Din Istoria
Lausiacă a lui Paladius – Capitolele 46-47
De trei ori binecuvântata Doamnă Melania a fost de
origine spaniolă, dar după aceea a aparţinut Romei. Ea a fost fiica lui
Marcellinus Consulul şi soţia unui înalt oficial, al cărui nume nu mi-l
amintesc. Rămânând văduvă la 22 de ani, ea a fost binecuvântată cu dragostea
dumnezeiască şi, nespunând nimănui nimic, pentru că ar fi fost împiedicată
într-o vreme în care Valens avea conducerea Imperiului, ea a numit un tutore
fiului ei şi a luat toată averea ei
mobilă şi a pus-o într-o corabie, apoi a navigat cu toată viteza spre
Alexandria, însoţită de diverse femei şi de copii de origine nobilă.
După aceea, vânzându-şi bunurile şi preschimbându-le în
bani, a mers la muntele Nitria, unde i-a cunoscut pe aceşti părinţi şi pe
ucenicii lor : Pamvo, Arsisius, Serapion cel Mare, Pafnutie Egipteanul,
Isidor Mărturisitorul, episcop de Hermopolis, şi Dioscor. Şi a rămas cu ei vreme
de o jumătate de an, călătorind prin
pustie şi vizitându-i pe sfinţi.
Dar după aceea, când prefectul Alexandriei i-a exilat pe
Isidor, Pisim, Adelfie, Pafnutie şi Pamvo, şi împreună cu ei pe Ammonius
Paroles şi doisprezece episcopi şi preoţi, în Palestina şi în apropiere de
Diocesarea, i-a urmat şi i-a slujit din
banii ei. Dar, fiindu-le interzişi sjujitorii, aşa mi-au spus ei, pentru că
i-am cunoscut pe sfinţii Pisim şi Isidor şi Pafnutie şi Ammmonius/ Amun,
îmbrăcată în hainele unei tinere sclave, ea le-a adus ceea ce aveau nevoie în
toate serile. Dar consulul Palestinei a aflat şi a dorit să-şi umple buzunarele
[cu bani], a crezut că o poate înfricoşa. Şi arestând-o, a aruncat-o în
închisoare, neştiind că era o doamnă/ patriciană. Dar ea a zis : « Eu
sunt fiica unui om însemnat şi soţia altuia, dar sunt roaba lui Hristos. Şi să
nu dispreţuieşti hainele mele sărace. Fiindcă sunt oricând în stare să mă ridic
la înălţimea condiţiei mele, dacă vreau, şi nu mă poţi îngrozi astfel, nici
nu-mi poţi lua vreunul din bunurile mele. Îţi spun acestea ca nu cumva, ignorându-le,
să-ţi atragi asupra ta pedepse. Că atunci când ai de-a face cu oameni
nechibzuiţi e bine să fii îndrăzneţ ca un şoim ». Atunci judecătorul,
înţelegând situaţia, şi-a cerut şi scuze şi a şi cinstit-o, dând ordin ca ea
să-i poată îngriji pe sfinţi fără oprelişti.
După ce ei au fost absolviţi şi eliberaţi, ea a întemeiat o
mănăstire în Ierusalim şi a petrecut 27 de ani ca egumenă a acestei mănăstiri
cu 50 de fecioare. Împreună cu ea a
trăit şi prea nobilul Rufinus, din Italia, din cetatea Acvileea, un om asemenea
ei în privinţa caracterului şi foarte ferm, care după aceea a fost considerat
vrednic de preoţie. Unul mai învăţat şi mai bun decât el nu se mai află printre
oameni. Aşa aceştia doi timp de 27 de ani i-au găzduit pe cheltuiala lor pe cei
ce vizitau Ierusalimul, urmând o făgăduinţă, episcopi şi călugări şi fecioare,
i-au educat pe toţi pelerinii şi au domolit schisma lui Paulinus, vreo 400 de
călugări în total, şi au triumfat asupra oricărui eretic ce tăgăduia Duhul
Sfânt şi i-au adus la Biserică ; şi îi cinsteau pe clericii din ţinutul
lor cu daruri şi hrană, şi tot aşa au
făcut până la sfârşit, fără să jignească pe nimeni.
Deşi ţi-am vorbit într-un mod superficial despre sfânta şi
minunata Melania, acum încă îţi voi mai povesti ce mai este de povestit. Ce
depozite de bunuri a folosit ea în râvna
ei dumnezeiască nu-mi este dat mie să spun,
ci numai celor care trăiesc în Persia. Pentru că nimeni nu a fost trecut
cu vederea de bunăvoinţa ei , nici estul, nici vestul, nici nordul, nici sudul.
Timp de 27 de ani ea a oferit ospitalitate, şi pe cheltuiala ei a întreţinut
mănăstiri şi biserici şi străini şi prizonieri, rudele ei şi fiul ei dându-i
banii necesari. Atâta vreme a perseverat
în ospitalitate încât nu mai avea nici o palmă de pământ. Ea n-a fost
îndepărtată de la ţinta ei de dorirea fiului său, nici n-a suferit de dorul
unicului ei fiu, de care s-a despărţit pentru dragostea lui Hristos. Dar
mulţumită rugăciunilor ei, tânărul ei fiu a primit o bună educaţie şi a
dezvoltat un caracter frumos şi a contractat o căsătorie bună, luând parte la
onorurile lumii ; el a avut doi copii. Multă vreme după aceea, auzind cum
o ducea nepoata ei, că era căsătorită şi îşi propusese să lase lumea,
temându-se că vor fi vătămaţi de învăţăturile greşite sau de erezie sau de
viaţa necuviincioasă, deşi era o femeie bătrână de 60 de ani, Melania s-a urcat
într-o corabie şi a navigat de la Cezareea la Roma în 20 de zile. Şi
cunoscându-l acolo pe Apronian, un om cinstit şi valoros, dar păgân, ea l-a învăţat şi l-a făcut
creştin, convingându-l să trăiască în curăţie cu soţia lui, nepoata Melaniei,
Avita. Şi întărindu-i voinţa nepoatei ei Melania[cea Tânără, 31 decembrie], cu
soţul ei Pinianus, şi educându-şi nora, pe Albina, soţia fiului ei, şi
convingându-i pe toţi aceştia să-şi vândă averile, i-a condus afară din Roma şi
i-a pus la adăpost în portul liniştit şi sfânt al credinţei. Şi făcând aşa, ea
a avut de luptat cu fiarele în chipul senatorilor şi nevestelor acestora, care
au încercat s-o împiedice, temându-se de renunţarea la lume şi a altor case de
senatori. Dar ea le-a spus : « Copilaşi, a fost scris în urmă cu 400
de ani : « Este ceasul de pe urmă ». De ce vă place să lânceziţi
în deşertăciuni lumeşti ? ». Poate că zilele lui Antihrist vă vor
surprinde aşa şi nu vă veţi mai bucura atunci de prosperitatea voastră şi de
proprietăţile străbune ».
Şi eliberându-i pe toţi aceştia, i-a condus la viaţa
monahală. Şi după ce l-a învăţat pe tânărul fiu al lui Publicola, ea l-a adus
în Sicilia, şi vânzându-şi toate bunurile rămase şi împărţind câştigul, a venit
înapoi la Ierusalim. Apoi, scăpând de toate proprietăţile ei, în mai puţin de 40
de zile, a adormit întru Domnul la o vârstă înaintată şi cu adâncă pace, lăsând
în urmă atât o mănăstire în Ierusalim, cât şi un aşezământ pentru ea(donaţie).
Când toate aceste persoane au părăsit Roma, asupra
cetăţii a năvălit puzderie de barbari, aşa cum fusese hotărât de mult în
profeţii, şi n-au cruţat nici măcar statuile de bronz din Forum, ci smulgându-le
cu furie barbară le-au dat spre distrugere, aşa încât Roma, care fusese
înfrumuseţată de mâini iubitoare timp de 1200 de ani, a devenit o ruină. Atunci
şi cei care fuseseră învăţaţi de ea[Melania] şi cei care nu-i primiseră
învăţătura l-au lăudat pe Dumnezeu - Care i-a convins pe necredincioşi,
printr-o schimbare a sorţii -, pentru că, în timp ce toate celelalte familii
fuseseră luate prizoniere, doar aceştia au fost salvaţi, fiind transformaţi de
râvna Melaniei în arderi-de-tot oferite Domnului.
Sursa :
