Gherontissa Gavrilia(1897-1992) – “ardere de tot pentru dragostea Lui” - II -

Următorii 20 de ani au fost un amestec de linişte monahală şi conferinţe, trei ani de misionarism în estul Africii şi alţi trei ani în India, unde a lucrat îmrpeună cu comunitatea ortodoxă a Părintelui Lazarus Moore. Arhimandritul Sofronie i-a cerut să fie stareţă a unei mănăstiri de maici din Anglia, dar ea a refuzat – una dintre puţinele ocazii în care a refuzat să răspundă chemărilor la slujire care în mod repetat o smulgeau tăcerii şi solitudinii ei, din ce în ce mai preţuite.

În 1979 i s-a dat în folosinţă un apartament din Atena care în următorii zece ani a devenit cunoscut discipolilor ei ca “Sălaşul îngerilor”. Aici îşi petrecea o jumătate de zi în rugăciune, neprimind pe nimeni, şi cealaltă jumătate  sfătuind şi vindecând valuri de vizitatori. În ultimii ei ani, s-a mutat la o sihăstrie în Egina, apoi în Leros, unde a primit marea schimă în 1991 şi a adormit cu pace anul următor.

Biografia sa include o serie uimitoare de minuni: o vindecare completă de maladia Hodgkin în ultimul stadiu, regenerarea după operaţia de cataractă, o călătorie în afară de trup/ în duh pe Muntele Sinai, pentru a numi numai câteva – dar, aşa cum mi-a spus una dintre fiicele sale duhovniceşti, cea mai mare minune pentru cei ce au cunoscut-o, a fost prezenţa ei şi dragostea ei pentru toţi. Cum scrie Monahia Gavrilia, “întreaga viaţă a Maicii Gavrilia, viaţă care a fost un imn închinat Domnului, a devenit, mulţumită Lui, o ardere de tot, un Holocaust  oferit dragostei Lui ».

Dulceaţa şi receptivitatea caracterului Maicii Gavrilia erau hrănite de o asceză tainică, dar constantă, de conştiinţa rigorii poruncilor lui Hristos(Am fost avertizat de afirmaţia ei că religia creştină « este pentru cei foarte puţini aleşi ». După standardele de care se ţinea ea, sunt foarte departe de a fi unul dintre aceia). Chiar dacă nu ezita să-i slujească pe alţii, ea simţea puţinătatea slujirii ei. Când trăia la Mănăstirea Noul Ierusalim din Grecia(1967, în vârstă de 69 de ani), ea le oferea tratamente de fizioterapie gratuite rezidenţilor de la Azilul rusesc de bătrâni. Ea scria : 
« Îţi poţi imagina bucuria mea de a fi aici şi a-i îngriji pe toţi aceşti bătrâni...Glumesc şi râd şi le văd feţele întristate schimbându-se. Ce păcat că totul este pasager... Doar dacă bucuria vine din interiorul lor – adică din Izvorul ei – doar atunci durează. Imediat ce plec, este ca şi cum n-aş fi împărţit niciodată cu ei acea bucurie a Lui. Aici înţeleg cuvintele lui Hristos : « Bucuria Mea v-o dau vouă : nu cum o dă lumea... ».

Viaţa Maicii Gavrilia a şters deosebirea pe care deseori o facem noi între rugăciune şi slujire, contemplare şi acţiune. Ea nu avea teorii despre Biserică, societate, viaţa creştină sau orice altceva. Singurul ei « program » era să iubească cu acea dragoste care se naşte din deplina lepădare de sine, lăsarea în voia lui Hristos şi din făptuirea a ceea ce dragostea aceasta îţi dictează. Uneori, ea se poate exprima în « acţiune socială », alteori în isihie. Dar diferenţa este insesizabilă pentru că Izvorul este acelaşi.

Una dintre cele mai valoroase componente ale cărţii « Asceta iubirii » este luminoasa colecţie de Apoftegme. Nu găsesc un final mai potrivit decât să le citez pe prima şi pe ultima dintre ele :

 « Orice loc poate deveni un loc al Învierii, dacă smerenia lui Hristos devine modul nostru de a trăi »;

« Haideţi să tăcem ! ».

http://www.abbamoses.com/mothergav.html

Valea Plopului - Pământul însetat de dragoste

Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a călăuzit paşii spre Valea Plopului ! De hrană poate că nu este neapărată nevoie, dar de dragoste...cât dor în ochii acelor copii ! Daca aţi fi zărit lacrimile micuţilor la plecarea fetelor noastre, după ce timp de câteva ore(atât de puţine !) au petrecut împreună cu ei ! Dacă aţi fi fost martori tăcerii din întristare a unei fetiţe care comunică mai greu, după ce a primit ultima îmbrăţişare de la o adolescentă din colegiul nostru ! Poate că la 17-18 ani, în inima ei a înmugurit deja instinctul matern, care i-a umplut sufletul de dragoste şi de milă faţă de pruncii cu mânuţele întinse şi privirile rugătoare. Nu  dulciuri, nu jucării, ci puţină atenţie, simpatie...o îmblânzire a inimii, ca-n povestea Micului Prinţ ! Adolescenta noastră a rămas tăcută pe tot parcursul drumului de întoarcere şi gândesc eu că a luat o hotărâre mare, pentru că Hristos i-a vorbit în suflet prin glasurile şi tăcerile acestor copii ai Părintelui Tănase.

Da, am cunoscut pe Domnul Care pururi este cu ei, acolo, în timp ce la uşa sufletelor noastre mai mereu închisă bate în zadar, că suntem tare ocupaţi, în toată vremea, cu noi înşine, pe când bietele inimi ni se pietrifică dureros.

L-am văzut pe Domnul când am ţinut în braţe, rând pe rând, o fetiţă de numai un an şi trei luni, pe Mihaela, a cărei mamă a murit la naştere, lăsând în urmă încă alţi patru copii, în grija Maicii Domnului, a cărei sfântă iubire niciodată nu osteneşte, niciodată nu spune « nu » şi nu părăseşte pe nimeni. Puteţi, cu harul lui Dumnezeu, să vă închipuiţi cum s-a luminat faţa acestei copiliţe când fiecare a sărutat-o pe obrăjori şi i-a vorbit şi a mângâiat-o. Nu ştiam atunci povestea ei, nici nu înţelesesem chemarea de a fi, măcar pentru câteva clipe, mame ale ei. Ne-a spus-o altă tânără, mămica Mariei, de vreo doi ani, care a venit împreună cu noi până la Vălenii de Munte să ducă surorilor ei creştine, internate în spital cu pruncii, hăinuţe, hrană şi alte lucruri de care aveau nevoie. N-am îndrăznit s-o întreb prea multe – cu ce drept ? Dar am aflat de la ea că este studentă la geografie, la Bucureşti şi fetiţa o ţine acol, cu ea,  cât este la şcoală.

A nins tot timpul, ca din marea milă a lui Dumnezeu să se acopere tot ceea ce întinează pământul, orice pată, orice urâciune să dispară dinaintea ochilor noştri de orăşeni blazaţi, să putem vedea pe Hristos în fiece copil, şi pe Preacurata în orişicare mamă şi în mamele adoptive.  Despre Directoarea aşezământului, D-na Tatiana Samoilă, nu găsesc eu cuvinte să va spun cât o întăreşte Domnul, cu rugăciunile Părintelui Nicolae, să le poarte de grijă celor pe care Dumnezeu i-a încredinţat. O chemare şi o lucrare pentru oameni aleşi !

La plecare, cu sania pe deal, cu băieţii mai mărişori, şi cu o bătaie cu bulgări de zăpadă, ne-am mai alungat tristeţea acestei despărţiri de binecuvântaţii lui Dumnezeu de la Valea Plopului. În curând, fotografii făcute de Alexandra şi Cristina(clasa a X-a A), care n-ar mai fi vrut să plece, ca să nu întrerupă exerciţiile matematice începute cu doi băieţi de clasa a doua. Să ne ajute Domnul să împlinimn gândul ce l-am avut pentu vara anului 2010 ! O, cu cât este mai fericit a da decât a lua ! Şi cei ce o ştiu şi cei ce n-au aflat-o încă, mergeţi la Valea Plopului !

Foto :

http://www.valeaplopului.com/Despre%20Parintele%20Tanase.php

Gherontissa Gavrilia(1897-1992) – “ardere de tot pentru dragostea Lui”

(Articol de John Brady, apărut în Communion, ziar al Frăţiei “Orthodox Peace”)

Lista sfinţilor pe care i-a dat secolul al XX-lea include câţiva care au dus o viaţă publică – aşa cum au fost Martirii imperiali ai Rusiei – şi nu puţini care s-au silit să trăiască “ascunşi cu Hristos în Dumnezeu”. Sf. Siluan de la Muntele Athos ar fi putut trece prin lume fără vreo urmă dacă Dumnezeu nu l-ar fi trimis pe Arhimandritul Sofronie să-i consemneze faptele vieţii spre folosul nostru. Asemenea, Monahia Gavrilia(+1992), fără îndoială o sfântă, deşi necanonizată încă de Biserică, a trăit numai ca să-i slujească lui Dumnezeu şi să-L iubească pe El în smerenie – “nu ca să existe”, cum spunea chiar ea. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fiica ei duhovnicească şi moştenitoarea numelui ei, monahia Gavrilia a alcătuit pentru noi o biografie  şi o colecţie din apoftegmele Gherontissei, Ascetic of Love,/ Asceta iubirii, care s-ar putea dovedi unul dintre cele mai mari testamente spirituale din vremea noastră.

Avrilia Papayanni s-a născut în 1897 într-o familie grecească înstărită din Constantinopol, care i-a rămas casă până în 1923, când familia i-a fost deportată la Thessaloniki / Salonic ca parte a infamului “schimb de populaţie”. Avrilia a intrat la Universitatea din Salonic, fiind a doua femeie înscrisă într-o universitate grecească.

Deşi calea spre distincţiile lumeşti îi era deschisă acestei tinere femei inteligente, neobişnuite şi privilegiate, ea şi-a ales alt drum : în 1932, răspunzând unei chemări/ porunci primite de la Însuşi Hristos(cum a descris-o chiar ea mai târziu), s-a mutat la Atena ca să trăiască singură şi să lucreze ca infirmieră. Apoi a călătorit în Anglia  şi a studiat fizioterapia la Londra. În 1947 şi-a deschis propriul cabinet de fizioterapie în Atena. Deja calea ei aproape unică de slujire practică şi isihie începuse să iasă la iveală : deşi avea mulţi clienţi înstăriţi, ea îşi dăruia munca mai ales celor săraci, spunea rugăciunea lui Iisus încontinuu în timpul tratamentelor şi i-a vindecat pe mulţi prin rugăciune, deseori folosind  procedurile medicale drept « paravan » pentru săvârşirea de minuni în taină.

În 1954 iubita ei mamă a murit. Momentul a fost pivotul vieţii ei : a scris că la moartea mamei sale « s-a rupt ultimul lanţ care m-a ţinut legată de viaţa firească, materială de pe această lume. Dintr-o dată am murit...Am murit lumii ». Ea şi-a petrecut acea noapte întreagă în trezie, în odaia ei plină de o lumină orbitoare iradiind din icoana lui Hristos. Într-un an şi-a închis cabinetul , şi-a dat săracilor toate averile, ajungând să traiască în absolută sărăcie şi, în vârstă de aproape 60 de ani, a plecat în India fără vreun plan anume, dar cu un puternic simţământ că Hristos o cheamă acolo. (În vremurile acelea de cruntă vrăjmăşie între Islam şi Occident, pare o minune până  şi faptul că a călătorit singură, cu autobuzul, din Iordania, prin Irak, până în India – şi că în fiecare staţie era invitată să intre în moscheea locală şi « să se roage Dumnezeului ei ».)

Avrilia a sosit în India cu o rochie şi o Biblie(singura ei lectură pe vremea aceea) şi a rămas cinci ani, la început oferind gratuit tratamente de fizioterapie leproşilor şi săracilor din mai multe clinici şi ashramuri. A lucrat şi a avut relaţii cordiale cu guru hinduşi, misionari protestanţi, nefăcând nicio deosebire între ei, cu o deschidere deplină de dragoste faţă de toţi. Un cititor întâmplător al biografiei ei s-ar putea teme că ea era neglijentă în credinţa ei ortodoxă sau ecumenistă, dar un cititor atent va înlătura astfel de temeri. În anii cât a stat departe de lumea Bisericii Ortodoxe, ea a ţinut strict toate posturile şi nu s-a rugat niciodată cu neortodocşii, creştini sau necreştini. (când o invitau, ea răspundea : « Nu mă rog cu glas tare şi niciodată în compania altora. Mă rog singură sau la biserică..., dar veniţi şi spuneţi-mi ce mai e nou la o ceaşcă de ceai ! »). Singurul exemplu pe care l-am găsit de vorbire aspră a ei către cineva a fost într-un tur de conferinţe, când un potestant a făcut o remarcă defăimătoare despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Maica Gavrilia imediat l-a luat deoparte pe organizator şi i-a zis : « Frate, îmi pare rău, trebuie să te anunţ că de mâine nu mai rămân cu voi... Nu pot asculta asemenea cuvinte despre Ea(Maica Domnului), pe care o iubesc cel mai mult după Domnul Iisus Hristos ». Scuzele de rigoare s-au cerut şi turneul a continuat.

Către sfârşitul şederii sale în India, acelaşi Glas  Care a chemat-o să-şi consacre viaţa săracilor a condus-o la viaţa pustnicească, ea petrecând 11 luni în singurătate, în Himalaia. În această perioada a primit chemarea monahală şi în 1959 a intrat în Mănăstirea Sfântului Lazăr din Betania, unde a fost tunsă în monahism după trei ani de noviciat, primind numele de Gavrilia.

(Va urma)

http://www.abbamoses.com/mothergav.html

Alte apoftegme

Nu trebuie să ne intereseze răspunsul celorlalţi sau ce rezultate vom avea. Datoria noastră este să încercăm pur şi simplu – restul îl va face Dumnezeu.

(386. We should not be interested in other people's response or what results we have. Our job is simply to try - the rest God will do.)

Mereu înainte. Chiar şi cu viteza unei ţestoase.

(382. Always forwards. Even at a tortoise's pace.)

Nu te lega niciodată de nimeni nicăieri, numai de Hristos, şi du-te oriunde te trimite Duhul Sfânt, ducând dragostea Lui tuturor, fără frontiere şi fără discriminare. Ţelul tău este să iubeşti ! Aşa mi-a spus cândva Părintele Lev, Stareţul meu, şi aşa îţi spun şi eu ţie.

(380. Do not ever get tied to anybody anywhere except Christ alone, and go wherever the Holy Spirit leads you, bringing His love to ALL, beyond frontiers and discrimination. Your destination is to love! That is what I was once told by my Abbot Fr Lev, and that is what I say to you.)

Nu trebuie să te cunosc. Trebuie să te iubesc.

(376. I do not have to know you. I have to love you.)

Dumnezeu este liber şi  dragostea sălăsluieşte în libertate.

(373. God is free, and love dwells within freedom.)

Cel ce iubeşte nu poate face decât lucruri frumoase.

(375. He who loves can only do beautiful things.)