Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul: "acolo unde este smerenie adevărată, se află toate virtuţile dimpreună.

Luni[I Cor 11, 31 ; 12 ; Mt. 18, 1-11]. « De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor ». Întocmirea inimii de copil este pilduitoare. Copiii, înainte de a se dezvolta în ei pornirile egoiste, sunt o pildă vrednică de urmat. Ce vedem la copii ? Credinţă deplină, care nu iscodeşte, ascultare fără cârtire, dragoste nefăţarnică, lipsă de griji şi tihnă sub ocrotirea părinţilor, vioiciune şi prospeţime, agerime şi dorinţa de a învăţa şi a se desăvârşi. Mântuitorul arată însă cu precădere o anumită trăsătură a lor, smerenia : « Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia Cerurilor », căci acolo unde este smerenie adevărată, se află toate virtuţile dimpreună. Smerenia se arată în desăvârşirea ei tocmai atunci când celelalte virtuţi au înflorit deja şi s-au pârguit în inimă ; ea e cuvântul şi acoperământul lor. Aceasta este taina vieţii duhovniceşti întru Iisus Hristos Domnul nostru. Cu cât are cineva viaţă duhovnicească mai înaltă, cu atât este mai smerit, căci el vede mai limpede că nu el se osteneşte sporind duhovniceşte, ci « harul care este în el » ; şi aceasta este măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos » ; căci lucrul cel mai însemnat la Hristos Iisus este faptul că El « s-a smeit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte ».

"...ia bisturiul luării aminte şi al nemilostivirii de sine ; desparte nefirescul şi taie-l!

« Omul cel bun din vistieria lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din vistieria lui cea rea scoate afară cele rele ». Ceea ce pui în vistierie aceea vei şi primi : pui aur – vei lua aur ; pui aramă - arama vei lua. Fireşte, şi arama poate fi dată drept aur ; însă cunoscătorul îşi va da seama pe loc de măsluire. Dar cum să facem ca în vistieria noastră să fie numai aur, adică în inima noastră să fie numai lucruri bune ? Inima este prin firea ei vistieria lucrurilor bune, viclenia vine pe urmă. Aşadar, ia bisturiul luării aminte şi al nemilostivirii de sine ; desparte nefirescul şi taie-l. Cele viclene vor fugi una câte una, iar binele se va întări şi va căpăta profunzime, până ce, în sfârşit, va ramâne numai el. Problema e : cum deosebim firescul de nefiresc. Pe materialiştii de acum să nu-i asculţi ; la ei totul este pe dos – firescul pentru ei e nefiresc ; iar nefirescul este firesc, numesc răul - bine şi binele – rău. Vezi ce zice Domnul în Evanghelie, ce zic Sfinţii Apostoli în scrierile lor şi după acest îndreptar să hotărăşti ce este firesc. Astfel vei agonisi în cele din urmă mulţime de bunătăţi, pe care le vei scoate din inima ta. Roagă-te Duhului Sfânt : « Vistierule al bunătăţilor, vistierie a bunătăţilor fă şi inima mea ! »

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul

« Cea mai bună lucrare a creştinului este să îşi facă o fabrică de gânduri bune »

Î : Ce se întâmplă când gândim rău ?

R : Când gândim rău împiedicam venirea harului dumnezeiesc şi permitem diavolului să intre în noi şi să lucreze prin noi. Pentru ca diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre, mai întâi îl bombardează pe creştin cu gândurile cele rele, apoi îl atacă şi îl robeşte cu păcatele. Dar dacă ne vom apăra cu gândul cel bun şi cu rugăciunea, diavolul nu va putea să ne strice mintea şi sa ne robească în păcate.

Cuviosul Paisie Agjioritul spune : « Cea mai bună lucrare a creştinului este să îşi facă o fabrică de gânduri bune ». În această fabrică din mintea sa, creştinul trebuie să fabrice gânduri bune şi să transforme gândurile rele în gânduri bune şi să se roage, având ca temelie smerita cugetare. Adica pe toţi oamenii să-i vada mai buni şi mai curaţi ca el. »

Pentru ca diavolul să nu găseasca mintea noastră goală şi să-şi semene răutăţile sale, creştinul trebuie să aibă mintea tot timpul ocupată cu gânduri bune şi să se roage. De aceea, căutaţi să vă recăpătaţi inima şi simplitatea de copil şi să priviţi cu ochi buni şi cu gânduri bune totul !

Î : Cum ne ajută smerita cugetare în această lucrare duhovnicească ?

R : Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că întristarea minţii(pentru păcatele şi neputinţele noastre) şi smerenia ridică pe cel neputincios la nivelul faptei bune.

Dacă ne smerim şi avem gânduri bune, ne vom mântui prin rugăciunile sfinţilor şi ale oamenilor virtuoşi.

Dacă am avea dragoste dumnezeiască sau măcar dragoste firească omenească, am simţi în adevăr ca toţi suntem fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte Ceresc, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat şi nu ne-am sminti de viaţa lor păcătoasa, ci ne-am ruga pentru ei şi i-am ajuta. Iar dacă ne smintim, răutatea se află în noi, nu în afară de noi.

Î : Cum ne putem curăţi inima ?

R : Foarte importantă pentru curăţirea inimii este participarea la viaţa bisericească, la viaţa liturgică : Dumnezeiasca Liturghie, Sfintele Slujbe şi celelalte ierurgii. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că : « Sfintele şi dumnezeieştile slujbe sunt curăţitoare, luminare şi desăvârşire. »

Dar cea mai puternică înrâurire o au în inimile noastre Sfintele Taine şi mai ales Sfânta Împărtăşanie şi Taina Mărturisirii, unde inima se curăţeşte prin lăsarea păcatelor şi prin sălăşluirea dumnezeiescului har.

Un alt mijloc de curăţire a inimii este cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu. Cercetând cuvântul lui Dumnezeu şi ascultând tâlcuirea Bisericii Ortodoxe a Sfintelor Scripturi, inima se curăţeşre, după cum spune Domnul nostru Iisus Hristos : « Acum voi sunteţi curaţi pentru cuvântul pe care vi l-am spus »(Ioan 15, 3)

Părintele Ioan de la Rarău, Rugăciunea lui Iisus. Întrebări şi răspunsuri, Editura Panaghia, Colecţia « Rugul Aprins », paginile 122-124.

"...în viaţa duhovnicească importante sunt harul şi binecuvântarea dumnezeiască, indiferent care este ascultarea."

Î : Ce este mai bine să facă un începător păcătos pentru a învăţa şi practica « Rugăciunea lui Iisus » ?

R : Un începător trebuie, în primul rând, să nu mai facă păcatele cele mari cu fapta. Pentru aceasta trebuie să caute un duhovnic bun, ca să se spovedească si să pună început bun, creştinesc, vieţuirii sale. Apoi să participe regulat la Sfânta Liturghie, să împlinească canonul personal de rugăciuni, metanii şi milostenii dat de duhovnic şi să practice « Rugăciunea lui Iisus » cel puţin de două ori pe zi, câte 15 minute, într-un loc liniştit. Să înveţe şi să practice temelia tuturor faptelor bune, smerita cugetare. Pentru că, dacă nu se va smeri înaintea oamenilor, va pierde totul. Să-şi taie voia, să facă ascultare şi să primească cu bucurie orice lucru i se va întâmpla.

Pentru că a nu-ţi tăia voia şi a te împotrivi, a te îndreptăţi, acesta este începutul înălţării minţii. Poate părintele tău să-ţi zică un cuvânt care ţi se pare nepotrivit. Tu să zici : « Precum binecuvântaţi, părinte ! ». Şi chiar dacă ţi se pare nepotrivit, trebuie să renunţi la înţelepciunea ta. Pentru că în viaţa duhovnicească importante sunt harul şi binecuvântarea dumnezeiască, indiferent care este ascultarea.

Iar dacă te smereşti şi asculţi, fiind sincer, fără gând îndoit şi cu smerita cugetare, darul Duhului Sfânt se va pogorî peste tine. Vei avea o temelie bună şi vei spori duhovniceşte, luptându-te cu ispitele, având ca armă nebiruită « Rugăciunea lui Iisus ». Dacă ai smerita cugetare, poţi birui patimile. Asta nu înseamnă că ai ajuns desăvârşit, dar având darul smeritei cugetări, poţi să te lupţi cu ajutorul harului lui Dumnezeu cu parimile, cu oamenii păcătoşi şi cu diavolii.

Părintele Ioan de la Rarău, Rugăciunea lui Iisus. Întrebări şi răspunsuri, Editura Panaghia, Colecţia « Rugul Aprins », paginile 54-55.

La Părintele Justin

După două zile petrecute la Părintele Justin mi-e greu să constat că prima mea grijă a fost...blogul ! De multă vreme n-am mai simţit nevoia de a mă adresa dumneavoastră mărturisindu-mi impresiile, dar acum un imbold interior mă determină să scriu. Prima binecuvântare pe care am primit-o la « Petru-Vodă », înainte de a-l vedea pe Cuviosul, a fost o descoperire a totalei absorbiri de care sufăr : sunt cu totul înghiţită de lume, mi-a spus cugetul în pacea bisericii şi a slujbei de sâmbătă dimineaţă, când am ajuns în inima României adevărate, în munţii Neamţului de sub aripile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Mintea şi inima si toate simţurile mele sunt în lume cufundate, cu totul ...lumeşti.

Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Mărturisitori, aduse de Părintele Justin de la Aiud spre mângâierea noastră, a păcătoşilor, este izvorul acestui gând rostit cu claritate dureroasă în conştiinţa mea.

A doua binecuvântare am primit-o ca pe o lecţie extrem de dură : nu am deloc răbdare, sunt intolerantă şi trufaşă. Cele câteva ore petrecute în aşteptare la uşa chiliei binecuvântatului nostru Stareţ mi-au dezvăluit măsura largă a egoismului meu. Singura preocupare: cumva să pot intra şi să vorbesc iar cu Părintele, eu în primul rând ! După care...şi ceilalţi ! Nu mă deranjează, dacă eu m-am « aranjat ». De ce să o ia altul înainte ? De ce să nu stea la rând ? Ce, noi, care respectăm ordinea, suntem mai proşti ?

Nu insist. Spectacolul acesta este prea dezamăgitor. Măcar mi-a arătat limita răbdării mele şi lipsa dragostei de aproapele care stătea acolo... ca un obstacol, să mă enerveze ! Totuşi, observ că Binecuvântatul are atâta răbdare şi atâta dragoste încât nu face observaţie nimănui şi nu dă afară pe nimeni. Însă insuflă mustrări de conştiinţă, astfel că îi cer iertare de nenumărare ori în gând şi de câteva ori cu vorbe spăşite : « Gura mea cea păcătoasă ! » Nu m-am abţinut să nu comentez ! ».

Pentru grupurile care nu pot petrece mai multe ore la mănăstire, Cuviosul iese de câteva ori să miruiască şi să dea binecuvântare creştinilor. Inimile ni se îmblânzesc de la vederea Bătrânului iubit, alergăm toţi la picioarele scării de unde ne spune cuvânt de folos. Bucuria ne retransformă în oameni şi ortodocşi, suntem cuviincioşi unii cu alţii, nu ne mai privim ca nişte rivali. Harul ce vine prin rugăciunile Părintelui ! Iată că ne spune povestea Bătrânului aspru şi a ucenicului răbdător şi smerit, care se « odihnea » din suportarea asprimii celui la care făcea ascultare. Nu este Sf. Acachie, a carui viaţă o ştim mulţi. Dar asemeni aceluia, şi-a luat plata răbdării : a fost primit în ceata mucenicilor, în care se ruga să-i dea Domnul şi Bătrânului său mântuire. Nu mai este răbdare, nu mai este îngăduinţă, nici smerenie. Spui o vorbă şi se aprinde ca focul, zice Cuviosul. Doamne, parcă vorbeşte de mine !

Deşi sunt gata să renunţ la luptă de câteva ori, nemaisuportând căldura şi apropierea nerăbdătorilor din spatele meu, din mila Maicii Domnului, pătrund în chilie, dimpreună cu prietena mea şi cu alţi cinci-şase creştini. Nu mai contează că nu suntem doar cu Părintele, îi spunem tot ce avem pe suflet, concis şi temător, să nu-l epuizăm şi noi. Este deja aproape zece seara. Tocmai a terminat un interviu de vreo două ore. Nu apuc să-l întreb nici de Aiud, nici de referendum. Nu ştiu de ce mi se face milă de năpăstuiţii care aşteaptă şi mă grăbesc să ies. Oricum, mi-este de ajuns că l-am văzut, că ne-a binecuvântat, că am stat în preajma sa. Nădăjduiesc să nu uit niciun cuvânt din ceea ce mi-a spus. Fiecare vorbă a sa e foarte importantă şi mi se va lămuri de către Părintele Duhovnic !

Duminică. Marea binecuvântare : participarea la Sfânta Liturghie de zi( în cursul săptămânii se săvârşeşte noaptea). Sunt sute de oameni. Cunoşteam afluenţa mare de la « Petru-Vodă », dar de această dată m-a uimit. Trei-patru sute de persoane ! Slavă Domnului ! La trapeză, din dragostea părinţilor călugări se pune masa tuturor celor prezenţi, ca în fiecare zi. E minunată : pâine cu har, iertaţi-mi îndrăzneala ! Aer cu har, mireasmă de sfinţenie.

Alte binecuvântări : de la Părintele Filotheu, mult încărunţit din dragostea fraţilor creştini din ţară, de la Părintele Ioan, care te întâmpină cu « Iertaţi-mă ! » şi te lasă cu aceleaşi cuvinte, de la părintele liturghisitor. Bucurie : câteva clipe la mormintele Părintelui Gheorghe Calciu şi al Părintelui Atanasie. Alte câteva clipe citind numele de pe crucile din cimitirul mănăstirii. Apoi, cărţi şi icoane de la pangar.

Plecăm cu microbuzul mănăstirii, pus pentru ajutorarea credincioşilor din toată ţara, ca să poată ajunge mai uşor acasă. Nu vreau să mă întristez, dar concluzia celor două zile nu e prea optimistă : răutatea a pus stăpânire pe noi, ne-a anihilat până şi dorinţa de a ne mai împotrivi răului, ne lăsăm purtaţi de valul indiferenţei faţă de cuvântul lui Dumnezeu, ardem de patimi, toţi suntem fierbinţi şi căutăm puţină răcoare la Părintele. În preajma sa simţim alinare, dar cu fiecare pas care ne poartă spre cuptorul în care vieţuim, minunata răcoreală a rugăciunilor sale se stinge, pentru că ne reluăm comportamentul nefireasc de zi cu zi şi uităm râvna cea bună. Iertaţi-mă !

Sursa imaginilor
http://www.fgmanu.net/manifestari/memoria.htm