Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

sâmbătă, 29 mai 2010

Sfinţii sunt oamenii care au răspuns la dragoste cu dragoste!


„...dacă o singură persoană de pe pământ s-ar fi rătăcit,
ar fi  căzut de la Dumnezeu,
 Hristos ar fi venit s-o salveze cu preţul vieţii Lui.”

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Maica Domnului şi Sfinţii a căror memorie o cinstim azi, aceia care ne sunt cunoscuţi  pentru că ei s-au descoperit şi au fost înţeleşi şi  recunoscuţi ori de către contemporani, ori de către urmaşi, după ani sau chiar secole, toti sfinţii sunt răspunsurile omenirii la dragostea lui Dumnezeu. Iar acest răspuns este dat de ei nu doar în nume propriu, ci  în numele întregii creaţii şi , de asemenea, în numele nostru, deoarece fiecare dintre noi are privilegiul de a purta numele unuia dintre aceşti sfinţi, numele noastre creştineşti.
Iar Sfinţii ale căror nume le purtăm stau dinaintea lui Dumnezeu şi se roagă ca numele lor să nu fie făcute de ruşine în ochii Domnului.  Sfinţii lui Dumnezeu îmbrăţişează întreaga creaţie cu dragostea lor, cu mijlocirile lor pentru lume, cu rugăciunile lor, cu prezenţa lor reală şi continuă.  Ce minunat lucru este că aparţinem acestei familii vaste de  bărbaţi, de femei şi de copii care au înţeles ce a urmărit Domnul  când a venit pe pământ şi a trăit, a învăţat şi a murit pentru noi! Ei I-au răspuns cu însăşi inima lor, L-au înţeles cu mintea lor şi I-au primit mesajul cu întreaga lor determinare de a depăşi în ei înşişi ceea ce a fost cauza Răstignirii; deoarece, dacă o singură persoană de pe pământ s-ar fi rătăcit, ar fi  căzut de la Dumnezeu, Hristos ar fi venit s-o salveze cu preţul vieţii Lui. Aceasta a fost chiar mărturisirea Lui către un sfânt   al veacurilor primare  care se rugase ca păcătoşii să fie distruşi; atunci Hristos i-a apărut şi i-a spus: „Niciodată să nu te rogi astfel! Dacă ar fi fost un singur păcătos, aş fi murit pentru el.”
Sfinţii  sunt oamenii care au răspuns la dragoste cu dragoste, oameni care au înţeles că dacă cineva poate muri pentru ei, singurul lor răspuns   de recunoştinţă adâncă este ca ei să devină astfel încât El să nu fi murit în zadar. Să ne luăm crucea exact aceasta înseamnă:  să ne întoarcem de la toate acele lucruri care înseamnă crucificarea şi  moartea lui Hristos, de la toate acele lucruri care  L-au înconjurat pe Hristos cu ură şi neînţelegere.  Toţi suntem liberi să facem asta, mai mult decât erau cei care au trăit pe vremea Lui; dar în zilele noastre, după două mii de ani, când putem citi Sfintele Evanghelii şi vedem înălţându-se din relatările lor  statura, Persoana  lui Hristos, când avem milioane de martori care ne spun că El cu adevărat şi-a dat viaţa pentru noi şi că unicul răspuns pe care noi îl putem oferi este să ne dăm vieţile unii pentru alţii în numele Lui – de ce nu răspundem?
Să luăm astăzi o nouă hotărâre: să ascultăm în modul în care ei au ascultat, cu toată inima lor, cu toată mintea lor, cu întreaga lor voinţă, cu întregul sine ca să vedem ce s-a întâmplat, să auzim ce-a spus El şi să-I răspundem prin recunoştinţă şi hotărâre. Şi apoi, dacă îi oferim acestea puţine lui Dumnezeu – recunoştinţa şi voinţa noastră –, forţa, tăria de a creşte până la statura pe care Dumnezeu a vrut-o pentru noi, a visat-o pentru noi – puterea ne-o va da El, aşa cum a spus: puterea Mea se arată în slăbiciune, acolo prisoseşte harul. Iar Sf. Ap. Pavel, care ştia acestea, adaugă, în alt loc: Toate ne sunt cu putinţă întru Hristos, Care ne întăreşte...
Să punem început bun, astfel încât Sfinţii al căror nume îl purtăm să se bucure întru noi, încât Maica  Domnului Care şi-a dat Fiul la moarte ca noi să  răspundem conform aşteptărilor, ca noi să înţelegem, ca noi să fim salvaţi, să se bucure, astfel încât Hristos să vadă că nu în zadar a trăit, a propovăduit şi  a murit.  Să fim slava Lui, o lumină;  s-ar putea să fim o lumină mică, doar o lumânărică, dar s-ar putea să fim şi o lumină strălucitoare ca unul dintre marii Sfinţi – dar haideţi să fim lumina care luminează lumea şi o face mai puţin întunecată! Să fim bucurie, ca şi ceilalţi să înveţe să se bucure în Domnul. Amin.(1989)
Mitropolitul Antonie de Suroj
Sursa: http://www.metropolit-anthony.orc.ru/eng/eng_120.htm

Icoana: http://www.fotografiiromania.ro/icoana-hramului-biserica-duminica-tuturor-sfintilor-ramnicu-valcea/

Martirii din Atchara – 29 mai

 Atchara a fost o fortăreaţă creştină încă din timpurile apostolice. Prin această regiune Sfântul Apostol Andrei a intrat în Georgia, predicând Evanghelia lui Hristos pentru prima oară pe pământul ivir. Aici, în satul Gonio, sunt îngropatele sfintele moaşte ale Apostolului Matei. Încă din secolul al XVI-lea Atchara a fost constant atacată de către turci. Obţinând o victorie în  Războiul Otoman – Persian , turcii au dobândit o mare parte din  sudul şi vestul Georgiei :
Samtskhe, Atchara şi Chaneti au fost decklarate provincii turceşti. Invadatorii ştiau însă bine că, dacă voiau să le cucerească pe deplin, trebuiau să stârpească creştinismul. Astfel au instituit o campanie sistematică de convertire forţată la Islam. Când au dat greş în atingerea acestui scop prin mită sau înşelăciune, ei au recurs la violenţă. În lucrarea sa « Islamizarea Georgiei sau răspândirea islamismului în  vestul Georgiei în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea »,  învăţatul Zakaria Chichinadze( la începutul sec. al XX-lea) spune din nou povestea pe care a auzit-o de la un bătrân din Atchara : « În Atchara, implantarea islamismului a întampinat o puternică rezistenţă. Mulţi dintre bătrâni şi majoritatea femeilor şi-au apărat ferm credinţa creştină şi chiar i-au înfruntat pe mulahii turci...Numărul acestor bărbaţi în vârstă din Atchara era mare. În cele din urmă s-a dat ordinul să fie arestaţi toţi disidenţii, convertiţi cu forţa la Islam şi executaţi dacă opun rezistenţă. În scurt timp, toţi bătrânii din Atchara au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoare. Apoi au fost conduşi la Râul Atcharistsqali, pe un pod din secolul al XII-lea cunoscut drept “Podul Reginei Tamar”. Pe acel pod otomanii au înălţat o ghilotină. Ei au tăiat capetele  bătrânilor, au trimis vârfurile limbilor acestora paşei şi le-au aruncat trupurile în râu. Acestea s-au întâmplat cu 100 de ani în urmă, în 1790.”
Ghilotine s-au instalat în satele Atcharistsqali, Keda, Chakvi, Khulo, Machakhela şi  Gonio. Documentele păstrate în  colecţiile de manuscrise ale Muzeului Akhaltsikhe descriu cu detalii de groază  martiriul  creştinilor din Atchara: “Limba omenească nu poate să descrie torturile  pe care georgienii le-au suferit în anii aceia pentru mărturisirea credinţei creştine. Fiind încă în viaţă, carnea le-a fost smulsă de pe trupuri, care le-au fost apoi ciopârţite ; au fost tăiaţi în bucăţi cu săbiile, le-au fost spintecate pântecele ; au fost arşi la focuri de tabără ; au fost străpunşi cu tije înroşite în foc, aruncaţi în căldări cu apă fiartă; li s-a turnat plumb înroşit pe gât şi au fost azvârliţi în gropi cu var  fierbinte...”  Biserica Apostolică a Georgiei a numărat printre sfinţii ei pe toţi sfinţii părinţi şi maici  din Atchara care şi-au jertfit viaţa pentru credinţa creştină. Sursa: http://molonlabe70.blogspot.com/2010/05/martyred-fathers-and-mothers-of-atchara.html