Opinii ale unei cititoare de 15 ani despre noul roman scris de Părintele Savatie
„...cel mai important lucru este înţelegerea faptului că iubirea este arma ce îl distruge pe diavol...”
„Diavolul este politic corect” de Savatie Baştovoi trage un semnal de alarmă pentru oameni, creştini sau necreştini deopotrivă, în privinţa unui viitor posibil al umanităţii, plecând de la semnele din Biblie. Acesta aduce în prim-plan consecinţele actelor unui guvern mondial şi efectele pe care acestea le au asupra societăţii.
Întâmplările sunt observate prin ochii unui bărbat de 40 de ani, pe nume Iacob Kohner. Acesta duce o existenţă aproape sedentară, navigând mai toată ziua pe internet, vorbeşte pe chat cu diverşi necunoscuţi, îşi câştigă existenţa apărând ocazional prin reclame şi mănâncă mâncare nesănătoasă. Aceasta este imaginea omului care şi-a pierdut pofta de a trăi şi care nu are nici un ideal de viaţă. Iacob este o victimă a regimului, ca mulţi alţii. Legea nr. 182/ 110, conform căreia toţi oamenii trebuie să fie euthanasiaţi la împlinirea vârstei de 65 de ani, reprezintă o piatră pe inima lor, căci ştiu la ce vârstă vor muri, dar şi un motiv de indignare pentru mulţi, că nu le este permis să trăiască atât cât le-a dat Dumnezeu.
O altă lege face ca lucrurile să fie şi mai sumbre: castrarea celui de-al doilea născut – sau amenda de 100 000 de $ - promulgată special pentru reducerea populaţiei şi pentru o mai bună manipulare de către guvern. Aceasta este una din cauzele principale ale nefericirii lui Iacob. Fiind al doilea născut, nu-şi poate întemeia o familie şi cântăreşte 120 de Kg. , devenind o ruşine pentru societatea în care trăia.
Aceasta este lumea în care trăieşte Iacob: crudă, ostilă, neagră, o lume în care puţini sunt fericiţi. Însă, din fericire pentru el, lucrurile nu continuă aşa. Influenţat de Biblia primită ca moştenire de la mama sa şi de noul său prieten, Vik, Iacob începe să-şi schimbe viaţa. De acum, el începe să realizeze ceea ce este adevărat şi nu fals, bun şi nu diabolic, fericirea, şi nu nefericirea, şi să trăiască în slujba lui Dumnezeu. Însă cel mai important lucru este înţelegerea faptului că iubirea este arma ce îl distruge pe diavol, aşa cum reiese din dialogul cu Preasfinţitul părinte:
- Ce înseamnă să iubeşti?
- Să iubeşti înseamnă să simţi suferinţa celuilalt ca pe a ta.
- Şi să lupţi?
- Şi să lupţi.”
Iulia N., Colegiul Naţional I. L. Caragiale, Ploieşti
( eseul este redactat în aproximativ 40 de minute, ca lucrare de control cu subiect special pentru prima cititoare a cărţii în întregime).