KOINONIA: 31 octombrie 2009

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Sângele martirilor

Prăznuiţi pe 31 octombrie

În 1227 sultanul Jalal al-Din de Khwarazm şi armata sa de turcmeni au atacat Georgia. În prima zi a bătăliei, armata georgiană cu bravură a respins pe invadatorii ce se apropiau de Tibilisi. Dar în noaptea aceea, un grup de persani ce locuiau în Tibilisi în taină a deschis porţile şi a lăsat armatele inamice să intre în oraş.

Conform manuscrisului în care această cumplită zi din istoria Georgiei este relatată :

“Cuvintele nu pot spune dezastrul pe care l-a provocat duşmanul: smulgând copiii de la sânul mamelor, ei îi loveau cu capetele de pod, privind cum le săreau ochii din cap... ».

Un râu de sânge curgea prin tot oraşul. Turcmenii îi castrau pe băieţi, siluiau femeile şi le înjunghiau de moarte pe mame peste trupurile fără viaţă ale pruncilor lor. Întregul oraş s-a îngrozit la auzul plânsetelor şi strigătelor de durere. Râul şi străzile din Tibilisi erau pline cu morţi.

Sultanul a poruncit să se dărâme cupola Catedralei Sioni şi să se pună în locul ei tronul său spurcat. La ordinul său, icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Mântuitorului nostru au fost luate din Catedrala Sioni şi puse în mijlocul podului de peste râul Mtkvari. Cotropitorii au mânat poporul la pod, poruncindu-le să treacă dincolo de râu şi să scuipe sfintele icoane. Cei care s-au lepădat de Hristos şi au batjocorit icoanele au fost cruţaţi, în timp ce mărturisitorii drepteicredinţe au fost decapitaţi. O sută de mii de georgieni şi-au jertfit vieţile venerând sfintele icoane. O sută de mii de capete şi de trupuri fără cap au fost duse de apele însângerate ale râului Mtkvari.

Surse : http://molonlabe70.blogspot.com/2009/10/100000-martyrs-of-tbilisi-by-mongols.html

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Tbilisi_Sioni_Cathedral(Photo_by_Paata_Vardanashvili).jpg

Psaltirea în versuri

Psalmul 114

Iubit-am de-aceasta că mi-aude

Glasul rugii Domnul, de-m răspunde,

Plecându-ş urechea să mă simţă

În zi ce-L voi striga cu credinţă.

Când mă iau durori de moarte-n hoarbă,

Cu primejdii de iad vrând să mă soarbă,

Atunci când mă află de tot răul,

Strig spre Domnul, de-mi iuşoară greul:

O, Doamne, nu-mi ia mişelul suflet

De la greu ce-mi vine preste cuget!”

Că eşti Domnu milost, cu ieftineţe,

Şi tuturor te-arăţi cu blândeţe,

Şi pruncilor le faci socotinţă,

Ca cela ce eşti Domn de priinţă.

Mi-am căutat-um cătră plecăciune,

De mi-ai trimis Doamne iertăciune.

Şi mişelul meu suflet s-a duce

La odihnă şi repaos dulce,

De la moartea, de la cea urâtă

Ce se întoarce, la viaţa dorită.

Ş-au ivituş Domnul bunătatea,

De mi-au iuşurat-um greutatea.

Că m-au scos din scârbele din toate

Şi sufletul mi-au scos de la moarte,

Ochii de la lacrămi de plânsoare,

Picioarele de lunicătoare.

Şi-i voi sluji cântând cu dulceaţă

Lui Dumnezău în ţara de viaţă.

Mitropolitul Dosoftei

Psalmul 114

Iubit-am pe Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele,

Că a plecat urechea Lui spre mine şi în zilele mele Îl voi chema.

Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat

Şi numele Domnului am chemat: "O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!"

Milostiv este Domnul şi drept şi Dumnezeul nostru miluieşte.

Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul; umilit am fost şi m-am izbăvit.

Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine;

Că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele de la cădere.

Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii.

Surse: http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=114

http://www.crestinortodox.ro/760-remember-personalitati-detaliu/page:8

Cimitirul din Vorkuta - 1955

Nicu Popescu Vorkuta - Amintiri din Gulagul sovietic – Siberia(1945-1955)

Moartea cailor, bucuria deţinuţilor

În toate minele din Vorkuta, pe lângă suferinţa oamenilor, se mai adăuga şi aceea a bieţilor cai. Aceştia erau introduşi în mine pentru a trage vagoanele de cărbuni de la locul de unde se extrăgeau, până la staţia principală, unde erau cuplate cu alte vagonete şi aduse la suprafaţă prin tracţiune mecanică.

Caii, odată introduşi în mină, după un timp, orbeau datorită lipsei de lumină naturală; apoi, de acolo nu mai ieşeau, sărmanii, decât morţi.

O adevărată catorgă[muncă silnică] pe viaţă!

Când se întâmpla să moară un cal, minerii care veneau la baie anunţau cu mare bucurie:

_ Fraţilor, a murit un cal! Mâine mâncăm chiftele!

Şi aşa se întâmpla că a doua zi toţi deţinuţii din lagăr primeau pe lângă raţia ce li se cuvenea şi o chifteluţă din carne de cal mort. Nimeni nu refuza şi nimeni nu considera un fapt abject!

Chifteluţa de cal mort era un eveniment, era ceva deosebit, deoarece de peşte crud şi sărat, de peşte opărit sau peşte puţin pârlit pe plită, toată lumea era sătulă, făcând parte din hrana aproape zilnică a deţinuţilor.

Carne de cadavre la vânzare

“Aşa se întâmplă unde nu există Dumnezeu!”

Această întâmplare a fost povestită chiar de un miliţian cu grad de plutonier, în frizeria noastră, între anii 1951-1952. Cimitirul oamenilor liberi era separat de cel al deţinuţilor. Aici se săpau gropi şi morţii se îngropau fără nicio procesiune. Dumnezeu nu exista, sau dacă exista pentru câţiva dintre ei, aceştia nu aveau voie să-şi exteriorizeze credinţa. Era considerat ca ceva inuman să crezi în Dumnezeu. Totuşi, cruci existau, atât în cimitirul civililor, cât şi al deţinuţilor.

Când lucram în REMZ – 2, a fost comandată o cruce mare metalică, de trei-patru metri înălţime şi grea de peste 100 de kilograme, pe care eu împreună cu Vasea Dolgoruchii siberianul, am fost obligaţi de Ivan Ilici, şeful atelierului, să o ducem la rampa de încărcare.

Ceilalţi oameni din atelier, mult mai solizi decât mine, au refuzat categoric să o care, socotind că pentru ei ar fi un adevărat blestem să ducă crucea. Eu, cu urâtul şi hoţul de Vasea, n-am refuzat şi am cărat-o pe umerii noştri de ne-au pârâit oasele, căci rampa de încărcare era departe. O, Doamne, ce greu trebuie să-Ţi fi fost Ţie ca să duci crucea păcatelor noastre!

În cimitirul civililor a fost înmormântată o fetiţă. Părinţii ei au însoţit-o la groapă doar cu regretul lor. Iar spre mângâiere, au îngropat-o şi cu păpuşa ei. Peste puţin timp de la înmormântare, părinţii fetiţei decedate au văzut pe stradă o altă fetiţă ce purta în braţe păpuşa cu care fusese înmormântată copila lor. Înmărmuriţi la vederea păpuşii, părinţii au reclamat imediat autorităţilor. În urma cercetărilor făcute, s-a constatat că păpuşa a fost cumpărată din bazar, chiar de la groparul cimitirului. Continuând cercetările, s-a descoperit profanarea mormântului copilei, furtul îmbrăcămintei acesteia şi, culmea ororilor, groparul se făcuse vinovat şi de carnea tăiată din pulpele fetiţei şi de vinderea ei în mod fraudulos. Tot atunci, s-a mai constatat că acest caz nu era izolat şi că multe alte morminte fuseseră profanate şi carnea moale din pulpele morţilor, era vândută sau dată hrană porcilor!

Monstrul făptaş a fost condamnat la moarte şi executat în mod public prin împuşcare.

Aşa se întâmplă unde nu există Dumnezeu!

Fragment din volumul lui Nicu Popescu Vorkuta, Crez şi adevăr, Bucureşti 2009, ediţia a doua a cărţii Un legionar dincolo de Cercul Polar.

Autorul:

POPESCU, Nicolae (zis Vorkuta). Născut la 30 iulie 1918, la Brăila. Membru al Mişcării Legionare. Refugiat în Germania, în 1941, după rebeliunea eşuată.

A revenit în România în 1944, fiind paraşutat în apropiere de Curtişoara, pentru a continua lupta împotriva sovieticilor, în spatele frontului, organizând tabăra din Munţii Ciucaş.

Prins de NKVD, la 10 martie 1945, anchetat la Moscova (trecând prin temniţele de la Liubianka şi Lefortova) şi trimis la muncă forţată, unde a stat 10 ani, dincolo de Cercul Polar; a fost şi în lagărul de la Vorkuta. S-a îmbolnăvit de plămâni. Întors în România, la 5 decembrie 1955, a fost arestat şi trimis la Gherla. Anchetat la Securitatea din Uranus, în cadrul înscenării procesului foştilor prizonieri. A refuzat să dea vreo declaraţie. Condamnat la 20 de ani de închisoare. Detenţia la Văcăreşti şi Aiud, unde a trecut prin reeducarea orchestrată de Gheorghe Crăciun (1962-64). Eliberat, prin graţiere, la 30 iulie 1964, în vârstă de 46 de ani, din care 20 îi petrecuse în temniţele comuniste. A murit la 16 septembrie 1999.

Sursa:http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_pq/docs/dictionar_p_356-372.pdf