De multe ori lucruri care în
aparenţă nu au nicio legătură, se adună într-un tot, într-o suită de
consecinţe surprinzătoare, completându-se ca prin miracol.
Aşa mi s-a întâmplat cu descoperirea
acestui segment din viaţa lui Vică
Negulescu. În nopţile de veghe din timpul aşa zisei revoluţii, când eram
nelipsit din Piaţa Universităţii, am remarcat un bărbat binefăcut, cam de 50 de
ani, care era un pachet de energie şi de forţă de luptă contra comunismului. Nu
numai atât, era şi un apărător al Mişcării Legionare dând dovadă că ştia o
mulţime de lucruri din istoria legiunii, dezarmându-i pe toţi denigratorii, dar
mai mult decât orice, dovedea un ataşament la această idee. M-am apropiat
într-o seară de el şi l-am întrebat ce îl determină să fie atât de vehement. - Păi, domnule dragă, eu sunt
legionar şi lupt în contra duşmanilor ţării şi din toţi aceşti duşmani cel mai
rău este comunismul, care m-a făcut să fiu marcat de domnia lui şi să nu pot să
mă dezvolt după măsura posibilităţilor mele.
L-am întrebat, făcându-mi socoteala, că prin 1957-1958 ar fi putut să aibă
cam 18-20 de ani, dacă a făcut parte din « Frăţia de Cruce ».
- Am citit despre această frăţie, dar eu nu am
făcut parte din ea, căci omul care m-a făcut legionar acum 30 de ani nu mi-a
spus nimic de ea. Mi-a vorbit de idealurile de
luptă legionare, de câţiva din eroii acestei lupte. Eu m-am informat apoi din ziare, citind
invers ce scriau comuniştii, încercând, fără încetare, să denigreze această
mişcare. Am mai citit câte ceva de la un unchi la care am locuit şi în podul
casei lui avea ascunsă, de către vechiul chiriaş, o adevărată bibliotecă
legionară.
Am găsit şi am buchisit bineînţeles : Pentru legionari a Căpitanului,
Cranii de lemn a lui Moţa, articole de Puiu Gârniceanu, de Nae Ionescu, Crez de
generaţie a lui Vasile Marin, în fine, toată presa până în 1938 care era plină
de tot felul de teme cu privire la mişcare şi luni întregi le-am învăţat
aproape pe dinafară.
- Dar omul care te-a făcut legionar
cine era şi în ce împrejurări s-au întâmplat toate ?
- Domnul meu, am respectat până acum
toate sfaturile pe care le-am primit de la el şi de aceea am rămas liber, iar
acum este prima dată când le încalc, dar am nădejde că s-a terminat comunismul
şi nu mai trebuie să mă feresc. - Nu fi prea sigur de asta, poate va
continua, dar sigur sub alte forme, mai puţin violente şi mascat, dar la fel de
periculos.
- Dar dumneata cine eşti de îmi pui
atâtea întrebări ?
- Eu am făcut mulţi ani de puşcărie începând
din 1948 ca membru al Mişcării Legionare.
- Iată că am avut norocul să
întâlnesc un astfel de om ! şi eu am fost închis la Jilava nevinovat la 17
ani, pentru că aveam acelaşi nume cu un legionar urmărit, anume Guran Gheorghe.
După vreo trei luni şi jumătate a fost arestat cel urmărit şi eu eliberat
după încă vreo două săptămâni.
Însă în acest timp am încasat bătaie noapte de noapte, pentru cel
urmărit, fiind considerat fanatic,
pentru că nu recunoşteam nimic din cele ce-mi puneau în cârcă.
Aveam nişte răni la tălpi până la os care nu mi s-au vindecat decât târziu
după ce am fost eliberat şi două coaste rupte care mi-au dat dureri
groaznice până ce s-au sudat din nou. Căpitanul care mă anchetase în 1957
trebuie să fie acum general sau ministru.
Nu l-am mai văzut ! Aş vrea acum să-l întâlnesc şi să-i mulţumesc
pentru că datorită acestei arestări ale mele, am cunoscut un om dintr-o lume de
luptători, care m-a umplut de admiraţie şi ale cărui sfaturi le-am urmat cu
sfinţenie şi astfel am putut ajunge liber, până acum când comunismul s-a
prăbuşit, cum mi-a spus ca un profet Nea
Vică.
Am înţeles atunci de cine îmi vorbea.
I-am spus :
- După ştiinţa mea Nea Vică Negulescu s-a stins în
închisoare la Jilava, în secţia specială de exterminare, despre care nu ştiu
dacă ai auzit.
- În adevăr, nu ştiam acest lucru,
dar daca ar fi trăit ar fi avut poate 84 sau 85 de ani. Si cu atâta suferinţă
strânsa i-ar fi fost greu să supravieţuiască.
- Dragă domnule Guran, şi eu am avut
fericirea să-l cunosc în blestemata închisoare a Aiudului, la secţia aşa-zisă Zarcă. Era într-adevăr un om greu de
întâlnit, se ridica puternic deasupra propriei sale cenuşe, pentru a trăi
într-o lume exemplară compusă din oameni care îşi sacrificau trupul propriu,
propria viaţă pentru izbânda neamului. Tot ce făcea era ca, respectând regulile
moralei creştine, să spargă zidul de ură şi de mişelie de care mişcarea legionară
era înconjurată.
Nu mi-a fost dat să întâlnesc un om mai neclintit în faţa oricărei
primejdii şi atât de calm şi de încredinţat că până la urma binele şi adevărul
vor triumfa.
- Pentru mine, ce să va spun, a fost
un moment crucial din viaţa mea, întâlnirea cu acest om mi-a schimbat, în cele
câteva zile şi mai ales în orele de sfat în şoaptă, după stingere, drumul
vieţii, au trecut atâţia ani şi am şi acum în minte tot ce mi-a spus.
- Dacă ai putea să-mi povesteşti şi
mie, mi-ai face un serviciu, pentru că vreau să scriu o carte monografică
despre el.
- Desigur, dar eu am prins foarte
puţin din viaţa lui şi acum după ce au trecut anii şi am citit tot ce am găsit
despre mişcare, lucrurile în mintea mea s-au sedimentat poate oarecum haotic,
dar vi le voi reda cum le am. .
Din volumul :Vică
Negulescu – monografie de Gheorghe Jijie
NEGULESCU, Valerian Vică A. Născut la 15 aprilie 1905, în Bucureşti. Ajutor de primar al Municipiului
Bucureşti în tim-pul guvernării legionare. După rebeliunea legionară a plecat
în Germania (Rostok), unde a lucrat cu N. Petraşcu, Nistor Chioreanu, Eugen
Teodorescu ş.a. În iulie 1945 a revenit în ţară, ca locţiitor al lui Petraşcu. Arestat
în octombrie 1945 şi dus la M.A.I., unde i s-a propus colaborarea. A refuzat pe
moment, invocând necesitatea de a discuta cu Petraşcu. I s-a dat drumul dar a
fost urmărit şi, după două ore, au fost amândoi arestaţi şi duşi la M.A.I. Au
continuat discuţiile cu Teohari Georgescu şi Nicolschi, iar Negulescu a fost
lăsat să plece (Petraşcu rămânând zălog) pentru a lua legătura şi cu Nistor
Chioreanu. La 6 decembrie 1945 s-a semnat pactul cu M.A.I.-ul ("pentru
salvarea existenţei fizice a legionarilor"), în care se stipula că vor fi
eliberate acte tuturor legionarilor care vor să intre în legalitate depunând
armele, vor fi încadraţi în muncă şi nu vor mai fi interogaţi. Pactul a fost
considerat drept o trădare din partea unor conducători legionari, în special de
George Manu, care începuseră să colaboreze cu Mişcarea de Rezistenţă Popp-
Bujoiu. În iulie 1947, Negulescu, Petraşcu, Chioreanu şi Aurel Călin s-au
întâlnit la cabana Bâlea pentru a discuta înfiinţarea unui serviciu de
informaţii al mişcării legionare care să adune date şi să le transmită
americanilor. Serviciul a fost înfiinţat şi, prin Dragoş Hoinic, se transmiteau
informaţii şi în Germania. La al treilea drum Hoinic a fost arestat la
Budapesta şi predat autorităţilor române. La 15 mai 1948 Negulescu şi Petraşcu
au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare (octombrie). O parte din detenţie
la penitenciarele Jilava şi Aiud. În 1954, la procesul torţionarilor, M.A.I. a
încercat să se disculpe afirmând că liderii legionarilor, printre care şi
Negulescu, au fost cei care au dat dispoziţie deţinuţilor legionari să accepte
şi să aplice "reeducarea". Prin sentinţa 32 /10 noiembrie 1954,
dintr-un lot de 22 deţinuţi politici, au fost condamnaţi la moarte 17, acuzaţi
de torturile din "reeducare". În cadrul aceluiaşi dosar, prin
sentinţa 101/16 aprilie 1957, au fost condamnaţi la închisoare 5 anchetatori ai
Securităţii (Sepeanu Tudor, Dumitrescu Ales, Sucigan Gheorghe, Avădanei
Constantin şi Bărbosu Viorel), care au fost eliberaţi în 1958; iar prin
sentinţa 155/1957 au fost condamnaţi la moarte Negulescu Vică, Caziuc Gheorghe
şi Bordeianu Virgil (pedeapsă comutată la muncă silnică pe viaţă- sentinţa
459/1957) şi la 15 ani închisoare Calciu Gheorghe Dumitreasa şi Hoinic Dragoş. Negulescu
Valerian a murit la penitenciarul Jilava, într-o izolare completă, la 19 mai
1959.
