Din mila Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu şi cu rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, am fost la Iaşi timp de două zile, închinându-mă cinstitelor sale moaşte şi bucurându-mă de bunătatea cu care a lucrat Sfânta Parascheva, atunci când nu mai aşteptam vreun prilej, pentru a mă purta până la Sfânta ei raclă. Nu ştiu cum aş putea să descriu ce înseamnă să te afli în preajma sfinţilor lui Dumnezeu, care cu dragoste pururi se roagă pentru noi, dar vă mărturisesc cât mi-am dorit să las în urmă această lume trecătoare, dureros de dificilă şi primejdioasă, găsind limanul după care toţi creştinii ne tânguim în aşteptare de toată vremea. La ceas de vecernie ne-a primit Cuvioasa şi pe noi, cei patru pelerini de la Ploieşti, uimiţi să găsească Iaşiul scăldat în lumina toamnei acesteia capricioase. A fost şi azi atâta soare cât nici să visăm n-am îndrăznit. Drumul nostru nu s-a încheiat la Catedrala Mitropoliei, ci a continuat până la Mănstirea Hadâmbu, ctitorie de secol XVII refăcută după 1990, prin truda PărinteluiStareţ Protos. Nicodim, a obştii monahale de călugări şi a sutelor de mii de pelerini care i-au trecut pe sub porţi în ultimii ani. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului atrage ca un magnet credincioşii ortodocşi din toată ţara.
Dar astăzi un prilej în plus a determinat şiruri de pelerini să vină la Hadâmbu: timp de trei săptămâni, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, se poate trece prin Sfântul Altar al Bisericii vechi cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, care a fost sfinţită săptămâna trecută. Aşa cum a lămurit Părintele Stareţ, s-a zăbovit cu săvârşirea primei Sfinte Liturghii, pentru a îngădui cât mai multor credincioşi să se bucure de harul ce se răspândeşte din Sfântul Altar. Oricine are dragoste şi râvnă, dar şi posibilitatea de a merge până acolo, va găsi Sfântul Altar deschis încă o săptămână, adică până duminica viitoare. Domnul şi Maica Domnului să va ajute tuturor!
L-am cunoscut pe Sfântul Ierarh Nifon anul trecut când, dintr-un implus inexplicabil, am pornit pe 10 august spre Craiova - unde nu fusesem niciodată - însotită de o prietenă credincioasă. Aflasem că se împlinesc 500 de ani de la trecerea Sfântului Nifon la Domnul şi mi-am zis că puţină osteneală e tot ce putem da de la noi pentru pomenirea plăcutului lui Dumnezeu. M-a uimit faptul că erau atât de puţini pelerini, în comparaţie cu Iaşiul în 14 octombrie sau Bucureştiul în 27 octombrie. M-a durut puţin această necunoaştere a unui sfânt dăruit cu toate virtuţile creştineşti, pe care ar fi îndreptăţit oricare dintre noi să-l urmeze în dreapta credinţă, mărturisire, râvnă sfântă şi smerenie dumnezeiască. Totul s-a desfăşurat în bună pace şi rânduială atât la vecernie, cât şi la Sfânta Liturghie de pe 11 august, unde a slujit Mitropolitul Olteniei, Irineu.
Dar am altceva de povestit, o mică întâmplare mare : în seara Vecerniei Sfântului Nifon, necunoscând pe nimeni în Craiova, ne-am aşezat pe o bancă lângă Catedrală şi am început să « priveghem », gândindu-ne că nu are rost să alergăm căutând vreun loc de dormit. Dacă Maica Domnului şi Sfântul Nifon vor să ne adăpostim undeva, bine ; dacă nu, rămânem aici să priveghem, ne-am zis noi. Locul era deja aproape pustiu, credincioşii plecaseră spre casă şi biserica se închisese. Peste câteva minute, 10-15, s-au apropiat de noi două creştine, o tânără şi prietena ei. Au început să ne întrebe cuviincios ce e cu noi, de unde venim şi dacă avem unde dormi. Nu e greu de imaginat ce s-a întâmplat după aceea : cu toate insistenţele noastre, ne-au luat şi ne-au găzduit la una din ele acasă. D-na Margareta, mama tinerei al cărei nume regret că nu mi-l mai amintesc, ne-a primit atât de prietenos încât nu am cuvinte să scriu şi să-i mulţumesc. Poate că vi se pare o banalitate, dar eu zic - şi nimic nu-mi va zdruncina convingerea - că a fost o minune a Sfântului Nifon, cu ale cărui rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne pe noi păcătoşii !
Ţara Zarandului adăposteşte numeroase biserici şi mănăstiri, cum este cea de la Crişan, datând din secolele XIV-XV, AcceptareaReformei religioase de către familiile nobiliare de origine româneasca de la Ribiţa, Nemeş, Ribiczei şi Brad, a obligat majoritatea covârşitoare a credincioşilor ortodocşi din satele Ribiţă şi Vacă( azi Crişan), rămaşi fără biserică, să-şi construiască propriul aşezământ religios. Ei au ridicat astfel, spre sfârşitul secolului al XVI-lea, Mănăstirea Vaca, fiind sprijiniţi material de unii domni ai Ţării Româneşti, în special de Mihai Viteazul,şi de obştea Mănăstirii Prislop, de care aparţinea. Viaţa monahală s-a desfăşurat continuu pe parcursul sec. al XVII-lea şi în prima parte a secolului următor, aşa cum atestă documentele şi cercetările arheologice. Deşi reparată în 1759, nu va mai supravieţui mult timp, o menţiune din 1772 o aminteşte doar ca obiect de patrimoniu imobiliar. Încetarea vieţuirii în mănăstire pare să fi avut legătură cu o alunecare de teren care a ruinat biserica. Reluarea vieţii monahale pe această vatră s-a petrect în 1992, cu sprijinul Protopopiatului Ortodox din Brad şi al locuitorilor din satul Crişan. Obştea a fost alcătuită de către câţiva monahi din Munţii Apuseni, sub conducerea Stareţului Visarion Neag.. În scurt timp a fost ridicată biserica de piatră cu hramul « Naşterea Maicii Domnului », altarul de vară cu hramul « Izvorul Tămăduirii », chiliile şi anexele gospodăreşti. Prin ctitorirea Mănăstirii Crişan, Ţara Zarandului şi-a sporit tezaurul ei spiritual.
Mănăstirea Vărzăreşti(comuna Urecheşti) a fost înfiinţată în anul 1644 de către boierul Radu Vărzaru – mare dregător al domnitorului Matei Basarab. Prima biserică, dăinuind până în prezent, are hramul « Adormirea Maicii Domnului » ; a fost pictată în interior, cel mai recent, în 1947. Pictura de pe catapeteasmă datează din 1877. A doua biserică are hramul « Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sfinţită în anul 1900. Şi M-rea Vărzăreşti a fost desfiinţată în 1959, fiind reorganizată în 1990, ca mănăstire de călugări, transformată apoi, în 2006, în mănăstire de maici.
La Vărzăreşti a sihăstrit, pe la 1700, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla:
“fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar dupa doi ani,soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amandoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.
Fiecare dintre vieţuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora, fiind întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia şi cu nevoinţa duhovnicească.
După câţiva ani, năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut şi Cuvioasa Teodora, care s-a retras în munţi împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mânia lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări.
Dupa ce a trecut la Domnul stareţa ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Buzăului şi s-a retras în patria ei mult iubită din părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria şi Sihla. »
O zi extrem de obositoare, dar nu fără folos duhovnicesc pentru cei 33 de pelerini moderni, mai mofturoşi, mai gălăgioşi şi mai comozi, dar încă dornici să experimenteze ceva din viaţa duhovnicească a monahilor şi monahiilor care, prin rugăciunile şi nevoinţele lor nevăzute, atrag mila lui Dumnezeu asupra noastra, a păcătoşilor atât de afectaţi de duhul lumesc ucigător al veacului şi atât de greu de purtat de către adevăraţii plăcuţi ai lui Dumnezeu. Prin grija părinţilor şi a educatorilor noştri, iată că se mai află prilejuri de a cinsti pe Sfinţii acestui pământ binecuvântat acolo, la ei acasă, unde ne-au lăsat mângâiere Sfinte Moaşte şi sfinte locaşuri ortodoxe, spre păstrarea credinţei strămoşeşti în toată curăţia ei. Mulţumim lui Dumnezeu, Atoatedătătorul, şi Maicii Domnului, Mângâierea şi Bucuria noastră în toate zilele vieţii noastre !
Icoana din categoria celei de la Mănăstirea Coteşti
Mănăstirea Coteşti
Al doilea popas : Mănăstirea Dălhăuţi – una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale româneşti, situată la 20 de km de Focşani. Este renumită datorită icoanei Maicii Domnului şi vieţuirii vremelnice în mănăstire a Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului(prăznuit la 25 aprilie). « Tradiţia ne spune că Sfânta Icoanăfăcătoare de minuni a Maicii Domnuluia fost primită de stareţul acestei sihăstrii, Anufie monahul, de la episcopul Ierusalimului şi adusă, în chip minunat, la Dălhăuţi. » .
La Mănăstirea Coteşti, din comuna vrânceană Coteşti, am fost primiţi de Maica Domnului Hrănitoare de Prunc. Iniţialschit de călugări, a devenit în 1815 mănăstire de maici.În 1959, monahiile au fost alungate şi mănăstirea închisă de regimul comunist. Viaţa monahală a fost reluată din 1990, având în prezent un sobor de 20 de vieţuitoare.
“Ansamblul Mănăstirii Coteşti, monument istoric, este alcătuit din Biserica „Sfânta Treime”şi turnul clopotniţă.
Din istoricul Mănăstirii Coteşti reiese că localitatea a fost stăpânită în urmă cu 450 de ani de căpitanul Stan Cotea. În 1470 Radu al-III-lea cel Frumos dăruieşte prin hrisov capitanului Cotea, sate din judeţ, iar de-a lungul timpului urmaşii acestuia au ocupat dregatorii pe care le-au exercitat în mod efectiv.
Aşezământul religios căruia fondatorii i-au dat numele de Coteşti, este o ctitorie a veacului al XVIII-lea. O dată precisă a întemeierii mănăstirii nu se cunoaşte, dar din istoricul întocmit de B.P. Haşdeu, reiese că în 1959 se păstra în biserică un pomelnic al ctitorilor Mănăstirii Coteşti, din 1720 transcris după textul chirilic în 1941. Prezenţa pomelnicului poate fi atribuită lui Ştefan episcopul Buzăului, care la venirea lui Vodă Nicolae Mavrocordat la Buzau, în 1728, a transformat şcoala înfiinţată de fostul episcop, într-una greco-slavonă. Mănastirea a posedat hrisoave domneşti, acte, zapise privitoare la fondare, precum şi pentru toate daniile avute, însă toate au fost distruse în timpul războiului din 1916-1918. În prezent monumentul nu are decât o pisanie din 1947, scrisa în interior, în pronaos, pisanie ce cuprinde numele celor care au contribuit la refacerea bisericii în 1947.
Planul bisericii este de tip navă,compartimentat în altar, naos, pronaos si este o construcţie din cărămidă pe o fundaţie din piatră, cu turla pantacrator peste naos care a fost afectată, pierzându-se turla din zidărie din care s-a păstrat doar baza, partea superioară fiind executată din lemn. Pictura murală interioară originală, din sec.XVIII, s-a realizat în tehnica fresco în tradiţia bizantină şi s-a păstrat prin retuşarea realizata de catre Ad. Cantini. Pictura exterioară reprezinta icoana hramului[« Sfânta Treime »], flancată de doi arhangheli şi de sfinţi apostoli. »
În prezent s-au încheiat lucrarile de consolidare si restaurare urmând a se restaura pictura murala interioara.
Icoana Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi
Prima oprire : Mănăstirea Brazi, situată lângă Panciu, s-a edificat pe temelia unui schit sihăstresc din secolul al XV- lea, după tradiţie, dar documentele atestă ca dată de apariţie secolul al XVII-lea, când monahii Sava şi Teofilact au zidit o biserică subterană, păstrată până în prezent.
Aici sunt păstrate spre închinare Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, mitropolit al Moldovei timp de doi ani(1674-1675), care s-a săxârşit prin tăierea capului de către tătari, deparece a refuzat să le dea sfintele odoare bisericeşti.
Viaţa sa este tuturor pildă de jertfire pentru Hristos şi pentru credinţă :
Argument : Pentru că m-am întors seara trecută dintr-un scurt pelerinaj pe la mănăstirile vrâncene, începând cu locaşul care adăposteşte Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Teodosie de la Brazi şi încheind cu Mănăstirea Recea, având bucuria de a redescoperi povestea vieţii duhovniceşti a unei monahii pline de har, Iuliana Caragioiu, pentru că am simţit cu umilinţă de inimă că Domnul mi-a pus în faţă chipul ei îngeresc spre a-mi vedea chipul meu lumesc, a mă trezi şi a mă întoarce, redau mai jos un impresionant articol publicat în anul 2002 în « Formula As », articol consacrat personalităţii ei care domină încă viaţa monahală a obştii de la Recea vrânceană, cu autoritatea unei vieţi exemplare întru Hristos. Doamne ajută !
Spiritualitate
Viziunile Maicii Iuliana- Aşezată pe Dealurile Focşaniului, Mănăstirea Recea este locul unor experienţe mistice de mare forţă spirituală. Între zidurile ei a trăit o maică vizionară, ale cărei predicţii s-au împlinit.. Răpită "în duh", Iuliana Caragioiu primea porunci de la Maica Domnului. Caiete cu "visele" ei au văzut lumina tiparului de curând -"O vărsare de sânge va fi bucuria noastră şi a ţării întregi"
În 1947, pe Dealurile Cândeştiului (nu departe de Focşani) s-au aşezat trei călugăriţe: maica Iuliana Caragioiuşi două ucenice tinere. Nu aveau cu sine decât hainele lor cernite, o pâine şi un coşulet de paie. Primii care le-au zărit au fost copiii ieşiţi cu vitele la păscut. S-au speriat, alergând acasă să-şi anunţe părinţii. Maicile stăteau de mai multe zile sub un nuc, nemişcate, în genunchi, cu capul plecat şi mâinile împreunate în rugăciune. Aşa le-au găsit sătenii, care s-au grăbit să le aducă ceva de mâncare, îngăduindu-le fără prea multă iscodire să rămână pe acel loc, să ridice o cruce şi să-şi facă un bordei în via şi livada lor. Timp de trei ani, până şi-au construit o cămăruţă de nuiele şi chirpici, măicuţele şi-au făcut pravila şi slujbele la altarul nucului, sub clopotniţa cerului. Dimineaţa, când se sculau, ieşind din umezeala călduţa a pământului dădeau cu ochii de merele şi prunele pârguite, de gutuile şi strugurii pântecoşi. Nici o singură boabă nu au gustat măicuţele! Nici un măr nu au îndrăznit să ridice de jos! Ele trebuia să netezească drumul viitoarei mănăstiri prin aspră înfrânare, poruncă primită în vis de la Maica Domnului. Aşa a început Mănăstirea Recea - Vrancea. Aşa a pornit pe drumul lung al nevoinţei maica Iuliana Caragioiu, cea care vorbea cu Măicuţa Domnului, în minunate şi greu de explicat răpiri ,împlinind una din cele mai fascinante biografii, din care nu au lipsit prigoana, săracia cumplită, îndelungata răbdare şi, mai ales, credinţa.
Adunate în mai multe caiete (peste 50), aceste viziuni ale maicii au aşteptat mult timp după porunca Preasfintei Fecioare: "Să nu spui nimic nimănui în timpul vieţii. Nu-ţi fă griji, Iuliano! Toate vor fi cunoscute după, până dincolo de hotare". Au trecut zece ani de la moartea ei şi cele două bătrâne ucenice ale sale (maica Varvara şi stareţa Olimpiada) văd cu uimire împlinirea prorociei. Tot mai mulţi oameni încep să cunoască faptele şi trăirea maicii, iar de curând, Editura "Geea" a publicat primele 5 volume cu visele monahiei Iuliana Caragioiu, vise în care apăreau aceiaşi doi îngeri, sfătuind-o şi avertizând-o, aşa cum s-a întâmplat înainte de arestarea ei din 1949 sau cu puţin înainte de căderea lui Ceauşescu, când maica a zis: "O vărsare de sânge va fi bucuria noastră şi a ţării întregi". Vedenie, vis sau realitate, viziunile maicii Iuliana continuă să uimească şi astăzi.
Prorociri împlinite: cedarea Basarabiei, alungarea Regelui, execuţia lui Ceauşescu
Sinceri să fim, nu ştim prea bine cum am ajuns la mănăstire. Parcă cineva nevăzut ne-a arătat drumul, lipsit de indicatoare sau alte semne lămuritoare. Voit discretă şi retrasă din calea maşinilor, suită pe un vârf de deal, în inima unei livezi superbe de meri şi cireşi, Mănăstirea Recea e ca o curte de gospodar. O poartă modestă, de nuiele, dă spre fânarul şi acareturile simple ale mănăstirii. Chiliile, muzeul şi micul Paraclis formează o singură clădire, cu pridvor şi etaj, pe care varul alb şi strălucitor abia s-a zvântat. Pe partea opusă, închizând laturile unui patrulater domol, casnic, se afla arhondaricul şi bucătăria, cuhnia de vară şi sala de mese. Mănăstirea nu are curte. Tot spaţiul, până la ultima palmă de pământ, e o grădină viu colorată cu rânduri de ceapă, roşii, salată şi foarte multe flori.
E linişte şi multă tihnă la Recea. E vremea rugăciunii de seară. Ca nişte furnici harnice, măicuţele cele tinere păşesc mărunt spre chilie, grăbindu-se să-şi schimbe straiele prăfuite de muncă. Se opresc doar în faţa maicii Varvara. Cu capul plecat, cer binecuvântare, atingând pământul cu vârful degetelor, într-o metanie energică şi îndelung exersată. Bătrână şi abia sprijinindu-se în baston, maica urcă cu greu scările abrupte ce duc la biserică. Nu se supără că o oprim din drum şi nici nu se miră când aude cât de greu am găsit drumul mănăstirii. Se multumeşte doar să spună că maicaIuliana ne-a trimis, după care, căzând duios pe gânduri, îşi aminteşte cu lacrimi în glas: "Am visat-o astă noapte. Drăgălea o găină şi avea ochii umeziţi. De ce plângi, maică?", am întrebat. Si ea mi-a răspuns: "De mila voastră". Orice discuţie cu maica Varvara începe si se termină cu neasemuita şi de Dumnezeu iubita Iuliana Caragioiu. I-a fost ucenică şi soră de suferinţă în toate. La Mănăstirea Rogoz, unde a cunoscut-o, a dormit cu ea pe jos şi a postit aspru săptămâni la rând, pâna s-a îmbolnavit de plămâni. Uimind medicii, s-a vindecat cu ajutorul icoanei făcătoare de minuni de la Dălhăuţi şi cu rugăciunile cele puternice ale maicii.
Din 1942 au început visele şi răpirile, pe care maica Iuliana le avea în timpul Axionului - cântarea de laudă către Fecioara Maria. Erau nişte momente tulburătoare, de cea mai puternică intensitate. Timp de câteva ore, maica rămanea într-o stare cataleptică, de răpire. Rigid, trupul părea a fi al altcuiva. Adeseori, maicile o duceau cu tolicul în chilie. Iuliana nu simţea nimic, nici dacă o înţepau în picior. După ce-şi venea în fire, îşi amintea totul, până la ultima vorbă, ultimul amănunt: cum erau îmbrăcaţi îngerii, ce spunea Maica Domnului, cum arătau locurile prin care se preumbla. Un timp, a păstrat doar pentru sine aceste vise. Apoi, primind încuviinţarea de la Preacurata, a îngăduit-o pe sora Varvara să scrie într-un caiet tot ce îşi amintea. Neştiutoare de carte şi de o modestie iesită din comun, maica Iuliana păstra un rest de îndoială în suflet. Nu cumva aceste vise erau o amăgire? Nu cumva, în indrazneala lui, diavolul lua chip de lumină? Ca să se convingă, maica a făcut[ţinut] post negru 21 de zile. Ascunsă în chilia ei, s-a rugat neîntrerupt şi a cerut luminare de sus ca să nu greşească. Răspunsul a venit cu tăria unui fulger. Cu adevărat, Maica Domnului îi vorbea şi nu întâmplător toate prorocirile ei s-au împlinit până la ultima virgulă: venirea lui Stalin la putere, pierderea Basarabiei, ororile războiului şi nenorocirile comunismului, alungarea Regelui din ţară, arestarea şi umilinţele îndurate de măicuţe vreme de 30 de ani, moartea lui Ceauşescu şi reînfiinţarea mănăstirii pe chiar locul poruncit de Preasfânta. Iuliana trebuia doar să ia aminte, să se înarmeze cu răbdare şi, mai ales, să nu se trufească, stârnind în timpul vieţii val de admiraţie şi de idolatrie rătăcitoare. Spunea Iuliana la un moment dat: "Am primit câteva sfaturi de la Maica Sfântă, zicându-mi: « Bagă de seamă, comoara neaflată e nerăscolită. Ea e tăcerea. Tăcerea e sprijinul sufletului. Tăcerea e aurul nerisipit »". Porunca dată în vis de către Preasfânta Fecioara era grea şi neclintită: "Să fie în taină şi neştiut totul, până nu treci din această viaţă".
Din exterior, biserica Drăgănescu, străjuită de arbori şi înconjurată pe două laturi de cimitirul locului, dă impresia de „modestie” arhitecturală tipic românească; abia se zăreşte din stradă cu înălţimea ei medie şi cele două turle micuţe de deasupra intrării,un pridvor ca de casă ţărănească, dar interiorul acestui spaţiu ecclesial are o neaşteptată lărgime şi o uimitoare înălţime duhovnicească, date de reprezentările iconice ale Părintelui neuitat, Arsenie Boca.
Biserica Drăgănescu este, incontestabil, testamentul fără pereche al teologului Arsenie Boca, oprit de autorităţile comuniste să hrănească turma sa prin cuvântul lui Dumnezeu, dar cu neputinţă de stăvilit în transmiterea învăţăturii ortodoxe prin imagini şi culori.
Timp de cincisprezece ani, cu dragoste şi elvavie, cu rugăciune şi priveghere, Părintele îndepărtat de ai săi şi exilat la Drăgănescu, a pictat întreaga biserică parohială, uneori cu atâta minuţiozitate încât încă nu ni s-a descoperit nouă tot ceea ce s-a scris, sub lupă, alături de imagini.
Părintele slujitor la altarul bisericii de azi ne-a explicat în special o frescă intitulată de autor "Biserica şi lumea", situată în pronaos, pe partea stângă. Am reţinut câteva detalii: Mântuitorul pe cruce, cu braţele deschise larg, ne cheamă, ne aşteaptă(Veniţi la mine!); Maica Domnului şi Sf. Ap. Ioan Îl străjuiesc şi se roagă împreună cu Dânsul; sub Cruce, sub picioarele lui Hristos, două biserici, Sf. Sofia din Constantinopol şi San Pietro din Roma, prima învăluită în sfânta lumină a Învierii, a doua, în umbră, în spatele ei, deşi sub aceeaşi cupolă! Nu-mi îngădui să interpretez !
În partea superioară, reprezentând Împărăţia Cerurilor pe fond auriu de lumină taborică, dreapta este consacrată icoanei descrise anterior, alături de care stă răstignit în smerenie, cu capul în jos, Sf. Ap. Petru pe crucea lui. Dacă trupul credinciosului Apostol se stinge, duhul său, pictat în medalion, învie veşnic, în lumina lui Hristos. În partea stângă a compoziţiei „Biserica şi lumea”, pe o altă cruce, aşezată pe temelia Hristos, este un creştin, aflat încă în viaţa aceasta cu trupul, dar în Împărăţia Cerurilor cu duhul, calea străbătută de el fiind însemnată pe cruce prin: lepădarea de sine, ascultarea de Dumnezeu, smerenia şi dragostea. În stânga lui, apărându-l de valurile viclene ale lumii acesteia, un înger cu spadă de foc.
Mesajul este limpede: în Împărăţia lui Dumnezeu se pătrunde numai prin răbdarea crucii! Împărăţia se ia cu luptă! De altfel, în centrul reprezentării sunt pictaţi trei soldaţi, în armuri „duhovniceşti”, cu spadă, scut şi coif(vezi textul Sf. Ap. Pavel!), cu chipuri identice la vârste diferite: acelaşi ostaş al lui Hristos, de veghe pe parcursul întregii lui vieţi.
În partea inferioară: lumea, copleşită de mulţimea duhurilor rele care pândesc din umbră sufletele oamenilor cufundaţi în marea vieţii . Aceste duhuri demonice varsa potop de ispite, sub forma gândurilor rele pe care le insuflă celor îndepărtaţi de Dumnezeu. Un exemplu: unui tânăr dracul îi şopteşte: „Nu este suflet. Este numai biochimie. Nu este diavol”. Interesant că demonul cel pervers are trăsăturile deformate ale celui pe care îl păcăleşte abil.
La baza tabloului, o scenă de luptă: patimile omeneşte degenerează în războaie sângeroase. Alături, doi filosofi în dialog: „Oamenii l-au creat pe Dumnezeu”, zice unul. „Iar eu L-am omorât”, completează celălalt. Deasupra valurilor pluteşte un „balon de săpun”, o înşelătorie foarte eficientă a diavolului: Credeţi în Dumnezeu. Dar nu mergeţi la biserica acum. Aveţi timp la bătrâneţe. Distraţi-vă! Trăiţi-vă viaţa! Strategia amânării păguboase şi ucigătoare, de cele mai multe ori.
Deocamdată mă opresc la această viziune a Părintelui Arsenie. Ca să putem medita asupra înţelesurilor ei şi să ne folosim.
Deoarece nu am avut permisiunea sa fotografiem, din motive obiective, nu vă pot oferi şi imaginea. De aceea, mergeţi la Drăgănescu! Acolo predică în veac Părintele Arsenie Boca. Duhul său s-a împrimat în ziduri şi este cu noi.
Nici noi nu mai auzisem vreodată despre această localitate de lângă Sărmaş – Bistriţa-Năsăud( http://www.listafirme.ro/harta/bistrita_nasaud_tagu.htm). Dar aveam să n-o mai uităm. O comunitate ortodoxă de aproximativ 400 de familii, după mărturia preotului Grigore, un slujitor al lui Dumnezeu tânăr, de prin zona Clujului, ca şi preoteasa Ioana, care ne-a răspuns cu amabilitate la întrebările uneori indiscrete.
Ne declarăm surprinşide ospitalitatea şi bunăvoinţa faţă de noi a acestor oameni care, practic, au insistat ca noi să participăm la Sf. Liturghie în biserica lor, dar şi mai surprinşi că ne-au aşteptat până pe la zece şi jumătate, ca să ajungem în localitate, apoi ne-au primit ca pe nişte oaspeţi de seamă şi ne-au făcut să ne simţim ca fraţi întru Hristos, chiar dacă nu ne mai văzuseră niciodată. Un aspect inedit: toţi bărbaţii stau în naosul bisericii, în timp ce femeile stau în timpul slujbei în pronaos. Ca în Ardeal, e plin de bănci, dar nu sunt strane. Trebuie să ne obişnuim şi să ne adaptăm rapid situaţiei. Preotul nostru liturghiseşte împreună cu Pr. Grigore. Este Duminica mironosiţelor. Predica o ţine gazda, oaspetele fiind prea obosit sau doar smerit pentru a spune cuvânt de învăţătură credincioşilor. Reţin câte ceva: Femeile Mironosiţe nu s-au temut de nimeni şi de nimic, au mers cu miruri la Mormânt, întrebându-se cine le va prăvăli lor piatra, dar au găsit-o dată la o parte, au crezut că trupul Domnului a fost furat şi au alergat să dea de veste. Sf. Maria Magdalena, rămânând în urma lor, a văzut un om şi a crezut că este grădinarul. Nici ea nu credea în Înviere pe atunci. Dar când Hristos i-a spus pe nume: Maria!, L-a recunoscut şi s-a bucurat şi a vestit tuturor Învierea Sa. Avem atâţia sfinţi în calendar pentru că am avut femei creştine, mame creştine, care şi-au crescut fiii în dragostea de Dumnezeu şi de neam.
În aceste zile pe care le trăim noi nu este o criză economică, în primul rând, ci e criză de dragoste. Oamenii nu-L mai iubesc pe Dumnezeu şi de aceea nu-L mai mărturisesc. Nu pot zice: “Hristos a înviat!” decât acei care Îl iubesc pe Hristos. Creştinii de azi nu zic decât în prima zi, apoi parcă le e ruşine de Hristos şi tac. Să învăţăm de la Mironosiţe să-L mărturisim pe Hristos, fiindcă avem datoria să-L mărturisim, mai întâi prietenilor şi colegilor, apoi lumii întregi. Să ducem în lume pacea pe care o primim de la Hristos în biserică, în care intrăm ca în Sfântul Mormânt pentru a învia.
Se încheie Sf. Liturghie cu un parastas(fără colivă! aşa e obiceiul acolo). Apoi atmosfera se destinde, Părintele ne dăruieşte câte o cruciuliţă, ne mulţumeşte pentru participare şi ne dă în grija preotesei sale, care ne duce acasă şi ne omeneşte. Suntem uşor stânjeniţi şi ne întrebăm câţi dintre noi am proceda la fel. Pr. Grigore ne vorbeşte despre istoria locurilor, despre biserică, ortodoxie şi uniaţie, rezistenţă în faţa încercărilor de deznaţionalizare catolice, în parte cotracarate de strămoşii românilor din Ţagu-Mare. Ne arată documente bisericeşti vechi de peste un secol. Regret că n-am cum să înregistrez ce spune, nu am fost pregătită, dar Părintele mă linişteşte: le-a publicat. Sper să le găsesc pe net.
Deşi ne-am ataşat de gazdele noastre şi nu am mai pleca din minunata curte şi grădină, timpul ne presează. Vrem să ne oprim şi la Sighişoara, în drum spre Ploieşti. Ne alinăm cu promisiunea că vom reveni la Ţagu la vară, dacă este voia lui Dumnezeu.
PS: Referinţe pe net: “Ioan Pintea, moderatorul simpozionului, a subliniat rolul pe care îl joacă şi îl pot juca în calitate de formatori preoţii de la ţară, dându-i cuvântul în continuare preotului Grigore Marchiş din Ţagu; părintele a arătat că se mai poate lucra cu copiii şi bătrânii, ultimii - adevarate comori de cultură populară a căror memorie ar trebui păstrată prin înregistrare.”
1. În vatra satului, îndeosebi în jurul fostului Consiliu Popular, s-au descoperit accidental fragmente ceramice romane provinciale de culoare roşie şi dacice, lucrate cu mâna; materialele indică existenţa unei aşezări rurale.
2. La ieşirea din sat, în dreapta şoselei ce duce spre Ţăgşor, se menţionează o altă aşezare rurală de pe suprafaţa căreia s-au cules fragmente ceramice romane provinciale. 1; 2. G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 27, nr. 93/a, b, il. » (http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/popa/repertoriu%20thi.htm)
« De curand, s-a desfasurat la Tagu - in organizarea Consiliului Judetean, Centrului Judetean pentru Cultura, Primariei Comunei Budesti si Parohiei Ortodoxe - manifestarea folclorica "Cu stramosii la Gurete”; "Gurete” sunt denumite niste ridicaturi de pamant cu aparenta de dealuri, dar mai mici. In deschidere, Vasile Codrea (primarul comunei Budesti) a prezentat un istoric al Tagului, apoi Nicolae Galatean (directorul Centrului Judetean pentru Cultura) a multumit factorilor locali pentru ... continuare in Mesagerul De Bistrita-Nasaud »
"Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi”(Ps.59, 13)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
« Ajutorul meu de la Domnul..."
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu !
Persoane interesate
Faceți căutări pe acest blog
Acatistul Sfintei Ecaterina
Catapeteasma Bisericii de la Aiud
Sfinţii Mărturisitori din închisori
Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!”
Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.(Pr. A Boca)
Sf. Acoperamant
Sf. Apostoli
Sfânta Cruce
Sf. Ioan Botezătorul
Sfinţii Arhangheli
Sfântul Spiridon al Trimitundei - Vecernia
Cuviosul Paisie
" Domnul Dumnezeu, PreaMilostivul, să vă binecuvinteze, Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să va umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă primească ! Binecuvintează, Doamne, pe robii tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în veci. Amin !"
"Dumnezeu te urmăreşte cu iubirea Sa îndurerată, în orice ţară te-ai duce. Iubirea e ca Dumnezeu: nu are hotare."(Pr. Arsenie Boca)
*** „…aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”
***
« Dragostea este suprema răspundere pentru altul » (Pr. Dumitru Stăniloae)
***
