Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

marți, 17 februarie 2009

Nu-i place lui Dumnezeu compromisul


„Dumnezeu vrea de la toţi hotărâre şi statornicie. Omul, dacă nu este convins, nu vrea să se ocupe cu nimic altceva. Dacă ei erau convinşi de valoarea crezului lor, au suferit. Viaţa sfinţilor ar trebui să fie pilda vieţii noastre. Nu-i place lui Dumnezeu compromisul. Ori eşti în lumină, ori în întuneric, ori cu Dumnezeu, ori cu Satana. Dacă nu apără cineva dreapta credinţă, înseamnă că nu-i cu Dumnezeu. Pentru mântuire, adevărul nu suportă schimbări, aşa după cum viaţa nu suportă moartea. Viaţa nu există numai pe pământ, ci în veşnicie, unde este exclusă moartea. Nu există viaţă pe pământ, este numai un termen, o posibilitate de a dobândi viaţa cea veşnică, prin fapte, atât. Zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Poţi să câştigi şi viaţa şi moartea prin faptele tale.” Dumnezeu Îşi alege oamenii. Acum e vreme de cernere.”(Părintele Ioan de la Rarău, din volumul „Din temniţe spre sinaxare”, Editura Egumeniţa, 2008)

Sfinţenia care sminteşte


Cu tristeţe mă aplec asupra icoanei mărturisitorului Valeriu Gafencu, gândind la conul de indiferenţa rea în care egoismul nostru îi aruncă pe sfinţii veacului trecut, al XX-lea, stavrofori şi hristofori a căror jertfă, în loc să ne smulgă din inerţia depărtării de cele cereşti şi duhovniceşti, aproape că ne irită sau ne scandalizează. Revărsarea harului în inimile lor, purificate prin rugăciune continuă şi suferinţă îndelung răbdată, ni se pare străină şi cu neputinţă de dobândit, nouă, „inimi reci”, minţi sceptice, voinţe pervertite, care ne îndoim în faţa minunilor credinţei şi căutăm zadarnic să ne justificăm amorţirea duhovnicească.
Tot mai mult ne abatem de la trăirea în Hristos autentică, de parcă ea ar fi rezervată unor supraoameni, nu cerută nouă de Mântuitorul, ca o legitimă exigenţă din partea Celui Ce ne-a răscumpărat prin Sfintele Patimi de pe Golgota. Taina purtării Crucii, a înţelegerii propriei vieţi drept crucificare împreună cu Hristos, întru Învierea cu Hristos, ne-a devenit inaccesibilă. Aceasta pentru că închidem ochii inimii şi ai minţii şi ne astupăm urechile, ca să nu ne mai pătrundă mustrător mesajului unor sfinţi ca Valeriu Gafencu. Viaţa şi cuvântul său, păstrat viu în versuri sau scrisori adresate din temniţă nu numai familiei şi prietenilor, ci şi fraţilor săi creştini de pretutindeni şi din orice veac, nu găsesc încă ecoul aşteptat. Trăirea mărturisită curat şi simplu în poeziile lui se loveşte de împietrirea noastră vinovată. „Potirul florii” din sufletul său era mereu deschis să primească harul dătător de viaţă, dar sufletele noastre când vor înflori? Când vom cunoaşte şi noi bucuria nutrită cu lacrimi de pocăinţă şi de dor a descoperirii lui Hristos înlăuntrul nostru?
Până când ne vom sminti, cugetând că aşa viaţă nu pot trăi decât sfinţii, iar nouă nu ni se cere decât să cochetăm din când în când cu rugăciunea, în rest, putem să ne vedem liniştiţi de nimicurile noastre?


Trăiesc flămând

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,
Din când în când din cer coboar-un înger
Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;
M-apropii tot mai mult de biruinţă.

Mă plouă-n taină razele de soare,
Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie,
Grăuntele zvârlit în groapă-nvie
Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare;
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.

Refren: Sub flacăra iubirii arzătoare
Din zori de zi şi până-n noapte-aştept,
Te chem şi noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse! Încet mă mistui, ca o lumînare.