miercuri, 23 iunie 2010
"Când toate acestea le vei pătimi, bucură-te, zice Domnul ; că plata ta multă este în ceruri!
“Vezi, fiule/ sau fiică, ce fel de făgăduinţe dai Stăpânului Hristos. Pentru că sfinţii îngeri sunt de faţă în chip nevăzut, scriind această mărturisire a ta, care-ţi va fi cerută la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.
Deci, te povăţuiesc pe tine la viaţa cea mai desăvârşită, după cum s-a arătat a fi viaţa Domnului, şi te învaţă cele ce ţi se cuvine ţie să le primeşti şi cele de care se cade să fugi. Pentru că, iată, ai socotit, fiule, să te apropii şi să slujeşti Domnului.
Deci, de voieşti a te face monah, mai înainte de toate
curăţeşte-te pe tine de toată întinăciunea trupului şi a duhului, săvârşind sfinţenie întru frica lui Dumnezeu.
Câştigă-ţi smerita cugetare
prin care moştean te vei face al veşnicelor bunătăţi.
Leapădă îndrăzneala obiceiului celui lumesc.
Ascultare să ai către toţi.
Fără cârtire să fii în slujbele cele rânduite ţie.
În rugăciune să fii răbdător.
În privegheri nu pregeta.
În ispite nu te mâhni.
În postire nu slăbi ;
şi cunoaşte că, prin rugăciune şi postire, se cuvine
a îmblânzi pe Dumnezeu.
În neputinţe şi în boli nu te împuţina.
Păzeşte-te dar şi de viclenele gânduri ; pentru că nu va înceta vrăjmaşul să-ţi aducă aminte de viaţa cea lumească şi să-ţi facă urâtă viaţa cea îmbunătăţită.
Deci, se cuvine, dacă ai început a călători pe calea ce duce la Împărăţia Cerurilor, să nu te întorci înapoi, pentru că nu vei fi îndreptat întru Împărăţia Cerurilor.
Deci, să nu cinsteşti ceva mai mult decât pe Dumnezeu.
Să nu iubeşti nici pe tată, nici pe mamă, nici pe frate,
nici pe cineva din ai tăi,
nici pe tine să nu te iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu ;
nici odihna sau cinstea de orice fel.
De sărăcie să nu te fereşti, nici de reaua pătimire,
nici de defăimarea oamenilor,
nici de altceva care socoteşti a fi cu anevoie,
că vei fi oprit a alerga în urma lui Hristos.
Ci totdeauna să cauţi spre virtuţile celor ce au vieţuit
după Dumnezeu întru nădejde.
Şi să-ţi aduci aminte de toţi mucenicii şi cuvioşii cei din veac, care, cu multe sudori şi dureri şi cu nenumărate sângiuiri şi moarte, au câştigat acestea.
Fii treaz în toate ; pătimeşte îndelung ca un bun ostaş pentru Mântuitorul Hristos, Care, bogat fiind întru milă, pentru noi a sărăcit, făcându-Se ca noi, ca să ne îmbogăţească cu Împărăţia Lui. De aceea se cuvine ca şi noi să ne facem următori Lui şi pentru dânsul toate să le răbdăm, sporind în poruncile Lui ziua şi noaptea.
Pentru că Însuşi Domnul a zis :
« De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie » ;
adică să fie gata de-a pururea până la moarte către
împlinirea poruncilor Lui.
Pentru că, prin a flămânzi şi a înseta şi a fi gol şi dosădit şi batjocorit şi ocărât şi prigonit şi de multe alte întristări
şi necazuri înconjurat,
se închipuieşte viaţa cea după Dumnezeu.
Şi când toate acestea le vei pătimi, bucură-te, zice Domnul ;
că plata ta multă este în ceruri,
întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin. »
(Învăţatura stareţului la tunderea în schima mică)
***
***
« Viaţa monahului este o viaţă de jertfă pentru lumea întreagă, sensul vieţii lui este rugăciunea pentru lume. El se separă de lume pentu a se curăţi , desăvârşi, şi asfel să fie redat lumii. De aceea, obiectele vestimentare – respectiv armele – se încredinţează monahului într-o ordine precisă, lumânare(pentru luminarea lumii) fiind dată la urmă ; acesta este motivul pentru care abia după acest moment cei prezenţi în biserică iau prima dată cunoştinţă cu cel proaspăt intrat în rândurile monahilor prin cuvintele : « Să te mântuieşti întru Domnul şi să te rogi şi pentru mine păcătosul ! ».
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
