Despre har

« Slavă Domnului că ne dă să înţelegem venirea harului şi ne învaţă să cunoaştem pentru ce vine harul şi pentru ce se pierde. Sufletul celui ce păzeşte toate poruncile va simţi întotdeauna harul, fie şi dacă e numai puţin. Dar el se pierde uşor pentru slava deşartă, pentru un singur gând de mândrie. Putem să postim mult, să ne rugăm mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom cădea în slavă deşartă, vom fi asemenea unui chimval care răsună, dar înăuntru e gol(1 Corinteni 13, 1).

Slava deşartă face sufletul gol pe dinăuntru şi e nevoie de multă experienţă şi de îndelungată luptă pentru a o birui[...].

Războiul nostru e crunt şi greu şi simplu totodată. Dacă sufletul iubeşte smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmaşilor noştri şi ia toate întăriturile lor. În lupta noastră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea , cu grijă, să nu ne lipsească muniţiile şi proviziile. Muniţiile sunt smerenia noastră, iar proviziile, harul dumnezeiesc. Dacă le pierdem, duşmanii ne biruiesc.

Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri ; pentru cei smeriţi, dimpotrivă, el e uşor, pentru că ei Îl iubesc pe Domnul, iar El le dă arma cea mai puternică : harul Duhului Sfânt, de care vrăjmaşii noştri se tem fiindcă îi arde cu focul lui.

Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice : « Milostiv este Domnul ! »

Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia ta, atunci - chiar dacă te rogi mult – sufletul tău va sărăci şi vei spune : « Domnul m-a uitat ». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti şi, pentru aceasta, harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău. El intră însă cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna lui Dumnezeu. »

Sfântul Siluan Athonitul

A dobândi Duhul Sfânt în viaţa noastră înseamnă a dobândi totul

Observăm la foarte mulţi copii sau chiar maturi că nu pot ţine minte nici cele mai elementare lucruri, nu pot învăţa, nu pot avea coerenţă în gândire şi prin aceasta întâmpină multe greutăţi în viaţă.

Motivele pot fi diverse:firea redusă a insului, păcatele părinţilor, dar şi lipsa prezenţei Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa sa. Această lipsă a Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa noastră este datorată lipsei noastre de împărtăşire cu Tainele Bisericii, care, împreună cu slujbele ce se fac de către preot, sunt posesoarele acelor energii ale Duhului Sfânt. Sfântul Serafim de Sarov, la întrebarea lui Motovilov:” Care este sensul vieţii omului pe pământ?”, i-a răspuns: „Dobândirea Duhului Sfânt.”

Sfinţii de aceea au devenit sfinţi, au intrat în perceperea reală a lucrurilor, deoarece au fost luminaţi de Duhul Sfânt pe care-L dobândiseră. A dobândi Duhul Sfânt în viaţa noastră înseamnă a dobândi totul. Împlinirea umanului înseamnă această dobândire a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este a treia persoană din Sfânta Treime. Biserica noastră ortodoxă învaţă că Tatăl este Creatorul, Mântuitorul Iisus Hristos este Mântuitorul lumii şi Duhul Sfânt este Sfinţitorul lumii. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi se odihneşte în Fiul.

Prin Duhul Sfânt ne vine toată înţelepciunea şi luminarea desăvârşită a minţii noastre.

Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt este:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi pe toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre!”

Această rugăciune trebuie să o învăţăm pe de rost şi să o spunem din toată inima noastră când ne apucăm de învăţat, când mergem la examene; când ne trezim dimineaţa, să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne lumineze pentru a nu greşi în ziua ce urmează. Foarte importantă este această rugăciune, să o rostim de la copii şi elevi până la cei bătrâni.

Toţi avem nevoie de luminare în fiecare clipă a vieţii. Dacă suntem luminaţi de Duhul Sfânt, nu greşim.

Acest Acatist al Duhului Sfânt poate fi citit în genunchi sau în picioare de către orice persoană. Atunci când avem examen şi când învăţăm pentru examen, să sacrificăm în fiecare zi 15-16 minute pentru citirea acestui acatist. Să-l citim din toată inima noastră, să implorăm Duhul Sfânt Mângâietorul să vină să locuiască în inima noastră.

Pe lângă cel ce are examen, pot să-l citească şi cei din familie şi apropiaţii lui. Este recomandabil să ne rugăm pentru aproapele nostru care are nevoie de ajutor. Puterea şi efectul rugăciunii sunt mai mari. Cel care are examen să aibă pomelnice la cât mai multe mănăstiri şi biserici unde se face slujbă zilnică, pentru a fi pomenit. Să se spovedească înainte de începerea examenului pentru a fi dezlegat de preot şi pentru a curăţa cămara inimii, să-i facă loc Duhului Sfânt.

Sfântul Duh vine numai acolo unde găseşte loc pregătit şi curăţit. Acatistul Sfântului Duh se citeşte nu numai când avem nevoie de ajutorul lui temporar, ci în tot timpul vieţii noastre, deoarece luminarea înseamnă desăvârşire. Desăvârşirea în lumea aceasta înseamnă un urcuş continuu şi infinit.

Când primim luminarea de la Duhul Sfânt, primim noi puteri, care ne duc la infinitatea dumnezeirii. Este dureros când vezi un om înaintat în vârstă că nu este luminat, nu are înţelepciune divină; acel om nu a cerut niciodată Duhului Sfânt în viaţa sa să-l lumineze. De aceea socotim o mare binecuvântare de la Dumnezeu traducerea acestui acatist al Duhului Sfânt în limba română şi sperăm să lumineze cât mai multe inimi şi minţi ca să aducă rod însutit şi înmiit în Împărăţia lui Dumnezeu.

Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici

(Prefaţă la Acatistul către Preasfântul şi De viaţă făcătorul Duh, Dumnezeul nostru

aducător de multă înţelepciune şi luminarea minţii pentru învăţătură şi reuşită la examene)

Sursa imagine:
http://valeajiului.net/vestigii-istorice.html

Sf. Teofan: "cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos"

Luni[Efes. 5, 9-19 ; Mt. 18, 10-20]. Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să Se suie la cer, căci o dată suit, le va trimite în locul Său pe Mângâietorul – Duhul. S-a pogorât Duhul Sfânt şi rămâne în biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios că cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos. Aşadar, cercetează-te binişior : oare este în tine duhul harului ? Căci el nu rămâne la toţi, ci se mai întâmplă să şi plece. Iată semnele lucrării harului în om : mai întâi vine duhul pocăinţei şi îl învaţă pe creştin a se întoarce către Dumnezeu şi a-şi îndrepta viaţa ; duhul pocăinţei săvârşindu-şi lucrarea, îl încredinţează pe creştin duhului sfinţeniei şi curăţiei, căruia îi urmează, în sfârşit, duhul înfierii. Trăsătura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneală ; trăsătura celui de-al doilea – căldura şi dulcea ardere a inimii ; trăsătura celui de-al treilea – simţirea înfierii, ce face să iasă din inimă suspinarea către Dumnezeu : « Avva Părinte ! ». Ia aminte pe care din aceste trepte te găseşti. Dacă pe nici una, se cuvine să te îngrijeşti mai mult de sufletul tău.