Cu inima plină

Bucuria de azi nu pot să nu v-o împărtăşesc de aici, de pe blogul Koinonia – o poveste  minunată despre comuniune în Hristos.

La hramul bisericii dintr-un sat necunoscut, probabil, celor mai mulţi dintre dumneavoastră, Filipeşti – Satul minier, din Prahova, a venit astăzi Prea Sfinţitul Sebastian Paşcanu, cunoscut până mai deunăzi ca Ilfoveanul, în prezent, păstor al Episcopiei Slatinei, cel mai iubit fiu al locurilor, chiar dacă nu s-a născut aici, petrecându-şi însă copilăria şi anii de şcoală printre localnici.

Să mă ierte Prea Sfinţitul Părinte că am îndrăznit să scriu aceste rânduri, dar bucuria pe care ne-a dăruit-o nu vrea să se oprească între graniţele făpturii mele. Fiecare dintre dumneavoastră aţi cerut şi aţi primit măcar o binecuvântare arhierească şi ştiţi harul pe care îl transmite în suflet cuvântul  de binecuvântare rostit de către un ierarh, râvna spre viaţa curată, duhovnicească, de slujire a lui Dumnezeu, după puteri, acolo unde ne-a rânduit Domnul pe fiecare dintre noi, ce se deşteaptă datorită minunatei prezenţe printre credincioşi a  Sfinţitului Stăpân. Înţelegeţi astfel starea interioară care mă determină să scriu aceste impresii.

Hristos a fost în mijlocul nostru, cu rugăciunile Sfintei Varvara, ocrotitoarea sătenilor şi a orăşenilor din Ploieşti care, cu evlavie faţă de Sfânta, vin an de an  la prăznuirea ei, pe 3 şi 4 decembrie, în număr din ce în ce mai mare. Aceasta deoarece sunt foarte bine primiţi şi găzduiţi şi ospătaţi, îmbrăţişaţi cu dragoste creştinească de către localnici.

 Timp de 13 ani a durat înălţarea acestei biserici  de dimensiuni impunătoare, pictată în stil neobizantin şi dăruită cu  frumoase icoane ale Sfintei Varvara, Sfântului Fanurie şi Sfântului Gheorghe, ocrotitorii ei.  Deşi nu s-a săvârşit încă slujba de târnosire, lucrările care au mai rămas de executat sunt minore, iar evenimentul se apropie, aşa cum a lăsat să se înţeleagă părintele paroh Gheorghe Liţă. Alături de Sfânta Biserică s-au ridicat o capelă şi un viitor aşezământ social, lucrările fiind încă neterminate.  Enoriaşii sunt, în general, săraci, dar dragostea şi râvna Prea Sfinţitului Sebastian, a cărui familie face parte dintre ctitori, a Părintelui Gheorghiţă şi a primarului, precum şi a câtorva creştini cu posibilităţi materiale, au făcut mult. Nu doar pentru biserica de zid, ci şi pentru biserica de suflet. Viaţa duhovnicească a prins contur din ce în ce mai puternic între zidurile ei, formându-se o comunitate de credincioşi care sprijină îndeaproape eforturile părintelui duhovnicesc al satului. Alături de el, preoteasa Tatiana, mamă a şase copii, trei fete şi trei băieţi, dăruiţi de Dumnezeu pentru a-i fi daţi în dar tot Lui : o fiică absolventă de seminar teologic, cu studii superioare şi cu slujire în domeniul medical ; un fiu student la facultatea de teologie, un altul tot student, absolvent de seminar, o altă fiică studentă, una elevă de liceu şi un mezin încă în şcoala primară : Veronica, Ion, Anton, Maria, Teodora şi Veniamin.*

Modelul de viaţă şi de slujire oferit de această familie a dospit şi s-a făcut satul frământătura nouă pentru Împărăţia lui Dumnezeu.  Smerenia, blândeţea, sinceritatea şi dragostea preotului şi a preotesei au atras încet, încet foarte mulţi oameni în biserica lui Hristos. Aş putea spune că s-a făcut misiune printre creştini, pentru recreştinarea, reevanghelizarea şi îmbisericirea lor, pentru adâncirea trăirii creştine, participarea cu mintea şi cu inima la slujbele bisericii, împlinirea după puteri a poruncilor lui Dumnezeu şi angajarea fermă pe cărarea împărăţiei.

Vorbind cât se poate de sincer, predicile incendiare ale Prea Sfinţitului, mustrările şi învăţăturile date cu părintească şi frăţească dorinţă de a ne purta spre mântuire, au fost fermentul care, an de an, a născut neliniştea cea bună în noi, spre încercarea de îndreptare a vieţii. « Cuvântul cu putere multă » a rodit prin pacea pe care ne-a insuflat-o şi de această dată în inimi, responsabilitatea pe care ne-a deşteptat-o în conştiinţă şi sfaturile folositoare pentru perioada ce a mai rămas până la sfârşitul Postului :

 - cei ce n-au avut curajul de a urma nevoinţa postirii, să ia pildă de la o copilă, Sfânta Varvara, întrarmându-se cu postul ca să-I facă Pruncului Hristos sălaş în inimile lor, că nu trăiesc bucuria Naşterii Domnului cei ce nu-şi curăţă inimile cu rugăciune, cu post, cu spovedanie şi cu Sfânta Împărtăşanie. Sufletul neprimenit nu se face sălaş şi iesle în care să se nască Domnul.

 - cei ce ezită să lase pe cele pământeşti pentru cele cereşti, să-şi amintească de Sfânta Muceniţă Varvara, care n-a dorit mire stricăcios, ci Mire nestricăcios, pentru a cărui Nuntă duhovnicească şi-a dat viaţa fără cruţare de sine.

- cei ce au copii, să nu uite că îi pot ucide şi altfel, nu doar cu sabia, ca păgânul Dioscor pe Sfânta Varvara ; prin necredinţa lor, a părinţilor, prin lăsarea copiilor să crească la întâmplare, ca buruienile, departe de credinţă şi de biserica lui Hristos.

 - « Copiii nu se cresc în eprubetă », ca în turnul în care a fost închisă de tatăl ei Sfânta Varvara, ei au nevoie să cunoască binele şi răul, viaţa aşa cum este, ca în libertate să-L aleagă pe Hristos, au nevoie să se întâlnească şi să comunice cu tinerii de vârsta lor.

 - Atunci când părinţii nu au nimic bun să-i înveţe pe copii, când îi despart de Hristos, copiii să-şi amintească de calea Sfintei Varvara, care L-a cinstit mai mult pe Dumnezeu decât pe tatăl ei închinător la idoli.

Regret nespus că nu am avut posibilitatea de a înregistra predica  şi de a vă oferi deplina bucurie a întâlnirii cu povăţuirea Prea Sfinţitului Sebastian. Mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfintei Muceniţe Varvara că mi-au îngăduit ca măcar atât să pot mărturisi despre această zi ce nu se va şterge din memoria noastră multă vreme, aşa cum nu s-a şters niciuna dintre întâlnirile duhovniceşti cu Arhiereul lui Hristos, cu Prea Sfinţitul nostru Sebastian, pe care

« Doamne, îl păzeşte întru mulţi ani ! »

Dar :

http://www.crestinortodox.ro/slujba-sfantului-grigorie-palama/a96935-c1365-cuvine-se-cu-adevarat-preasfintitul-sebastian

Minunea ce s-a petrecut cu Sophia Bella

O tânără din Atena, numită Sophia Bella, suferise o maladie gravă care îi lăsase braţul stâng paralizat. Părinţii ei au dus-o la mulţi medici, dar niciunul n-a putut s-o vindece. În noaptea de 14 februarie 1899, Sophia a văzut o tânără femeie care a intrat în dormitorul ei  şi i-a zis: „Mâine dimineaţă trezeşte-te şi cânta la pian”.  - Dar cum voi cânta? a întrebat copila. „Nu vezi că am mâna paralizată?

 - Eu sunt Sfânta Varvara! a  spus femeia şi apoi a dispărut.

 Pe 15 februarie Sophia s-a trezit plină de bucurie. Mâna ei nu mai era înţepenită şi incapabilă să se mişte. Avea din nou căldură şi puterea de a se mişca. Tânăra a alergat imediat la pian şi a început să cânte.

Părinţii ei, ce se aflau în camera de alături, au auzit sunetul pianului şi au venit să vadă cine cântă. Acolo au fost martorii miracolului! Fiica lor Sophia cânta cu ambele mâini. Acest miracol a devenit repede cunoscut în întreaga Atena.

Părinţii Sophiei, în semn de recunoştinţă faţă de Sfânta Varvara, au făcut o mână de aur pe care au pus-o lângă icoana făcătoare de minuni a Sfintei Varvara  din Atena ca mărturie. În Sfântul Altar al Sfintei Varvara, această minune este înscrisă pe  iconostas, zicând:

„Sophia L. Bella. Suferind de o afecţiune incurabilă, pe 14 februarie 1899 a fost vindecată de Sfânta. Iconostasul, candela şi îngrăditura au fost oferite  în dar, ca un gest de  recunoştinţă.”

Viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Varvara (4 decembrie)

"Îndrăzneşte, mireasa Mea şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi privind la nevoinţa ta, uşurând durerile tale, pregătindu-ţi pentru acesta răsplătirea veşnică

în cămara Mea cea cerească; deci rabdă până la sfârşt,

ca degrab să te îndulceşti de veşnicile bunătăţi, întru împărăţia Mea".

În vremea împărăţiei lui Maximian păgânul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat şi slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decât numai pe ea şi care, cu vârsta, s-a făcut foarte frumoasă la faţă, încât nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumuseţea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meşteşug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase şi în ele a închis pe fiica sa, Varvara, rânduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiindcă murise mama ei. Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumuseţea fiicei sale de către poporul cel simplu şi de neamul de jos, căci socotea că nu sunt vrednici ochii unor asemenea oameni, a vedea faţa cea prea frumoasă a fiicei sale.

Deci vieţuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mângîia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pământului. Odată privind spre cer şi luând seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dânsa şi către slujnice: "Cine le-a făcut pe acestea?". Aşijderea, căutând şi la frumuseţea cea de pe pământ, la verdeaţa câmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: "A cui mână a zidit toate acestea?", iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: "Toate acestea le-au zidit zeii". Apoi fecioara a întrebat: "Care zei?". Răspuns-au ei slujnicele: "Zeii aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sunt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea câte le vedeţi cu ochii", dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia şi zicea în sine: "Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sunt făcuţi de mîini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?"

Astfel, cugetând întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sârguia a cunoaşte pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a făcut acea înălţime cu bunăcuviinţă şi acea lăţime şi strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care, cu înţelepciune a zidit cerul şi pământul. Şi zicea întru sine:

"Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu l-a zidit nici o mână omenească. Acela singur este făcător şi pe toate cu mâna Sa le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întins lăţimea cerului, a întemeiat greutatea pământului şi străluceşte din înălţime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina stelelor, iar jos înfrumuseţează pământul cu copacii şi cu felurite flori şi-l adapă pe el cu râuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cârmuieşte, pe toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă".

Aşa învăţa fecioara Varvara, a cunoaşte pe Făcătorul din făpturi, încât se împlineau asupra ei cuvintele lui David: "Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor tale am gândit". Cu acea învăţătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti şi a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încât nu avea odihnă ziua şi noaptea; numai la acestea într-una cugeta şi de aceasta întruna dorea ca să ştie cu adeverire pe Dumnezeu şi Ziditorul a toate.

Şi nu putea avea învăţători pe nimeni din oameni, care să-i descopere tainele sfintei credinţe şi s-o povăţuiască la calea mântuirii, pentru că nu era cu putinţă nimănui a veni la dânsa, afară de slujnicele cele orânduite, căci Dioscor, tatăl ei, avea pentru dânsa mare pază. Însă singur Duhul Sfânt, învăţătorul cel preaînţelept şi povăţuitor, o învăţa pe dânsa dinăuntru nevăzut, cu tainica insuflare a darului Său şi lucra în mintea ei cunoştinţa adevărului.

Fecioara era pe acel turn ca o pasăre deosebită, la cele de sus cugetând, iar nu la cele de jos, pentru că nu se lipea inima ei de nimic din cele pământeşti: nu iubea aurul, nici mărgăritarele cele de mult preţ, nici pietrele cele scumpe, nici podoaba hainelor, nici alte podoabe fecioreşti, nici de nuntă nu gândea vreodată; ci numai spre Unul Dumnezeu avându-şi tot cugetul său, s-a robit cu dragoste Lui.

Venind vremea fecioarei ca să fie logodită cu bărbat, mulţi tineri bogaţi, de neam mare şi slăviţi, auzind de frumuseţea ei cea minunată, rugau pe Dioscor ca să binevoiască a le da pe fiica lui în căsătorie. Atunci s-a suit Dioscor în turnul acela la Varvara şi a început a-i grăi despre nuntă şi a-i spune despre tinerii cei frumoşi care caută a o avea pe dânsa mireasă; deci cu care dintre dânşii ar vrea a se logodi? Fecioara Varvara, cea plină de înţelepciune, auzind de la tatăl său asemenea cuvinte, s-a roşit la faţă ruşinându-se nu numai a auzi, ci şi a gândi la nuntă; şi în tot chipul s-a lepădat de dânsa, neînvoindu-se cu sfatul tatălui său, pentru că mare pagubă îşi socotea ei aceasta, adică a-şi vesteji floarea curăţiei sale şi a-şi pierde mărgăritarul cel fără de preţ al fecioriei. Apoi mult sfătuind-o pe dânsa tatăl său, ca să se înduplece voii lui, ea i-a grăit multe cuvinte împotrivă şi la sfîrşit i-a zis:

"Dacă îmi vei grăi mai mult despre aceasta, tată, şi mă vei sili către logodire, apoi aceasta voi face: nu te voi mai numi tată şi eu singură mă voi omorî şi te vei lipsi de fiica ta".

Acestea auzindu-le, Dioscor s-a spăimântat şi s-a dus de la dânsa, neîndrăznind mai mult a-i vorbi. Pe lângă acestea, cugeta că mai bine va fi cu sfaturi bune decât cu sila a o logodi cu cineva şi nădăjduia ca, după o vreme oarecare, singură îşi va da seama şi va voi a se mărita.

După aceasta s-a gândit să se ducă într-o cale depărtată pentru oarecare trebuinţă, socotind că fără dînsul Varvara se va mâhni şi, când se va întoarce, mai cu înlesnire se va îndupleca a-i asculta sfatul şi porunca lui. Deci, plecînd Dioscor în cale a poruncit ispravnicului casei, ca să zidească o baie cu multă cheltuială şi cu meşteşug iscusit, lângă scăldătoarea care era în grădina lui; iar la baie a poruncit ca să fie două ferestre într-un perete, ce era dinspre miazăzi. Apoi a poruncit ispravnicilor săi să o lase liberă pe Varvara, ca să se pogoare din turn şi să umble oriunde va voi şi să facă orice-i va plăcea. Se gândea Dioscor astfel, că fiica lui, vorbind cu mai mulţi oameni şi văzând multe fecioare logodindu-se şi măritându-se, va voi şi ea a se mărita cu un bărbat.

După plecarea lui Dioscor în cale depărtată, fecioara Varvara, având libertate a intra şi a ieşi din casa sa şi putând, fără oprire, a avea vorbă cu oricine ar voi, s-a împrietenit cu nişte fecioare creştine şi auzind de la dânsele despre numele lui Iisus Hristos, îndată s-a bucurat cu duhul de numele acela. Apoi a dorit să ştie de la dânsele despre Domnul, mai cu amănuntul, iar acelea îi spuseră ei toate cele despre Hristos, despre Dumnezeirea Lui cea negrăită, despre întruparea din Preacurata Fecioara Maria, despre patima Lui cea de bunăvoie şi învierea, despre judecata ce are să fie şi despre veşnica muncă a închinătorilor de idoli; după aceea despre bucuria cea nesfârşită a creştinilor celor credincioşi întru împărăţia cerurilor.

Acestea toate ascultându-le, Varvara se îndulcea cu inima, ardea cu dragostea către Hristos şi dorea botezul. Apoi s-a întâmplat în vremea aceea că a venit acolo un preot din Alexandria în chip neguţătoresc, despre care înştiinţîndu-se Varvara, l-a chemat la ea şi a învăţat de la dânsul, în taină, cunoştinţa Ziditorului tuturor şi Atotţiitorului Dumnezeu, cum şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, pe care demult o dorea cu mare râvnă. Spunându-i preotul toate tainele sfintei credinţe, a botezat-o pe ea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi, învăţând-o pe dânsa mult, s-a dus într-ale sale. Iar Sfânta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu şi se îndeletnicea în post şi în rugăciuni, ziua şi noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a făcut mireasă, logodindu-şi fecioria sa Lui, ca să o păzească neîntinată.

În acea vreme se zidea baia, pe care o poruncise tatăl său când plecase în cale; deci a ieşit odată Sfînta Varvara din turnul său, ca să vadă cum se zideşte baia aceea şi văzînd numai două ferestre la baie, a zis către lucrători: "Pentru ce aţi făcut numai două ferestre? Au nu este mai bine a fi cu trei, ca şi peretele să fie mai frumos şi baia mai luminoasă?" Meşterii au răspuns: "Aşa ne-a poruncit nouă tatăl tău, ca numai două ferestre să facem dinspre miazăzi". Iar Sfânta Varvara stăruia, poruncindu-le să facă şi a treia fereastră în numele Sfintei Treimi. Dar, pentru că meşterii nu voiau să facă aceasta, temându-se de tatăl ei, ea le-a zis: "Eu vă voi apăra de tatăl meu şi voi răspunde pentru voi; faceţi precum vă poruncesc". Şi au făcut a treia fereastră la baie, precum le-a poruncit lor. Deci era acolo o scăldătoare (precum s-a zis) lângă care se zidea baia; acea scăldătoare era îngrădită cu pietre de marmură cioplite. Acolo la scăldătoare venind Sfânta Varvara şi uitându-se către răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul Sfintei Cruci, care s-a şi închipuit pe piatră cu degetul cel sfânt al curatei fecioare, ca şi cum s-ar fi săpat cu fierul. Ba încă lângă aceeaşi baie chiar urmele cinstitelor ei picioare fecioreşti s-au închipuit asemenea pe piatră; apoi din urmele acelea a curs apă şi multe vindecări se făceau acolo, celor ce veneau cu credinţă. Pentru că toate acelea, adică baia cea cu trei ferestre, care era făcută în chipul Sfintei Treimi şi piatra cea de marmură de lângă scăldătoare, care era cu închipuirea Crucii, cum şi urmele picioarelor Sfintei Varvara au rămas întregi până în vremea fericitului Simeon Metafrast, care, după Ioan Damaschin, a scris pătimirea Sfintei Varvara. Acela grăieşte în istoria sa astfel: "Până în ziua de astăzi se găseşte scăldătoarea aceea, vindecând tot felul de boli în poporul cel iubitor de Hristos, pe care dacă ar fi voit cineva a o asemăna cu curgerile Iordanului, sau cu izvorul Siloamului, sau cu scăldătoarea oilor, nu ar fi greşit de la adevăr; pentru că şi prin aceea, multe minuni lucrează puterea lui Hristos".

Altădată, preumblându-se Sfânta Varvara prin palaturile tatălui său, a văzut zeii, idolii cei fără de suflet, stând la loc cinstit şi a oftat greu pentru pierderea sufletelor omeneşti, celor ce slujesc idolilor. Apoi a scuipat în faţa idolilor zicînd: "Asemenea vouă să fie toţi cei ce vi se închină şi toţi cei ce cer ajutor de la voi, care sunteţi fără suflet". Acestea zicând, s-a suit în turnul său şi se sîrguia în rugăciunile sale cele obişnuite şi în posturi, toată mintea sa îndreptând-o spre gândirea de Dumnezeu.

După aceasta s-a întors şi Dioscor, tatăl ei, din calea sa şi luând seama celor ce se lucrase în casa lui, s-a apropiat şi de baia aceea ce se zidise din nou şi văzând trei ferestre în perete, a început cu mânie a cârti asupra slugilor şi a meşterilor, pentru că au călcat porunca lui şi n-au făcut numai două ferestre, ci au făcut trei. Iar ei au răspuns: "Nu cu voia noastră am făcut, ci cu a fiicei tale, Varvara, pentru că ea ne-a poruncit nouă să facem trei ferestre, deşi noi n-am vrut". Deci, îndată chemând Dioscor pe Sfânta Varvara, a întrebat-o: "Pentru ce ai poruncit ca să se facă la baie a treia fereastră?" Iar ea a răspuns:

"Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu ai poruncit să se facă două ferestre în chipul precum mi se pare - a doi luminători cereşti, al soarelui şi al lunii, ca să lumineze baia, iar eu am poruncit ca să se facă şi a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse şi celei neînserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume".

Tatăl ei, tulburându-se de cuvintele cele noi ale fiicei sale şi cu adevărat minunate, dar neînţelese de el, a luat-o de-o parte şi stând lîngă baie, unde era Crucea cea închipuită pe piatră cu degetul Sfintei Varvara şi pe care Dioscor încă nu o văzuse, o întrebă pe sfântă: "În ce chip lumina cea cu trei ferestre luminează pe tot omul, precum ai zis?" Sfânta a grăit:

"Ia aminte, părintele meu, şi înţelege cele ce-ţi voi spune: Trei ipostasuri ale unui Dumnezeu în Treime, care vieţuieşte întru lumina cea neapropiată, luminează şi viază toată zidirea: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; pentru aceea am poruncit să facă trei ferestre la baie, ca aceasta una - arătând cu degetul - să închipuiască pe Tatăl, cealaltă, pe Fiul, a treia pe Duhul Sfânt, ca şi zidirile să preamărească numele Preasfintei Treimi".

Apoi a arătat cu degetul către Crucea cea închipuită pe marmură şi a zis:

"Şi am închipuit aici şi semnul Fiului lui Dumnezeu Care cu bunăvoinţa Tatălui şi cu lucrarea Duhului Sfânt, pentru mântuirea omenească s-a întrupat din curata Fecioară şi a pătimit de bunăvoie pe o Cruce ca aceasta, precum îi vezi închipuirea; pentru aceea am închipuit aicea semnul Crucii, ca puterea ei să izgonească de aici toată puterea diavolească".

Acestea grăind, prea înţeleapta fecioară către tatăl său cel împietrit cu inima, despre Sfânta Treime, despre întruparea şi patima lui Hristos, despre puterea Crucii şi despre celelalte taine ale sfintei credinţe, l-a pornit spre mare mânie.

Îndrăcindu-se Dioscor de iuţime şi de mânie şi uitând dragostea cea firească, a scos sabia şi a vrut să lovească pe fiica sa. Ea de frică a fugit, iar Dioscor o alerga ca lupul pe oaie, având sabia în mîna sa. Apoi, ajungând pe mieluşeaua lui Hristos cea fără prihană, s-a întâmplat în acel loc un munte de piatră, care era ca un perete şi, neavând sfânta unde să fugă de mîinile şi de sabia tatălui său sau mai bine a muncitorului său, având scăpare numai pe Dumnezeu, către care ridicându-şi ochii cei sufleteşti şi cei trupeşti, ceru de la El ajutor şi apărare. Şi n-a zăbovit Cel Preaînalt, auzind pe roaba sa. Ci degrabă întîmpinând-o cu ajutorul Său, a făcut de s-a despicat în două înaintea ei muntele cel de piatră, precum odinioară înaintea Sfintei Muceniţe Tecla, care fugea de mâinile celor fără de ruşine. Deci, despicîndu-se piatra, Sfânta fecioară Varvara a fugit în despicătura aceea şi îndată s-a închis piatra la loc după dânsa, dând sfintei cale slobodă ca să se suie în vârful muntelui, unde s-a ascuns într-o peşteră de piatră. Iar Dioscor cel mai împietrit decât piatra, nevăzând înainte pe fiica sa care fugea, se mira cum s-a ascuns de ochii lui căutând-o cu sârguinţă multă vreme. Deci, înconjurând muntele acela şi căutând pe Varvara a văzut doi păstori pe munte, păscându-şi oile lor, care o văzuseră pe Sfânta Varvara fugind la munte şi ascunzându-se în peşteră. Suindu-se la dânşii, Dioscor i-a întrebat: "N-aţi văzut pe fiica mea ascunzându-se pe aici?" Unul din păstori, fiind milostiv şi văzând pe Dioscor plin de mânie, vrând să tăinuiască pe fecioara cea nevinovată, a zis: "N-am văzut-o". Dar celălalt, tăcând, a arătat cu degetul locul unde se ascunsese sfânta. A alergat Dioscor acolo degrabă, iar pe ciobanul care a arătat pe sfântă cu degetul, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu chiar în locul acela, pentru că el însuşi se transformă în stâlp de piatră, iar oile lui în lăcuste.

Dioscor, aflând pe fiica sa în peşteră, a apucat-o şi a început a o bate fără milă şi, trântind-o la pământ, o călcă cu picioarele; apoi, apucând-o de păr, o trăgea către casa sa pe calea aspră. După aceea a închis-o într-o casă mică şi întunecoasă, încuind uşile şi ferestrele şi, pecetluindu-le cu pecete, a pus strajă şi o chinuia pe dânsa cu foame şi cu sete. După aceasta s-a dus la ighemonul locului aceluia, cu numele Marţian şi i-a spus toate cele despre fiică-sa, că se leapădă de zeii lor şi crede Celui răstignit. Deci a rugat pe ighemon ca, prin îngrozire de munci, să o înduplece la credinţa cea părintească. Apoi, scoţând-o de la închisoare, a adus-o şi a dat-o în mâinile ighemonului, zicând: "Eu mă lepăd de dânsa de vreme ce şi ea s-a lepădat de zeii mei şi dacă nu se va întoarce iarăşi către dânşii şi nu se va închina lor împreună cu mine, apoi ea să nu-mi mai fie fiică şi eu să nu-i fiu tată; iar tu, stăpânitorule ighemoane, munceşte-o pe dânsa precum voieşte stăpânirea ta". Ighemonul, văzând frumuseţea cea rară a fecioarei, s-a minunat de cuviinţa ei şi a început a grăi către dânsa cu blândeţe, cuvinte bune, lăudând frumuseţea ei şi neamul cel bun şi o sfătuia să nu se lepede de legile cele vechi părinteşti şi să nu fie potrivnică voii tatălui său, ci să se închine zeilor şi întru toate să asculte pe tatăl său, ca una ce are să fie moştenitoarea tuturor averilor lui.

Sfânta fecioară Varvara, cu prea înţelepte şi blânde cuvinte mustrând deşertăciunea zeilor celor fără de suflet, mărturisea şi preamărea numele lui Iisus Hristos şi se lepădă de toate deşertăciunile pământeşti, de bogăţii şi de mângîierile lumeşti, dorind pe cele cereşti. Iar ighemonul o sfătuia pe dânsa să nu necinstească neamul său şi să nu-şi piardă floarea cea prea frumoasă a tinereţilor sale. Apoi, mai pe urmă, a zis: "O! frumoasă fecioară, fie-ţi milă singură de tine şi te sârguieşte cu osârdie împreună cu noi, să aduci jertfă zeilor, pentru că mi-e milă de tine şi voiesc a te cruţa, fiindu-mi jale a da la munci şi la răni o aşa frumuseţe. Iar de nu mă vei asculta şi vei petrece nesupusă nouă, apoi mă vei sili pe mine, chiar nevrând, să te chinuiesc cumplit". Iar Sfânta fecioară Varvara i-a răspuns: "Eu pururea aduc jertfă de laudă Dumnezeului meu şi însumi voiesc a-I fi Lui jertfă; pentru că Acela unul este Dumnezeul nostru adevărat, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele ce sunt într-însele; iar zeii tăi nimic nu sunt şi nimic n-au zidit, fiind fără de suflet şi nelucrători. Căci pe aceia singuri îi zidesc mâinile omeneşti, precum zice proorocul lui Dumnezeu: Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti. Şi toţi zeii păgânilor sunt diavoli, iar Domnul cerurile a făcut. Aceste cuvinte prooroceşti eu le ascult şi cred într-unul Dumnezeu care este făcător a toate; iar pentru zeii voştri aceasta mărturisesc, că sunt deşerţi şi deşartă este nădejdea voastră într-înşii".

După ce sfânta a grăit aceste cuvinte, ighemonul s-a mâniat şi îndată a poruncit să o dezbrace, pentru care această chinuire era mai grea decât rănile cele grele, căci a pus-o să stea goală înaintea multor bărbaţi, care fără ruşine priveau spre goliciunea curatului ei trup fecioresc. Apoi muncitorul a poruncit să o întindă pe pământ şi cu vine de bou să o bată tare, mult timp, încât s-a roşit pămîntul cu sîngele ei. Şi încetînd muncitorii a o mai bate, după porunca ighemonului, a frecat rănile ei cu zdrenţe şi cu ţesături de păr, adăugând dureri la dureri. Însă toate chinurile acelea care năvăleau mai repede decât vîntul şi decît viforul, asupra neputinciosului ei trup fecioresc, n-au clătinat pe Sfînta muceniţă Varvara, cea tare în credinţă, pentru că era întemeiată pe piatra Hristos, Domnul său, prin care răbda acele dureri amare.

După aceasta, ighemonul a poruncit să o bage în temniţă, până când va socoti cu ce fel de munci mai cumplite s-o muncească. Deci fiind abia vie de rănile cele multe, Sfânta Varvara se ruga în temniţă cu lacrimi lui Hristos Domnul, iubitul său mire, ca să n-o lase pătimind acele dureri cumplite şi grăia împreună cu David: Nu mă lăsa pe mine, Doamne Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu. Aşa rugându-se ea şi fiind miezul nopţii, a strălucit o lumină mare, iar sfânta a simţit în inima sa o spaimă şi o bucurie pentru că se apropia Mirele ei cel nestricăcios, vrând a cerceta pe mireasa sa. Apoi Însuşi împăratul măririi S-a arătat întru slava negrăită, pe care văzându-l sfânta, o! cît s-a bucurat cu duhul şi s-a îndulcit cu inima! Căutând Domnul spre ea cu ochii blânzi, a zis cu dulcile Sale buze: "Îndrăzneşte, mireasa Mea şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi privind la nevoinţa ta, uşurând durerile tale, pregătindu-ţi pentru acesta răsplătirea veşnică în cămara Mea cea cerească; deci rabdă până la sfârşt, ca degrab să te îndulceşti de veşnicile bunătăţi, întru împărăţia Mea". Nişte cuvinte ca acestea grăind către dînsa Hristos Domnul, Sfînta Varvara se topea ca ceara de focul dumnezeiescului dor şi ca un rîu se revărsa cu dragostea către El. Aşa a mîngîiat-o Iisus cel prea dulce şi cu dragostea Sa a îndulcit pe iubita Sa, mireasa Varvara şi a vindecat-o de răni, încît nici urmă nu se mai cunoştea pe trupul ei. Apoi s-a dus de la faţa ei, lăsându-i o nespusă veselie duhovnicească. Şi era sfânta Varvara în temniţă ca şi în cer cu îngereasca dragoste aprinzându-se către Dumnezeu şi mărindu-L cu inima şi cu gura, dând mulţumire Domnului că n-a trecut-o cu vederea, ci a cercetat pe roaba Sa, care pătimeşte pentru numele Lui.

Era acolo o femeie credincioasă şi temătoare de Dumnezeu, cu numele Iuliana, care, de când a fost prinsă Sfânta Varvara, o urmărea de departe şi privea la pătimirile ei. Iar cînd sfânta a fost aruncată în temniţă, şedea la fereastra temniţei, minunându-se cum acea fecioară tânără, în floarea tinereţilor şi a frumuseţii sale, a trecut cu vederea pe tatăl său şi pe tot neamul său, bogăţiile şi toate bunătăţile, frumuseţile lumii acesteia şi încă şi sufletul său nu şi-l cruţă pentru Hristos, ci cu osârdie îl jertfeşte pentru El. Apoi văzând că a vindecat Hristos de răni pe Sfânta Varvara, a dorit ca şi ea să pătimească pentru Dânsul şi a început a se pregăti pentru nevoinţe, rugând pe Iisus Hristos începătorul de nevoinţe, ca să-i dea şi ei răbdare pentru munci.

Deci, făcându-se ziuă, au scos pe Sfânta Varvara din temniţă şi au dus-o la necuratul divan, spre a doua întrebare, iar Iuliana îi urma ei de departe. Sfânta Varvara, stând înaintea divanului, a ighemonului şi a celor ce erau împreună cu dânsul, aceştia au văzut pe fecioară sănătoasă, cu faţa luminată şi mai frumoasă decât întâi, iar pe trup fără nici o rană din cele ce avusese şi s-au mirat. Apoi ighemonul a zis către dânsa: "Oare, vezi, o! fecioară, câtă purtare de grijă au zeii noştri pentru tine? Iar pe tine, care ieri erai cumplit rănită, acum te-au vindecat şi, fiind slăbită de dureri acum eşti sănătoasă. Deci fii şi tu mulţumitoare spre o facere de bine ca aceasta şi, închinându-te lor, adu-le jertfă".

Sfânta a răspuns:

"Ce grăieşti, ighemoane? Oare zeii tăi m-ar fi vindecat? Ei, fiind orbi, muţi şi neavînd nici o simţire, ei, care nu pot să dea orbilor vedere, muţilor grăire, surzilor auz, şchiopilor umblare, bolnavilor vindecare, nici pe morţi să-i învieze? Cum au putut aceia a mă vindeca şi pentru ce să mă închin lor? Pe mine m-a vindecat Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul meu, care tămăduieşte toate durerile, iar morţilor le dă viaţă. Aceluia eu cu mulţumire mă închin şi singură însămi mă aduc Lui jertfă, pe care tu cu ochii tăi cei necuraţi, orbit fiind cu mintea, nu poţi a-L vedea, că nu eşti vrednic".

Aceste cuvinte ale sfintei muceniţe au pornit pe ighemon spre mânie şi a poruncit să spânzure pe muceniţă pe lemn şi să-i strujească trupul cu unghii de fier, apoi să ardă coastele ei cu făclii aprinse. Şi pe toate acestea le răbda Sfânta Varvara cu vitejie, ba încă şi cu ciocanul a fost bătută în cap. Câte a răbdat acea fecioară fiind vie, n-ar fi răbdat nici un bărbat, oricât de tare, de n-ar fi întărit puterea lui Dumnezeu, nevăzut, pe mieluşeaua Lui.

În mijlocul poporului, care privea la muncile Sfintei Varvara, sta nu departe Iuliana, cea mai sus pomenită; aceea, privind la pătimirea Sfintei Varvara, plângea şi nu putea a se opri din lacrimi. Apoi, umplându-se de râvnă, a ridicat glas din popor şi a început a ocărî tirania cea fără de omenie a nemilostivului ighemon şi a huli pe zeii lor cei păgâneşti. Îndată însă a fost prinsă şi, fiind întrebată despre credinţă, a mărturisit că e creştină; pentru aceea a poruncit ighemonul să o chinuiască şi pe dânsa, ca şi pe Sfânta Varvara. Deci a fost spînzurată împreună cu Sfânta Varvara şi strujită cu piepteni de fier. Iar Sfânta Mare Muceniţă Varvara, spânzurată în acele munci, şi-a ridicat ochii către Dumnezeu şi a zis:

"Dumnezeule, Cel ce cerci inimile omeneşti, Tu ştii că dorindu-Te pe Tine şi poruncile Tale cele sfinte iubindu-le, cu totul m-am adus Ţie şi dreptei Tale celei Atotputernice m-am încredinţat. Deci tu, Doamne, nu mă lăsa, ci cu milostivire caută asupra mea şi asupra Iulianei, care pătimeşte împreună cu mine; întăreşte-ne pe amândouă şi ne împuterniceşte, ca să săvîrşim bunăvoinţa ce ne stă înainte, pentru că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios".

Aşa rugându-se sfânta, li s-a dat lor nevăzut ajutor din înălţime, spre răbdare cu bărbăţie. După aceasta, tiranul a poruncit să le taie sânurile la amândouă, apoi înmulţindu-se durerile cele grele, Sfânta Varvara, ridicîndu-şi iarăşi ochii spre doctorul şi vindecătorul său, a strigat: "Nu întoarce faţa Ta de la noi, Hristoase, şi duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la noi; dă-ne, Doamne, bucuria mîntuirii şi cu Duh stăpânilor ne întăreşte, întru dragostea Ta".

După nişte munci ca acestea, ighemonul a poruncit ca pe Sfânta Iuliana să o bage în temniţă, iar pe Sfânta Varvara, spre mai marea ei ruşine, să o poarte goală, spre batjocură, prin toată cetatea, îmbrâncind-o şi bătând-o. Sfânta fecioară Varvara cu ruşine acoperindu-se ca şi cu o haină, a strigat către iubitul său mire Hristos Domnul, zicînd: "Cela ce îmbraci cerul cu nori şi acoperi pământul cu negură, ca cu nişte scutece, Tu însuţi o! Împărate, acoperă goliciunea mea şi fă ca să nu fie văzute mădularele mele de ochii păgînilor, ca nu până în sfîrşit să fie de râs roaba Ta". Şi îndată Domnul Hristos, Care împreună cu Sfinţii Săi îngeri privea de sus la nevoinţele roabei Sale, a grăbit spre ajutorul ei şi a trimis către dânsa un înger strălucit, cu haina în chipul luminii ca să acopere goliciunea ei. Astfel, fiind acoperită Sfânta Varvara, nu mai puteau ochii păgînilor să vadă mădularele ei cele goale şi au întors-o către muncitor. După dânsa a fost dusă Sfânta Iuliana aşijderea goală, prin toată cetatea, întru priveliştea îngerilor şi a oamenilor. Apoi, văzând muncitorul că nu poate să le despartă pe ele de dragostea lui Hristos şi să le înduplece să se închine idolilor, le-au judecat pe amîndouă, dându-le spre tăiere de sabie.

Iar pe Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzând muncile cele cumplite ale fiicei sale, până într-atâta împietrindu-l diavolul, dar nu s-a ruşinat făcându-se singur gealat (chinuitor) al fiicei lui. Căci cu o mână a luat pe fiică-sa, iar cu cealaltă mână ţinea sabia şi aşa a dus-o la locul de osândă, care era însemnat pe un munte, afară din cetate. Apoi a fost dusă de un ostaş şi Sfânta Iuliana. Când mergea pe cale, Sfânta Varvara se ruga lui Dumnezeu, zicând:

"Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ şi pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni şi spre cei răi şi dai ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, Tu şi acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, şi dă darul Tău la tot omul, care mă va pomeni pe mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năpraznică şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el; pentru că ştii Doamne, că trup şi sânge suntem şi lucrul Preacuratelor Tale mâini".

Aşa rugându-se sfânta, s-a auzit glas din cer, chemând-o pe ea împreună cu Iuliana întru cele de sus şi făgăduindu-i a-i împlini cererea ei. Deci, mergeau amândouă sfintele muceniţe, Varvara şi Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrab de trup şi a merge către Domnul. Ajungând la locul cel însemnat, mieluşeaua lui Hristos, Varvara, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi a fost tăiată de mâinile nemilostivului ei tată. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Va da spre moarte tatăl pe fiul, iar, pe Sfânta Iuliana alt ostaş a tăiat-o şi astfel s-a săvârşit alergarea nevoinţei lor. Sfintele lor suflete s-au suit în glasuri de bucurie către Hristos, Mirele lor, întîmpinându-le îngerii şi însuşi Stăpînul lor, cu dragoste primindu-le. Iar pe Dioscor şi pe Marchian, ighemonul, i-a ajuns năpraznică pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că pe Dioscor, pe când cobora din munte, iar pe ighemon care şedea în casa sa, tunete şi fulgere din cer lovindu-i i-au ucis şi i-au ars, încât nici cenuşa lor nu s-a mai aflat.

În cetatea aceea era un bărbat dreptcredincios cu numele Galentian. Acela, luând cinstitele moaşte ale sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu cinstea ce li se cuvenea. A zidit şi biserică peste dînsele, în care multe vindecări se făceau, prin moaştele sfintelor cu rugăciunile lor şi cu darul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, a Cărui slavă este în vecii vecilor. Amin.

Surse: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-04-sf_varvara.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie04.htm

Sfânta Muceniţă Varvara

http://cristinagabur.blogspot.com/2009/12/sfanta-varvara.html

Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului si a Duhului şi după aceea şi cu sângele tău cel mucenicesc;

Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit întunericul mulţimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;

Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi;

Acatistul Sfintei Muceniţe Varvara (4 decembrie)

Condacul 1:

Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli, şi chemată în limba Sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântari de mulţumire şi de laudă aducem ţie, Sfânta şi întru tot lăudata Mare Muceniţă; iar tu având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Icosul 1:

Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri, fără prihană păzind-o, cinstita Varvara, te-ai invrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi care cântam ţie pe pământ aceste cântări de laudă:

Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl, a închipui patimile Fiului Său;

Bucură-te, ceea ce eşti chemată dintru întuneric la lumina cea adevarătă a credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, care este Lumină din Lumină;

Bucură-te, ceea ce eşti Sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;

Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană;

Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria;

Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc;

Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescuta în mijlocul spinilor idoleşti;

Bucură-te, floarea curăţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea nevestejită;

Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de buna mireasmă în grădina lui Hristos;

Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti;

Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;

Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;

Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul 2:

Văzându-se pe sine Sfânta Varvara aşezată de tatăl său într-un turn înalt, a cugetat întru sine a fi ridicată în cer de puterea lui Dumnezeu; şi punând întru inima sa suire înţelegatoare, adică trecerea de la întuneric la Lumina, şi de la înşelaciunea idolească la Dumnezeu cel Adevărat, a cântat Lui: Aliluia!

Icosul 2:

Căutând Sfânta fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles numai pentru însuşi Făcătorul a toată făptura, vorbea cu mintea sa, zicând: idolii cei întunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului, spune-mi? La care prin psalmistul a răspuns aşa: toţi zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este, Care a făcut cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înţeleaptă fecioaăa, grăim ţie unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitorilor idoleşti;

Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia;

Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale;

Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învăţat pe tine adevarăta teologie;

Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii în stele;

Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;

Bucura-te, că ai cunoscut în faptură ca într-o oglindă pe însuşi Făcătorul;

Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită;

Bucură-te, că acum de faţă priveşti în cer lumina feţei lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce în chip de nepovestit te veseleşti de Lumina Lui;

Bucură-te, stea înţelegatoare, prin ale cărei raze faţa lui Dumnezeu luminat ca soarele se arată nouă;

Bucură-te, lună înţelegătoare, prin care noaptea rătăcirii se luminează ca ziua;

Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul 3:

Puterea Celui de sus a fost dată atunci Sfintei Varvara, ca şi oarecând de demult proorocului Iezechiel: faţa de diamant, puternică faţă de toţi închinatorii la idoli, ca să nu se teamă de faţa lor cea sălbatică, nici să se spăimânte de îngrozirea celui cumplit. Pentru aceea cu îndrazneală striga fecioara cea cu înţelepciune bărbătească: pe Treimea cea întru o Dumnezeire cinstesc şi Acesteia cu credinţă închinându-mă, grăiesc cu mare glas: Aliluia!

Icosul 3:

Având Sfânta Varvara întelepciune data ei de sus, a alergat către lucrătorii băii ce i se zidea şi, arătând lor taina Sfintei Treimi a poruncit să se facă trei ferestre în baie, zicând: de vreme ce închinatorii la idoli gura au şi nu grăiesc măririle lui Dumnezeu celui adevarat, măcar pereţii cei de piatră ai acestei băi cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri să mărturisească pe Dumnezeul Unul în Sfânta Treime, Cel închinat şi slăvit de toată făptura. De aceea pentru înţelepciunea aceasta, Sfânta Varvara, primeşte unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce ai închipuit în baia cea cu trei ferestre taina Sfântului Botez, în numele Preasfintei Treimi;

Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului si a Duhului şi după aceea şi cu sângele tău cel mucenicesc;

Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit întunericul mulţimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;

Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi;

Bucură-te, că prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptatii, Care a strălucit a treia zi din mormânt;

Bucură-te, că prin acelea a răsărit ţie de la Sfânta Treime zi de mântuire;

Bucură-te, ceea ce întotdeauna ai inima ta deschisă către Dumnezeu, Sfânta Treime;

Bucură-te, ceea ce tare ai închis firea ta inaintea celor trei războinici vrăjmaşi: împotriva trupului, a lumii şi a diavolului;

Bucură-te, că ai aşezat în sufletul tău trei ferestre înţelegătoare: a credinţei, a nădejdii şi a dragostei;

Bucură-te, că tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime eşti, privind la Biserica trupului lui Hristos cea ridicată în trei zile;

Bucură-te, că ţie ţi s-au deschis cerurile de către trei ierarhi îngereşti;

Bucură-te, că pe tine locaşurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit;

Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/67124-acatistul-sfintei-varvara