E zi de Crăciun – Concert colinde
Acum 23 de ore
marți, 15 septembrie 2009
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timişoarei († 1656)
(15 septembrie)
Acest ierarh sfânt şi purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie de creştini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămânînd orfan de mic, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vîrsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte.
Când avea 15 ani, tînărul Iacob este chemat de Hristos la sfânta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip sub numele de Iosif.
La Pantocrator, Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit mulţi ani de zile, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvârşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi, făcîndu-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvîrşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale avea încă şi darul facerii de minuni, vindecînd multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era chemat în multe mănăstiri atonite şi vindeca pe călugări de grele suferinţe trupeşti.
Văzându-l umbrit de harul Duhului Sfânt, părinţii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atît de iscusit povăţuitor de suflete, încât ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântului Ştefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă înţelepciune şase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni.
După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage în linişte în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposând mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfînt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfânt încă din viaţă.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mîngîind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvînt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punând mîinile pe capul lor şi rugându-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Căci, ieşind din biserică cu Sfintele Taine în mîinile sale şi rugîndu-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.
În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 îşi dă sufletul în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vîrstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!
Surse :
Acesta este cu adevărat un om nou !
"Acesta este cu adevărat un om nou ! N-a fost şcolit, n-a audiat cursuri prin academii şi n-a avut parte de niciun fel de educaţie, dar se arată binecrescut şi înţelept.
Luarea aminte la sine, osteneala făcută de propriul suflet, rugăciunea şi apropierea de Dumnezeu, au pus totul, cu harul lui Dumnezeu, pe temeiuri noi – cum, însă, nu ştie nimeni."
Sfânta Evanghelie
« Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. »(Marcu 6, 1-7)
Marţi[Gal. 2, 21 ; 3, 7 ; Mc. 6, 1-7]. « De unde are El acestea ? Şi ce e cu înţelepciunea care I s-a dat Lui ? » Aşa grăiau nazarinenii despre Domnul, cunoscând viaţa Lui de dinainte, petrecută în umbră. Aşa se întâmplă şi cu toţi adevăraţii următori ai Domnului. După multe osteneli şi după ce biruie tot ce e strâmb în sine, cel ce se ţine fără abatere de calea Domnului, se schimbă cu totul, în toată alcătuirea sa : privirea, mersul, graiul, portul – totul poartă pecetea unei bune rânduieli şi vrednicii deosebite, chiar dacă omul cu pricina ar fi de cea mai joasă stare şi lipsit cu totul de educaţie. Şi începi să auzi : « De unde la el acestea ? » Iar dacă cele trupeşti şi văzute se preschimbă astfel, ce să mai spunem despre cele lăuntrice şi sufleteşi, care în chip mai nemijlocit şi apropiat sunt supuse lucrării de prefacere a harului şi faţă de care cele din afară slujesc doar ca răsfrângere şi urmare ? Cât de luminoase şi limpezi sunt gândurile unui astfel de om ! Cât de ascuţite sunt judecăţile lui la cele ce sunt şi se întâmplă ! Vederile lui asupra orişicărui lucru sunt mai presus de cele ale filosofilor ! Dar hotărârile, dar faptele, dar întreprinderile ? Totul e luminat în chip curat şi sfânt de o strălucire cerească. Acesta este cu adevărat un om nou ! N-a fost şcolit, n-a audiat cursuri prin academii şi n-a avut parte de niciun fel de educaţie, dar se arată binecrescut şi înţelept. Luarea aminte la sine, osteneala făcută de propriul suflet, rugăciunea şi apropierea de Dumnezeu, au pus totul, cu harul lui Dumnezeu, pe temeiuri noi – cum, însă, nu ştie nimeni. De aceea se întreabă : « De unde la el acestea ? ».
Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
