Din viaţa Cuviosului Zosima Fenicianul(8 iunie)
« Cuviosul Zosima, într-o vreme oarecare, mergând în Cezareea, avea cu sine un asin care purta lucrurile sale de nevoie. Deci, l-a întâmpinat pe el un leu în cale, care, răpind asinul, l-a dus cu dânsul în pustie. Sfântul Zosima privind după el, mergea în urma lui. După ce leul a mâncat asinul şi s-a săturat, s-a apropiat de el stareţul şi, zâmbind, a zis: "O, prietene, acum calea îmi este mie potrivnică, fiindcă din pricina bătrâneţilor am slăbit şi nu pot duce pe umerii mei povara pe care o puneam asupra asinului. Pentru aceea, deşi lucrul este împotriva obiceiului şi a firii tale, sarcina aceasta să o porţi tu, dacă voieşti să te izbăveşti de Zosima, iar după aceea către năravul tău cel dintâi şi de fiară te vei întoarce". Atunci leul, uitându-şi mânia sa cea firească, a început a se gudura către el şi a se face blând ca un miel şi, prin însăşi blândeţea sa, arăta semn de ascultare. Sfântul Zosima, luând povara pe care o ducea asinul şi punând-o pe spatele leului, a dus-o până la porţile Cezareei. Apoi, luându-şi povara, iarăşi a trimis în pustie pe acea fiară. »
Prin aceasta se arată întâi puterea Domnului cea atotputernică, care pe fiarele sălbatice le supune robilor Săi întru ascultare; iar al doilea, că omului celui îmbunătăţit, care se supune Domnului în toate poruncile Lui şi Îi slujeşte şi se supune cu adevărat lui Dumnezeu, făcătorul Său, i se supune toată cealaltă zidire, necuvântătoare şi neînţelegătoare. Prin aceste minuni şi sfinţenia Cuviosului părintelui nostru Zosima Fenicianul, ni s-a vestit nouă. »
***
„Cuviosul Zosima era de neam fenician, fiind născut în satul Sindi, Fenicia, lângă mare, sat care este departe de cetatea Tirului ca la douăzeci de stadii. Acesta, deprinzându-se cu viaţa monahicească, petrecea uneori cu multă înfrânare şi postire, iar alteori strălucea cu alte fapte bune. Şi atât de mare dar a luat de la Dumnezeu, încât nu era liber de toată tulburarea întru ştiinţa sa şi pe cele ce erau să fie, ca şi pe cele ce erau în locuri îndepărtate, le vedea mai înainte cu ochii cei văzători. „
Din viaţa Sfântului Efrem, Patriarhul Antiohiei(8 iunie)
„Iată câtă dragoste avea acest preasfânt patriarh Efrem pentru dreapta credinţă. Într-una din zile, i s-a spus despre un stâlpnic, care era în părţile Erapoliei cum că se împărtăşeşte cu Sevirianii cei rău credincioşi. Deci, singur s-a dus la dânsul, marele arhiereu al Domnului şi îl învăţa, rugîndu-l să se depărteze de la credinţa cea rea a lui Sevir şi să vină întru împărtăşire la Sfânta sobornicească şi apostolească Biserică. Răspuns-a stâlpnicul: "Eu nicidecum nu mă voi împărtăşi soborului vostru".
Zis-a patriarhul:
"Cum voieşti să te adeveresc pe tine, că Biserica sobornicească şi apostolească, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, este curată de învăţăturile celor răucredincioşi?"
Stâlpnicul, vrând să înfricoşeze pe patriarh, a zis:
"Stăpâne patriarhule, să poruncim să aprindă un foc mare şi să intrăm în el; şi cine din noi va ieşi din foc nevătămat, cu acela este dreapta credinţă şi aceluia să-i urmăm toţi". Răspuns-a lui preasfântul patriarh:
"Ţi se cade ţie să mă asculţi pe mine ca pe un părinte şi nimic să nu încerci mai presus de puterea noastră; dar, de vreme ce ispiteşti lucrurile care covârşesc puterea ticăloşiei mele, eu caut spre milostivirea Fiului lui Dumnezeu Cel Atotputernic şi nădăjduiesc spre Dânsul că pentru mântuirea sufletului tău va face şi aceasta".
Atunci a zis patriarhul către cei ce erau de faţă:
"Bine este cuvântat Domnul... aduceţi lemne aici".
Aducându-se multe lemne, a poruncit patriarhul să aprindă un foc mare înaintea stâlpnicului şi a zis către el:
"Pogoară-te de pe stâlp, ca după judecata ta să intrăm amîndoi în foc".
Iar stîlpnicul s-a minunat de credinţa cea mare a patriarhului şi de nădejdea către Dumnezeu şi nu voia să se coboare de pe stâlp. Zis-a lui patriarhul:
"Nu ai judecat tu astfel şi nu ai ales tu ca prin acest chip să ispiteşti pe Dumnezeu? Iar acum de ce nu voieşti să intri în foc?"
Deci, luând patriarhul de pe sineşi omoforul şi stând aproape de foc, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând:
"Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit ca pentru mântuirea noastră cu adevărat să Te întrupezi, să Te naşti din Preacurata Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, arată-ne nouă acum credinţa cea adevărată".
Şi sfârşind rugăciunea şi-a aruncat omoforul în mijlocul focului. Aprinzându-se bine lemnele şi arzând focul vreo trei ceasuri, a luat omoforul din foc, întreg şi nevătămat câtuşi de puţin. Stâlpnicul, văzând ceea ce s-a făcut, a cunoscut că este adevărată credinţa patriarhului şi s-a lepădat de reaua sa credinţă. Şi, blestemând pe Sevir, a venit la Sfânta Biserică sobornicească şi apostolească şi, din mâinile preasfinţitului patriarh Efrem, a primit Sfânta Împărtăşanie cu dumnezeieştile Taine; şi astfel a preamărit pe Hristos Dumnezeu.”
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu