„...dacă o singură persoană de pe pământ s-ar fi rătăcit,
ar fi căzut de la Dumnezeu,
Hristos ar fi venit s-o salveze cu preţul vieţii Lui.”
Maica Domnului şi Sfinţii a căror memorie o cinstim azi, aceia care ne sunt cunoscuţi pentru că ei s-au descoperit şi au fost înţeleşi şi recunoscuţi ori de către contemporani, ori de către urmaşi, după ani sau chiar secole, toti sfinţii sunt răspunsurile omenirii la dragostea lui Dumnezeu. Iar acest răspuns este dat de ei nu doar în nume propriu, ci în numele întregii creaţii şi , de asemenea, în numele nostru, deoarece fiecare dintre noi are privilegiul de a purta numele unuia dintre aceşti sfinţi, numele noastre creştineşti.
Iar Sfinţii ale căror nume le purtăm stau dinaintea lui Dumnezeu şi se roagă ca numele lor să nu fie făcute de ruşine în ochii Domnului. Sfinţii lui Dumnezeu îmbrăţişează întreaga creaţie cu dragostea lor, cu mijlocirile lor pentru lume, cu rugăciunile lor, cu prezenţa lor reală şi continuă. Ce minunat lucru este că aparţinem acestei familii vaste de bărbaţi, de femei şi de copii care au înţeles ce a urmărit Domnul când a venit pe pământ şi a trăit, a învăţat şi a murit pentru noi! Ei I-au răspuns cu însăşi inima lor, L-au înţeles cu mintea lor şi I-au primit mesajul cu întreaga lor determinare de a depăşi în ei înşişi ceea ce a fost cauza Răstignirii; deoarece, dacă o singură persoană de pe pământ s-ar fi rătăcit, ar fi căzut de la Dumnezeu, Hristos ar fi venit s-o salveze cu preţul vieţii Lui. Aceasta a fost chiar mărturisirea Lui către un sfânt al veacurilor primare care se rugase ca păcătoşii să fie distruşi; atunci Hristos i-a apărut şi i-a spus: „Niciodată să nu te rogi astfel! Dacă ar fi fost un singur păcătos, aş fi murit pentru el.”
Sfinţii sunt oamenii care au răspuns la dragoste cu dragoste, oameni care au înţeles că dacă cineva poate muri pentru ei, singurul lor răspuns de recunoştinţă adâncă este ca ei să devină astfel încât El să nu fi murit în zadar. Să ne luăm crucea exact aceasta înseamnă: să ne întoarcem de la toate acele lucruri care înseamnă crucificarea şi moartea lui Hristos, de la toate acele lucruri care L-au înconjurat pe Hristos cu ură şi neînţelegere. Toţi suntem liberi să facem asta, mai mult decât erau cei care au trăit pe vremea Lui; dar în zilele noastre, după două mii de ani, când putem citi Sfintele Evanghelii şi vedem înălţându-se din relatările lor statura, Persoana lui Hristos, când avem milioane de martori care ne spun că El cu adevărat şi-a dat viaţa pentru noi şi că unicul răspuns pe care noi îl putem oferi este să ne dăm vieţile unii pentru alţii în numele Lui – de ce nu răspundem?
Să luăm astăzi o nouă hotărâre: să ascultăm în modul în care ei au ascultat, cu toată inima lor, cu toată mintea lor, cu întreaga lor voinţă, cu întregul sine ca să vedem ce s-a întâmplat, să auzim ce-a spus El şi să-I răspundem prin recunoştinţă şi hotărâre. Şi apoi, dacă îi oferim acestea puţine lui Dumnezeu – recunoştinţa şi voinţa noastră –, forţa, tăria de a creşte până la statura pe care Dumnezeu a vrut-o pentru noi, a visat-o pentru noi – puterea ne-o va da El, aşa cum a spus: puterea Mea se arată în slăbiciune, acolo prisoseşte harul. Iar Sf. Ap. Pavel, care ştia acestea, adaugă, în alt loc: Toate ne sunt cu putinţă întru Hristos, Care ne întăreşte...
Să punem început bun, astfel încât Sfinţii al căror nume îl purtăm să se bucure întru noi, încât Maica Domnului Care şi-a dat Fiul la moarte ca noi să răspundem conform aşteptărilor, ca noi să înţelegem, ca noi să fim salvaţi, să se bucure, astfel încât Hristos să vadă că nu în zadar a trăit, a propovăduit şi a murit. Să fim slava Lui, o lumină; s-ar putea să fim o lumină mică, doar o lumânărică, dar s-ar putea să fim şi o lumină strălucitoare ca unul dintre marii Sfinţi – dar haideţi să fim lumina care luminează lumea şi o face mai puţin întunecată! Să fim bucurie, ca şi ceilalţi să înveţe să se bucure în Domnul. Amin.(1989)
Mitropolitul Antonie de Suroj
Sursa: http://www.metropolit-anthony.orc.ru/eng/eng_120.htm
