"Descoperiţi personalităţile cele mai răsărite ale întregii generaţii şi urmaţi-le!

Stă în mâna fiecăruia dintre noi să ne îndreptăm. E destul să cauţi pe cineva de care să te sprijini când ai nedumeriri. Caută un om, fiindcă pilda vie şi cuvântul viu preţuieşte mai mult decât toate legile şi cărţile. Judecaţi singuri: dacă citirea(unei legi sau a unei cărţi) ar fi deajuns, ar trebui ca toţi creştinii, care au la îndemână Evanghelia, să fie mai de treabă decât toţi Mahomedanii, decât toţi Budiştii, Confucianiştii şi gloata tuturor păgânilor. Aşa este? Poate vreunul dintre noi să se creadă mai bun şi mai drept decât Ghandi, care a biruit şi pe duşmani prin smerenia şi prin purtarea sa cinstită, deşi el nu-i creştin?

Gândiţi-vă bine: Dacă citirea şi tâlcuirea Evangheliei ar fi îndestulătoare spre a îndrepta pe cineva, ar urma ca toţi clericii creştini să duca o viaţă mai dreaptă decât a tuturor mirenilor. Îndeosebi profesorii Seminariilor preoţeşti ar trebui să fie la nivelul marilor părinţi ai bisericii, iar magistrii facultăţilor teologice ar trebui să fie cele mai înalte personificări ale tuturor virtuţilor creştine.(Cât despre căpeteniile ierarhiei bisericeşti, aceia ar urma să fie însăşi imaginea lui Iisus pe pământ…)

Aşa sunt?

Nu iau asupra-mi sarcina de a răspunde la această grea întrebare. Nu vreau să judec nici Bizanţul, nici Roma, nici Moscova, nici pe Luther, nici pe Calvin şi nici pe nevrednicul Henric al VIII-lea(un fel de Irod al Angliei) care s-a crezut totuşi să îngrijească tocmai el…de aplicarea doctrinei lui Iisus! Nu judec pe nimeni.

Dar un lucru cred că pot să-l spun[…] afirm în chipul cel mai categoric – că, ocupându-se de cărţi, de programe, de examene şi alte amănunte, îndrumătorii tineretului au pierdut din vedere tocmai lucrul esenţial: Faptul că virtutea e un talent. Înainte de a fi rezultatul unei lungi disciplinări, aplecarea spre virtute este un dar din naştere, ca şi talentul pentru pictură, sculptură, muzică, poezie sau altă artă. […] Virtutea, după cum arată şi rădăcina latinească a cuvântului, este o putere virilă; prin urmare, dacă vrei îndreptare, caută împrejurul tău un om drept, nu oricine are bărbăţia morală a virtuţii. Ba am putea spune că însăşi credinţa este un dar din naştere, un talent. Prin urmare, dacă vrei îndreptare, caută împrejurul tău un om drept…, pe unul care crede…

[…] Din nefericire, nu poate crede cine vrea, după cum nu poate fi orişicine pictor, muzicant, poet, matematician, filosof sau altă potenţă superioară a sufletului omenesc. Iată de ce, în căutarea unui îndreptar de viaţă printe contemporani, trebuie să deschidem bine ochii pe cine alegem. Secolul trecut pusese foarte jos ţinta vieţii. Karl Marx(evreu), potrivit concepţiei sale materialiste, formulase ca ideal social, confortul colectiv(am putea zice, cocina confortului). Prin urmare, în latura aceasta nu era tocmai greu să găseşti un model de viaţă. Cel dintâi epicureu cu gusturi mai subţiri poate părea un ideal de trai, dacă te mulţumeşti cu atât. Dar un om, care e în adevăr om, simte numaidecât vulgaritatea unei astfel de concepţii. Carlyle sau Nietzsche pentru nimic în lume n-ar fi dorit să ducă un trai de burtă-verde. Idealul lor a fost viaţa eroică, adică Eroul. Prin urmare, tânărul care îşi dă seama de criza morală a epocii noastre şi are destul simţ critic, va înţelege că nu o concepţie materialistă sau cine ştie ce organizare de sindicate, biblioteci şi alte lucruri moarte, poate duce la o viaţă nouă. Îndrumarea nouă nu-i poate veni decât de la cei născuţi cu un mare talent moral, iar pe unii ca aceştia trebuie să-i căutăm grabnic noi, oamenii de rând, şi să-i punem ca Mentori ai tineretului.

Aceasta e calea de urmat pentru aceia în al căror suflet se zbuciumă alte aspiraţii decât ale tinerilor de acum o jumătate de veac sau chiar un sfert de veac. Acesta e sfatul pe care îl dau iniţiatorilor acestei mişcări: descoperiţi personalităţile cele mai răsărite ale întregii generaţii şi urmaţi-le! Atâta preţuieşte un popor într-o epocă dată, cât preţuiesc oamenii săi reprezentativi. Aceia dau tonul, aceia hotărăsc nivelul până la care se poate înălţa viaţa mulţimii.

Voiţi o dovadă concretă? Observaţi ce face Socrate. Cu toată evlavia sa pentru Dialectică, şi cu toată afirmarea că „virtuţile sunt raţionamente”, de la o vreme şi-a luat seama că vorbele sunt puţin lucru, faţă de înrâurirea directă a unui om superior. De aceea, el sfătuieşte pe discipolii săi să-şi caute fiecare un prieten bun şi înţelept(filos saphis kai agathos). Iar regula aceasta a rămas apoi şi la creştini. Monahii trimit pe fraţi , adică pe novici, să facă „ascultare” pe lângă unul mai priceput, a cărui purtare poate să fie luată drept pildă. […]

Cu alte cuvinte, caută ca sprijin al vieţii tale purtarea aceluia pe care îl socoţi om mai deplin. Iată pe ce cale am putea ajuta mai sigur întărirea creştinismului nostru.

Simion Mehedinţi, Apropiere de Iisus, Editura Rotonda, Piteşti, 2009

"Creştin perfectibil poţi fi oriunde şi oricând"

„Sunteţi sau voiţi să deveniţi o generaţie nouă. Mărturisiţi: „Vrem să fim români integrali…”; „Vrem să fim creştini…”

Foarte Bine. Presupun că toţi ştiţi ce înseamnă să fii Român întreg. Prin urmare nu ne mai rămâne decât să răspundem azi şi la această întrebare:

Cum s-ar putea înfăptui o viaţă mai creştină în ţara noastră? Cum am putea merge pe urmele lui Iisus?

***

Unii socotesc că lumea românească s-ar îndrepta iute şi degrabă dacă am tipări multe cărţi bisericeşti sau dacă am pune măcar Biblia pe masa fiecărui părinte de familie.

Credinţa asta e o copilărie, ca şi închipuirea că poporul nostru s-ar schimba de azi pe mâine, dacă am stârpi analfabetismul! Fără îndoială, nu e rău să ştie cineva meşteşugul de a înmuia condeiul în cerneală şi a înşira semne negre pe hârtia albă sau a înţelege semnele făcute de altul. Dar e o naivitate vrednică de negrii Africii să ne închipuim că hârtia scrisă sau tipărită poate să schimbe viaţa unui popor[…]

Din contră, experienţa anilor din urmă, cu „declasarea tineretului în masă” prin atâtea şi atâtea şcoli răsărite ca ciupercile pe gunoi, ne-a învăţat un adevăr definitiv: De când e lumea lume şi cât va fi lumea lume, vorbele, cărţile şi diplomele n-au mântuit şi nu vor mântui pe nimeni. Singură munca efectivă este hotărâtoare.

Să vă dau o dovadă palpabilă. Acum vreo douăzeci şi ceva de ani, tot în legătură cu îndrumarea creştină a vieţii, s-a început în Capitala ţării o mişcare destul de vie: adunări, discursuri, articole prin ziare, statute[…] Dar că s-ar fi născut o înviorare a creştinismului în ţara noastră de atunci încoace, Dumnezeu să mă ierte, aşa ceva nu pot crede.

***

Din contră, în loc a ne înălţa, am căzut şi mai jos. Dacă s-ar scula din morţi Varlaam, Dosoftei, Veniamin Costache ori Melchisedec, pe care l-am cunoscut şi eu în copilăria mea, şi-ar vedea ei lumea de azi, mare întristare i-ar cuprinde.

„Atâtea fraude în instituţiile publice, atâtea falimente în cele comerciale, demagogia care se manifestă tot mai desmăţat şi nimiceşte viaţa politică, lipsa de reacţie înpotriva a tot ceea ce este evident primejdios ordinii şi progresului, sunt toate nu efectele unei stări economice proaste, ci ale unei stări morale bolnăvicioase. Deficitul material, de care ne tot vorbesc economiştii, este rezultatul unui deficit moral.”

Ştiţi cine spune aceste cuvinte? – Însuşi capul bisericii române.”

Aşadar, vorbele, cărţile, legile şi regulamentele n-au vindecat pe nimeni, cu toate că de la război până azi s-au votat la noi peste trei mii de legi, s-au tipărit munţi de reviste şi de cărţi, iar ziarele pătrund acum până în fundul satelor.

Dimpotrivă, suntem tot unde eram acum douăzeci şi ceva de ani, ba în unele privinţe stăm cu mult mai jos[…]

Unde putem găsi o temelie sigură pentru rezidirea creştinismului în România, începând chiar de la slujitorii altarului?

După credinţa mea, orice reformă e stearpă dacă cerem mai mult decât se poate cere. Ceea ce trebuie să vă stea neclintit în minte este slăbiciunea firii omeneşti. Viaţa nu e geometrie. Un trai cu adevărat creştin, cum cere Evanghelia, nu poate duce nimeni. Numai în lumea cugetării pure, Adevărul şi Binele pot fi urmate fără şovăire. Îndată însă ce păşim în viaţa practică, erorile şi lunecările se ţin lanţ. De dimineaţă până seara, greşeşte fiecare om de zeci şi sute de ori. Chiar dacă nu greşim cu gândul, greşim cu fapta, căci ea rămâne totdeauna cu ceva în urma raţionamentului. Iar când nu păcătuim cu ştiinţă, păcătuim şi fără ştiinţă…

Lunecarea este inevitabilă. O ştiu, de altfel, şi păgânii: Errare humanum est. O ştiu şi creştinii: Nimeni nu e fără de păcat…deoarece izvorul păcatului este în noi încă de la naştere. Ispita e mereu împrejurul nostru, ca şi aerul pe care-l respirăm. Cine crede altcum este ori strâmt la minte, ori un fariseu mai făţarnic decât cei care L-au răstignit pe Iisus. De altfel, însuşi întemeietorul Creştinismului a relevat de la început imperfecţiunea firii omeneşti. „Este peste putinţă să nu vină smintelile”(Luca 17, 1), adică lunecările. De aceea El s-a arătat atât de indulgent faţă de cei vinovaţi.[…]

- Omule, viaţa nu e geometrie. Eşti imperfect din naştere, grozav de imperfect. Aşa că chiar de-ai fi înţeleptul înţelepţilor, greşeşti de dimineaţă până seara, fiindcă aşa e firea ta omenească.[…]Aşadar, zice creştinul: Poţi să ai dialectica lui Socrate, nobleţea de sentiment a lui Platon, ştiinţa lui Aristotel şi a tuturor filosofilor care au fost şi vor mai fi, omule, tot eşti supus greşelilor. Perfecţiunea nu e şi nu poate fi în lumea pământească.

Dar asta nu e un temei să stai cu braţele încrucişate, ca un fatalist. E adevărat că nu poţi fi creştin deplin, dar creştin perfectibil poţi fi oriunde şi oricând. Din naştere te urmăreşte slăbiciunea( păcatul originar al firii omeneşti şovăitoare), dar chiar din prăpastia viciului te poţi ridica, dacă se deşteaptă în tine dorinţa de îndreptare şi-ţi înalţi ochii spre o ţintă ce stă peste zarea vieţii trecătoare. Gândeşte-te: cât îi trebuie corăbierului ca să scape de pieire? O singură raza trimisă din înălţimea unui far. Aşadar, mântuirea e totdeauna cu putinţă[…].

Prin urmare, punctul de plecare al educaţiei creştine este acesta: Perfecţiunea nu e cu putinţă, e posibilă totuşi perfecţionarea. A face, deci, din poporul nostru un popor de sfinţi, asta nu stă în cadrul firii omeneşti. Să-l apropiem, însă, de învăţăturile Evangheliei, asta se poate orişicând.

Simion Mehedinţi(1934)

Fotografia: http://www.unibuc.ro/ro/main_portrete_ro

Simion Mehedinţi (n. 19 octombrie 1868, Soveja - d. 14 decembrie 1962, Bucureşti) a fost un academician, geograf şi geopolitician român. Spirit filozofic, format la şcoala lui Titu Maiorescu, a desfăşurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor şi cu deosebire al tineretului, prin scrierile şi numeroasele sale conferinţe ţinute în faţa studenţimii române din centrele universitare ale ţării.

Şi-a făcut studiile la Bucureşti, apoi în Franţa şi Germania. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, la prima catedră de geografie din România. Academician - a fost membru titular al Academiei Române din anul 1915. A fost director al revistei Convorbiri literare.

A avut un rol important în dezvoltarea gândirii geografice şi geopolitice în România. S-a preocupat de stabilirea obiectului şi conţinutului geografiei, de precizarea locului ei în sistemul ştiinţelor, de determinarea legilor şi categoriilor geografice şi a metodelor de cercetare în geografie şi geopolitică.

A elaborat un sistem propriu de gândire geografică, concretizat în lucrarea sa fundamentală Terra - introducere în geografia ca ştiinţă (2 vol., 1931). Între 1940 şi 1944 a colaborat cu revista Geopolitică şi geoistorie.

Numit la 17 mai 1900 profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, la prima catedră de geografie înfiinţată în ţara noastră, Simion Mehedinţi a format în această calitate generaţiile de mari geografi ai ţării în frunte cu George Vâlsan, Constantin Brătescu, Vintilă Mihăilescu, Mihail D. David şi alţii. A devenit membru al Mişcării legionare şi era un admirator zelos al lui Corneliu Zelea Codreanu.

A colaborat la numeroase ziare şi reviste (mai ales Convorbiri literare pe care a condus-o mulţi ani): "Cuvântul Studenţesc", "Duminica poporului", "Lamura", precum şi la cele de specialitate, cu multe studii de geografie, metodologie geografică şi mai ales antropogeografie: "Analele Academiei Române", "Buletinul Societăţii Române de Geografie", "Analele Dobrogei", "Natura", "Anuarul de Geografie şi Antropogeografie", "Volkermagasin" (Germania) şi multe altele.

Marginalizat după instaurarea comunismului (cea mai mare parte a studiilor sale fiind interzise de noua orânduire politică), s-a stins din viaţă în anul 1962.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Simion_Mehedin%C5%A3i