
Anatolie cel Tânăr – autorul profeţiei
Erezia(II)
Monahii vor suferi o mare prigoană de la eretici şi atunci viaţa monahicească va fi pângărită. Se vor împuţina mănăstirile şi călugării; cei care vor rămâne, vor fi asupriţi. Aceşti urâtori ai vieţii monahiceşti, care poartă doar la suprafaţă chipul cuvioşiei, se vor sili să atragă călugării de partea lor, promiţându-le ocrotire şi bunătăţi vremelnice, iar cei ce nu se vor supune, vor fi ameninţaţi cu izgonirea. Din cauza acestor ameninţări, cei slabi cu duhul vor fi foarte umiliţi. Dacă vei ajunge acele timpuri, fiul meu, bucură-te, pentru că atunci celor credincioşi, care nu vor dori alte bunătăţi, le vor fi gătite cununi doar pentru răbdarea în credinţă, după cuvântul Domnului: Tot cela ce va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pre dânşii înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri(Matei 10, 32)
[...] Dimpreună cu erezia va intra în mănăstire şi dracul, şi atunci aceasta nu va mai fi sfântă mănăstire, ci simple ziduri.
[...]Să nu vă fie frica de scârbe, ci de obrăznicia ereticilor, ce se înverşuneaza să despartă pe om de Hristos, fapt pentru care Hristos a poruncit să-i socotim drept păgâni şi vameşi.
Aşadar, fiul meu, întăreşte-te prin harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te spre nevoinţele mărturisirii dreptei credinţe şi rabdă suferinţele, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a zis : Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii(Apoc. 2, 10). Căci Lui, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt li se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.(Cuviosul Anatolie)
Filocalia de la Optina, pagina 186.