Nu te teme, eu sunt cu tine!

A fost,  este şi va fi alături de credincioşii Săi robi  până la

sfârşitul veacurilor, după nemincinoasa Sa făgăduinţă :

« Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele,

până la sfârşitul veacului. Amin ! »

(Matei 28 » 20).

Se întâmplă uneori că mama, văzându-şi copilul mâhnit şi plângând, îl mângâie şi îi spune : « Nu te teme, eu sunt cu tine! » Tot aşa şi Dumnezeu cel Milostiv şi Iubitor de oameni îi spune sufletului credincios care se află în ispite şi necazuri, care este mâhnit, care plânge şi se teme :

 « Nu te teme, eu sunt cu tine! ». Eu sunt Creatorul tău, Eu sunt Răscumpărătorul tău, Eu sunt Mântuitorul tău.  Eu sunt Ajutătorul şi Sprijinitorul tău, Eu care ţin în mâinile mele toate, Căruia toate îi dau ascultare, Eu sunt cu tine. »

« Sionul zicea : « Domnul m-a părăsit şi Stăpânul meu m-a uitat ! » Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are ea milă ? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine »(Is. 49, 14-15).

« Dacă tu vei trece prin ape , Eu sunt cu tine şi tu în valuri nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui. Că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israil, Mântuitorul ! »(Is. 43 : 2-3)

Aşa a fost Domnul alături de Noe, credinciosul Său slujitor, şi l-a păzit de potopul  atotcuprinzător. A fost alături de credinciosul Lot şi l-a păzit pe drept de chinurile abătute asupra Sodomei. A fost alături de robii Săi : Avraam, Isaac şi Iacov şi i-a păzit în pământul în care au intrat, după  cum este scris despre ei : [...] "N-a lăsat om să facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le : « Nu vă atingeţi de unşii Mei şi  nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei »"(Psalm 104 : 14-15).

A fost alături de Iosif, când s-au abătut asupra lui ispitele şi patimile  şi l-a păzit, şi l-a proslăvit. A fost alături de Israil în Egipt[...]. Afost alături de acelaşi Israil  la ieşirea lui din Egipt şi a despărţit Marea Roşie , şi a făcut  pentru el drum prin mijlocul apei, şi l-a condus prin Marea Roşie, şi l-a mântuit de tiranul faraon ;  de aceea Israel i-a si cântat cântare de biruinţă Izbăvitorului Său, Dumnezeu. A fost alături de acelaşi Israil  în pustie şi a nimicit înaintea lui pe vrăjmaşii lui, şi l-a condus pe muntele cel sfânt al Său. Ă fost alături de acelaşi Israil  când trăia în pământul făgăduinţei şi l-a mântuit, aşa cum cântă proorocul :

« De n-ar fi fost Domnul cu noi, să spună Israil ! De n-ar fi fost Domnul cu noi, când s-au ridicat oamenii înaintea noastră, de vii ne-ar fi înghiţit pe noi, cand s-a aprins mânia lor asupra noastră »(Psalm 123 : 2-3)

A fost alături de David, unsul Său, în diferite ispite şi prigoane, şi l-a păzit pe robul Său de vrăjmaşii Lui. A fost alături de Iona în adâncul mării şi l-a păzit în pântecele chitului şi l-a izbăvit de vieţuitoarele din mare. A fost alături de cei trei tineri în cuptorul babilonian şi a stins pentru ei  puterea focului şi i-a învăţat să cânte cântare de biruinţă. A fost alături de Daniil în groapă şi a îngrădit gura leului, şi l-a izbăvit de acolo.  A fost alături de apostolii Săi, a fost alături de mucenici şi i-a păzit în mijlocul chinurilor înfricoşătoare. A fost alături de pustnicii care au vieţuit în peşteri, în crăpăturile şi prăpăstiile pământului şi i-a păzit de uneltirile vrămaşe.  A fost,  este şi va fi alături de credincioşii Săi robi  până la sfârşitul veacurilor, după nemincinoasa Sa făgăduinţă : « Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin ! »(Matei 28 » 20).

« Ia aminte, creştine, să fii numai al lui Dumnezeu,

căci Dumnezeu pe ai Săi nu-i părăseşte ! »

« ...El este întotdeauna aproape de tine, este alături de tine,

păzindu-te. Oriunde ai fi, în orice scârbe şi ispite te-ai afla,

El este alături  de tine  şi priveşte la nevoinţa ta,

şi te întăreşte cu mâna Sa  cea nevăzută. »

« O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele Tău glas ! căci cu noi ai făgăduit  să fii cu adevărat pâna la sfârşitul veacului, Hristoase ! Pe care întărire de nădejde având-o noi, credincioşii, ne bucurăm. » Pentru aceasta robii Tăi credincioşi, Doamne, simţind în ei prezenţa Ta şi o vie mângâiere, îndrăznesc,  strigă şi cântă cântări întru bucuria inimii :

« Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi  se vor muta munţii în inima mărilor. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob »(Psalm 45 : 2-3 ; 11).

Şi încă :

«Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele ; că Tu cu mine eşti »(Psalm 22 : 4).

« Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea ; de cine mă voi teme ?  Domnul este apărătorul vieţii mele ; de cine mă voi înfricoşa ? »(Psalm 26 : 1-2[...] Ia aminte, creştine, să fii numai al lui Dumnezeu, căci Dumnezeu pe ai Săi nu-i părăseşte !(vezi Psalm 33 : 21 ; 28 : 11).

Crezi cu toată inima în El, ca Unuia Dumnezeu ; împlineşte-i voia cu credinţă şi cu dreptate ; pune-ţi toată nădejdea în El şi cheamă-L din inimă, Căci El este întotdeauna aproape de tine, este alături de tine, păzindu-te. Oriunde ai fi, în orice scârbe şi ispite te-ai afla, El este alături  de tine  şi priveşte la nevoinţa ta, şi te întăreşte cu mâna Sa  cea nevăzută. Chiar dacă  toţi oamenii răi se vor ridica împotriva ta şi cetele drăceşti te vor înconjura, toate acestea vor fi zadarnice.

« Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. Domnul te va păzi pe tine de tot răul ; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac. » (Psalm 120 : 5-8)

« Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne  al mântuirii mele. »(Psalm : 37 : 21-22). « Doamne al puterilor, fii cu noi, căci pe altul afară de Tine  ajutor întru necazuri nu avem. Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi ! »

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk – Comoară duhovnicească, din lume adunată

Icoane :http://calindragan.wordpress.com/2009/05/20/despre-culorile-icoanelor/

http://www.romanianorthodoxchurchstandrew.com/ORTHODOX_TEACHINGS.html

Tatăl tău te aşteaptă de mult, nu zăbovi ! (II)

Întoarce-te şi tu, suflete al meu, spre Tatăl tău cel Ceresc şi vei primi de la El pacea şi fericirea !

« Tu L-ai mâniat, dar mila Lui El nu a luat-o de la Tine.

Te-ai îndepărtat de El,

dar El te aşteaptă şi vrea să te primească la Sine »

***

« El  cu mare dor te aşteaptă şi te va primi cu bucurie. »

O, bunătate a Tatălui, care nu-l dispreţuieşte, nu-l uită şi nu-l respinge pe fiul care s-a îndepărtat de bunăvoie şi L-a mâniat, ci aşteaptă cu mare dor ca fiul Său cel rătăcit să se întoarcă la El !

O, orbire, o, nesimţire a fiului, care preferă să se afle în cea mai rea suferinţă într-o ţară străină, decât să se întoarcă la Tatăl său şi să afle toată bunăstarea în casa Lui !

O, sărmane fiu, vino-ţi în fire, lasă această ţară nelegiuită şi pierzătoare ! Adu-ţi aminte de marea milostivire a Tatălui tău, adu-ţi aminte de mulţimea îndurărilor Lui ! Tu L-ai mâniat, dar mila Lui El nu a luat-o de la Tine. Te-ai îndepărtat de El, dar El te aşteaptă şi vrea să te primească la Sine. Adu-ţi aminte ce prisos de bunătăţi era în casa tatălui tău, « câţi argaţi se îndestulează cu pâinea Tatălui  tău, iar tu mori de foame ! » Tu ai risipit bogăţia Lui, dar nu te teme ! El este bun, îndelung răbdător şi multmilostiv. Nu îşi va aduce aminte de neascultarea ta, nu te va învinovăţi pentru faptele tale care sunt urâciune înaintea Lui. El, îndurător şi bogat, iarăşi te va îmbogăţi. Scoală-te, mergi cu îndrăzneală la Tatăl tău şi cazi înaintea ochilor Lui milostivi, recunoaşte-ţi vinovăţia şi spune-i cu inima înfrântă şi cu tânguire :

« Tată, am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău ; primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii Tăi ». El  cu mare dor te aşteaptă şi te va primi cu bucurie.

Numai ce te vede întorcându-te, că, încă de departe,  priveşte cu milostivire şi cu dragoste la tine, se cutremură în sine şi, făcându-i-se milă, te va milui. « Ah ! Fiul Meu iubit, fiul Meu rătăcit, care s-a întors la Mine. Fiul  Meu, care s-a îndepărtat de Mine, iarăşi vine la Mine : « Fiul Meu mort a fost şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi voi avea mila de el. »(Ier. 31 : 20). Iese în întâmpinarea ta, te îmbrăţişează şi te sărută.

Într-adevăr, de departe te va vedea Tatăl tău şi se va milostivi ; va alerga şi va cădea pe grumazul tău , te va săruta şi te va duce în casa Sa, îţi va da cea mai bună îmbrăcăminte şi te va îmbrăca în aceasta, va pune inel în degetul tău şi încălţăminte în picioarele tale, va porunci sfintei Sale familii să se bucure şi să se veselească pentru tine, spunând : « Fiul Meu mort a fost şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat »(vezi Luca 15 :13-24) . Şi se va veseli pentru tine. « Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte »(Luca15 : 10).

Cu cât mai osârduitor te vei căi, te vei îndrepta şi  te vei schimba în bine, cu atât mai repede  te vei îndrepta şi te vei apropia de Tatăl Ceresc. Căci la El nu mergem cu picioarele, ci cu inimile, nu schimbând locul, ci schimbându-ne voia şi moravurile. Aşa cum prin păcate  ne-am despărţit de El şi ne-am îndepărtat, tot aşa, printr-o pocăinţă sinceră, îndreptându-ne voia cea schimbătoare şi moravurile, ne apropiem mai mult de El. Întoarce-te şi tu, suflete al meu, spre Tatăl tău cel Ceresc şi vei primi de la El pacea şi fericirea.

Sfântul Ierarh Tihon din ZadonsK – Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, paginile 191-193.

Icoana : http://www.antiochian.org/node/18789
 ***
De folos:
"Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l junghiaţi şi, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat."
Haina lui cea dintâi semnifică toată îndestularea şi frumuseţea darurilor duhovniceşti ale lui Dumnezeu. Aceasta este haina sfinţeniei şi curăţiei în care era înveşmântat Adam, înainte de căderea în păcat şi de izgonirea într-o ţară îndepărtată de Dumnezeu. Această haină este Însuşi Hristos: de aceea este numită "cea dintâi". Nu există nici o haină mai minunată decât aceasta din cer. Apostolul spune: "Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Galateni 3:27). Sufletul, care fusese despuiat de toată lucrarea cea bună, este în întregime îmbrăcat din nou: haina cea veche, murdară şi zdrenţăroasă este aruncată şi sufletul său este îmbrăcat în haină nouă. Această haină nouă pentru suflet semnifică omul cel nou - pocăit, iertat şi primit de către Dumnezeu. Fără această haină nouă, nimeni nu se poate sălăşlui în Împărăţia lui Dumnezeu, după cum vedem lămurit din pilda lui Hristos despre nunta fiului împăratului (Matei 22:2-14). Potrivit cuvintelor Apostolului, această haină este alcătuită din: "milostivirile îndurării, din bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdare,. iar peste toate acestea. dragoste, care este legătura desăvârşirii" (Coloseni 3:12-14; cf. Efeseni 4:24, Apocalipsa 7:14, Zaharia 3:4).
Inelul de pe degetul său semnifică logodna sufletului său cu Hristos. Cel ce se pocăieşte se leapădă de toate legăturile sale întru desfrânare cu lumea aceasta, îşi lipeşte sufletul de Hristos şi rămâne unit cu El într-o unime de nezdruncinat. Această logodnă se împlineşte prin puterea şi harul Duhului Sfânt, a Cărui pecete se află pe toate darurile cereşti.
Daţi-i "încălţăminte în picioarele lui", spune tatăl slugilor lui. Încălţămintea semnifică puterea voinţei prin care omului îi stă în putinţă să calce cu hotărâre spre căile Domnului, fără să hoinărească aiurea şi fără să se uite înapoi.
Prin viţelul cel îngrăşat care a fost junghiat, trebuie să înţelegem că Îl semnifică pe Iisus Hristos Însuşi, Care S-a dat spre junghiere pentru curăţirea păcătoşilor de păcatele lor.
Prin slugi trebuie să înţelegem fie îngerii, fie preoţii. Dacă înţelegem prin casa tatălui că ar fi chiar cerul, atunci trebuie să vedem slugile ca pe îngeri; dacă - ca o altă interpretare corectă - înţelegem prin casa tatălui ca şi cum ar fi Biserica de pe pământ (cea văzută), atunci trebuie să vedem slugile ca pe preoţi, care sunt chemaţi să slujească taina jertfei lui Hristos şi, prin aceasta, să asigure oamenilor hrana pentru viaţa cea veşnică. Este limpede că aici se vorbeşte mai întâi despre Biserică, din faptul că Fiul Risipitor nu era totuşi mort din punct de vedere trupeşte şi, până când omul se desparte de trupul său, el este al Împărăţiei lui Dumnezeu, în chipul Bisericii lui Dumnezeu care se află pe pământ. Faptul că slugile semnifică la fel de bine şi îngerii, este limpede mai întâi din faptul că îngerii sunt de faţă în biserică la Sfintele Taine şi, în al doilea rând, din faptul că Dumnezeu foloseşte îngerii păzitori ai oamenilor ca să-i îndrume pe calea mântuirii.
"Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat." Trupul lui mai era încă viu, dar sufletul său era ca şi mort. Singura scânteie a darului dumnezeiesc, care mai licărea, s-a aprins în el şi a înviat sufletul întreg. El era deja pierdut în clipa când şi-a cerut partea din avere ce i se cuvenea de la tatăl lui. Şi şi-a venit în sine. Aceasta înseamnă: el şi-a venit în sine la lumina scânteii lui Dumnezeu, fiindcă se pierduse. Dumnezeu îl ştia pe el şi l-a păstrat în privelişte chiar până în ultima clipă - clipa pocăinţei.
Cuvant al SF. NICOLAE VELIMIROVICI

Sursa:http://www.credo.ro/intoarcerea-fiului-risipitor.php

Tatăl tău te aşteaptă de mult, nu zăbovi ! (I)

« Sărmane păcătos, de ce zăboveşti în această ţară

nelegiuită şi în pierzătoarea depărtare ? »

Se întâmplă uneori ca un om să-i zică celui ce s-a îndepărtat de tatăl său şi zăboveşte : « Tatăl tău te aşteaptă de mult, de ce zaboveşti ? » Tot aşa şi proorocii, apostolii, păstorii şi învăţătorii Bisericii – fiecărui păcătos care, după ce a vieţuit alături de Tatăl Ceresc şi s-a numarat cu casnicii Lui, s-a îndepărtat apoi de El prin viaţa nelegiuită şi desfrânată, ca şi cum s-ar fi dus într-o ţară îndepărtată, îi grăiesc şi îi făgăduiesc : « Tatăl Ceresc te aşteaptă de mult. »

Sărmane păcătos, de ce zăboveşti în această ţară nelegiuită şi în pierzătoarea depărtare ? Averea dăruită ţie ai pierdut-o. Te lipseşti de hrana zilnică. Foamea păgubitoare te-a pătruns. Părăsindu-L pe Tatăl tău cel Milosârd şi mult Milostiv, ai căzut în robia tiranului celui rău şi nemilostiv şi paşti dobitoacele lui cele necuvântătoare şi necurate – porcii. Iar din această slujbă grea şi nesuferită nu ai cu ce să-ţi saturi pântecele. Până acolo ai ajuns încât doreşti şi cauţi roşcove cu care se hrănesc porcii, dar nici această hrană rea şi proastă nu are cine să ţi-o dea.

Vezi tu însuţi în ce nenorocire, sărăcie, pierzanie te găseşti ! Din ce bogăţie, în ce sărăcie ai căzut ! Din înalta cinste, în ce josnicie te-ai aruncat ! De ce mare fericire te lipseşti şi în ce nenorocire ai căzut ! Toate acestea ţi s-au întâmplat pentru că de voia ta te-ai îndepărtat de Părintele tău cel Bun şi  de casa Lui, de sfânta familie.

Acolo toţi se îndestulează cu  mâncare din belşug şi se răcoresc cu bautură, iar tu mori de foame !

Acolo Tatăl cel Multmilostiv are din destul mâncare gustoasă şi băutură aleasă pentru toţi casnicii Lui, iar tu ai ajuns într-o asemenea sărăcie că doreşti să-ţi saturi pântecele cu roşcoavele pe care le mănâcă porcii, dar nici pe acelea nu ţi le dă nimeni !

Acolo toţi îşi află odihna sub ocrotirea Tatălui lor cel Milosârd, iar tu te afli printre dobitoacele cele necurate, printre porci !

Acolo toţi se îmbraca în haine bune, iar tu eşti acoperit ca un oarecare nemernic, numai cu zdrenţe rupte şi împuţite !

Acolo toţi se mângâie, iar tu te tânguieşti.

Acolo toţi se bucură, iar tu plângi.

Acolo toţi se veselesc, iar tu te întristezi şi eşti cuprins de mâhnire.

O, în ce mare nenorocire ai ajuns tu, cel ce ai avut cinste, bogăţie, belşug, pace, linişte şi toată fericirea, câtă vreme ai trăit lângă Părintele tău cel mult Milostiv şi Milosârd !

Asemenea cuvinte şi sfaturi aude  deseori fiul rătăcitor, dar totuşi zăboveşte în înstrăinare şi nefericire. Tatăl îl aşteaptă şi deseori se uită în zare dacă nu cumva se întoarce fiul  Său cel risipitor. Dar fiul nu are astfel de gânduri şi de inimă ca să se întoarca iarăşi la Tatăl său. Tatăl vrea să-l facă părtaş fericirii Sale, dar fiul nu înţelege aceasta. Tatăl îl aşteaptă împreună cu întreaga familie în casa Sa, dar fiul zăboveşte în nelegiuiri  şi într-o ţară păcătoasă. Doreşte mai bine să fie pe lângă un rău tiran, decât pe lânga Tatăl său cel Bun şi mult  Milostiv.  Doreşte să se acopere cu zdrenţe împuţite şi de necinste , decât să poarte îmbrăcăminte bună de la Tatăl  său. Doreşte mai bine să-şi sature pântecele cu  mâncarea porcilor, cu roşcove, decât să se bucure de bunătăţile din casa Tatălui său. Doreşte să de găsească într-o stare nenorocită, decât să fie fericit.

Sfântul Ierarh Tihon din ZadonsK

http://lent.goarch.org/prodigalson/learn/

Apa care curge pe alături(III)

„Nu va fi o astfel de viaţă în veacul viitor, după cum cuvântul dumnezeiesc şi credinţa noastră ne încredinţează. Atunci viaţa noastră va începe, dar nu se va termina niciodată; va fi nesfârşită. Trupul nostru nu va suferi de neputinţe, îmbătrânire, bătrâneţe, moarte şi putrezire, ci va fi un trup duhovnicesc, nestricăcios, nemuritor, sănătas, puternic, uşor şi înfloritor. „Se seamănă[trupul] întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru stricăciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest [trup] stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest [trup] muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: „ Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta?”(1 Cor. 15, 42-44; 53-55). Fără de sfârşit vor fi şi slava, cinstea, liniştea, pacea, mângâierea, bucuria, veselia şi toată fericirea. Aleşii lui Dumnezeu Îl vor vedea pe Acela faţă către faţă şi din aceasta se vor mângâia, se vor bucura şi se vor veseli necontenit; în veci vor împărăţi împreună cu Hristos, ca mădularele împreună cu capul. „Pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim”(Rom. 8, 17).

Tot aşa şi în veşnica nefericire moartea va fi necontenită. O dată mort, osânditul va muri necontenit, dorindu-şi moartea. ; fără de sfârşit va fi chinuit şi va suferi şi nu va simţi nicio mângâiere, nicio răcorire, nicio alinare. Aceasta este cea de-a doua moarte, moartea cea veşnică.

Prin urmare, creştine, ia aminte:

1) Timpul vieţii noastre este nestatornic  şi tot ceea ce se întâmplă în ea se schimbă şi trece. Pentru aceasta nu trebuie să ne alipim de lucrurile vremelnice şi lumeşti, ci cu toată râvna să căutăm viaţa cea veşnică şi bunătăţile viitoare. „Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ”(Col. 3, 2).

2)Să nu te făleşti cu bunăstarea acestei lumi, adică cu bogăţia, cu cinstea, cu lauda şi cu toate celelalte, căci orice bunăstare este vremelnică; cum vine, tot aşa se şi duce de la noi, şi rămânem ca cei nefericiţi, săraci, necăjiţi şi dispreţuiţi.

3)În necaz nu te descuraja, pentru că şi el trece. Aşa cum după trecerea nopţii vine ziua, iar după furtună şi vreme urâtă cerul se înseninează, tot aşa şi după scârbe şi tristeţe vine bucuria, iar după nenorocire vine tihna.

4) Să rabzi şi să nu te mâhneşti din pricina clevetirii, hulei, mustrării şi defăimării pe care le primeşti de la oamenii rău intenţionaţi şi nelegiuiţi, căci şi acestea toate trec. Puternic este Dumnezeu clevetirea lor a o întoarce în binecuvântare, după cum este spus: „Ei vor blestema şi tu vei binecuvânta”(Psalm 108, 27).

5)Cine va răbda statornic atât la bună vreme, cât şi în nenorocire, acela va rămâne întotdeauna în linişte şi pace; va petrece o viaţă după chipul şi asemănarea lui Hristos; încă de pe pământ va simţi bucurie cerească şi încă din această viaţă vremelnică va gusta dulceaţa vieţii veşnice.

Doamne, ajută-mă! „să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău”(Psalm 5, 12)

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţă, 2008, pp.262-264.

 

Apa care curge pe alături(II)

…viaţa aceasta este umbră şi vis…

„Nenorocit este omul încă din pântecele mamai sale şi până la mormânt: se naşte cu plângere, trăieşte în lume cu plângere, pluteşte ca o corabie pe mare , care fie se înalţă, fie se coboară, şi moare tot cu plângere.

Am trăit în casă bogată, am trăit şi în bordei. Trecând timpul, tihna s-a luat de la mine. Astăzi trăiesc în bordei şi în strâmtoare, iar ce a fost nu va mai fi. Am stat la masă îmbelşugată, dar am şezut şi la masă sărăcăcioasă. Au trecut aceste zile, au trecut toate[…] toate trec. Am gustat dulceaţa şi amărăciunea – apoi gustul, dulceaţa şi amărăciunea s-au îndepărtat de la mine. Am ascultat muzică plăcută, dar a trecut vremea aceea şi veselia mea a încetat. M-am îmbrăcat cu haine bune – a trecut timpul şi veşmintele strălucitoare s-au luat de la mine. Am mers cu trăsura – a trecut acea vreme şi toate acestea nu mai sunt. Am stăpânit peste slugi şi robi – a trecut însă vremea aceea şi s-au luat de la mine. Am avut prieteni şi cunoscuţi, dar acele zile au trecut şi ei s-au transformet fie în vrăjmaşii mei, fie în fraţi făţarnici. Ceea ce s-a petrecut cu mine se întâmplă în această lume cu fiecare om.

Unde este acel timp în care eram fericit, în care eram sănătos, vesel, bucuros, slăvit, lăudat şi respectat, în care mă desfătam la mese îmbelşugate în acordurile muzicii şi mergeam cu trăsura? A trecut timpul şi odată cu el a trecut şi fericirea, şi mângâierea mea. Unde este acea vreme când eram nefericit, bolnav, trist, scârbit, hulit şi defăimat, ocărât şi batjocorit[…]? Au trecut acele ziule şi astfel a trecut toată nefericirea mea. Totul trece – şi ceea ce se întâmplă astăzi trece, căci totul trece dimpreună cu timpul efemer.

Ceea ce omul vede la el, acelaşi lucru se întâmplă cu oricare. Nu există om care de la naştere până la moarte să rămână statornic, fie în bunăstare, fie în nenorocire. Aşa cum sub cer este fie timp frumos, fie vreme mohorâtă, fie vreme urâtă şi furtună, fie senin şi linişte, tot aşa se întâmplă şi fiecărui om – este fie în bunăstare, fie în nenorocire, fie cuprins de frică, fie plin de linişte şi pace, fie întristat, fie bucuros.

Creştine, precum curge apa, ducând cu ea tot ceea ce pluteşte deasupra ei, tot aşa şi timpul vieţii noastre trece laolaltă cu toată bunăstarea şi nenorocirea noastră. Aşa trece toată viaţa noastră. Cum au trecut şi zilele de altădată şi tot ceea ce s-a petrecut în acea vreme, aşa a trecut şi fericirea, şi nefericirea noastră, şi tot aşa trece şi viaţa noastră dimpreună cu tot ceea ce se întâmplă de-a lungul ei. Aşa cum zilele noastre trecute le vedem ca-n somn,  şi cu ele toată bunăstarea şi nenorocirea noastră, tot aşa şi cealaltă vreme până la sfârşitul vieţii noastre o vom vedea ca în vis. Atunci numai ne vom aminti şi vom cugeta că aşa şi aşa s-a întâmplat cu noi. Aşa este viaţa noastră în această lume!”

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţă, 2008, pp.261-262.

 

Apa care curge pe alături(I)

"Am fost copil – a trecut aceasta. Am fost adolescent – a trecut şi aceasta. Am fost tânăr – şi aceasta s-a depărtat de la mine. Astăzi părul meu încărunţeşte şi sunt lipsit de puteri la bătrâneţe.  

Dar şi aceasta trece şi mă apropii de sfârşit. Voi merge în pământ.  

M-am născut ca să mor. Mor ca să trăiesc."

Ca apa care curge pe alături, aşa este şi viaţa noastră, şi tot ceea ce se întâmplă în viaţă. Vedem că apa curge în râu şi trece, iar odată cu ea trec şi cele ce curg pe deasupra ei, adică lemnele, gunoaiele ş. a.

Creştine, tot aşa trece şi viaţa noastră, iar împreună cu viaţa, atât bunăstarea, cât şi nenorocul trec pe lângă noi. Iată, mai înainte nu am existat, dar acum exist în această lume, ca şi celelalte făpturi. « Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit »(Psalm 118, 73). Am fost copil – a trecut aceasta. Am fost adolescent – a trecut şi aceasta. Am fost tânăr – şi aceasta s-a depărtat de la mine. Astăzi părul meu încărunţeşte şi sunt lipsit de puteri la bătrâneţe. Dar şi aceasta trece şi mă apropii de sfârşit. Voi merge în pământ. M-am născut ca să mor. Mor ca să trăiesc. “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!”(Luca 23, 42)

Ceea ce se petrece cu mine se petrece cu toţi oamenii. Am fost sănătos şi apoi bolnav, şi iarăşi sănătos şi iarăşi bolnav – şi a trecut şi asta. Am avut parte şi de fericire şi de necazuri. Timpul a trecut şi toate le-am lăsat în urmă. Am fost respectat – timpul a trecul şi respectul s-a depărtat de la mine. Oamenii mă respectau şi mă admirau – a trecut timpul şi nu mai am parte de aceasta. Am fost vesel şi am fost trist, m-am bucurat şi m-am întristat.

Iar astăzi acelaşi lucru mi se întâmplă: trec zilele şi împreună cu ele trece şi tristeţea, şi veselia, şi bucuria, şi plânsul. Oamenii m-au lăudat şi m-au slăvit, m-au hulit şi m-au defăimat. Cei ce m-au lăudat, aceia m-au şi condamnat, iar cei ce m-au hulit, aceia m-au şi lăudat. A trecut timpul, au trecut toate: şi lauda, şi hula, şi slava, şi necinstea. Acelaşi lucru îl aud şi astăzi: fie laudă, fie hulă, fie proslăvire, fie necinstire. Ştiu că şi aceasta trece: odată cu vremea trec şi hula şi lauda, şi slava şi necinstea.  Ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu mine, aceea se întâmplă fiecărui om care trăieşte pe acest pământ. Aşa este lumea – aceasta este „statornicia” ei; aşa este şi viaţa noastră în lume.”

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţă, 2008, pp.260-261.

Foto: http://www.stiri.romanism.net/?p=1038

Sf. Tihon: "...dragostea multora s-a răcit ; s-au înmulţit fărădelegile ; zi de zi păcatul creşte ; se înmulţesc tot mai mult păcatul şi răutatea"

144. Războiul civil

Auzim uneori că în lume are loc un război civil. Aceasta se întâmplă atunci când locuitorii unei patrii sau ai unui oraş se ridică unii împotriva altora. Asemenea fac şi creştinii când se ridică unul împotriva altuia şi  se rănesc. Creştinii au o unitate strânsă între ei ; ei sunt uniţi printr-o legătură mult mai însemnată decât locuitorii unei ţări sau ai unui oraş. Ei toţi au o singură credinţă ; mărturisesc un singur Dumnezeu – pe Tatăl, Fiul şi pe Sfântul Duh - , pe Care Îl cheamă, Căruia i se roagă şi Îl slăvesc ; ascultă acelaşi cuvânt dumnezeiesc, se botează cu acelaşin Botez ; toţi sunt într-o unică biserică ; toţi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine, sunt chemaţi la aceeaşi viaţă veşnică ; de la acelaşi Hristos îşi iau numele de creştini ş. a. m. d. Vezi, creştine, cum sunt legaţi creştinii între ei ? Cu adevărat mai mult decât concetăţenii şi fraţii după trup. Dar când se ridică unii împotriva altora atunci se porneşte între ei « războiul civil ».[...]

S-a scris despre primii creştini :

« Iar inima şi sufletul mulţimilor celor ce au crezut erau una »(Fapte 4, 32). Şi însuşi Domnul aceasta o aşteaptă de la creştini :

« Poruncă nouă dau vouă : să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit  pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii »(Ioan 13, 34-35)

Asta a fost cândva, creştine ! Nu, să nu le mai cauţi pe acestea. Căci dragostea multora s-a răcit ; s-au înmulţit fărădelegile ; zi de zi păcatul creşte ; se înmulţesc tot mai mult păcatul şi răutatea. Împotriva cui ? Împotriva creştinilor. Din partea cui ?  Din partea creştinilor ! Fraţii s-au ridicat împotriva fraţilor şi « vrăjmaşii omului sunt casnicii lui »(Matei 10, 36).

Pretutindeni se aud jalbe şi plângeri ; văzduhul însuşi vuieşte plin de glasuri tânguitoare. Văduva reclamă şi plânge : acel bogat mi-a luat pământul sau pădurea ş.a.  Omul sărac şi necăjit suspină : unde să trăiesc ? Acel asupritor m-a alungat de pe pământul şi din casa mea. Într-altă parte, ţăranul se jeluieşte : atâtea zile din săptămână  trudesc pentru stăpânul meu ; când să mai muncesc la casa mea, pentru ai mei ?

Aproape toţi, ca într-un glas, se jeluiesc : nu putem să aflăm dezlegarea necazurilor noastre ; unde să mergem, unde să căutăm dreptate ? Niciunde nu se judecă fără bani. Unul se mâhneşte şi se plânge : acel negustor m-a înşelat la marfă. Şi altul îi răspunde : unde să nu afli una ca aceasta ? În ce oraş ? Oriunde mergi şi orice ai vrea să cumperi, pretutindeni trebuie să te păzeşti de înşelare, căci peste tot cer5 preţ mai mare decât costă marfa. Toţi s-au deprinds cu unele ca acestea şi încă îşi întăresc cuvântul prin chemarea numelui lui Dumnezeu. Iată creştinii veacului de astăzi !

O, cât de mult s-au depărtat asemenea creştini de cei de la începuturi, care erau o singură inimă si un cuget ! De aici se vede că şi creştinismul este unul mincinos. Odinioară creştinii se ajutau unii pe alţii, dar astăzi se alungă unul pe altul şi se stârnesc unul împotriva altuia ; din aceasta se cunoaşte că s-a apropiat venirea Domnului, când, pe neaşteptate, ziua Domnului va veni « ca un fur »(2 Petru 3, 10)

O, sărmani şi orbi creştini ! Cine v-a învăţat să trăiţi aşa ? Ce proroc, ce apostol sau învăţător ? Oare nu ne învaţă toţi aceia să trăim în frica lui Dumnezeu, să ne iubim unul pe altul, să avem pace şi înţelegere între noi ? Luaţi aminte şi veţi cunoaşte că faptele voastre sunt de la duhul cel rău. El urăşte dragostea, înţelegerea şi pacea, pentru că este duhul vrajbei şi al răutăţii ; se sârguieşte în fel şi chip să dezrădăcineze dragostea şi să sădească duşmănia şi astfel îi învaţă pe creştini să rănească şi să întărâte.

Suflete temător de Dumnezeu, rabdă tot ceea îţi vine de la creştinii cei mincinoşi şi făţarnici, căci Domnul îţi grăieşte : « Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii »(Matei 24, 13 ; Apoc. 2, 10).

 

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk – Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţă, 2008, pp.511-512.

Cerşetorul( II )

« Omul este sărac, pentru că nu are prieteni adevăraţi şi sinceri. »

***

« Prietenul sincer este întotdeauna prieten.

Avem mulţi prieteni când suntem fericiţi – aceştia sunt ca umbra pe timpul însorit,

dar când se ascunde strălucirea fericirii noastre şi ziua bunăstării noastre se întunecă,

atunci ei ca umbra se îndepărtează de la noi şi se ascund. »

***

« Adevărata dragoste întotdeauna este alături de cei iubiţi – şi în fericire, şi în nefericire.

Din unul, ea face doi, pentru că unde este unul, acolo se află şi celălalt,

chiar dacă nu întotdeauna cu trupul, însă întotdeauna cu inima »

2) Dacă omul priveşte înlăuntrul inimii sale şi cugetă la starea lui lăuntrică, atunci îşi vede sărăcia duhovnicească, mai rea decât cea materială, căci nu va găsi nimic în sine decât nenorocire, ticăloşie, păcate şi întuneric. Nu va găsi credinţa vie şi nemincinoasă, rugăciunea adevărată şi din inimă, recunoştinţa sinceră şi nefăţarnică, dreptatea, iubirea, curăţia, bunătatea, milostivirea, blândeţea, răbdarea, odihna, liniştea, pacea şi celelalte bunătăţi duhovniceşti. Aşa de sărac şi necăjit este omul! Iar dacă cineva deţine vreo comoară, acela o are de la Dumnezeu, iar nu de la sine însuşi. Ea se datorează harului dumnezeiesc, iar nu puterii proprii. De aceea comoara duhovnicească este numită de cuvântul lui Dumnezeu : rodul Duhului Sfânt. « Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, ctredinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia »(Gal. 5, 22-23)

Să ne cunoaştem, creştine, sărăcia duhovnicească şi să căutam la Hristos comoara cea duhovnicească, la Cel Care « bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim »(2 Cor. 8, 9).

Nu avem credinţă sinceră ; să căutam, dar, să ne îmbogăţim credinţa : « Doamne ! Ajută necredinţei mele »(Marcu 9, 24).

Nu avem rugăciune adevărată ; să o căutăm, dar, la El, ca să ne înveţe prin Sfântul Său Duh să ne rugăm : « Doamne, învaţă-ne să ne rugăm »(Luca 11, 1).

Nu ştim cum să mulţumim sincer şi din inimă ; să cerem şi aceasta de la El, ca să ne înveţe să-I mulţumim şi să-L proslăvim.

Nu avem frica lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogăţii duhovniceşti ; să batem, dar, la uşa milostivirii Sale, ca să ne deschidă vistieria Sa cerească. Pentru toate acestea ne-a poruncit să ne rugăm şi toate acestea a făgăduit să ni le dăruiască.

« Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla ; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide »(Matei 7, 7-8)

« Pleacă, Doamne, urechea Ta, şi mă auzi,că sărac şi necăjit sunt eu »(Psalm85, 1).

« Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău »(Psalm 118, 132).

« Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea, spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu ! – zice Domnul »(Is. 66, 2).

« Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. Să se scrie aceasta pentru neamul ce va să vină”(Psalm 101, 18-19.

3)Omul este sărac, pentru că nu are prieteni adevăraţi şi sinceri. Adevărata dragoste nu poate să fie decât reciprocă, într-un singur cuget şi cu deplină înţelegere. Rară este dragostea în fiii oamenilor. Iar viclenia, şiretenia, minciuna şi făţărnicia se află aproape în toţi. « S-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciune a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. »(Psalm 11, 1-2). Unul înşală, altul minte, al treilea şi al patrulea fac la fel, deci trebuie să ne păzim şi să ne temem de oricine. Inima omului este "mai vicleană decât orice şi foarte stricată "(Ier. 17, 9).

De se întâmplă să avem prieteni care mai apoi devin vrăjmaşii noştri, aflăm astfel că ei au fost prieteni mincinoşi. Prietenul sincer este întotdeauna prieten. Avem mulţi prieteni când suntem fericiţi – aceştia sunt ca umbra pe timpul însorit, dar când se ascunde strălucirea fericirii noastre şi ziua bunăstării noastre se întunecă, atunci ei ca umbra se îndepărtează de la noi şi se ascund.

Din aceasta înţelegem limpede că prietenia lor a fost mincinoasă. Adevărata dragoste întotdeauna este alături de cei iubiţi – şi în fericire, şi în nefericire. Din unul, ea face doi, pentru că unde este unul, acolo se află şi celălalt, chiar dacă nu întotdeauna cu trupul, însă întotdeauna cu inima. Prieten adevărat este cel care nu ne părăseşte la necaz. Aşadar, caută-ţi un asemenea prieten cu atât mai mult astăzi, când oamenii învaţă până şi cum să înşele, cum să ademenească, să batjocorească şi să se clevetească unul pe altul.

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată(paginile 453-454)

Sursa foto : http://egophobia.50webs.com/16/imagini.html

Cerşetorul( I )

« Vezi-ţi, omule, sărăcia ! Dumnezeu îţi dăruieşte totul, ca unui cerşetor şi sărac. Îţi dăruieşte toate ale Sale, pentru că tu nu ai nimic. »

***

« Prin urmare, trebuie să ne ajutăm la nevoie unul pe altul. Toate câte le avem sunt bunătăţile lui Dumnezeu, de aceea şi trebuie să le chivernisim după voia Sa.

Casa noastră trebuie să slujească pentru odihna aproapelui nostru ;

hrana noastră trebuie să-l hrănească pe aproapele nostru ;

argintul şi aurul nostru trebuie să vină în ajutor nevoilor aproapelui nostru ; dobitoacele noastre trebuie să slujească şi celorlalţi oameni ş. a. m. d. »

***

Vedem în lume că există mulţi cerşetori. Cerşetor este acela care nu are nimic, nici mâncare, nici îmbrăcăminte, nici casă, nici bani, nici celelalte necesare traiului, ci toate le cere de la oameni şi le primeşte de la ei. Într-o asemenea sărăcie se află toţi oamenii, de la cei distinşi până la cei nevoiaşi, de la cei bogaţi până la cei sărmani, de la stăpâni până la robi ; şi, într-adevăr, cerşetor este tot omul, chiar dacă nu-şi cunoaşte lipsa.

1) Oricât de multe ar avea, nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu, nimic nu are de la el însuşi, ci primeşte de la Dumnezeu( vezi I Cor. 1, 7). Dumnezeu, ca un Bun şi Îndurat, Îşi deschide vistieria şi dăruieşte tuturor toate, cu mâna Sa cea atoatedarnică. Aurul, argintul, arama, sunt avuţia lui Dumnezeu şi ne servesc nouă în nevoile noastre. Mâncarea cu care ne hrănim, băutura cu care ne potolim setea, ne răcorim şi ne mângâiem, îmbrăcămintea cu care ne acoperim şi ne încălzim ; casa în care ne odihnim şi ne adăpostim de vreme rea şi de furtună, focul la care ne încălzim şi la care ne fierbem mâncarea ; aerul prin care ne păstrăm viaţa ; lumina cu care ne luminăm ; dobitoacele toate, animalele sălbatice, păsările şi peştii – care slujesc nevoilor noastre, şi celelalte, toate sunt avuţia lui Dumnezeu(vezi Psalm 23, 1). El, ca un iubitor de oameni, după bunătatea Sa, ne dăruieşte toate acestea ca unor cerşetori, necăjiţi şi nenorociţi. De aceea, toate cele necesare vieţii noastresă i le cerem în rugăciune : « Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi ». Prin pâine se înţelege tot ceea ce ne este de trebuinţă pentru întreţinerea vieţii noastre.

Vezi-ţi, omule, sărăcia ! Dumnezeu îţi dăruieşte totul, ca unui cerşetor şi sărac. Îţi dăruieşte toate ale Sale, pentru că tu nu ai nimic. Altfel, nu ai putea trăi nici măcar o clipă. Dumnezeu cunoaşte lipsa şi sărăcia ta şi Îşi deschide vistieria, din care îţi dăruieşte bunătăţile Sale pentru trebuinţele vieţii tale. Din ceasul naşterii şi până în ceasul morţii tale, El îţi arată propria sărăcie. Gol te naşti, vii în lume fără nimic ; gol ieşi din lume, deci pleci tot fără nimic(vezi Iov 1, 21 ; Tim. 6, 7). Tot ceea ce agoniseşti de la naştere până la moarte numai ţie îţi slujeşte şi toate sunt bunătăţile lui Dumnezeu, iar nu ale tale. Dumnezeu îţi dăruieşte toate acestea ca unui sărac şi necăjit, căci fără acestea nu poţi trăi.

Învaţă deci :

Să-ţi cunoşti sărăcia şi nenorocirea şi, astfel, să te smereşti. Eşti cerşetor şi sărac, căci nu ai nimic al tău, ci toate le primeşti de la Dumnezeu.

Să cunoşti bunătatea dumnezeiască, care toate ni le dăruieşte nouă, celor cerşetori şi săraci.

Să-I mulţumeşti pentru toate lui Dumnezeu, ca Dătătorul tuturor bunătăţilor noastre. De la El primim orice bunătate, fără vreun merit al nostru. Întotdeauna, cu vrednicie şi cu dreptate să-I mulţumim pentru toate. Slavă lui Dumnezeu, Binefăcătorului, pentru toate !

De aici, vedem că toţi oamenii sunt deopotrivă întru sărăcie şi necaz. Sărăcia îi face pe toţi egali. Fie că cineva deţine mult, fie că deţine puţin, nimic nu este al său, ci este un bun străin.

De aceea, nimeni nu trebuie să se înalţe asupra celorlalţi şi să-i dispreţuiască pe ceilalţi. Tot ceea ce are cineva este, de fapt, bun străin, iar nu al lui. De ce să te mândreşti cu cele străine ?

Prin urmare, trebuie să ne ajutăm la nevoie unul pe altul. Toate câte le avem sunt bunătăţile lui Dumnezeu, de aceea şi trebuie să le chivernisim după voia Sa. Casa noastră trebuie să slujească pentru odihna aproapelui nostru ; hrana noastră trebuie să-l hrănească pe aproapele nostru ; argintul şi aurul nostru trebuie să vină în ajutor nevoilor aproapelui nostru ; dobitoacele noastre trebuie să slujească şi celorlalţi oameni ş. a. m. d.

Aceste învăţături şi altele asemenea le desprindem din cunoaşterea sărăciei noastre şi a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi. Aceasta este sarăcia cea vremelnică, materială, căreia îi suntem supuşi cu toţii.

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată(paginile 451-453)

Sursa foto :

http://www.citynews.ro/maramures/din-oras-10/video-22-de-cersetori-ridicati-din-intersectiile-orasului-baia-mare-21484/

Sfântul Tihon din Zadonsk : Datoria

“Ţinerea de minte a răului închide uşa dinspre primirea milostivirii lui Dumnezeu şi dinspre iertarea păcatelor.”

Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri ; ceea ce ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui. Cu cât încalcă mai multe porunci dumnezeieşti, păcătuind înaintea Ziditorului său , cu atât mai mare povară a datoriei îşi adună şi se face cu atât mai datornic Dumnezeului Celui Preaînalt. Păcatele omeneşti se numesc datorie faţă de Dumnezeu, iar păcătoşii sunt datornicii, aşa cum citim în rugăciunea domnească : « Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri »( Matei 6 :12)

Legea îl obligă pe datornic să restituie creditorului său datoria. Tot aşa, orice păcătos se obligă prin legea lui Dumnezeu să restituie Domnului datoria pentru păcate. Datornicul, dacă nu restituie creditorului datoria, este aruncat în temniţă. Tot aşa păcătosul, dacă nu restituie datoria Ziditorului său, este aruncat în temniţa veşnică. Dar de unde să înapoieze păcătosul datoria către Domnul, când de atâtea ori a adus întristare slavei Lui celei necuprinse ? Dacă pentru un singur păcat nu are cu ce plăti, cum dar va plăti pentru multele şi grelele păcate săvârşite ; Căci, pentru un singur păcat cu care a necinstit slava necuprinsă a lui Dumnezeu vrednic este de chinurile cele veşnice şi de moarte – după învăţătura creştină.

Creştine, greu este să fii datornic omului, dar neasemuit mai greu este să fii datornic cu păcatele înaintea lui Dumnezeu. Cumplit şi înfricoşător este să fii aruncat în temniţa vremelnică, dar neasemuit mai cumplit şi mai înfricoşător este să fii predat temniţei celei veşnice.. Dulce este păcatul oamenilor, dar amare sunt roadele lui, spune Sf. Ap. Pavel : « Pentru că plata păcatului este moartea »(Rom. 6 : 23). Uşor este să săvârşeşti păcatul, dar greu este să te eliberezi de păcat. Trebuie neapărat să ajungi să fii eliberat de către Cel ce zice : « Dacă Fiul va va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr »(Ioan 8 : 36).

Se întâmplă uneori că, dacă datornicul nu poate să înapoieze datoria creditorului, atunci creditorul, după milostivirea sa, îi iartă datoria şi datornicul devine liber. Creştine, noi suntem datornicii Domnului ! Noi nu putem şi nu vom putea niciodată să înapoiem datoriile noastre Domnului, Căruia am fost şi rămânem datori. Dar El, după negrăita Sa milostivire, iartă datoriile păcatelor noastre. Noi suntem acel datornic care datora împăratului său zece mii de talanţi şi nu a avut cu ce să-şi plătească datoria. « Iar împăratul acela, milostivindu-se de el, i-a iertat toată datoria »(Matei 18 : 24-28). Nouă, datornicilor Săi, Domnul ne iartă multe şi grele datorii ale păcatelor, adică cei zece mii de talanţi, căci nu avem cu ce plăti ; dar iartă pe cei ce se îndreaptă spre El cu inima curată şi cu pocăinţă pentru păcatele săvârşite, pe cei ce cad înaintea Lui şi-I cer milă. El ne iartă prin harul şi cu iubirea de oameni a Unuia –Născut Fiul Său, a Domnului nostru Iisus Hristos : « Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră ; Care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre .»(Rom. 4 :25 ; Is :53 : 5).

Iartă, zic, pe cei ce se căiesc. Însă păcătosului care nu se căieşte, nu i se iartă păcatele şi rămâne ca mai înainte, dator cu păcatele înaintea lui Dumnezeu, Împăratul Cerurilor. De câte ori omul încalcă fără ruşine poruncile dumnezeieşti, de atâtea ori devine datornic înaintea Domnului. Şi, pe cât de multe păcate săvârşeşte, pe atât şi datoria lui creşte. Desfrânatul, preadesfrânatul şi orice păcătos, de câte ori nelegiuiesc, de atâtea ori adaugă la datoria lor. Răpitorul, hoţul şi cel ce ia mită, cu cât mai mult răpesc, cu atât mai mult se împovărează de datoria păcatelor. Clevetitorul şi omul care spune cuvinte murdare, care vorbeşte făra chibzuinţă, hulitorul şi orice ocărâtor, cu cât mai mult îşi pângăresc limba prin cuvinte stricate şi urâte, cu atât mai mult sunt datornici lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, orice călcător de lege, cu cât încalcă fără temere mai multe legi dumnezeieşti, cu atât îşi sporeşte povara datoriei sale şi cu atât mai vrednic este de pedeapsa.

O, omule ! Dulce îţi este păcatul prin care necinsteşti necuprinsa slavă a lui Dumnezeu şi aprinzi dreapta Sa mânie asupra ta ! Dulce îţi este păcatul pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a băut până la ultima picătură cupa cea amara a suferinţelor şi a morţii ! Dulce îţi este păcatul pentru care vei gusta amărăciunea morţii veşnice, dacă nu te pocăieşti ! Vezi ce amare sunt roadele păcatelor, chiar dacă ţie ţi se par dulci !

Ajungă-ne cât am fost împovăraţi de datorii ! A venit timpul să aruncăm de pe umerii noştri această povara, ca să nu ne înfăţişăm cu ea la Judecata lui Hristos. Amar va fi omului care se va înfăţişa acolo cu aceasta grea povară ! Neapărat să o lepezi în fundul iadului. Cazi, sărmane omule, înaintea Ziditorului tău şi cu inima înfrântă şi smerită strigă către El, asemenea vameşului : « Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului ! »(Luca 18 :13). Iar Domnul va privi la tine cu ochi milostiv şi-ţi va ierta toată datoria. Dar de acum încolo, în orice chip, fereşte-te să-L întristezi şi să I te mai îndatorezi. Cunoscând milostivirea lui Dumnezeu faţă de tine, arată şi tu milostivire spre aproapele tău, ca să nu stârneşti iarăşi mânia lui Dumnezeu asupra ta, ca să nu ţi se întoarcă datoria iertată, aşa cum s-a întâmplat cu acel rob viclean, din parabola evanghelică(Matei 18 : 28-35). Ţinerea de minte a răului închide uşa dinspre primirea milostivirii lui Dumnezeu şi dinspre iertarea păcatelor.

« Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc ; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre »(Matei 6 : 14-15). « Părinte ! Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri »( Matei 6 :12).

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, pp. 109-112.