Povestea evanghelică a centurionului ne spune despre un om a cărui credinţă era mult mai mare decât a poporului evreu, deşi el era păgân. O persoană dragă lui era bolnavă şi el a venit la Hristos, cerându-I o minune, cerând ca Domnul să aibă milă de el. Hristos i-a răspuns omului zicând : Venind îl voi vindeca. Atunci s-a manifestat uimitoarea credinţă a centurionului. Deseori când ne rugăm, Îi cerem stăruitor Domnului să vină aproape de noi, să-şi facă simţită prezenţa, aşa ca noi să simţim cu precizie puterea Lui.
Acest om s-a comportat cu mare simplitate, spunându-I lui Hristos: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.” Un singur cuvânt de la Dumnezeu – atât cerea omul, nu bucuria contactului cu El, după care noi toţi tânjim. Noi Îi pretindem Domnului să ne împlinească cererile şi, pe lângă aceasta, să ne dăruiască minunata bucurie a prezenţei Sale. Centurionul a înţeles în inima sa cât de sfânt este Domnul, cât de mare, şi era gata să renunţe la bucuria lui, numai să fie vindecat prietenul său. Deseori ne întoarcem spre Domnul şi spunem : « Ajută-mă, Doamne ! Nu vreau să ştiu ce se întâmplă, nici ce faci ; numai împlineşte-ţi voia Ta, în tăcere, de la distanţă, fără să simt eu ». Dacă am fi în stare să ne întoarcem spre Domnul cu o asemenea credinţă, cu o asemenea conştiinţă a sfinţeniei Lui, cât de aproape ne-ar fi Domnul. El este întotdeauna aproape, El se apropie întotdeauna de noi, dar noi nu-L putem simţi decât cu o inimă iubitoare şi smerită. Un crâmpei de dragoste avem câteodată, dar nu avem smerenie prea multă. Deci dacă ne-am întoarce spre Domnul şi I-am spune :
« Doamne, fă ca binele şi sfinţenia după care tânjeşte sufletul meu să fie împlinit cu cei dragi mie, iar pe mine poţi să mă treci cu vederea. În drum spre ei, nu te îngriji de mine », cât s-ar bucura Domnul de dragostea care e gata să-şi pună viaţa şi bucuria pentru alţii. Amin.
Predica Mitropolitului Antonie – 1974 -
