni-l închipuie peregrinarea de patruzeci de ani a israelitenilor prin pustie. Dar cine urmează această cale ? Cel care întrezăreşte dincolo de pustie Canaanul, unde curge lapte şi miere. În vremea călătoriei sale el primeşte mană, însă nu de pe pământ, ci din cer, nu trupească, ci duhovnicească. Toată slava lui este înăuntru. »
Sf. Teofan Zăvorâtul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
