Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 25 februarie 2009

Elogiul frăţiei – Raza din catacombă

« S-ar putea scrie un studiu interesant intitulat: “Comunismul împotriva frăţiei”. În închisorile comuniste din România s-a practicat o intensă luptă împotriva frăţiei. Prima frăţie persecutată a fost “frăţia de cruce”. În trecutul nostru istoric, frăţia de cruce a fost o instituţie spirituală în cadrul căreia doi sau mai mulţi tineri se legau între ei, printr-un ceremonial cvasireligios, ca să lupte pentru un ideal superior în spiritul sacrificiului şi onoarei. Organizaţiile legionare pentru elevii de liceu s-au denumit « Frăţii de cruce ». Această denumire a fost utilizată pentru prima dată oficial de către o organizaţie de luptă din Transilvania, condusa de Amos Frâncu. Frăţia de sânge şi frăţia de cruce îi uneau pe luptătorii români. Această denumire au preluat-o legionarii, găsind-o atât de inspirată şi în conformitate cu tradiţia eroismului românesc. Pentru aceste motive, de ordin politic în primul rând, după instaurarea comunismului, cuvântul « frate » şi derivatul lui « frăţie », erau persecutate cu înverşunare.

Această persecuţie era similară cu cea împotriva creştinismului primar, când păgânii, ostili spiritului iubirii fraterne dintre primii creştini, au exercitat persecuţii fizice şi morale pentru a distruge solidaritatea pe care o crea acest sentiment. În veacul nostru, a fi « frate de cruce » constituie o crimă împotriva comunismului. »

Mai este oare nevoie să amintesc acum că, deşi trăim în alt veac, înverşunarea împotriva sentimentului frăţiei nu s-a diminuat, ci doar s-a travestit ? Atomizarea societăţii româneşti în funcţie de interese profane, seculare, a subminat din ce în ce mai puternic spiritul solidar caracteristic vremurilor bune în care omul nu-şi pierduse conştiinţa legăturii mai presus de cea de sânge dintre creştini, făpturi ce se revendică de la acelaşi Tată ceresc atotmilostiv. Conceptul de frate nu implică oare, în primul rând ,recunoaşterea în Mântuitorul Hristos a Fratelui care, prin Jertfa Sa, ne-a chemat pe toţi cei ce Îi recunosc dumnezeirea şi se numesc creştini, la dragoste şi la sacrificiu pentru aproapele ? Evoluţia societăţii, însă, justifică o dureroasă concluzie : a fi « frate de cruce » este astăzi tot o crimă, dar « împotriva democraţiei », care nu cunoaşte nici sacrificiul, nici dragostea, ci se întemeiază pe « drepturi », în contextul în care orice creştin ştie că nu ne putem îndreptăţi cu nimic, nici în faţa lui Dumnezeu, nici în faţa oamenilor. Frăţie se potriveşte smereniei, nu orgoliului de a-ţi revendica drepturile. Aş spune că singurul drept al creştinului este cel de a purta crucea, întâi pe a lui, apoi şi pe cea a aproapelui, când cade doborât sub greutatea ei. Aşa cum a fost în temniţele comuniste.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi !

video