Sursa foto: www.carpatin.com/

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Luni[Fapte 1, 12-17 ; In. 1, 18-28] Binevestind Întruparea Domnului, îngerul spune : « Bucură-te, Ceea Ce eşti plină de har ! », şi vestind păstorilor Naşterea lui Hristos Mântuitorul, grăieşte de asemenea : « Iată, binevestesc vouă bucurie mare ! » ; însă vestind femeilor Învierea Domnului, el nu spune decât : « Nu este aici, a înviat ! ». Nu mai adaugă : « Bucuraţi-vă ! », căci bucuria umple inima de la sine, îndată ce vine încredinţarea că Domnul a înviat cu adevărat. Atunci, încredinţarea aceasta este simţită : « îngerul a pregătit-o, iar Domnul, prin învierea Sa, a săvârşit-o. Şi necheltuită a fost bucuria tuturor ! La noi acum, biserica, locuinţele şi pieţele – totul este înveşmântat în strai de bucurie şi toţi se lasă prinşi de şuvoiul bucuriei de obşte. Tu însă sileşte-ţi puţin gândul să se rupă de la cele din afară şi, adunându-te în inimă, trezeşte acolo adevărul Învierii în toată lărgimea, adâncimea şi înălţimea sa, ca să nu te arăţi bucurându-te numai pe dinafară, ci şi în tine însuţi să porţi duhul bucuriei care ţâşneşte dinăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului. »

Marţi[Fapte 2, 14-21 ; Lc. 24, 12-35]. Atunci iudeii s-au străduit să întunece lumina Învierii lui Hristos cu norul uşor al minciunii : « L-au furat ucenicii Lui ». Această josnicie a fost lesne de biruit, şi adevărul a triumfat ; dar nici acum vrăjmaşul nu încetează a stârni negurăînaintea Soarelui Dreptăţii, străduindu-se să-L întunece. Nimeni să nu se tulbure ! Ce poate fi de aşteptat din partea părintelui minciunii, afară de minciună ? El i-a învăţat pe mulţi dintre slujitorii săi să scrie cărţi împotriva Învierii. Această negură de cărţi tot prin cărţi a fost risipită. Nu lua în mână cărţi necuvioase şi n-ai să te înnegurezi ; iar dacă se întâmplă să deschizi vreuna din neştiinţă, ia ca antidot o carte bună şi-ţi vei împrospăta capul şi pieptul. Mai vine şi altă negură de la vrăjmaşul : prin gânduri ; dar aceasta se risipeşte ca fumul de vânt înaintea gândirii creştine sănătoase. Lasă-ţi cugetarea să străbată tot ce s-a săvârşit şi vei vedea limpede ca lumina zilei că toate acestea nu se puteau săvârşi altfel decât prin puterea Învierii lui Hristos. Această încredinţare îţi va fi mai apoi reazem de nădejde pe care sprijinindu-te, vei putea lesne pune pe fugă şi doborâ pe vrăjmaşii adevărului.

Recomandare

Încă de la începuturile Bisericii, creştinii au numit prima săptămână de după Învierea Domnului, Săptămâna luminată. O săptămână în care străluceşte în chip duhovnicesc lumina Învierii ce izvorăşte din mormântul Mântuitorului. Căci Învierea Domnului este cea care a dat un sens divin existenţei umane, scoţând pe toţi urmaşii lui Adam din robia efemerului, a morţii ca o consecinţă a păcatului, a ne-fiinţării în afara iubirii divine. Învierea Fiului lui Dumnezeu întrupat a adus o lumină cerească peste existenţa mizeră a oamenilor, iar la această lumină Biserica ne invită pe toţi şi nu doar la această sărbătoare, ci în fiecare zi, în tot timpul. Fără lumina lui Hristos, rămânem tot în întunericul necredinţei şi al morţii. Săptămâna luminată sta sub semnul luminii si prima slujba din această săptămâna începe prin cuvintele „veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale, biruitor. Nu doar spaţiul (cerul, pământul) este pus sub semnul luminii, ci şi timpul în toată dimensiunea lui şi, de aceea, noi vedem lumina lui Hristos ca una veşnică. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel vesnic, eshatologic.

Originea Săptămânii luminate se leagă şi de faptul ca, in primele secole ale crestinismului, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) erau botezati in noaptea de Pasti si timp de o saptamana purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii care era intens preamărită în această perioadă sfântă dintre Paşte şi Duminica Sf. Apostol Toma. Şi slujbele Biserici sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din aceasta perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului. Slujbele sunt mai scurte, dar mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni, e diferită de rânduiala obişnuită, căci se cântă aceleşi cântări ale canonului Învierii Domnului şi Hristos a înviat, în loc de Veşnică pomenire!

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numita perioada Penticostarului. Numele acestei perioade - una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului şi de cea a Triodului) - vine de la cartea Penticostar care se foloseşte în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paşte şi Rusalii (50 de zile). Aceasta perioadă se distinge din punct de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumuseţe şi prin simfonia bucuriei întregii creaţii, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice ce se săvârşesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Şi bisericile se înveşmântează în alb şi veşmintele preoţilor. De aceea, aceasta perioadă a Penticostarului este perioada când se cantă în toate împrejurările „Hristos a înviat” şi cântări de bucurie: „Veniţi să ne luminăm popoare! Veniţi să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!”

Sursa: http://oradereligie.wordpress.com/2008/04/30/saptamana-luminata/

Spiritualitatea Sfintelor Paşti

« 5. Învierea lui Hristos şi învierea noastră

“Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi, că devreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor, căci precum în Adam toţi mor, aşa si în Hristos, toţi vor învia” (I Corinteni, 15, 20-22). “Paştile sunt un dar, dar si o propunere; la fel precum Învierea lui Lazăr prefigura Învierea lui Hristos, tot aşa Învierea Mântuitorului o simbolizează pe aceea a neamului omenesc în veacul viitor”. Slujba de la Paşti, printre altele ne stă mărturie şi despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importantă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate si pentru noi, fiind şi o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu El, Cel ce tainic, continuă să moară şi să învie în fiecare om căruia i-a îmbrăcat chipul, până la sfârşitul timpurilor. Că Învierea lui Hristos e un fapt real şi pentru noi o mărturisim când zicem fiecare ca despre sine însuşi:

“Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu; răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă proslăveşte, Mântuitorule, întru împărăţia Ta”.

De altfel, toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăşi şi toate roadele ei, toate biruinţele câte ţin de Înviere au urmări binefăcătoare pentru credincioşi: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, si celor din morminte viată dăruindu-le”, zicem noi la Paşti, punând accent pe legătura dintre Învierea Domnului şi învierea credincioşilor, dintre Învierea Mântuitorului şi învierea noastră. Învierea lui Hristos a însemnat deplina Lui biruinţă “asupra morţii şi nu doar o dovadă pentru oamenii de pe pământ, că moartea nu înseamnă sfârşitul total al fiinţei. Ea este anticiparea unei asemenea biruinţe şi pentru noi, deoarece, chiar dacă sufletele celor drepţi se bucură de o fericire după despărţirea de trup, cum s-a bucurat si al lui Iisus, starea lor de separaţie, arată totuşi o ştirbire, o descompletare a omului prin moarte, în urma păcatului ereditar. Fericirea la care se duc unele suflete după moarte, n-ar fi posibilă dacă ele n-ar fi destinate învierii, dacă acea stare n-ar fi o anticipare a învierii”.Când prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului, începătura altei vieţi veşnice, şi când lăudăm pe Pricinuitorul, pe cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noşti şi preaslăvit, noi ne gândim la acestea ca la ceva ce ne priveşte si pe noi, aşa încât Învierea Domnului e şi învierea noastră. “Temeiul lumii viitoare, înfiinţat de Iisus Hristos în persoana Sa prin Înviere, stă în legătură cu lumea aceasta şi o influenţează, pregătind-o pentru transformarea ei întreagă după chipul Lui. Cealaltă lume aparţine prezentului în Iisus Hristos, în ascunsul actual, dar e şi o realitate a viitorului”.

6. Bucurie în lumină

"Este dat omului să cunoască în timpul nopţii pascale, prin anticipare, viata veacului ce va să vină, să pătrundă în Împărăţia Slavei, Împărăţia lui Dumnezeu". "Realitatea viitoare a 'acestei zile' a Prusiei veşnice este actualizată în mod simbolic prin realitatea Învierii". Acum “bucuria se revarsă din inimă si luminează întreaga noastră fiinţă, corpul nostru este uşor, mintea noastră recunoscătoare şi bucuroasă”. Fiind cu luare aminte la textele de slujbă de la Paşti, constatăm de la bun început că bucuria Învierii e învăluită în lumină, că lumina şi bucuria apar adeseori împreună, deoarece Hristos Însuşi este lumină, libertate, bucurie, plenitudine de viaţă. El este realitatea prin excelenţă de la Care provin toate acestea.[34]

“Acum toate de lumină s-au umplut: cerul şi pământul şi cele dedesupt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit “, glăsuieşte una din stihirile din canonul de slujbă de la Paşti şi împreună cu ea şi alte cântări ne spun acelaşi lucru.

“Să ne apropiem de Hristos, Carele a ieşit din mormânt, ca de un mire şi să prăznuim, cei ce suntem purtători de lumină, cu cetele iubitoare de praznice, Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare”.

Prin irmosul cântării a noua o invităm şi pe Maica Domnului să ia parte la bucuria noastră, la bucuria Învierii:

“Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime că slava Domnului peste tine a răsărit; dănţuieşte acum si te bucură Sioane; iară tu Curată, Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău”.

La o astfel de lumină unită cu bucurie suntem chemaţi credincioşii la Paşti, căci se spune:

“Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! că din moarte la viaţă, şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă”.

“Prin Cruce bucuria a penetrat întreaga lume”, dar ca să putem vedea si înţelege bucuria, şi să avem parte de lumina unită cu ea, este necesar să ne curăţim simţirile, după cuvântul care zice:

“Să ne curăţim simţirile, si să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii; si cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă”!

In lumina unor astfel de gânduri înţelegem, gândim şi trăim, cele ce ni se pun înainte prin stihira ce zice:

“Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, veselia cea veşnică”.

Aşa este la Paşti, aşa este în toată Săptămâna luminată în raiul anului bisericesc, când prăznuim Paştile cele veşnice şi ne gândim la ziua cea neînserată, raportându-ne la Hristos, veselia cea veşnică.

7. Chemări şi îndemnuri ce ni se fac la Paşti

Lumina Învierii Domnului Hristos si toate bucuriile ce ţin de ea sunt fireşti şi de sine înţelese în ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Cu toate acestea, la slujba de Paşti ni se fac si nişte chemări speciale dându-ni-se şi unele îndemnuri înmulţitoare de bucurie şi întăritoare de suflete. Ne sunt cunoscute tuturor cuvintele de chemare:

“Veniţi să bem băutură nouă, făcută cu minune, nu din piatră stearpă, ci din mormântul lui Hristos, carele a izvorât izvorul nestricăciunii, întru carele ne întărim”.

O invitaţie asemănătoare ni se face la slujba de Paşti când ni se spune:

“Veniţi în ziua cea vestită a Învierii, să ne împărtăşim din rodul cel nou al viţei, din dumnezeiască veselie, şi din Împărăţia lui Hristos, lăudându-L pe Dânsul, ca pe un Dumnezeu în veci”.

Tot aici pot fi amintite şi îndemnuri ca: “Popoare să ne luminăm”, sau “Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos”, ori “Să mânecăm cu mânecare adâncă si în loc de mir cântare să aducem Stăpânului”, sau “Să ne apropiem purtători de lumină de Hristos”, care pot fi socotite şi ca îndemnuri şi chemări ce ni se fac la Paşti pentru Paşti.

8. Concluzii

Slujba de Paşti şi din toată Săptămâna luminată reprezintă gândirea, simţirea şi peste tot trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaşte Biserica Ortodoxă. Ortodoxia în cea mai înaltă cotă a ei se cuprinde şi se manifestă în slujba de la Paşti şi din toată Săptămâna luminată. Slujba de la Paşti cu toate implicaţiile ei în gândirea şi trăirea ortodoxă este culmea spiritualităţii ortodoxe. In acest cadru pregătit de rânduielile de slujbă ale Triodului, credincioşii ortodocşi se întâlnesc cu Domnul Hristos cel înviat, cu biruitorul morţii şi al iadului, cu Cel ce a călcat cu moartea pe moarte. La slujba de la Paşti avem în câmpul cunoştinţei noastre pe Domnul Hristos “Veselia cea veşnică”, “Soarele dreptăţii”, pe “Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare”, “Izvorul nestricăciunii”, “Lumina cea fără de ani”. La slujba de la Paşti prăznuim “Paştile cele de taină”, “Paştile cele curăţitoare”, “Paştile cele veşnice”, “Paştile care au deschis nouă uşile raiului”, pe Hristos însuşi, “Paştile cele mari si prea sfinţite”, “Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii”, preînchipuim prăznuirea cea din veşnicie, din “ziua cea neînserată” a Mântuitorului nostru. Fiind o anticipare a prăznuirii din împărăţia lui Dumnezeu, slujba de la Paşti, cu toate ale ei, este culmea spiritualităţii ortodoxe. Ea însă, nu este si nu rămâne singura modalitate de manifestare a credinţei şi vieţii ortodoxe, nu este şi nu rămâne singurul chip de spiritualitate ortodoxă, ci doar cea mai înaltă culme a acestei spiritualităţi, precedată si urmată de celelalte moduri de spiritualitate, legate de diferitele evenimente sărbătorite în cadrul Bisericii noastre Ortodoxe de-a lungul unui an bisericesc. In cuprinsul unui an bisericesc, numai o săptămână este Săptămâna luminată, numai Paştile sunt Paşti, numai spiritualitatea de Paşti e culmea spiritualităţii ortodoxe. Dar acestea nu pot exista nici ca gândire, nici ca trăire fără celelalte chipuri de gândire si de manifestare a evlaviei ortodoxe, câte mai sunt pe parcursul unui an bisericesc. Dacă ar zice cineva, cum a zis Sfântul Apostol Petru pe muntele Schimbării la Fată: “Bine este nouă a fi aici” [60], într-adevăr, este bine să fim aici, în acest cadru sărbătoresc de la Paşti. Insă numai trăind toate momentele care ţin de mântuire, putem nădăjdui să participăm la trăirea şi la bucuria de la Paşti. E drept că Învierea Domnului Hristos se prăznuieşte într-un anumit fel, doar cu câteva excepţii, în fiecare duminică, fiecare duminică fiind şi o trăire ţi o prăznuire de Paşti, dar Paştile sunt o sărbătoare unică între alte sărbători, iar spiritualitatea de la Paşti e unică între alte chipuri de spiritualitate ortodoxă. In cadrul Penticostarului sunt mai multe chipuri de slujbă, legate de mai multe sărbători, iar slujbele ce se fac în această perioadă aduc în viata credincioşilor gânduri, simţiri şi trăiri potrivite cu evenimentele sărbătorite. Slujbele sfinte din vremea Penticostarului sunt întrupări ale rânduielilor de slujbă corespunzătoare cu evenimentele de mântuire sărbătorite, iar trăirea ortodoxă pe temeiul sfintelor slujbe, trăirea evenimentelor sărbătorite, este o întrupare în om a sfintelor slujbe care aduc în actualitatea credincioşilor evenimentele care se sărbătoresc.

Să luăm aminte: Spiritualitatea ortodoxă cea cu multe chipuri are în centrul ei spiritualitatea Sfintelor Paşti, care este si rămâne culmea spiritualităţii ortodoxe, dar aceasta numai pentru că există si alte chipuri de spiritualitate ortodoxă, alte chipuri de evlavie în Ortodoxie. Paştile au deschis nouă uşile raiului, iar celelalte sărbători ne deschid calea către Paşti si către Paştile cele veşnice.

Sursa : http://www.nistea.com/pastile-invierea/sfintele-pasti-saptamana-luminata.html

Cu rădăcinile tăiate

Mă gândesc cu tristeţe în ce fel de lume trăim dacă nu a fost cu putinţă să se respecte Sărbătoarea Sărbătorilor creştine, Sfânta Înviere a lui Hristos, într-o ţară majoritar ortodoxă ! Iată că în a treia zi de Paşte şcolile din România s-au redeschis, primind în spaţiul lor profan, indiferent faţă de realităţile duhovniceşti, pe copiii noştri atât de nefericiţi în dramatica lor îndepărtare de Dumnezeu ! Poate că din unghiul de vedere al unui necredincios nu este nicio pierdere, de vreme ce el crede că Dumnezeu nu există, dar o reflectare mai adâncă asupra temei l-ar îngrijora până şi pe acesta : ce perspective ni se deschid într-o societate în care drepturile nu ne sunt respectate sau sunt limitate după bunul plac al unor « factori » de conducere discreţionari ? Astăzi nu se respectă dreptul creştinului ortodox de a petrece Săptămâna Luminată desprins de cele pământeşti, în pacea şi duhovnicia sfintelor biserici, dar mâine ? Nici dreptul tău, acela care contează pentru tine cel mai mult, nu va mai fi respectat ! În Săptămâna Luminată, sufletele elevilor şi studenţilor creştini-ortodocşi din România sfinţită cu sânge de martirii din închisorile comuniste sunt adumbrite de griji lumeşti şi întoarse cu forţa către tabloul fad, dezgustătos, crud şi meschin al vieţii cotidiene. Înălţarea produsă în Săptămâna Patimilor prin Jertfa Mântuitorului Hristos, retrăită în slujbele Sfintei Biserici şi în taina inimii răscolite de pocăinţă, ameninţă să se schimbe vertigibos în prăbuşire. Iar aceasta, prin lipsa de grijă şi de consideraţie a celor care puteau să mai acorde o săptămână de vacanţă ! Unde este voinţă, este şi putere. Unde este cinste, este şi respect pentru cel de lângă tine. Unde este conştiinţă, este şi dreptate. Desigur că toate cu îngăduinţa lui Dumnezeu se întâmplă, iar în ultimă instanţă, această situaţie pune la încercare voinţă iubitorului de Dumnezeu de a înfrînge potrivnicia vremurilor, dar, oare cei responsabili de această « ispită » nu vor da seama pentru greşeala lor ? În primul rând, efectele negative ale ignorării valorilor tradiţionale creştine se vor repercuta asupra societăţii înseşi, care va trebui să facă faţă derutei unui tineret pus în imposibilitatea de a-şi forma o identitate autentică. Se mai miră cineva în România de migrarea tinerilor spre Occident sau America, atâta timp cât le sunt tăiate rădăcinile ? Lumina a venit în lume, dar lumea a iubit întunericul ! Vai lumii !