O scrisoare a Sfântului Moise de la Optina către fratele său ...(II)

« Lucarea noastră în această viaţă este semănatul

şi  viaţa viitoare este recolta a ceea ce am semănat.

Orice seamănă cineva aici,

aceea va culege dincolo. »

« Cu omul din afară dă-i cezarului ce este al cezarului(Marcu 12, 17), dar cu omul dinlăuntru întotdeauna

priveşte către Dumnezeu  şi cugetă la poruncile Lui şi Dumnezeu va fi cu tine. »

Lucrarea noastră se numeşte însămânţare şi aceasta este tot îndoită – una în omul lăuntric şi una în omul din afară ; iar roadele diferite ale  celor două sunt evidente. « Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. »(Galateni 6, 8). Semănatul şi seceratul în omul din afară în timpul vieţii acesteia are trei aspecte – « pofta cărnii, pofta ochilor şi trufia vieţii »(I Ioan 2, 16) Dacă omul lăuntric nu cugetă asupra legii lui Dumnezeu şi nu se hrăneşte cu ea, dacă nu este întărit de citire şi rugăciune, el este cucerit de omul din afară şi îşi slujeşte stăpânul. Deci sunt fapte plăcute trupului/ cărnii, dar urâte de Dumnezeu, cum sunt mândria, zgârcenia, lăcomia, împlinirea a tot felul de pofte, vorbirea deşartă, râsul, distracţiile, beţia, răutatea, prefăcătoria, minciuna, invidia, trândăvia şi altele. Acestea sunt roadele semănatului în trup şi de aceea  carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu(I Corinteni 15, 50). Dar când sufletul cugetă asupra legii lui Dumnezeu şi trupul este supus înţelepciunii sufletului, atunci se văd fapte precum : dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, blândeţea, smerenia, simplitatea, bunătatea, mila către toţi, modestia, înfrânarea, fecioria, cinstea şi toate celelalte, iar aceste fapte sunt roadele Duhului Sfânt şi sunt numite semănături întru duhul.

Lucarea noastră în această viaţă este semănatul şi  viaţa viitoare este recolta a ceea ce am semănat. Orice seamănă cineva aici, aceea va culege dincolo. Dacă cineva se grăbeşte să-şi cultive pământul inimii sale, să-l fertilizeze şi să-l însămânţeze cu seminţele vieţii veşnice, el poate cu nădejde să aştepte roade pe măsură în pace şi bucurie veşnică. Cel ce seamănă cu lacrimi de pocăinţă va culege cu bucurie şi « va fi împlinit », spune proorocul(Psalmi 16, 16 ; 124, 6), pentru că odihna cea dulce îi urmează lucrării evlavioase. Dar odihna şi repausul îi sunt refuzate celui care nu a lucrat faptele virtuţii – « dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce », cum  se spune(cf. II Tesaloniceni 3, 10).

Dragul meu frate, mereu să ai în vedere acest adevăr, că aceea ce un om seamănă în această viaţă va culege însutit în viaţa viitoare. Şi cercetează-te zilnic în baza acestui adevăr – ce ai semănat pentru viaţa viitoare, grâu sau neghină ? Şi după ce te cercetezi, încearcă să faci mai bine a doua zi, şi trăieşte-ţi întreaga viaţă în acest chip.  Dacă ţi-ai petrecut ziua în chip jalnic, fără să te rogi lui Dumnezeu cum ar fi trebuit, fără ca măcar o dată să simţi căinţă în inimă, fără să te smereşti în sine, fără să arăţi bunătate sau  să dai milostenie cuiva, fără să ierţi cuiva greşelile faţă de tine, fără să înduri jignirile cu răbdare – dacă în schimb ai dat frâu liber mâniei şi nu te-ai înfrânat de la vorbire sau de la mâncare şi de la băutură sau dacă ţi-ai cufundat mintea în gânduri  necurate – când vei revedea în minte toate acestea, condamnă-te pe tine potrivit conştiinţei şi vezi ca a doua zi  să fii mai atent la ceea ce este bun şi să te păzeşti mai tare de ceea ce este rău.

Şi aşa să veghezi asupra ogorului tău, dragul meu, şi să-l cureţi de mărăcini şi fii atent, ca un adevărat creştin, să nu lucrezi mai degrabă pentru  hrana cea pieritoare, ci pentru cea care rămâne în viaţa de veci(Ioan 6, 27)*.  Pentru că la ce ne foloseşte să ne mulţumim pe deplin în această viaţă cu onoruri, slavă, bogăţie şi tot felul de plăceri, dar să ne golim sufletul de  roadele Duhului Sfânt şi apoi să apărem înaintea lui Dumnezeu ca un pom neroditor care se taie şi se aruncă în foc(Matei 3, 10).

Cu omul din afară dă-i cezarului ce este al cezarului(Marcu 12, 17), dar cu omul dinlăuntru întotdeauna priveşte către Dumnezeu  şi cugetă la poruncile Lui şi Dumnezeu va fi cu tine.

Mai mult decât orice, mă tem să nu fii lezat de tovărăşiile proaste. Un tovarăş care mereu are în minte femeile şi distracţiile este o companie rea cu siguranţă. Căci vinul şi femeile i-au distrus pe mulţi, spune Sfânta Scriptură(cf. Sirah 19, 2 ; 34, 25). Fereşte-te de astfel de oameni, pentru că obiceiurile pătimaşe şi imorale prind rădăcini  în noi repede şi uşor, şi este foarte greu să le mai dezrădăcinezi după aceea.

 Puţini sunt aceia care s-au eliberat pe deplin de  obiceiurile proaste – mulţi şi-au sfârşit vieţile în aceste patimi ale lor ,  spre veşnica lor pedeapsă,  de care să ne izbăvească Domnul Multmilostivul şi pe tine şi pe mine! Sper că ai duhul  fricii de Dumnezeu prin care te poţi păzi de păcat şi care te poate călăuzi spre virtute.  Aceste scrieri pe care ţi le trimit te pot ajuta şi  la aceasta.  Ţine aceste reguli cât poţi de bine şi « înnoise-vor ca ale vulturului tinereţile tale »(Psalmul 102, 5).

Cât despre mine, trăiesc în acelaşi loc singuratic ca înainte. Slavă lui Dumnezeu ! Sunt sănătos şi ocrotit de mila lui Dumnezeu.

Dorindu-ţi ca totdeauna numai binele, rămân credinciosul tău frate, păcătosul Timotei

Mă înclin adânc în faţa ta.

* « Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. »

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/06/two-letters-from-saint-moses-of-optina.html

O scrisoare a Sfântului Moise de la Optina către fratele său rămas în lume(I)

"Suntem făcuţi pentru lucrarea cea bună, prin care în răstimpul acestei vieţi scurte să obţinem veşnica şi binecuvântata viaţă la care toţi suntem chemaţi prin harul lui Dumnezeu."
17 iulie 1814, Sihăstrie

Dragul meu frăţior, Alexandru Ivanovici, să te mântuieşti întru Domnul !

Am fost încântat să primesc scrisoarea ta care a purces dintr-o nepieritoare dragoste frăţească. M-am bucurat  din adâncul inimii că eşti în viaţă şi sănătos. Aş fi bucuros şi să te ajut cu cărţi, dar ce păcat că suntem atât de departe unul de altul acum şi nu am posibilitatea să o fac.  Dar pentru a-ţi împlini cererea, care cu adevărat mă bucură, împreună cu scrisoarea aceasta îţi trimit câteva scrieri pe care le-am copiat. Deşi puţine, conţin multe, ba s-ar putea spune, chiar tot ce e necesar pentru a călăuzi pe calea mântuirii. Sufletul tău să se folosească din plin de ele; hrăneşte-l zilnic cu cuvintele vieţii, cu rugăciune, şi cu toată fapta/ lucrarea cea bună – întocmai cum ne hrănim trupul cu  tot felul de mâncăruri şi băuturi, prin care puterea noastră este reînnoită şi viaţa noastră întreţinută.

Dacă duhul evlaviei se împuţinează în tine nu este de mirare, deoarece tu te găseşti prins într-un cerc social  unde vezi şi auzi tot ceea ce se opune duhului tău, iar inima ta ia parte la acele lucruri chiar dacă vrea, chiar dacă nu.  De aceea te compătimesc. Dar, frăţioare,  nu trebuie să-ţi neglijezi de tot sufletul. Trebuie cumva să-ţi aprinzi duhul evlaviei; printr-o citire duhovnicească sau prin rugăciune, chiar şi una scurtă, sau prin aducerea-aminte de viaţa veşnică şi prin împlinirea tuturor celorlalte porunci ale lui Hristos trebuie să te hrăneşti şi să creşti până la statura omului desăvârşit, până la măsura deplinătăţii lui Hristos(Efeseni 4, 13). Aminteşte-ţi de vameşul din Evanghelie, care urma o carieră aşa de ruşinoasă şi pernicioasă, dar nu renunţase să meargă la templu, chiar dacă acest mod de viaţă era complet opusă celor ce-i plac lui Dumnezeu. Şi odată  s-a întâmplat că el i-a plăcut Domnului prin doar câteva cuvinte de pocăinţă şi a plecat de la templu mai îndreptat decât fariseul, acel zelos împlinitor al întregii legi. 
Dragul meu, nu stinge de tot duhul şi nu te împuţina  prin neglijenţă şi îngăduinţă excesivă faţă de trup şi risipirea minţii în închipuiri obsedante, ca nu cumva să suferi ca sluga cea leneşă/ nepăsătoare din  Evanghelie, care a ascuns talantul primit la botez,  talant care nicidecum nu trebuie să rămână îngropat şi fără roade în sufletul unui creştin.

[...] iată încă o cugetare pe care trebuie să o avem mereu în minte : că suntem muritori. Viaţa noastră este  vremelnică şi foarte nesigură în privinţa ceasului morţii noastre. Pentru că, deşi ştim bine că vom muri, nu ştim când vom muri – azi sau mâine, mai devreme sau mai târziu, în timpul zilei sau în timpul nopţii? Aceste împrejurări sunt complet necunoscute fiecărei persoane – când coasa morţii va secera pe cineva şi în ce stare îl va găsi, pregătit prin fapte bune sau nepregătit şi plin de fapte rele. Pentru că în acelea în care găseşte o persoană, în acelea o va preda judecăţii înaintea lui Dumnezeu, şi prin faptele sale fiecare sau se va slăvi sau  se va ruşina. Şi nimeni nu ne va ajuta nouă în ceasul morţii, numai lucrările bune împlinite întru Dumnezeu. Acum trebuie să vorbim despre faptele bune şi faptele rele, şi despre rezultatele lor. Ştim din Sfânta Scriptură că nu suntem creaţi doar ca să mâncăm şi să bem după poftă, să ne amuzăm  fără grijă şi să ne petrecem vremea într-un mod plăcut. Suntem făcuţi pentru lucrarea cea bună, prin care în răstimpul acestei vieţi scurte să obţinem veşnica şi binecuvântata viaţă la care toţi suntem chemaţi prin harul lui Dumnezeu.

Şi viaţa noastră de aici este o lucrare necurmată, trupească şi sufletească, iar viaţa viitoare, una de răsplătire potrivit lucrării noastre.  Dar trebuie să aflăm neapărat ce fel de lucrare va rodi într-o binecuvântată viaţă veşnică şi  care lucrare va rodi  o viaţă veşnică de amărăciune, astfel încât să fugim de una şi să ne ţinem  mereu de cealaltă.

Omul are o natură dublă, trup şi suflet ; lucrarea sa este de asemenea îndoită. Una este numită « omul din afară », cealaltă, « omul lăuntric ». Aceatea două, unite în singurul ipostas uman, sunt aşa de departe una de alta pe cât este cerul de pământ. Şi sunt opuse una alteia, aşa încât unul care nu este luminat de duhul lui Hristos, nu ajunge să se cunoască pe sine şi  nu poate evita dezastrul. Pentru că omul din afară este trup stricăcios, creat de Dumnezeu să slujească sufletului şi cere propriile satisfacţii ; omul lăuntric este sufletul nemuritor, creat după chipul şi întru asemănarea cu Dumnezeu, pentru fapte bune, şi are nevoi specifice de cultivare şi de satisfacere."

Sursa: http://www.johnsanidopoulos.com/2010/06/two-letters-from-saint-moses-of-optina.html