Acatistul Sfântului Ioan Rusul

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, Amin. Slava Ţie, Dumnezeul nostru, Slava Ţie! Slava Ţie, Dumnezeul nostru, Slava Ţie! Slava Ţie, Dumnezeul nostru, Slava Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăteşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fărş de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul, glasul 4:

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească, ţine şi dupa moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-l să mântuiască sufletele noastre. (de 2 ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi-n vecii vecilor.

Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-se întru unire neamestecată şi crucea de bună voie pentru noi luând, prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care s-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi bincuvântarile lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Icosul 1:

Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui Ce a zis: "Cine crede în Mine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie", şi pentru aceasta noi te lăudam:

Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masa duhovnicească a celor doritori de curăţenie;
Bucura-te, odrasla sfanta a pamantului rusesc trimisa la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânarii Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatra de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 2:

"Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Că rob ascult poruncile tale, dar în credinţa mea în Domnul Hristos nu îmi eşti tu stăpân. Îmi amintesc pătimirile Sale şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu mă lepăd", i-ai spus stăpânului turc, cântand în inima ta: Aliluia!

Icosul 2:

Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu strain. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:

Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;
Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucură-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemănat lui;
Bucură-te, că deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună-mireasmă;
Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit sş te muţi din el;
Bucură-te, că te împărtăşeşti în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;
Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inima pilda sa jertfelnică;
Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;
Bucură-te, că prin statornicia în credinţă esti pildă tuturor;
Bucură-te, candela care ai ars cu undelemnul răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 3:

Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Allah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare, din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia!

Icosul 3:

Nimic nu este cu neputinţă celor ce cred cu tărie că Făcătorul cerului şi al pământului degraba plineşte rugăciunile lor. Chiar de nu am văzut cu ochii trupeşti, dar cu inima credem că ai făcut şi ceea ce părea cu neputinţă, numai pentru a arăta stăpânului tău şi celor dimpreună cu el puterea Domnului tău. Pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că nu te-ai îndoit în credinţa ta, având nădejde neclintită în Dumnezeu;
Bucură-te, că de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mâncare;
Bucură-te, că deşi turcii au râs de tine, ai simţit binecuvântarea cerească;
Bucură-te, că săpânul tău întorcându-se acasă a început să te cinstească;
Bucură-te, că până şi cei întunecaţi la minte au priceput sfinţenia ta;
Bucură-te, că la înmormântarea ta au venit chiar şi musulmani şi armeni;
Bucură-te, că din rânduiala cerească farfuria aceea este şi astazi semn al minunii săvârşite de tine;
Bucură-te, că după multe veacuri arătându-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut să o aducă la biserică;
Bucură-te, că cei care cereau semne şi minuni au primit cu prisosinţă;
Bucură-te, că te-ai asemănat proorocilor din legea cea veche;
Bucură-te, stavila care opreşti rătăcirile şi izgoneşti lupii de la turma cea cuvântătoare;
Bucură-te, că pe toţi i-ai copleşit prin virtuţile şi minunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 4:

Nu a ţinut Dumnezeu lumina ascunsă sub obroc, ci a rânduit ca moaştele tale întregi şi bine mirositoare să fie primite de credincioşi ca o pecete a binecuvântării tale. Pentru care şi noi, bucurându-ne cu cei care s-au atins de ele, Ii cântam celui care dă adevarata viaţă celor care cred în El: Aliluia!

Icosul 4:

Degeaba a încercat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, să nimicească prin foc moaştele tale, căci trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor ca şi cum nu s-ar fi cunoscut moartea. Turcii care au văzut aceasta s-au înfricoşat şi au fugit, lăsând în urma odoarele bisericii pe care voiau să le fure, iar creştinii s-au umplut de mirare, cântându-ţi:

Bucură-te, nou Ilie prin râvna către cele cereşti;
Bucură-te, că la fel ca acela te-ai lăsat mistuit de dragostea Sfântă;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău ne-ai lăsat nouă ca acoperământ;
Bucură-te, că deasupra mormântului tău a strălucit o lumină cerească;
Bucură-te, că găsind moaştele tale, credincioşii au tresăltat cu duhul;
Bucură-te, că toţi cei ce le sărută, iau binecuvântare;
Bucură-te, că închinându-se lor, găsesc scăpare din frământările lor;
Bucură-te, că ele sunt mărturie că Domnul pe care L-ai slujit este adevăratul Dumnezeu;
Bucură-te, că El a dat viaţă moştelor tale când au fost aruncate în foc;
Bucură-te, că trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor;
Bucură-te, că a rămas nevătămat, arătând sfinţenia ta;
Bucură-te, că a fost adus în Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 5:

Cine ştie mulţimea minunilor tale? Cine cunoaşte câtă mulţime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului părinţilor noştri? Doar o mică parte din lucrările tale aflând noi, Ii mulţumim Celui Ce te-a proslăvit între cei iubiţi ai Săi, şi Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 5:

Nou Doctor fără-de-arginţi fiind, urmând Doctorului sufletelor şi al trupurilor, nu ai pregetat să sari în ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinţă, ci le-ai adus grabnica tămăduire. Iar noi, auzind acestea, te lăudăm aşa:

Bucură-te, împreună cu Cosma şi Damian, cu Chir şi Ioan;
Bucură-te, cu toţi doctorii fără-de-plată;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbăvire din dureri;
Bucură-te, vistierie nesfârşită de tămăduiri;
Bucură-te, că celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucură-te, că el nu a şovăit a merge la biserica ta să îţi mulţumească;
Bucură-te, că prin mir ai dat sănătate unei femei bolnave;
Bucură-te, de laudele celor cinci copii ai ei;
Bucură-te, că asculţi rugăciunile copiilor pentru părinţii lor;
Bucură-te, că Atanasia a adus bărbatului ei aghiasmă şi ulei din candela ta;
Bucură-te, că ungându-se cu credinţă, acestuia i s-a tămăduit pieptul;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferinţă;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 6:

Un bolnav din Atena a refuzat să primească ajutorul doctorului, temându-se că îşi va pierde viaţa, dar tu te-ai arătat în vis nepoatei sale, îndemnând-o să-l trimită la acela pentru tămăduire. Auzind că nu i se va întâmpla nimic rău şi că vei ţine chiar tu mâna celui care îl va opera, el a primit cu încredere sfatul tău şi a aflat tămăduirea, pentru care a cântat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 6:

Vindecând prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, deşi nu ai învăţat de la oameni meşteşugul doctoricesc, te-ai arătat mai iscusit decât cei ce şi l-au însuşit pe acesta prin ştiinţă lumească. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tău îţi cântă:

Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de sănătate izvorâtor;
Bucură-te, venind în sprijinul celor neputincioşi pe care îi bântuieşte deznădejdea;
Bucură-te, cel ce prin suferinţele tale ai primit darul de a alina suferinţele celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, că ai îndepărtat chiagurile de sânge din capul Vasulei;
Bucură-te, că unui copil i-ai tămăduit picioarele paralizate;
Bucură-te, că mama căruia i-ai vindecat copiii a venit să îţi mulţumească;
Bucură-te, cel ce vindeci copiii încercaţi de boală;
Bucură-te, că părinţii lor aleargă la tine cu nădejde;
Bucură-te, că unei bătrâne gârbove i-ai îndreptat spatele;
Bucură-te, că în chip de doctor te-ai arătat unui medic necredincios;
Bucură-te, că vindecându-se de cancer, aceasta a crezut în Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbavit de o veche suferinţă pe preotul care slujea în biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 7:

"Sfinte Ioane, mă urşti?" - a întrebat cuprinsă de deznădejde Arhondula, părându-i-se că rugăciunile ei pentru a avea urmaşi nu au avut nici un folos. Tu însă i-ai apărut nu după multă vreme şi i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni, şi că voia Domnului era ca să se bucure de copii abia după doi ani. Iar ea, după ce a văzut împlinirea cuvintelor tale, i-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7:

De multe ori am crezut că rugăciunile noastre sunt zadarnice, că pentru păcatele noastre faţa Domnului s-a întors de la noi şi ne aşteaptă pierzania, dar la vremea cuvenită El a plinit toate cererile noastre cele bune: Sfinte Ioane, ajută-ne să simţim în toate zilele vieţii noastre ocrotirea cerească, ca să îţi putem cânta:

Bucură-te, reazem al celor împovaraţi de greutăţile vieţii;
Bucură-te, că auzi suspinurile şi ştergi lacrimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce nu te-ai mâniat pe Arhondula care a cârtit împotriva ta;
Bucură-te, cel ce i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni;
Bucură-te, că deznădejdea care o bântuia i-ai schimbat-o în nădejde;
Bucură-te, că la vremea rânduită de Domnul, ea s-a învrednicit să aibă copii;
Bucură-te, că pentru răbdarea ei a fost răsplătită nu doar cu un copil, ci cu mai mulţi;
Bucură-te, că ne-ai întărit evlavia faţă de cei proslăviţi de Dumnezeu;
Bucură-te, podoaba cerească care nu cruţi osteneala pentru a-i sprijini pe oameni;
Bucură-te, folositorul cel prea cald al credincioşilor care cred minunilor tale;
Bucură-te, că familia ta este Biserica Mântuitorului;
Bucură-te, că celor ce nu fug de greutăţile vieţii le dai curajul să iasă întăriţi din ele;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 8:

Ca o fiară urla Caterina, când era chinuită de diavol, înspăimântându-i pe cei care o vedeau, dar a alergat fără să se îndoiască la ajutorul tău, şi apărându-i în vis i-ai vestit izbăvirea. Şi noi cădem, sfinte, înaintea ta rugându-te să îi eliberezi pe toţi cei care sunt robiţi de îngerii căzuţi, ca să cânte împreună cu noi Celui Ce a înfrânt puterile întunericului: Aliluia!

Icosul 8:

Cazi înaintea tronului Dumnezeirii, Sfinte Ioane, şi mijloceşte pentru toţi cei care suntem ispitiţi de vrăjmaşul diavol ca să primim ajutor în lupta duhovnicească şi să dobândim tărie în credinţă noi, cei ce te lăudăm:

Bucură-te, că ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucură-te, că dupa aceasta, mulţi demonizaţi au fost aduşi la racla ta;
Bucură-te, purtatorule de Duh Sfânt care ai mijlocit tămăduirea lor;
Bucură-te, că prin lacrimi şi nevoinţe i-ai infricoşat pe diavoli;
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor vrajmaşi şi ridicarea celor ce lupta cu aceştia;
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, ca pe cei care suferă de tulburările minţii îi izbăveşti;
Bucură-te, cel ce având harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucură-te, că ne povăţuieşti cum să scăpăm din cursele lui viclene;
Bucură-te, că şi în vremurile de pe urmă vei fi călăuză pentru credincioşi;
Bucură-te, că împreună cu tot soborul sfinţilor vei veghea asupra lor;
Bucură-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavăza pentru creştinii prigoniţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 9:

Precum s-a întors fiul cel risipitor la tatăl său, aşa şi tânarul Tanasis care după multe răutăţi a ajuns să îşi lovească mama, prin tainica ta mijlocire s-a întors cuprins de pocăinţă înapoi la dragostea cea firească. La fel i-ai cântat Dumnezeului îndurărilor: Aliluia!

Icosul 9:

Mulţi sunt cei care apucă pe drumuri greşite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino şi întoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au căzut în păcat, fiind prinşi în cursele vrăjmaşilor şi biruiţi de patimile ucigătoare de suflet, ca să îţi cânte alături de noi:

Bucură-te, ruda duhovnicească a Sfântului Stelian;
Bucură-te, cel ce ocrotitor al tinerilor fiind, te intristezi de căderile lor;
Bucură-te, mângâiere prea-dulce pentru părinţii fiilor risipitori;
Bucură-te, că mama lui Tanasis şi-a văzut dorinţa împlinită;
Bucură-te, că văzându-şi fiul acasă s-a bucurat împreună cu cetele îngereşti;
Bucură-te, că te îngrijeşti că cei ce s-au pocăit să nu se întoarcă la cele rele;
Bucură-te, că îi linişteşti pe cei care suferă amar pentru căderile celor apropiaţi lor;
Bucură-te, că dai nădejde în mila Celui Ce a venit pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, că nici o cădere nu poate stăvili rânduiala lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne înveţi să urâm păcatul, fără a-i judeca pe cei care cad în el;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să ne vindecăm de slăbiciunile noastre ascunse;
Bucură-te, că ne îndemni să ne rugăm unii pentru alţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 10:

Deşi văduva care fusese lipită de casă nu ţi-a cerut niciodată ajutorul, plângerea a ajuns şi la urechile tale, şi tu nu ai şovăit să o linişteşti, încurajând-o să se ducă la judecată pentru a dobândi ce i se cuvenea. Ştiind că mijlocirea ta este mai tare decât cerbicia judecătorilor iubitori de arginţi, te chemăm şi noi în ajutorul celor nedreptăţiţi, al celor ce Ii cânta Dreptului Judecător: Aliluia!

Icosul 10:

Arzătoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tău îi ajuţi, ci şi pe mulţi din cei greu încercaţi de nevoi. Să nu rămână departe de mila ta cei pe care îi poţi ajuta, ca văzând puterea ta să îţi cânte împreuna cu noi:

Bucură-te, că ai ajutat-o pe văduva pe care rudele voiau să o înşele;
Bucură-te, că ai aşezat-o în casa care i-a rămas moştenire;
Bucură-te, că s-au ruşinat cei care cugetau vicleşuguri cu neruşinare;
Bucură-te, că ai sărit în ajutorul celei rămase fără ajutor de la oameni;
Bucură-te, că pe mulţi alţii i-ai izbăvit din cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, că trăieşti fericirea celor însetaţi de dreptate;
Bucură-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucură-te, luptător destoinic împotriva înşelătoriei, furtişagului şi nedreptăţii;
Bucură-te, cel care răstorni urzelile judecătorilor nevrednici;
Bucură-te, că eşti iscusit judecător şi nu te pot înşela cei ce ţi se roagă cu făţărnicie;
Bucură-te, balanţă a Dreptului Judecător spre care alergam în necazuri;
Bucură-te, cel care îi îmbraci pe cei săraci şi îi hrăneşti pe cei flămânzi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 11:

De multe ori uităm să îi prăznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednică, pe sfinţii care au strălucit printr-o vieţuire aleasă luminând pământul. Tu, dar, Sfinte Ioane, te bucuri împreună cu ei cand cinstim pomenirea voastră şi pentru că v-a rânduit ca aparatori ai noştri Îi mulţumim Domnului prin cântarea: Aliluia!

Icosul 11:

"Aşa sunt uitaţi prietenii?", l-ai întrebat pe bătrânul Nicolae care nu şi-a adus aminte că este praznicul tău, iar el auzind blânda ta mustrare a lăsat toate ca să vină şi să se închine ţie, şi să-ţi cânte împreună cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:

Bucură-te, că prin pomenirea ta poţi ajuta credincioşilor;
Bucură-te, că prin tine ni s-a arătat că sfinţii nu trec cu vederea prăznuirea lor;
Bucură-te, că prin aceasta am fost îndemnaţi să-i cinstim cu şi mai multă evlavie;
Bucură-te, că nu te-ai sfiit să-l mustri fără de răutate pe bătrânul Nicolae;
Bucură-te, că auzindu-te el a venit grabnic la moaştele tale;
Bucură-te, că s-au înălţat către tine rugăciunile sale smerite;
Bucură-te, cel ce aştepţi să avem şi noi credinţa curată ca a sa;
Bucură-te, că nu te îndepărtezi nici de cei care nu ştiu să se roage ţie;
Bucură-te, prietenule al celor ce vor să fii aproape;
Bucură-te, cel ce nevăzut călătoreşti alături de ei pe marea vieţii;
Bucură-te, că ne chemi să cinstim şi noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucură-te, că le dai credincioşilor cele de trebuinţă pentru a veni la biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 12:

Nu te vom uita, Sfinte. Nu vom uita mulţimea minunilor tale prin care a strălucit puterea adevăratului tău Stăpân. Ajuta-ne ca până la sfârşitul vieţii noastre să rămânem fii credincioşi ai Sfintei Biserici, ca să nu încetam lauda: Aliluia!

Icosul 12:

Slava lui Dumnezeu pentru toate! Slava lui Dumnezeu pentru mulţimea de Sfinţi care au crescut în Biserica Sa, unde a înflorit şi Sfântul Ioan Rusul! Nespusă este tresăltarea inimilor noastre când îţi aducem cântări de laudă, Sfinte Ioane, făcătorule de minuni:

Bucură-te, icoană zugravită de Împăratul Ceresc spre întărirea credincioşilor;
Bucură-te, temei de împăcare al celor biruiţi de mânie şi răutate;
Bucură-te, bucurie a celor ce află de minunile tale;
Bucură-te, dar dumnezeiesc în vieţile noastre greu încercate de felurite necazuri;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îi îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, dascălul şi îndrumătorul nostru pe calea virtuţii;
Bucură-te, îndreptătorul celor fără de socoteală;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor care te cheamă în primejdii;
Bucură-te, cel ce nu ai cruţat osteneala pentru a face bunătate;
Bucură-te, că ne dai ajutor cu îmbelşugare în toată vremea;
Bucură-te, că ne arăţi nouă milele lui Dumnezeu;
Bucură-te, şi pregăteşte-ne să ne bucurăm împreună cu tine în Rai;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Sfinte, Ioane, vlăstar al Rusiei şi făclie a Bisericii lui Hristos, primeşte acum puţina noastră rugăciune şi nu ne lăsa fără răspuns. Deşi nu avem credinţa celor ce au cerut ajutorul tău şi l-au primit cu îndestulare, credem că ne poţi ajuta şi pe noi, ca să slăvim cu mulţumire Numele lui Dumnezeu prin laude şi cântări: Aliluia!

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1:

După aceea zicem această rugăciune:

Rugaciune:

O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate şi de minuni făcătorule, primeşte această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, şi vezi rănile şi durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, că deşi ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vieţuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta la viaţa cea veşnică a năzuit la ajutorul tău şi ţi s-a rugat cu credinţă, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ţie şi nu l-ai auzit?

Minunile şi ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut şi pe noi, păcătoşii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimiţând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulţimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferinţele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădaţi de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vieţile noastre sunt pline de fărădelegi.

Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu acelaşi eşti, Sfinte, astăzi ca şi atunci, şi că nimeni din cei ce se roagă ţie nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea şi noi, fiind scârbiţi şi în pagube, alergăm la tine cu credinţă şi lacrimi, îngenunchind, şi ne rugam ţie, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri, Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere oraşele, satele şi toată ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi rani aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastra a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.

Mijloceşte, Sfinte Ioane, păstoriţilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; tuturor carmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, iar supuşilor îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace şi cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împartăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împarăţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Marţi[Fapte 17, 19-28 ; In. 19-36]. « Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur ; iar dacă va muri, multă roadă aduce. » Aşadar, mori, dacă vrei să fii roditor ; mori cu adevărat, aşa încât să ai în inimă simţământul că ai murit. Ca mortul, care este nepăsător faţă de tot ceea ce-l înconjoară, să fii şi tu : te laudă-taci ; te ocărăsc-taci ; eşti sătul-taci ; eşti flămând-taci. Aşa să fii faţă de toate cele din afară, iar lăuntric să fii acolo unde ajunge orice mort, înaintea feţei Atotdreptului Dumnezeu, gata să asculţi hotărârea cea din urmă a judecăţii. « Dar care este roada, veţi spune, de vreme ce totul se stinge ? » Nu, nu se va stinge, ci va apărea o energie, şi încă ce energie ! « O clipă doar a mai rămas », îţi vei spune, « acum vine sentinţa : să mă grăbesc să mai lucrez ceva » - şi o să te grăbeşti. Şi tot aşa în fiecare clipă.

"Homosexualitatea este rodul unei acute crize de identitate"

"Faptul că Patriarhia Română nu discută public aceste chestiuni este o lipsă de verticalitate în faţa lumii, precum şi o trădare faţă de proprii credincioşi. Biserica este datoare să rămînă fidelă liniei Sfintei Scripturi, aşa cum am primit-o începînd cu Moise şi terminînd cu Sfinţii Apostoli. Dacă lumea a înnebunit pînă într-atît încît să-i numească pe Moise şi Apostolul Pavel homofobi, atunci creştinii trebuie să spună: şi noi sîntem homofobi, deoarece îi cinstim pe Moise şi pe Pavel ca sfinţi.

Creştinii sînt toleranţi şi nonviolenţi, dar nu pot susţine ceva condamnat de însuşi Dumnezeu.

Homosexualitatea este rodul unei acute crize de identitate, cînd individul îşi pierde certitudinea propriei firi, ajungînd la starea de a nu mai şti dacă e femeie sau bărbat. Însăşi nevoia de a face parade, care sînt însoţite de fiecare dată de mascarade groteşti, indică asupra crizei identitare a homosexualilor. Această stare a fost considerată pe bună dreptate boală, iar încercarea din ultimii ani de a o alinia normalităţii (un fel de normalitate paralelă cu normalitatea însăşi), denotă îmbolnăvirea societăţii în care trăim. »

Părintele Savatie

Sora lui Valeriu

D-na Valentina Elefterie

Sursa:

http://proortodoxia.wordpress.com/2009/05/26/conferinta-dictatura-si-martiraj-foto/

Un articol excepţional pe blogul domnului Răzvan Codrescu !

PĂRINTELE MARCU,
“FACHIRUL” DREPTEI CREDINŢE

Din ce în ce mai mult, în timpurile noastre, sfîntul devine pentru lume o persoană care creează dificultăţi. De multe ori, el are în spate o istorie care nu convine... În creştinism, esenţială este întoarcerea omului la Hristos, pentru ca, prin asemănăre cu El, să ajungă la aflarea personală a lui Dumnezeu. Nu importă punctul în care se face întoarcerea, nu are nici o importanţă de unde se pleacă, ci la Cine se ajunge. Istoria creştinismului abundă, încă de la începutul ei, în exemple de extremism duhovnicesc, inclusiv în sensul că mari păcătoşi au ajuns în cele din urmă sfinţi. Vameşi, tîlhari, desfrînate şi alţii ca ei au dat curs chemării lui Hristos şi s-au sfinţit, iar lumea a cunoscut aceasta. Or, astfel stînd lucrurile, este de neînţeles de ce ar subzista astăzi o anume crispare relativ la recunoaşterea excelenţei duhovniceşti a unor oameni cu vieţuire recentă, pentru unicul motiv că, înainte de marea lor întoarcere la Hristos, nu au “corespuns” arbitrarei “corectitudini” lumeşti, mai ales din punct de vedere politic. Este posibil ca reţinerea de la o prea-degrabă canonizare să nu fie decît reflexul tradiţionalei înţelepciuni ortodoxe – se pare că foarte accentuată la români – de a nu precipita lucrurile atunci cînd e vorba de o astfel de procedură. Şi, dacă aşa stau lucrurile, atitudinea este, evident, benefică. Însă există şi riscul ca uneori să fie vorba de o ignorare dictată de supunerea secularizantă prea îndelung pritocită în comunism. Iar dacă Biserica-administraţie refuză să iasă din umbra statală – şi, mai de curînd, supra-statală – atunci cînd această umbră este obrocul luminii lui Hristos, o astfel de atitudine înseamnă să dai Cezarului ce este al Cezarului fără să-I dai lui Dumnezeu ce este al Său. Lumina lui Dumnezeu este răspîndită în lume prin harul Său, iar sfinţii sînt cei mai eficienţi agenţi lumeşti ai acestei lumini. Sfînt vine din limba slavă, dintr-un cuvînt care înseamnă chiar lumină. În Răsăritul ortodox, ca de altfel şi în alte părţi ale lumii, omul a ştiut că simbolismul luminii este indispensabil simbolismului mîntuirii. Căci mîntuirea înseamnă aflarea lui Dumnezeu, iar această aflare nu poate fi răsplata orbecăielii şi nici a unui demers aleatoriu. De aceea este bine ca – după măsura smerită a cultului creştin, care nu are nimic de-a face cu superstiţia şi nici cu orgoliile naţionale ori de alt soi – sfîntul să fie arătat lumii tocmai pentru că este sfînt, adică un om luminînd întru Domnul, indiferent că viaţa lui a fost sau nu de la un capăt la altul “corectă politic”.

Dacă dintre comunişti, să zicem, s-ar fi învrednicit vreunii la viaţa sfinţeniei, atunci Biserica ar fi trebuit să-i canonizeze fără rezervă, căci nici apartenenţa, nici convingerile şi nici declaraţiile politice nu sînt imposibil de expiat, deci nu sînt nici piedici în calea sfinţeniei. Altminteri, nu există un specific politic al păcatului, ci, eventual, diferenţe statistice ale ocurenţelor. Un roman ca Struţocamila al lui Vladimir Volkoff poate fi oricînd taxat drept pură ficţiune literară, dar realitatea este că revenirile sînt întotdeauna posibile. Totuşi este adevărat că aceste reveniri sînt mai dificile din partea celor infectaţi cu boli “de-a stînga” [1]. În ceea ce priveşte dreapta românească, mai ales acea parte numită, mai mult sau mai puţin convenţional, de extremă dreaptă, ea s-a dovedit un prodigios izvor al tămăduirii spirituale tocmai atunci cînd spiritualitatea creştină era subminată din toate direcţiile, adică în plin comunism.
În închisori, atunci cînd a fost vremea lor, iar mai apoi în mînăstiri şi prin lume, o mulţime dintre cei ce aleseseră să stea “de-a dreapta” scenei politice au ajuns la acea stare de-a dreapta a iconomiei Împăratului a toate. Iar unii dintre ei, ca părintele Marcu de la Sihăstria, bunăoară, despre al cărui caz vom pomeni cîte ceva în continuare, s-au dovedit a fi nici mai mult, nici mai puţin decît sfinţii lui Dumnezeu.

* * *

Cel care a ajuns să fie părintele Marcu de la Sihăstria a fost mai înainte Constantin Dumitru. Dar nu de la acest Constantin Dumitru vom porni scurta noastră istorisire, ci de la părintele Marcu – şi ne vom întoarce în timp către începuturile sale. Părintele Marcu a trecut la Domnul în 1999, în vîrstă de vreo 88 de ani, aflîndu-se în Mînăstirea Sihăstria. Despre acest monah, care nu era şi preot, părintele Cleopa spunea că “acesta este cel mai mare duhovnic al Sihăstriei”.
Un anume monah din generaţia celor veniţi la mînăstire în anii de după 1989, tînăr, aprig şi şcolit, nota, cu perfectă înţelegere, îndată după moartea părintelui: “... niciodată nu l-am găsit pe acest Sfînt, fie că era zi, fie că era noapte, fie că era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din faţa casei, fie că era în chilie pomenind pomelnice ori citindu-şi pravila, fără lacrimi în ochi. De fiecare dată cînd veneam îl vedeam cum i se luminează faţa, mă binecuvînta şi apoi, cu un gest discret, îşi ştergea lacrimile de pe obraz”. Monahul ce tînăr ştia bine cine era părintele şi pe ce drum ajunsese unde era, astfel că, fie şi numai raţional, tînărul pătrundea precis fiecare gest al bătrînului. El era ultimul care l-ar fi putut suspecta de sentimentalism dulceag sau de slăbiciune psihică. Lacrimile acestui om erau sublimarea unui duh teandric sălăşluind într-un trup rămas neînfrînt de cele mai grozave încercări. În anii ’90, octogenar, părintele Marcu se ocupa de stupină. Munca fizică nu l-a epuizat niciodată, nici în tinereţe şi nici acum [2]. După rînduiala trudnică, el îşi împlinea rînduiala rugăciunilor personale, care constituie principala formă de existenţă a celui ce-a depus voturile monahale. Apoi părintele mai rostea şi pomelnice pentru vii şi morţi, după adevăratele trebuinţe ale unor cunoscuţi şi necunoscuţi. Iar la vremea odihnei de noapte, de cele mai multe ori el dormea în pridvorul casei, cu gîndul că astfel va putea să vegheze mai multă vreme... Şi, astfel, somnul îi era de cel mult două ore pentru o întreagă zi... cu tot cu noaptea ei. Pe timpul evenimentelor din decembrie 1989, părintele Marcu stătuse, ca de obicei, în preajma casei sale, izolat. Se întîmplase şi atunci, ca şi în alte dăţi, să treacă multe zile în care să nu coboare la biserică şi să nu aibă de-a face cu nici o fiinţă omenească. Despre receptoare radio ori tv, nici pomeneală, întrucît omul acesta avea acces la alt soi unde. Iar atunci cînd a coborît la biserică, dintr-o discuţie cu un monah, s-a vădit că el ştia bine ce se întîmplase cu ţara aceasta. Căci părintele Marcu dobîndise darul înainte-vederii. Spre a se vedea cine era părintele Marcu, neştiutul din Mînăstirea Sihăstria, vom reda o parte a unui dialog dintre părintele Cleopa şi Ioan Ianolide, care a avut loc probabil prin anii ’70.

Continuare la :

http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/05/sfintii-inchisorilor-parintele-marcu.html

Recomandare de lectura

Povestea racilor fierţi

Înainte de intrarea în noul colectiv[ism], îmi bǎteam gura degeaba, spunând cǎ intrǎm într-o mare înşelǎciune. Dupǎ ce omul mǎ asculta, îmi replica : „eu cred cǎ o sǎ fie bine”.Acest optimism era o iluzie prezentǎ la majoritatea. O opoziţie la acest curent? Nu, procentul celor care susţineau aderarea era zdrobitor, iar aceasta este o primǎ asemǎnare cu epoca de aur când ne amintim cu toţii de majoritatea în alegeri a mult iubitului. De ce mǎ încǎpǎţânam sǎ nu le dau dreptate optimiştilor? Pentru cǎ era şi este imposibil sǎ aşteptǎm binele de la nişte persoane care Îl neagǎ pe Dumnezeu.
Continuarea:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/26/parintele-ioan-buliga-povestea-racilor-fierti/

Sfântul Ioan Rusul

Din viaţa şi minunile sale

Cea mai probabilă dată a naşterii Sfântului Ioan Rusul este anul 1690. Şi aceasta pentru că, la războaiele care au început la 1711 şi s-au terminat în 1718, a fost soldat în Armata Ţaristă a lui Petru cel Mare al Rusiei.

Oastea otomană neînvinsă, trecând din victorie în victorie, răspândise frica în toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alăptat cu izvorul Ortodoxiei de către părinţii săi creştini, lupta acum să-şi apere ţara - Rusia, fiind profund zguduit de oroarea războiului - miile de tineri, femei, copii, bătrâni, care rămân morţi acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrăjmaşilor iubitori de război.

Prizonier de război

În luptele pentru dezrobirea Azovului este făcut prizonier împreună cu mii de alţi compatrioţi şi dus la Constantinopol, iar de aici în ţinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, în Asia Mica, şi este dat în stăpânirea unui Aga (ofiţer superior) turc, care conducea o tabără militară de ieniceri.

Nu se leapădă de Hristos

Osândit sufleteşte la dispreţ, pentru ura turcilor, el nu este decât un "ghiaur", un "necredincios" vrednic de aspre chinuri: îl bat cu beţe groase de lemn, îl lovesc cu picioarele, îl scuipă, îi ard parul şi pielea capului, îl aruncă în gunoiul grajdului şi îl obligă să trăiască cu animalele.

Suportă toate chinurile cu o stăruinţă şi o bărbăţie vrednică de mirare. Străluceşte astfel preţiosul său caracter creştin, luminează asemenea soarelui frumuseţea cea dinlăuntru a celui ce din copilărie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu beţe, la ocările şi la loviturile cu picioarele ale turcilor, răspunde cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Tristeţea sau strâmtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinţă şi dragoste către Domnul meu Iisus Hristos, unul născut Fiu al lui Dumnezeu şi nimic nu mă va despărţi de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, în treburile slugărniciei" - spune Sfântul ofiţerului care îl silea să se lepede de Hristos. "Insă în credinţa mea în Mântuitorul Hristos, nu-mi eşti stăpân".

"Îmi amintesc coroana de spini, scuipările, loviturile, pălmuirile şi moartea pe cruce şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai mari şi cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos însă nu mă lepăd."

Astfel, Sf. Ioan primeşte asprele condiţii ale vieţii martirice, torturile, şederea împreună cu animalele în staulul care îi amintea de staulul Betleemului, nevoinţele, posturile, privegherile, rugăciunile fără de număr, încât a îmblânzit sălbăticia turcilor care, uimiţi, îl numesc "Sfânt".

Prin îngerul Domnului a trimis mâncare într-o farfurie de aramă din Procopie, din Asia Mica, la stăpânul taberei, Aga, care în acea vreme se afla la Mecca, în Arabia, iar acesta a mâncat-o acolo caldă. Întorcându-se după 3 luni, acesta a arătat celorlalţi ofiţeri farfuria cu însemnele taberei pe ea.

Această minune făcută de sfântul cu îngăduinţa Domnului a oprit ura şi neînduplecata mânie a chinuitorilor săi. Strălucirea Sa sufletească şi morală a potolit în cele din urmă cruzimea turcilor.

Sfârşitul

Un reazim avea sfântul la toate luptele şi o mângâiere în aspra viaţă a torturilor. Se retrăgea la rugăciuni, înghenuncheri, privegheri şi se împărtăşea pe ascuns, faţă de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfânta împărtăşanie din fiecare sâmbătă era marea lui odihnă. Ştiind că i s-a apropiat sfârşitul acestei vieţi trecătoare, la 27 mai 1730 l-a înştiinţat pe preotul care avea grijă de el, iar acesta i-a adus Sfânta Împărtăşanie înlăuntrul unui măr pe care îl scobise. S-a împărtăşit acolo în grajd pentru ultima dată. Robia lui trecătoare şi cumplita pătimire au luat sfârşit. Sfântul Ioan a trecut către veşnica bucurie şi fericire de îndată ce a primit Preacuratele Taine.

Înmormântarea

Preoţii şi creştinii mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului cu învoirea turcilor. Cu emoţie şi cu lacrimi de adâncă cucernicie şi evlavie, cel până mai ieri rob şi sclav este îngropat de creştini, turci, armeni asemeni unui stăpân. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup şi cu lumânări şi tămâieri, cu atenţie şi evlavie l-au dus în cimitirul creştin, la mormântul pregătit, întorcând astfel trupul pământului mama.

Vedenia dumnezeiască

Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl împărtăşea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul Ioan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit aşa precum îl îngropaseră; să-l scoată şi să îl aibă ca binecuvântare veşnică a lui Dumnezeu. După şovăielile preotului, din îngăduinţa lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi o, minune! Trupul sfântului se găsea intact, neputrezit, înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi evlavie l-au ridicat, au luat în braţele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaşte şi l-au dus în biserica unde obişnuia să privegheze sfântul.

Osama-Paşa arde sfintele moaşte

Intr-o înfruntare dintre Sultan şi Ibrahim al Egiptului, Osama-Paşa, trecând prin Procopie - ca trimis al sultanului, arde sfintele moaşte, vrând a se răzbuna pe creştini. Văzând însă Sfântul trup mişcându-se în mijlocul focului, turcii s-au îngrozit şi au fugit, părăsind acest lucru nelegiuit pe care îl făceau. După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfânt întreg. Nu păţise nimic, era tot mlădios şi înmiresmat ca şi mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar şi de la fum, negreală pe care o păstrează până astăzi.

* * *

Un baston!

Cel ce merge în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu şi sărăcăcios: un baston! Este agăţat la locul de închinăciune din faţa raclei Sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala aşa de gravă la coloana, încât era nevoită să umble cu faţa foarte apropiată de pământ.

La 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul şi este adusă Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalţi pe braţe pentru a se putea închina sfintelor moaşte. Îndurerată, bătrâna priveşte fericitul trup al sfântului şi plânge, cerând puţin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneţi. I-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreţia sufletului, i-a văzut şi credinţa.

In faţa ochilor tuturor, ceva asemeni unei mâini nevăzute a apucat-o cu putere de umeri şi, încet a început să-i îndrepte trupul. Ii trosneşte mijlocul şi iată! - bătrâna stă acum dreaptă! Consătenii ei plâng. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugăciune de mulţumire de către toţi ciprioţii, care nu-şi mai pot stăpâni lacrimile. Numai cel ce s-a întâmplat să fie acolo în ceasul în care s-a petrecut minunea poate înţelege cu adevărat aceste clipe.

La sfârşit se aude glasul bătrânei: "Feciorul meu, Sfântul meu, nu am ce să-ţi dau, sunt săracă. Îţi las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie pân' la moarte!"

In Cipru ziarele au zis: "Maria Siaca, după pelerinajul făcut în Grecia la Sfântul Ioan Rusul poate să-şi privească acum consătenii în faţa, pentru că aproape 20 de ani era gârbovită şi nu vedea decât pământul. Prin minunea Sfântului însă s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârşire bine!"

„Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.” (Numerii 17,7)

Minune întâmplată unui om de ştiinţă

Povesteşte domnul doctor Matzuros din oraşul Limni (de pe aceeaşi insulă pe care se afla şi biserica cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan) către I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei.

"Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte eram ateu. M-am îmbolnăvit. Analize, examinaţii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confraţii doctori îmi spun adevărul: am cancer în formă avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur conduce la moarte.

Mă găseam în clădirea fundaţiei "Pantocrator" din Atena, unde sunt îngrijiţi bolnavii de cancer. După înştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când mă găseam singur, întins pe pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea, sufletul şi inima către Dumnezeu, în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, îi ceream să ia aminte la mine: "Dumnezeul meu, am spus, nu credeam în Tine, spuneam că totul este un basm. Omul şi ştiinţa îmi spuneam că sunt totul. Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin sfântul al cărui trup întreg îl avem aici, aproape de noi." Cineva bate la uşa. Il poftesc să intre. Uşa se deschide şi intră un medic tânăr, frumos, binevoitor.

- Ce faci ,doctore, m-a întrebat, cum îţi merge?

- Ce să fac, frate, să spun adevărul - mor.

- Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.

- Cine eşti tu, tinere? Mie mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.

- Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore!

Am ieşit imediat pe hol şi am întrebat dacă a văzut cineva pe acel doctor tânăr. Ceilalţi medici mi-au spus: "Confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis". Însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfântul. Văzând că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut iarăşi analizele şi examinări. La următoarele analize cancerul dispăruse. Câţi şi câţi n-au văzut apoi cele două plicuri cu analizele: cele cu cancer şi, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer!

" Prea Sfinţite, nu sunt habotnic... Am văzut pe Sfântul... M-a vindecat..."

[…]

"Ioan Rusul"

Aproape 2 ore se rugase plângând dl. Constantin Polihronie, mare funcţionar de stat, în faţa raclei cu moaştele Sfântului. Era îmbrăcat numai în pijama şi un taxi îl aştepta la poarta bisericii.

Când a terminat, a pornit încet spre ieşire, târându-şi pantofii pe podea. L-am oprit puţin, povesteşte preotul bisericii, să-l întreb, dacă vrea să ne spună, de ce a plâns atâta, de ce venise aşa îmbrăcat la biserică şi dacă nu cumva dorea o cameră să se odihnească puţin.

- Nu, părinte, m-a odihnit pentru mulţi ani Sfântul, acest mare şi făcător de minuni doctor căruia îi slujiţi. Astăzi de dimineaţă a venit la spital soţia mea să mă vadă. De mai bine de 10 ani nu mai stăteam drept, aşa cum sunt acum. Din cauza unei afecţiuni cronice a sistemului nervos şi a unei boli prin care am trecut, mi-am şubrezit atât de mult sănătatea încât am fost nevoit să ies la pensie înainte de termen şi să mă internez în spital. La 2 ani după aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufletească rea, deznădejdea mă duseseră aproape de moarte.

Astăzi, aşadar, când a venit soţia la spital să mă vadă, m-a găsit dormind şi nu m-a trezit, ci s-a aşezat pe un scaun alături de patul meu. Pentru câteva clipe a prins-o somnul. Vede în vis cum în salonul vecin se făcea vizita doctorilor. In mijlocul lor a zărit pe unul tânăr, străin. Soţia mea s-a apropiat de el şi i-a zis:

- Doctore, sunteţi străin? Vă văd pentru prima dată la spital. Va rog, în salonul de alături zace soţul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevărul: o să- mi pierd tovarăşul de viaţă, o sa-mi pierd singurul sprijin. Soţul meu o să moară.

- Mergeţi doamnă, aşteptaţi, îl voi vedea şi pe soţul dumneavoastră.

- Da, doctore, aştept; spuneţi-mi dacă vreţi numele dumneavoastră.

- Ioan Rusul, i-a răspuns.

S-a trezit şi a sărit de pe scaun! Mă vede cum încerc singur să mă ridic, sprijinit pe coate.

- Ajută-mă, îi zic, cineva mă ţine de subsuori şi mă ridică, ajută-mă şi tu.

M-am ridicat în picioare, pe podea. Plânsul soţiei a făcut să se adune în jurul nostru doctorii şi asistentele medicale. Doctorul responsabil al secţiei, un creştin cu adevărat credincios, a fost profund mişcat când a auzit de la soţia mea cele petrecute şi mi-a spus:

- Domnule Polihronie, nu cereţi să vă schimbaţi pijamaua, luaţi un taxi şi mergeţi la biserica vindecătorului dumneavoastră, la sfântul Ioan, în Evvia, unde se afla sfintele moaşte întregi. Mergeţi, mulţumiţi-i din suflet şi veniţi apoi să vă facem externarea care de aceasta dată - lucru rar, desigur - este semnată nu de un doctor, ci de un sfânt. Cred tot ceea ce spun şi ca creştin şi ca medic. Deasupra ştiinţei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi...

Acestea mi-a spus, părinte. Acestea le vedeţi. Daţi-mi şi sfinţia voastră binecuvântare.

Acestea le-a spus, acestea le-am văzut la acest om binecuvântat care, cu ochii plini de lacrimi nu ştia cum să-i mai mulţumească Sfântului.

22 februarie 1984

[…]

După multe peregrinări, moaştele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1951 şi care adăposteşte astăzi racla cu sfintele moaşte ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului, nesecat râu de tămăduiri şi alinări ale suferinţelor celor trupeşti şi sufleteşti.

Pomenirea Sfântului Ioan se săvârşeşte în fiecare an la data de 27 mai.

Sfinte Mucenice Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ioan_rusul.htm

„Certarea” Sfântului Ioan

"Aşa sunt uitaţi prietenii?"

De fiecare dată când îmi amintesc sau aud aceste cuvinte, povesteşte preotul bisericii, mă cuprinde veselia şi râd împreună cu bătrânul pensionar Nicolae, fost muncitor la o fabrică din zona Pireului. Moş Nicolae (purtând de mai bine de 20 de ani nişte ochelari cu lentile groase şi vechi, aproape fără nici un fir de păr în cap), în discuţiile lui, în rugăciunile lui, îl numeşte pe Sfântul Ioan prieten şi într-adevăr îl are ca pe un prieten. Este aşa de copilărească simplitatea şi naivitatea lui!

"Am venit şi anul asta, părinte, am venit să-l salut pe Prietenul meu. De ani de zile suntem prieteni! Si cum să nu fie aşa, dacă îmi împlineşte imediat tot ceea ce îi cer?"

Intr-un an bătrânul Nicolae a venit supărat, cu o adâncă mâhnire în suflet. A intrat în biserică, nu ne-a salutat, ci s-a dus direct la racla cu sfintele moaşte. Când şi-a terminat de spus "of"-ul către Sfântul a venit şi mi-a zis: "Ce vreţi, azi am mare supărare, adică ce zic eu astăzi, că o am de ieri dimineaţă. Ieri, pe la ora 10, am cumpărat o bucata de ficat de miel şi i-am spus nevestei să-l pună la tigaie, iar eu am alergat la băcănie să cumpăr puţin vin. La semafor, unde m-am oprit si aşteptam să se facă verde, am auzit în spatele meu un glas:

- Aşa sunt uitaţi prietenii?

Eram singur. Mă uit în spate - nimeni. Sus la balcoane - nimeni; glasul însă îl auzisem foarte aproape de mine. S-a aprins lumina verde, am traversat, am intrat în băcănie; aici se auzeau nişte cântări bisericeşti minunate.

- Frumoasă casetă cu cântări - îi zic vânzătorului.

- Nu-i casetă, moş Nicolae, se transmite Sfânta Liturghie la radio. Astăzi este sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul, în Evvia, slujesc acolo 6 arhierei, după cum a spus prezentatorul.

N-am mai cumpărat nimic. Am ieşit, am traversat pe roşu. Si acum am în urechi claxoanele, frânele, strigătele şoferilor. Am ridicat amândouă mâinile în sus şi le-am făcut semn să oprească toţi, să pot traversa.

Ce să fac? N-am mâncat de ieri nimic, nici nu vreau să mănânc. Puţin lucru este să-ţi spună un sfânt că l-ai uitat?

Pot să-i mai zic acuma prieten?

Da, moş Nicolae, i-ai fost şi îi vei fi prieten. Măcar sa ajungem si noi la simplitatea şi la curăţia inimii tale.

" Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, ...ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute." (Ioan 15,14-15)

Sursa imagine:

http://picasaweb.google.com/lh/photo/BBmIh0Rrr-CxXaNL-WYYLA