Duminica Învierii la Aşezământul Românesc din Ierusalim ! Inimi româneşti dăruite lui Hristos !

După experienţa lovirii de zidurile tuturor intereselor străine de duhul dragostei creştine, grupul pelerinilor români în Ţara Sfântă a hotărât fără ezitare ca Slujba Învierii să o trăiască la Aşezământul Românesc, nu în Biserica Sfântului Mormânt, unde ne puteau aştepta surprize neplăcute şi nedorite pentru cea mai sfântă noapte a anului 2010. Denia celor 12 Evanghelii ne adusese deja bucuria de a pătrunde în acest spaţiu românesc binecuvântat din  Ierusalim. Cunoşteam locul şi pe Părintele David, întâlnit la porţile Mănăstirii Sfântului Sava, unde femeile sunt oprite să pătrundă, dar unde sunt întâmpinate şi mângâiate de către un ieromonah ştiutor de limba română sau rusă sau greacă, după împrejurare.  Paranteza aceasta o închid spre a reveni la Noaptea Paştelui, la Ziua Învierii, a cărei sfântă lumină ne-a surprins în curtea Aşezământului ctitorit de Cuviosul Ilarion Argatu în Ierusalim.  Am găsit biserica şi curtea plină de credincioşi români, pelerini ca şi noi sau oameni angajaţi în diverse posturi în Israel, veniţi să se bucure împreună de Invierea Domnului şi să uite pentru ceva timp dorul de casă. Soborul de preoţi slujitori abia încăpea în Sfântul Altar al bisericii care fremăta de  aşteptare. 

Superiorul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă, Arhimandritul Ieronim,  a condus Sfânta Liturghie, impresionând prin frumuseţea glasului şi blândeţea privirii părinteşti. La strană, tineri absolvenţi ai Teologiei din Bucureşti, alături de călugări, dintre care unul  ne însoţise în Egipt, la « Sfânta Ecaterina ».  Cel mai tânăr pelerin, Arsenie, un puşti de 5 ani din Sibiu, aflat a doua sau a treia oară aici, pentru că este bolnav şi nădejdea vindecării şi-a pus-o la Domnul, uimeşte pe toţi monahii şi credincioşii din biserică prin închinăciunile, metaniile şi gesturile sale de evlavie. Micuţul trăieşte cu intensitate toate slujbele, stă în strană cu părinţii, ia binecuvântare de la fiecare preot întâlnit – a  primit-o şi pe cea a Patriarhului Ierusalimului, de care s-a apropiat cu nevinovăţia pruncului îngeresc -, este binecunoscut la Sfântul Mormânt şi iubit de toţi ! Arsenie primeşte Sfânta Euharistie tămăduitoare cât mai des cu putinţă. Mioara, mama lui, pe care o aşteaptă acasă, în ţară, încă cinci copii, spune că el vede lucruri duhovniceşti de noi nebănuite şi nu mă îndoiesc de adevărul spuselor ei. Soseşte momentul Sfintei Liturghii. Întreaga comunitate este impregnată de harul ce se pogoară în aceste momente liturgice unice. Cântă nu numai cu glasuri pătrunse de emoţie, ci şi cu inimile străpunse de bucurie.  Nu mai simţim oboseala, nu mai trăim pe pământ. Domnul ni se împarte, se uneşte cu noi şi ne uneşte, îmbrăţişându-ne şi  deschizandu-ne braţele să ne cuprindem unii pe alţii. Maica Domnului ne vegheză din icoana care ne aminteşte că suntem români şi legaţi intim cu neamul. Strigăm din toate puterile răspunsul la  bunavestire :  Hristos a înviat ! Adevărat a înviat !

De altfel, toate aceste zile am cântat pe unde am fost tot ceea ce am ştiut din cântările bisericii, făcându-ne simţită prezenţa ca români  şi creştini în Israel, în Egipt şi în Palestina.

Luăm Sfântul Paşte pregătit de măicuţele românce pentru credincioşi, ducem şi acasă, aşa ca toţi să luăm parte la aceeaşi bucurie. Sentimentul comuniunii nu poate fi explicat, doar trăit. Câtă bucurie să auzi graiul românesc, să auzi cuvântul dumnezeiesc în limba română ! Tot răul a fost uitat. Ieşim din Sfânta Biserică. Încă întuneric afară, nu este nici 5 dimineaţa, dar avem inimi luminate. Româncele din Ierusalim împart  de mâncare ; o agapă sui generis, la lumina lunii şi a Învierii. Gustăm din cozonac şi ciocnim ouă roşii, bem puţin vin şi mâncăm peşte ; totul este atât de binecuvântat. Am rămâne acolo, dar urmează să fim luaţi cu autocarul şi duşi la Nazaret, locul Casei Maicii Domnului. Nu avem timp de dormit, nici nu ne este somn. Bucuria a alungat somnul şi a biruit oboseala.  Din ceea ce am primit, dăm şi celor care, lipsiţi de experienţă, au rămas la hotel să recupereze nopţile extenuante din  timpul pelerinajului nostru. Pentru fiecare va veni vremea apropierii temeinice şi definitive de Hristos, a cărui chemare n-au înţeles-o pe deplin acum. Mulţumim lui Dumnezeu  că ne-a dat să ajungem aceste ceasuri dumnezeieşti, rugându-l să le dea tuturor celor care îl roagă cu stăruinţă şi evlavie, bucurii duhovniceşti.

« Hristos a înviat din morţi!

O, dumnezeiescul, o iubitul, o preadulcele Tău glas

Căci cu noi Te-ai făgăduit să fii cu adevărat,

Până la sfârşitul veacului, Hristoase!

Pe care întărire de nădejde, credincioşii avându-l,

Ne bucuram.

Hristos a înviat din morţi!

O, Paştile cele mari şi preasfintite, Hristoase

O, înţelepciunea lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea,

Dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine,

In Ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale.

Hristos a înviat din morţi! »

Hristos a înviat !

Iată că a binecuvântat Domnul să revenim de la Sfintele Locuri, din Ierusalimul Răstignirii şi Învierii lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru din robia iadului şi a morţii. Am pătruns cu teamă şi cutremur în Mormântul de unde a ţâşnit viaţa întregii creştinătăţi dreptmăritoare. Am sentimentul familiar şi copleşitor că locul Sfintei Învieri este de acum  parte din inima şi viaţa mea. Numai privindu-l lacrimi se preling din belşug pe obraz. Am văzut oameni care nu-şi puteau conteni şuvoiul lacrimilor, prăbuşiţi, în sens propriu , pe piatra Sfântului Mormânt sub povara  încărcăturii duhovniceşti a momentului. Da, cine a călcat vreodată pe pietrele multimilenare ale Ierusalimului îşi doreşte cu negrăită intensitate să revină. În Biserica Sfântului Mormânt îţi găseşti plinătatea inimii ; nimic nu te cheamă afară, nimic nu te atrage în altă parte. Acolo este un alt timp, un timp fără de timp, care anulează tot ceea ce este în exteriorul său.  Acolo Împărăţia Cerurilor se oferă ca pregustare fiecărui pelerin sosit în căutarea harului care inundă orice fragment de spaţiu şi impregnează aerul  care învăluie locurile odată strabătute în ceasul greu de Domnul şi Mântuitorul nostru. Am urcat Drumul Crucii şi am simţit spinii ce au străpuns fruntea Domnului, L-am închipuit căzut sub povara Crucii, L-am vegheat cu Maica Sfântă şi L-am prohodit cu femeile Mironosiţe şi cu Sfinţii Ucenici, toate aceste printre nesfârşite valuri de pelerini de toate limbile şi neamurile, într-o tumultoasă şi nerăbdătoare curgere spre inima Ierusalimului şi a lumii : Sfântul Mormânt ! « De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea ! ».

Domnul cu dragoste se dăruieşte fiecărui ostenitor, cu dragoste îşi deschide braţele şi te cuprinde la sânul Său, smulgându-te din lume şi din timp,  vărsând lacrimi şi sânge numai să nu te depărtezi de la El, Izvorul vieţii şi al mântuirii. Domnul trimite Sfânta Lumină care să te călăuzescă prin întunecul veacului spre limanul izbăvitor. Dar oamenii, atunci ca şi acum, înalţă stavile din ce în ce mai greu de trecut în calea celor ce vor să se apropie cu credinţă de Lumină şi Adevăr. Bucuria Învierii nu poate s-o întineze nicio mârşăvie omenească, dar amărăciunea curge ca un râu subteran în inimile ortodocşilor care au aşteptat în spatele Porţii Jaffa ore chinuitoare să fie primiţi în cetate şi în Sfântul Mormânt, aşa cum ar fi fost firesc să se întâmple, dar nu s-a întâmplat. 

Pelerinii din tările ortodoxe ale lumii, grecii, românii, ruşii, gruzinii, sârbii şi toţi ceilalţi cu care nu am avut atingere directă, au participat vineri seara la Prohodul Domnului în Biserica Sfântului Mormânt, oficită de Patriarhul Ierusalimului, Teofil, toţi cu nădejdea că vor putea rămâne în preajma Sfântului Mormânt pentru a se împărtăşi de Sfânta Lumină şi de Sfânta Euharistie, după binecuvântarea duhovnicilor. Slujba s-a încheiat sâmbătă noaptea, pe la ora 3.  Conform aşteptărilor celor care nu se aflau pentru prima oară acolo, gărzile au început să alunge pelerinii cu o insistenţă din ce în ce mai mare, până ce i-au scos din Cetate şi i-au împins dincolo de porţi.  Grupul nostru românesc s-a retras la Poata Jaffa, Părintele Lucian, îndrumătorul ales nouă de Domnul în acest crucial pelerinaj, aflând că este singura poartă ce se va deschide  sambătă la ora zece. Urmând să slujească în sobor, Părintele a plecat în Cetate, iar noi am rămas în aşteptare orei la care să ne croim drum spre Sfânta Lumină. După mai multe nopţi nedormite, dintre care una petrecută urcând şi coborând Sinaiul, nu ne-a fost deloc uşor să stăm acolo, în picioare sau pe jos, în timp ce grupuri din ce în ce mai mari veneau să se alăture şi, pierzându-şi răbdarea, îi împingeau fără contenire din spate pe cei ce se aşezaseră mai devreme în rând. Orele s-au scurs teribil de greu. A răsărit soarele peste Ierusalim. Căldura a devenit rapid insuportabilă. Oamenii au început să se simtă rău, unii au leşinat şi au fost duşi cu greu la loc deschis. Binevoitori din mulţime au început să stropească împrejur cu apă, uşurând puţin chinul. Mulţi dintre pelerini, fiind postitori şi aşteptând Sfânta Euharistie, nu puteau să bea nici măcar apă, dar dragostea şi râvna pentru primirea lui Hristos îi ţinea în picioare fără mâncare şi fără apă.  A sosit, în sfârşit, şi ora aşteptată. Dar poliţiştii din spatele barierelor ne-au dezarmat spunându-ne că, până  ce nu se termină slujba catolică nu vom fi admişi în cetate. Tensiunea creştea clipă de clipă. Trecuse de ora 11 şi oamenii erau la capătul puterilor omeneşti. Toate rugăciunile înălţate la Dumnezeu şi la Maica Domnului din inimi disperate au ajuns, în cele din urmă, să deschidă porţile şi să permită mulţimii să intre pe străzile  cetăţii, în drum spre Sfântul Mormânt. Nădejdea, însă, a fost spulberată curând de poliţiştii din spatele altor bariere, care închideau toate căile. Promisiunile nefondate că  se vor ridica barierele şi oamenii vor avea o şansă de a vedea momentul pogorârii Sfintei Lumini, şi-au arătat goliciunea când pe la ora două, venind ea, nici unul dintre pelerinii din afară nu a fost lăsat în incinta sau în preajma Mormântului.  Cu o capacitate de aproximativ zece mii de oameni,  Biseica Sfântul Mormânt a găzduit abia 1500 sau 2000 de oameni. De ce ? Nu ştiu. Lumina a fost adusă şi afară, pe străzi, am strigat « Hristos a înviat ! »  sau “Hristos anesti!”, am simţit focul nearzător primit de mănunchiul de 33 de lumânări pregătit cu grijă, dar tot nu ni s-a îngăduit să mergem în Sfântul Mormânt.  Nu pot spune când s-au ridicat barierele. Noi am plecat spre autocarul care urma să ne ducă la hotel pentru că se apropia ora întâlnirii.

Vai celor prin care vine sminteala! Milă mi-a fost de popor, că a stat acolo cu răbdare şi nădejde, dar a fost oprit să se apropie. Atât a îngăduit Domnul pentru păcatele şi nevrednicia noastră. Se pare că din ce în ce mai multe restricţii se vor impune creştinilor în Ţara Sfântă, până la a nu le mai îngădui deloc să vină.  De n-ar fi o sursă de venituri importantă pentru Israel, bănuiesc că nici nu ar călca vrun creştin pe acolo.  Bineprimiţi sunt nereligioşii de toate neamurile sau ecumeniştii, dar ortodocşii...Să mă ierte Dumnezeu dacă greşesc în aprecierile mele ! Toleranţa israelienilor nu este decât înşelăciune, ademenire spre stricarea curatei credinţe lăsate nouă de Mântuitorul Hristos, sau negoţ !  Acum ca şi atunci pe treptele templului te întâmpină zarafii, iar străzile Sfântului Mormânt sunt ca străzile unui uriaş bazar, în care totul se vinde la cele mai mari preţuri cu putinţă. Pelerinajul a devenit o întreprindere foarte scumpă şi riscantă. Dacă nu mai ai un euro, poţi muri de sete pe străzile Cetăţii ! Peste tot evrei, arabi şi chiar greci fac afaceri în Casa lui Dumnezeu, care  numai de rugăciune nu este ! Nicio evlavie, niciun respect pentru Jertfa Mântuitorului. Este dureros că batjocorirea lui Hristos  continuă până azi şi parcă se amplifică pe zi ce trece.  Se aruncă acum cu gunoaie şi fum de ţigară în obrazul Său sfânt, sub privirile indiferente sau chiar satisfăcute ale celor de alte credinţe sau fără de credinţă  care ţin toate dughenele şi barurile din Cetate. Domnul îndură, Lumina nu poate fi înghiţită de întuneric. Dar inimile oamenilor se afumă cumplit şi se fac mai negre decât tăciunii. Iartă-ne, Doamne, că nu ştim ce facem, nici acum ! Ridică-ne din groapa acestei lumi putrede şi dă-ne viaţă prin Slăvită Învierea Ta cea de a treia zi. Ziua Învierii ! Să ne luminăm, popoare ! Păştile, Paştile Domnului ! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer ne-a trecut Hristos !

Hristos a înviat !