Lagărele de muncă şi exterminare – evocate atât de emoţionant mai ales de Soljeniţin - au avut o importanţă hotărâtoare în cadrul mecanismului perfect organizat al “holocaustului roşu”.
Trebuie menţionat că “părintele” Gulagului sovietic este satanicul Lenin, el fiind acela care a dispus, în primăvara şi vara anului 1918, construirea primului “lagăr de concentrare” pe insula Soloveţki, pentru “duşmanii de clasă” proveniţi dintre adversarii politici; după anul 1919, lagărul a fost extins şi pentru persoane provenind din alte cercuri, transformându-se totodată în “lagăre de muncă forţată”. [...] din 1921 a apărut noutatea: organizarea unor “lagăre de tip special”(SLON), concentrate pe aceeaşi insulă. Acestea au reprezentat nucleul în jurul căruia Stalin a organizat, puţin mai târziu, teribilul “Gulag”. Atingând perfecţiunea organizării şi exterminării sub conducerea lui Mathaus Bernmann(cunoscut mai ales sub numele de “Saşa sângeroasul” sau “Călăul”).
Gulagul se întindea de la Leningrad, Moscova şi Astrahan, până la malurile Lenei, în nordul Siberiei, conţinând o reţea de sute de lagăre sau complexe de lagăre, “performanţa” lor fiind înregistrată între 1932-1936(o creştere de 80% ca număr de lagăre şi de 160% ca număr de deţinuţi). O hartă din 1940 schematiza Gulagul în 117 complexe de lagăre, numărul lor crescând ulterior. După estimările lui Beria, Serow, Kruglov, Abakanov şi alţii, lagărele erau considerate “un rezervor uriaş de muncă gratuită”, chiar dacă era vorba de femei(503775) şi copii până în 7 ani. Aşa cum raporta Dobrânin la aniversarea a 70 de ani de la moartea lui Stalin, “populaţia Gulagului atingea în 1936, 6. 500 000 de oameni. În perioadele de vârf, în Gulag s-au aflat până la 12-13.000.000 de oameni, dar există supoziţii că, în anumite perioade, “popoulaţia” Gulagului a atins şi ea, cifra de 40.000.000 de oameni. Se consideră, de asemenea, că 30% din populaţia sovietică a trecut prin lagărele sau coloniile de muncă forţată ale Gulagului, iar funcţionarea lor a fost permanentă.[...]
Conform studiilor întreprinse încă din 1971 de un grup de politologi francezi şi belgieni, între anii 1917-1947 şi-au pierdut viaţa în lagărele sovietice 21.000.000 de oameni. Un alt studiu despre crimele stalinismului îşi extinde cercetările asupra perioadei 1917-1975, avansând cifra de 23.000.000 de persoane, în timp ce statisticile efectuate de unii exilaţi sovietici consideră că numărul real al victimelor este mult mai mare. De altfel, până şi Nikita Hrusciov îl acuza pe Stalin că ar fi direct răspunzător de moartea în lagărele de muncă a 16.000.000 de persoane.
Alexandr Soljeniţin relatează că în 1937-1938, cota de ucidere în lagărele Arhipelagului Gulag ajunsese la 40.000 de oameni pe lună[...] O emoţionantă emisiune a televiziunii germane (ZDF din 1.02.1992) preciza că în lagărul de la Vorkuta şi minele de cărbuni adiacente au murit sau au fost omorâţi 1 milion de oameni.
Nu putem să nu amintim şi alte date statistice privitoare la victimele ucise în lagărele de muncă forţată: construcţia canalului dintre Marea Baltică şi Marea Albă(1931-1934), denumit şi canalul Stalin, cu participarea iniţială a 40.000 şi ulterior a 500.000 de deţinuţi, a costat viaţa, după estimări minimale, unui număr între 50 şi 100.000 de oameni, sursele cele mai obiective ridicând cifra morţilor la 300.00 de oameni, toţi opozanţi ai comunismului; sub traversele liniei ferate a Transsiberianului zac osemintele unui număr necunoscut, dar presupus a se ridica la 250.000 de persoane, în majoritate musulmani, care au refuzat să accepte ateismul satanic al ideologiei marxist-leniniste; canalul Moscova-Volga a costat şi el zeci de mii de vieţi ; la minele de aur din Munţii Urali, unde au fost siliţi să muncească până la istovire deţinuţii din lagărele înconjurătoare, au fost, de asemenea, ucise nenumărate persoane, aşa cum o dovedeşte macabra recentă descoperire, în regiunea amintită, a peste 300.000 de schelete.
Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 80-81.
Foto:http://poetul.wordpress.com/2009/05/
