Sfântul Tihon din Zadonsk : Datoria

“Ţinerea de minte a răului închide uşa dinspre primirea milostivirii lui Dumnezeu şi dinspre iertarea păcatelor.”

Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri ; ceea ce ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui. Cu cât încalcă mai multe porunci dumnezeieşti, păcătuind înaintea Ziditorului său , cu atât mai mare povară a datoriei îşi adună şi se face cu atât mai datornic Dumnezeului Celui Preaînalt. Păcatele omeneşti se numesc datorie faţă de Dumnezeu, iar păcătoşii sunt datornicii, aşa cum citim în rugăciunea domnească : « Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri »( Matei 6 :12)

Legea îl obligă pe datornic să restituie creditorului său datoria. Tot aşa, orice păcătos se obligă prin legea lui Dumnezeu să restituie Domnului datoria pentru păcate. Datornicul, dacă nu restituie creditorului datoria, este aruncat în temniţă. Tot aşa păcătosul, dacă nu restituie datoria Ziditorului său, este aruncat în temniţa veşnică. Dar de unde să înapoieze păcătosul datoria către Domnul, când de atâtea ori a adus întristare slavei Lui celei necuprinse ? Dacă pentru un singur păcat nu are cu ce plăti, cum dar va plăti pentru multele şi grelele păcate săvârşite ; Căci, pentru un singur păcat cu care a necinstit slava necuprinsă a lui Dumnezeu vrednic este de chinurile cele veşnice şi de moarte – după învăţătura creştină.

Creştine, greu este să fii datornic omului, dar neasemuit mai greu este să fii datornic cu păcatele înaintea lui Dumnezeu. Cumplit şi înfricoşător este să fii aruncat în temniţa vremelnică, dar neasemuit mai cumplit şi mai înfricoşător este să fii predat temniţei celei veşnice.. Dulce este păcatul oamenilor, dar amare sunt roadele lui, spune Sf. Ap. Pavel : « Pentru că plata păcatului este moartea »(Rom. 6 : 23). Uşor este să săvârşeşti păcatul, dar greu este să te eliberezi de păcat. Trebuie neapărat să ajungi să fii eliberat de către Cel ce zice : « Dacă Fiul va va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr »(Ioan 8 : 36).

Se întâmplă uneori că, dacă datornicul nu poate să înapoieze datoria creditorului, atunci creditorul, după milostivirea sa, îi iartă datoria şi datornicul devine liber. Creştine, noi suntem datornicii Domnului ! Noi nu putem şi nu vom putea niciodată să înapoiem datoriile noastre Domnului, Căruia am fost şi rămânem datori. Dar El, după negrăita Sa milostivire, iartă datoriile păcatelor noastre. Noi suntem acel datornic care datora împăratului său zece mii de talanţi şi nu a avut cu ce să-şi plătească datoria. « Iar împăratul acela, milostivindu-se de el, i-a iertat toată datoria »(Matei 18 : 24-28). Nouă, datornicilor Săi, Domnul ne iartă multe şi grele datorii ale păcatelor, adică cei zece mii de talanţi, căci nu avem cu ce plăti ; dar iartă pe cei ce se îndreaptă spre El cu inima curată şi cu pocăinţă pentru păcatele săvârşite, pe cei ce cad înaintea Lui şi-I cer milă. El ne iartă prin harul şi cu iubirea de oameni a Unuia –Născut Fiul Său, a Domnului nostru Iisus Hristos : « Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră ; Care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre .»(Rom. 4 :25 ; Is :53 : 5).

Iartă, zic, pe cei ce se căiesc. Însă păcătosului care nu se căieşte, nu i se iartă păcatele şi rămâne ca mai înainte, dator cu păcatele înaintea lui Dumnezeu, Împăratul Cerurilor. De câte ori omul încalcă fără ruşine poruncile dumnezeieşti, de atâtea ori devine datornic înaintea Domnului. Şi, pe cât de multe păcate săvârşeşte, pe atât şi datoria lui creşte. Desfrânatul, preadesfrânatul şi orice păcătos, de câte ori nelegiuiesc, de atâtea ori adaugă la datoria lor. Răpitorul, hoţul şi cel ce ia mită, cu cât mai mult răpesc, cu atât mai mult se împovărează de datoria păcatelor. Clevetitorul şi omul care spune cuvinte murdare, care vorbeşte făra chibzuinţă, hulitorul şi orice ocărâtor, cu cât mai mult îşi pângăresc limba prin cuvinte stricate şi urâte, cu atât mai mult sunt datornici lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, orice călcător de lege, cu cât încalcă fără temere mai multe legi dumnezeieşti, cu atât îşi sporeşte povara datoriei sale şi cu atât mai vrednic este de pedeapsa.

O, omule ! Dulce îţi este păcatul prin care necinsteşti necuprinsa slavă a lui Dumnezeu şi aprinzi dreapta Sa mânie asupra ta ! Dulce îţi este păcatul pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a băut până la ultima picătură cupa cea amara a suferinţelor şi a morţii ! Dulce îţi este păcatul pentru care vei gusta amărăciunea morţii veşnice, dacă nu te pocăieşti ! Vezi ce amare sunt roadele păcatelor, chiar dacă ţie ţi se par dulci !

Ajungă-ne cât am fost împovăraţi de datorii ! A venit timpul să aruncăm de pe umerii noştri această povara, ca să nu ne înfăţişăm cu ea la Judecata lui Hristos. Amar va fi omului care se va înfăţişa acolo cu aceasta grea povară ! Neapărat să o lepezi în fundul iadului. Cazi, sărmane omule, înaintea Ziditorului tău şi cu inima înfrântă şi smerită strigă către El, asemenea vameşului : « Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului ! »(Luca 18 :13). Iar Domnul va privi la tine cu ochi milostiv şi-ţi va ierta toată datoria. Dar de acum încolo, în orice chip, fereşte-te să-L întristezi şi să I te mai îndatorezi. Cunoscând milostivirea lui Dumnezeu faţă de tine, arată şi tu milostivire spre aproapele tău, ca să nu stârneşti iarăşi mânia lui Dumnezeu asupra ta, ca să nu ţi se întoarcă datoria iertată, aşa cum s-a întâmplat cu acel rob viclean, din parabola evanghelică(Matei 18 : 28-35). Ţinerea de minte a răului închide uşa dinspre primirea milostivirii lui Dumnezeu şi dinspre iertarea păcatelor.

« Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc ; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre »(Matei 6 : 14-15). « Părinte ! Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri »( Matei 6 :12).

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, pp. 109-112.