Cele patru cuie ale răstignirii de sine

Sfântul Teofan Zăvorâtul

« Iată patru cuie pentru cele care vor să se răstignească pe sine : râvna neadormită pentru mântuire, îndepărtarea oricărui lucru lumesc de grădina mănăstirii, lepădarea de voia proprie şi stârpirea tuturor grijilor lumeşti cu scopul de a trăi numai cu Dumnezeu !

Străpungeţi-vă cu aceste cuie mâinile şi picioarele sufletelor. În felul acesta veţi putea spune împreună cu Apostolul : « M-am răstignit împreună cu Hristos ; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine ».(Galateni 2, 20)

Icoane :

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=6068

http://www.rostonline.org/blog/razvan/

Pastorala de Paşte a Mitropolitului Antonie de Suroj

9 aprilie 1972

Hristos a înviat!

Când Hristos s-a ridicat din mormânt şi s-a arătat prima oară ucenicilor Săi şi femeilor mironosiţe, El le-a salutat cu vorbele : “Bucuraţi-vă!”. Şi după aceea, când le-a apărut Apostolilor, primele Lui cuvinte au fost: “Pace vouă!”; pace, pentru că erau în mare confuzie – Domnul murise, părea că orice speranţă a pierit în privinţa victoriei lui Dumnezeu asupra slăbiciunii omeneşti, a victoriei binelui asupra răului.  Ar fi părut că viaţa însăşi fusese ucisă şi lumina dispăruse. Tot ce le mai rămânea  discipolilor  care crezuseră în Hristos , în viaţă, în dragoste, era să găsească puterea să trăiască în continuare, pentru că simţeau că nu mai pot trăi. Gustând viaţa adevărată, ei erau acum condamnaţi  să aştepte crude persecuţii şi moarte din mâinile duşmanilor lui Hristos. “Pacea să fie cu voi”, a proclamat Hristos. “Am înviat din morţi, sunt viu, sunt cu voi, deci nimic – nici moartea nici persecuţia – nu ne va mai despărţi vreodată, nici nu vă va lipsi de viaţa veşnică, cucerită de Dumnezeu”.

Şi atunci, convingându-i de învierea Lui fizică, redându-le pacea pierdută şi o nezdruncinată certitudine credinţei lor, Hristos a rostit cuvinte care în vremurile actuale pot părea ameninţătoare şi înfricoşătoare multora: “Aşa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, vă trimit şi Eu pe voi”. La numai câteva ore de la moartea  lui Hristos pe cruce, nu mult după cumplita noapte din Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda, în urma căreia Hristos  a fost luat de vrăjmaşii Săi şi condamnat la moarte, dus dincolo de porţile cetăţii şi a murit pe cruce, aceste cuvinte sunau ameninţător.  Şi numai credinţa, certitudinea dobândită că Hristos a înviat din morţi, că Dumnezeu a învins, că Biserica a devenit o forţă invincibilă au transformat aceste vorbe ale lui Hristos în cuvinte  pline de speranţă şi victorie.

Şi ucenicii au ieşit la propovăduire; nimic nu-i putea opri. Doisprezece oameni au înfruntat Imperiul Roman. Doisprezece oameni lipsiţi de apărare, doisprezece oameni fără drepturi legale, porniseră la propovăduirea celui mai simplu mesaj, că dragostea dumnezeiască intrase în lume şi că ei erau dornici să-şi dea viaţa de dragul acestei iubiri, pentru ca şi alţii să creadă şi să vină la viaţa adevărată şi ca o viaţă nouă să înceapă pentru aceştia prin moartea lor. [ I Cor. IV ; 9-13].

Moartea le-a fost într-adevăr promisă lor ; nu este un singur Apostol, cu excepţia Sfântului Ioan Teologul, care să nu fi suportat moarte martirică. Le-au fost făgăduite moartea, şi persecuţia, şi suferinţa pe cruce(II Cor. VI 3-14).

Dar credinţa, credinţa în Hristos, în Dumnezeul întrupat, credinţa în Hristos crucificat şi înviat, credinţa în Hristos Care a adus dragostea de nestins în lume, a învins. « Credinţa noastră care a cucerit lumea este adevărata victorie. »

Această propovăduire a schimbat atitudinea omului faţă de om ; fiecare persoana a devenit preţioasă în ochii altei persoane.  Destinul lumii s-a lărgit şi s-a adâncit ; au explodat graniţele pământului şi s-a unit cerul cu pământul. Iar acum noi, creştinii...în persoana  lui Iisus Hristos, am devenit poporul căruia Dumnezeu i-a dat în grijă alte popoare ; ei ar trebui să creadă în ei înşişi  deoarece  Dumnezeu crede în ei ; ei ar trebui  să nădăjduiască în toate  pentru că Dumnezeu Şi-a pus nădejdea în noi ; ei ar trebui să poată purta credinţa noastră victorioasă prin cuptorul oroarei, judecăţii, urii şi persecuţiei – acea  credinţă care a cucerit  deja lumea, credinţa în Hristos, Dumnezeu crucificat şi înviat din morţi.

Aşa că, haideţi să susţinem această credinţă, haideţi  să o mărturisim fără frică, haideţi să o propovăduim copiilor noştri, să-i aducem pe copii la Biserică, să-i facem părtaşi Sfintelor Taine, care, înainte ca ei să înţeleagă, îi unesc cu Dumnezeu şi însămânţează în ei viaţa veşnică.

Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, vom sta înaintea Judecăţii lui Dumnezeu şi va trebui să dăm răspuns dacă am fost în stare să iubim pe toată lumea – credincioşi şi necredincioşi, buni sau răi -  cu dragostea jertfelnică, răstignită, atotbiruitoare cu care ne-a iubit  Dumnezeu pe noi.

 Fie ca Domnul să ne dea curaj de neînfrânt, credinţă biruitoare, iubire plină de bucurie, astfel încât Împărăţia pentru care Dumnezeu S-a făcut om să se instaureze, iar noi cu adevărat să devenim dumnezei după har, pământul nostru să devină cu adevărat cerul în care iubirea biruitoare să trăiască şi să stăpânească. Hristos a înviat !

Sursa icoanei

http://prgabriel.wordpress.com/2009/04/