Despre înfrânare

Burdufurile moi se vor lărgi pentru a primi mai mult, lasă-le să se usuce şi strângându-se se vor micşora. Cel ce-şi sileşte stomacul să cuprindă mult şi-l lărgeşte, iar cel ce se luptă cu el îl îngustează şi astfel vom ajunge postitori din fire.

ˇ Când te va birui stomacul domoleşte-ţi trupul prin osteneli şi dacă nu vei putea din pricina slăbiciunii, luptă-te prin priveghere.

Să căutăm şi vom afla că lăcomia pricinuieşte toate căderile noastre.

ˇ Mintea postitorului se roagă cu trezvie, cea a lacomului este plină de chipuri (idoli) necurate. Săturarea seacă izvorul lacrimilor; uscându-se însă stomacul - izvorăsc apele plânsului.

ˇ Cel ce-şi strâmtorează pântecele îşi smereşte inima, însă cel ce-l îngrijeşte, se umflă de mândrie.

ˇ Asupreşte-ţi pântecele şi cu adevărat îţi vei pune atunci lacăt gurii, căci limba se întăreşte mai vârtos când este stârnită de mulţimea mâncărurilor

ˇ Este nevoie de multă vitejie pentru a birui pofta stomacului; cel ce a pus stăpânire pe ea îşi deschide drum spre eliberarea de patimi spre neprihănirea cea deplină.

ˇ Dacă lăcomia pântecelui stă în aceea că cel stăpânit de ea se sileşte pe sine să mănânce chiar sătul fiind, înfrânarea constă când chiar flămând fiind, omul îşi stăpâneşte firea sa vinovată.

Care este semnul lăcomiei pântecelui? - Când vezi cugetul îndulcindu-se la gândul unei mâncări şi urmăreşti să o ai neapărat sau înaintea tuturor, să ştii că te stăpâneşte lăcomia pântecelui. Ia aminte deci la tine însuţi şi la tot ce-ţi stă în putinţă ca să te sileşti să nu iei cu grabă din ea, ci cu bună rânduială şi împinge mai vârtos acea mâncare înaintea altora. Dar după cum am spus, nu trebuie să încetezi îndată a mânca, ci păzeşte-te să nu te repezi la mâncare fără de rânduială. Vorbind de lăcomia pântecelui Părinţii cer să nu întinzi mâna la masă înaintea altuia căci acesta este un lucru necuviincios şi străin de buna rânduială. Un alt semn al lăcomiei pântecelui este a voi să mănânci înainte de ora rânduită, lucru care nu trebuie nicidecum făcut decât doar din vreo pricină binecuvântată. Dar în toate trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu şi El ne va ajuta.

Precum trupul îngreunat de mulţimea mâncărilor face mintea molâie şi greoaie, tot aşa când e slăbit de prea multă înfrânare face partea contemplativă a sufletului, posomorâtă şi neiubitoare de cunoştinţă. Deci mâncările trebuie să se potrivească cu starea trupului. Când trupul e sănătos, trebuie să fie chinuit atât cât trebuie, iar când e slăbit, să fie îngrijit, dar cu măsură. Căci cel ce se nevoieşte nu trebuie să-şi slăbească trupul decât atâta cât trebuie ca să-i înlesnească lupta, ca prin ostenelile trupului şi sufletul să se curăţească după cuviinţă. (Diadoh al Foticeii)34

Sursa : http://www.filocalia.ro/despre/7/Imbuibarea_-_Infranarea

Rugăciune de dimineaţă scrisă de Părintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugaciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tina pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreuna cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne departăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.

(primită de la Gheorghe Moraru şi Maica Eftimia Ciungan, mănăstirea Hurezu)

Despre lupta postului cu relele

Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 22.02.1942

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dintre toţi cei care au avut de la Dumnezeu o slujbă către oameni chemătorii la pocăinţă au fost cei mai curajoşi, căci toti au acoperit chemarea cu viaţa recunoscându-se între păcătoşi cei dintâi şi dacă a fost nevoie, i-au chemat la pocăinţă cu preţul vietii lor. Căci cuvântul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu şi ucigaş de rele. Toţi au vorbit tare şi răscolitor de viaţă, de suflet. V-am spus acestea ca să vă deprindeţi cu chemarea la pocăinţă şi cu felul ei de a fi, ca să răzbată şi-n urechile surzilor.

Din cuvântul trecut vă aduc aminte ca să afle toţi că nu vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la mănăstire decât cei ce de aici înainte vor ţine posturile aşa cum sunt rânduite de Biserică.

Părinţii ne-au născut din trup, iar Biserica din apa şi din Duh; şi mai mare este naşterea duhovnicească a Bisericii decât naşterea trupească a părinţilor. De la naşterea duhovnicească - Botezul - am primit pe îngerul păzitor tot în Biserica - de aceea se botează copiii mici, orice ar zice alţii - care să ne apere de toată primejdia văzută şi nevăzută.

Deci dacă Biserica ne naşte, ne şi creşte şi printre poveţele cu care ne creşte spre măsura bărbatului desăvârşit este şi postul. Trebuie deci să-i ascultăm porunca şi să postim. Sfinţii părinţi cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorba aspră că postul este poarta şi patrafirul, este uşa, iar toţi ceilalţi ne fură vremea.

Astăzi, din darul lui Dumnezeu urmează să vă dovedesc, să credeţi toţi: lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.

Relele sau păcatele sunt de trei feluri. Iată-le:

1. păcate împotriva noastră înşine.

2. păcate împotriva aproapelui.

3. păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului.

Toate aceste trei feluri sunt şi păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu eşti al tau, ci al lui Dumnezeu. Prin urmare şi păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai şi păcate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă eşti fiul lui Dumnezeu.

Astăzi să stăruim cu deosebire asupra păcatelor împotriva noastră înşine şi asupra păcatelor împotriva aproapelui.

Păcatele împotriva noastră înşine duc la învârtoşarea inimii - o cunoaştem cu toţii, o cunosc şi eu - dar ele mai duc şi la întunecarea simţirii de Dumnezeu. Sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lacomia, pizma, mânia şi lenea. Intre acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mâncăcios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul şi scos afară! Căci de nu va fi ars şi scos afară iată, să vedeţi cum creşte şi se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Şi anume iată cum: lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată din rădăcina o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere.

Trebuie să mai ştiţi un lucru şi anume că păcatele sau patimile au doua feţe: una a omului şi alta a diavolului, sau două laturi: una văzută şi-a doua nevăzută. De acolo din umbră sunt conduse şi sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau căpetenii pentru fiecare patimă.

Aşa să înţelegeţi cum întotdeauna patimile le-au numit Sfinţii părinţi prin chiar dracii lor. Astfel: dracul lăcomiei de avere, dracul lăcomiei stomacului, dracul mâniei, dracul curviei şi ceilalţi. Le-au numit aşa pentru că aceste păcate sunt conduse din umbră de diavolul şi le-au numit după căpetenia care lucrează din umbră.

Ştiţi din Noul Testament că din Maria Magdalena care s-a apropiat de Iisus cu gând ispititor Iisus a scos şapte draci. In ea erau toate cele şapte căpetenii ale răului. Şi tot din Noul Testament stiţi despre îndrăcitul din laturea Gadarenilor, în care intrase o legiune de draci încât abia le-a ajuns o turma de porci, care s-a aruncat în mare.

Acum să luaţi seama că am să vă învăţ, ca să puteţi şi voi să prindeţi, şi să vedeţi în voi înşivă lucrarea duhului rău. Vorbesc deschis, să nu se supere nimeni. Alţii mai subţiri la nas se supără. Noi însă trebuie să vorbim deschis, căci toţi suntem ispitiţi.

E foarte uşor să-i descoperi lucrarea lui necurată care se face în noi. De pilda, cu lăcomia stomacului, băgaţi de seamă că stomacul se umple, dar pofta nu se satură. Iată lucrul dracului: pofta peste fire. Vedeţi ce uşor îl poti prinde dacă ştii?!

E cunoscută lacomia lupilor şi totuşi lupii nu mănâncă mai mult decât li-i foame. Acum dacă lor le-a fost foame rău asta-i altceva. Câinii ascund pâinea care n-o mai pot mânca. Iată dar că fiarele, animalele, nu trec cu poftire peste fire. Numai omul trece, căci numai pe om are diavolul mânie şi numai pe om îl războieşte şi-l cearcă.

Iată de ce să n-ascultaţi de poftă niciodată, căci cine a ascultat de pofta a ascultat de diavolul. Asta s-o ţineţi minte în privinţa stomacului. Şi aşa e cu toate patimile. Când va fi vreme mai multă va voi spune şi despre acelea.

Războiul stomacului însă e primul razboi pe care l-a pierdut omul şi prima biruinţă a diavolului. Şi cu el nădăjduieşte să câştige şi pe oameni şi să-i desfacă de Dumnezeu. Şi să ştiţi că de nu-i vor trage de seamă oamenii, diavolul va birui. Iată de ce strigăm s-audă toţi: ‘napoi la post căci fără de post ne merge rău! Si iată cât de rău:

Cine nu se leapădă de carne şi de grăsime repede va fi-ncolţit de mânie şi de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. Să vedeţi cum:

Mâncarea de carne, si mai ales mâncată cu împingerea necurată a poftei, ca să se facă sînge are nevoie de fiere care este otrava - veninul nostru. Fierea aceasta topeşte carnea şi grăsimea întocmai cum topeşte soda slănina când fac femeile săpun. Fierea e o otravă tare. Dacă sporeşte mâncarea de carne, sporeşte şi otrava cu care trebuie topită. [...]Fierea câtă nu încape umblă prin sânge de sus în jos fără rost şi otravă cum e atacă nervii, îi slăbeşte şi de aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia, din fierea care atacă nervii. Aici e cheia: de ce se supară unii aşa de uşor din nimicuri, din fleacuri, să moară de supărare: că li-e plin sângele de fiere şi li se rup telefoanele - ca aşa le zic la nervi - şi cea mai uşoară vorbă îi aprinde şi-i chinuie grozav şi ei la rândul lor îi chinuie pe alţii.

Deschideţi uşa ca să audă şi cei de afară. Deschideţi-o bine. Dar deschideţi şi voi toţi uşile sufletelor voastre ca să intre duhul luminii, ca să auziţi şi să nu vă aflaţi numai auzitori, ci şi împlinitori!

Vedeţi dar că fierea este petrolul, nervii sunt fitilul şi mânia, para diavolului. El a aprins fitilul căci el vrea să dărâme cu orice preţ şi pe orice căi acest locaş al Duhului Sfânt care e propriul vostru trup. Acest trup care nu este al nostru, ci e templu al Duhului Sfânt. Credeţi voi aceasta! Doar stă scris! Si vedeţi cu ce a început? Cu lăcomia stomacului, adică cu pofta peste fire.

In mâncarea de carne mai sunt şi alte primejdii, o mulţime de otrăvuri care încă dărâmă casa de pe noi. Acelea aduc: bolile de inimă, durerile de rărunchi, de ficat şi altele.

Toate se tămăduiesc de la sine înlăturând pricina care le-a adus, curăţind sângele prin post. Căci toate bolile sunt cu putinţă dacă sângele este otrăvit. Vrei să te însănătoşeşti, fă calea întoarsă.

Deci luaţi aminte la ce mâncaţi, căci uite aşa pedepseşte Dumnezeu nesocotirea postului cu boli şi încă unele fără leac [...]cu paralizie pedepseşte Dumnezeu pe toti nesătuii de avere. Şi-au făcut socoteala greşită zicând că dacă postesc nu mai pot alerga şi lucra. Ei au crezut sfatul viclean al dracului iubirii de avere, deci au facut o socoteală greşita înaintea lui Dumnezeu. De aceea toţi harnicii să ia aminte şi să ţină post ca nu cumva după multă alergătură deşartă să vină o vreme să trebuiască să stea la pat tot restul vieţii. Dar şi aceasta de li s-ar întâmpla tot mila de la Dumnezeu să o socotească deoarece le da prilej de a cumpăni şi de a-şi cunoaşte greşeala. Căci Dumnezeu nu pedepseşte spre moarte, ci spre întoarcere. Căci trupul nu plăteşte nimic când din el scoţi unealta rea. Sfinţii au scos cu totul altceva: sfeşnic a Duhului Sfânt.

Prin urmare, cine nu păzeşte postul i se va aprinde în gură para mâniei, de unde începe toată vrajba, iar în trupul lui vor încolţi boli peste boli.

Nu pot lăsa să nu vă spun că din lăcomia stomacului mai naşte şi curvia. Despre aerul drăcesc al ei nu se mai îndoieşte nimeni: ăsta-i focul iadului.

Acum luaţi aminte, căci nu am răgaz să vă spun mai pe larg, ci numai ceva din propriile voastre dureri. Nunta întru atât e binecuvântată de Dumnezeu cât e spre naştere de fii. Incolo chiar între soţi legiuiţi e desfrânare şi pentru ea vine bătaia lui Dumnezeu pe oameni în fel şi fel de chipuri.

Desfrânarea între soţi e pricina pentru care vine vremea de se bat, de li se sparge casa. Pentru nepăzirea postului şi-a sărbatorilor nu se pot înfrâna de la pofta trupească şi aşa zămislesc copii în zile neîngăduite, peste care nu se afla darul lui Dumnezeu, ci pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru nepăzirea de pofta trupească pe care o ai întipărit-o în ei în vremea celor nouă luni de sarcină se nasc copii îndărătnici, neascultători şi fără frică de Dumnezeu. Aceştia vor cădea în curvie toţi şi noroc în viaţă nu vor avea.

Luaţi aminte, părinţilor, că nu e gluma cu viaţa copiilor pe care îi ai sau vrei să-i ai. Eşti răspunzător de ei şi de toată viaţa lor, căci cum le-ai dat-o aşa o au! Şi copiii tăi te vor judeca pe tine după cum bine ştiţi şi bine păţiţi. Iar când te-or supăra, fii cuminte şi nu-i blestema, ascultând de diavolul până în sfârşit, ci trage-ţi de seamă că ei îţi aduc aminte păcatele tale cele nemărturisite şi neispăşite. Roagă-te pentru ei şi roagă-te şi pentru tine, chiar când te-or blestema, să te ierte Dumnezeu.

Păziţi despre latura poftirii trupeşti frica şi cuviinţa creştinească şi nu vă amăgiţi de trup de vreţi să vă bucuraţi de copiii voştri; iar de nu aşa vor spori relele cât va junghia fiul pe tată-său, şi va sugruma fiica pe mamă-sa! Scrie! Că aşa va fi în vremea din urmă.

Luaţi, prin urmare, seama şi înăţaţi pe copiii voştri şi curăţaţi duhul necurat cu care v-aţi deprins a fi. Luaţi seama că dacă vreţi să nu cădeţi din creştinătate şi dacă vreţi să vină chipul lui Dumenezeu în noi şi nu al diavolului, prin patimile sale, luptaţi-vă din răsputeri cu arma postului, căci, după cum vedeţi, postul este ucigaşul patimilor pentru că este şi dar de la Dumnezeu dat tuturor celor ce lupta lupta cea bună. Faceţi începătura aceasta şi veţi vedea cum vi se va înnoi viaţa şi vi se va linişti casa.

Surse: : http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68423-parintele-arsenie-boca-despre-lupta-postului-cu-relele

http://ascormd.blogspot.com/2009/03/parintele-arsenie-boca-despre-post.html