Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -
Se afișează postările cu eticheta Sf. Efrem Sirul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sf. Efrem Sirul. Afișați toate postările

joi, 28 ianuarie 2010

Sfântul Efrem Sirul - Cuvinte şi învăţături - Despre pocăinţă(III)


Socoteşte singur, fratele meu adevărat,  şi alege-ţi lucrul cel mai bun şi mai de folos sufletului tău. Ce greutate îţi este ţie ca sa plângi aici pentru păcatele tale şi să te rogi, mulţumitor făcându-te prin pocăinţă, decât acolo, în foc să plângi, cu nimic folosindu-te ?Că aici, lăcrimând, dobândeşti uşurare,  împreună cu toată mângâierea, iar acolo, şi lăcrimând, te duci în muncă şi în certarea a milioane de talanţi.  Plăteşte partea cea mai puţină, rugând pe Stăpânul ca să-ţi ierte  datoriile sufletului tău, căci dacă nu vei voi aici a plăti datoria cea multă, acolo vei plăti cu multe munci toată datoria ta.
Şi  acestea le zic dragostei voastre, iubiţi fraţi şi de Dumnezeu iubitorilor, nu ca unul vrednic şi curat şi care în viaţă a trăit în curăţie,  ci din multă durere şi mâhnire a inimii, gândindu-mă la ce ne este pregătit nouă şi cum ne lenevim[...]
Toţi suntem de-a pururi defăimători şi  socotim că vom trăi în această viaţă deşartă în veacul veacului. Veacul acesta trece şi toate cele din el, şi nouă, iubiţilor ni se va cere seama pentru toate acestea, ca cei ce am ştiut cele bune, dar am făcut cele rele. Aici, defăimând dragostea lui Dumnezeu şi Împărăţia Lui, am preferat pământul şi toate cele de pe el.  Argintul şi aurul nu ne vor scoate pe noi din focul cel veşnic. Hainele şi desfătarea spre osânda noastră se vor afla acolo. Acolo, frate nu izbăveşte pe fratele său, nici tatăl pe fiu, ci fiecare va sta în a sa rânduială, în viaţă sau în foc. Sunt mulţi sfinţi, drepţi şi cuvioşi, care s-au golit pe sine de viaţă şi de lucrurile ei cu voia cea bună a libertăţii lor, şi prin nădejdea cea bună a poruncilor lui Dumnezeu, încredinţându-se că vor dobândi bunătăţile lui Dumnezeu în raiul desfătării. Că pe Hristos iubindu-L, L-au cinstit pe El mai mult decât pe toate cele stricăcioase. Pentru aceea, întotdeauna întru Dumnezeu se bucură, , în Hristos se luminează, în Duhul Sfânt se veselesc neîncetat. Se bucură de dânşii Sfânta Treime, se bucură de dânşii îngerii şi arhanghelii, se bucură de dânşii raiul desfătării.[...] Îngerii şi oamenii îi fericesc pe dânşii, căci au preferat dragostea lui Dumnezeu mai mult decât toată lumea, iar Dumnezeul Cel Sfânt, Cel Drept, Cel Adevărat le-a dăruit lor împărăţia Sa şi încă mai mare slavă le-a dăruit lor, ca, împreună cu sfinţii îngeri, totdeauna cu bucurie să-L vadă pe El.
Iar din oameni, mulţi iubesc pământul şi cele din el stricăcioase. Că se pironeşte mintea lor  totdeauna de cele stricăcioase şi, mai rău ca nişte dobitoace necuvântătoare, îşi  hrănesc trupurile lor cu bucate, ca şi cum ar fi fără de moarte viaţa aceasta deşartă.
Ce faci, o, omule,  de petreci ca un necuvântător ? Înţelept, cugetător te-a zidit pe tine Dumnezeu, să nu te asemeni dobitoacelor celor neînţelegătoare cu cugetarea ta ! Trezeşte-te, o, omule, şi vino-ţi în fire, şi cunoaşte ca un înţelept că din cer a venit pentru tine  Dumnezeul Cel Preaînalt, ca pe tine de pe pământ să te înalţe la cer. La nunta cea cereasca a cămării de Mire te-a chemat, pentru ce defaimi ? Pentru ce te îngreuiezi ? Cum poţi să te duci la nuntă, spune-mi, dar haină de mult preţ şi vrednică de nuntă nu ai ? Candelă nu ai, cum poţi să intri ? Defăimând, intri.  Vei auzi îndată acel înfricoşător glas : « Prietene, cum ai intrat  aici la nuntă, neavând îmbrăcăminte de nunta împărăţiei Mele ? Ca un defaimător ai intrat şi faci ocară prin goliciunea ta, nuntaşilor Mei ». Şi va zice Împăratul slugilor Sale : « Legaţi pe ticălosul acela de mâini şi de picioare şi îl aruncaţi pe el în cuptorul focului, ca să se muncească în veacul veacului, fiindcă Eu Însumi de multă vreme am venit şi am chemat pe toţi la nuntă, dar acesta, ca un defaimător al împărăţiei Mele, nu şi-a pregătit îmbrăcăminte de nuntă. Pentru aceea, Eu vă poruncesc vouă să-l munciţi pe ticalosul acela, că a defăimat împărăţia Mea ».
Oare nu te înfricoşezi de acestea ? Nu te cutremuri, o, omule, ca aproape este Mirele ca să strălucească ? Şi ce vei face acolo, dacă nu te vei pregăti pentru ceasul acela al fericirii lui Dumnezeu ? Că fericirea lui Dumnezeu se face celor vrednici.

Sfântul Efrem Sirul - Cuvinte şi învăţături - Despre pocăinţă(II)


"Lacrimile şi suspinurile celui ce cade la Dânsul le primeşte Stăpânul, că este mai înainte cunoscător, ca un Dumnezeu al nostru şi Ziditor, şi îndată iartă toate păcatele, toate greşelile gândurilor şi ale faptelor, şi zice să i se aducă haina cea dintâi, încă şi inel în mâna cea dreaptă, şi tuturor îngerilor porunceşte a se bucura de aflarea acestui suflet al păcătosului."

***


Ascultă, iubite, fericitul glas care zice totdeauna :
“Veniţi către Mine, toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi Eu  vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine, că liniştit sunt, blând şi domol, şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre ».(Matei 11, 28-29). Odihnă şi viaţă îţi făgăduieşte din zi în zi. Apropie-te, nu te teme; bun şi bogat este Stăpânul. Nu cere zapisele tuturor păcatelor tale, scăpare este în toate relele, vindecă rănile, dăruieşte viaţă cu îndestulare, ca un bun, primeşte cu lesnire pe cei ce cad către Dânsul, fiindcă Dumnezeu este mare si mai înainte cunoscător şi ştie toate cugetele noastre.
Când s-ar apropia cineva înspre Dânsul  să se vindece, îi nvede inima lui şi toată osârdia. Când cel ce se apropie are gândul  cel credincios nestrămutat, Însuşi Bunul Dumnezeu, pentru bunătatea Lui, , îndată Se arată celor ce Îl caută pe El şi, mai înainte de a căuta omul în sus către Dumnezeu, îi zice lui : « Iată, de faţă sunt ! » Şi mai înainte de a se apropia omul de Dânsul, îşi deschide comoara înaintea celui ce-L caută. Mai înainte de a vărsa lacrimi, îi revarsă comorile,  şi, mai înainte de a cere, se împacă cu dânsul. Mai înainte de a se ruga el, dobândeşte milă, că dragostea lui Dumnezeu aşa  doreşte şi voieşte. Pe cei ce în adevăr se apropie către Dânsul, nu întârzie a-i auzi, nici nu face reproşuri : « Pentru  ce atâta vreme ai slujit vrăjmaşului, şi pe Mine, Stăpânul, de bună voie M-ai defăimat ? ». Nu caută la timpul ce a trecut, ci numai smerenie. Lacrimile şi suspinurile celui ce cade la Dânsul le primeşte Stăpânul, că este mai înainte cunoscător, ca un Dumnezeu al nostru şi Ziditor, şi îndată iartă toate păcatele, toate greşelile gândurilor şi ale faptelor, şi zice să i se aducă haina cea dintâi, încă şi inel în mâna cea dreaptă, şi tuturor îngerilor porunceşte a se bucura de aflarea acestui suflet al păcătosului.
Fericiţi suntem noi, toţi oamenii, de ce fel de Stăpân avem : dulce, nepomenitor de rău, bun, milostiv, îndurat, îndelung-răbdător, Care totdeauna iartă răutăţile noastre, dacă noi vom voi. Că , iată, ne roagă ;iată, şi îndelung rabdă ; iată, ne dă nouă toate bunătăţile Sale în veacul acesta şi acolo, de vom voi.

***
« Aici mângâiere, iar acolo certare, aici îndelungă-rabdare, acolo asprime ; aici pogorământ, acolo dare de seamă cu de-amanuntul ; aici libertate, iar acolo judecăţi. »

***
Deci, veniţi să-L rugăm până când este vreme. Aici, cât suntem în viaţa aceasta, putem întotdeauna  a îmblânzi pe Dumnezeu. Cu uşurinţă ne este nouă a cere iertare. Potrivit ne este nouă a şi bate la uşa milostivirii Lui.  Să vărsăm lacrimi, cât este vreme de a fi primite lacrimile, ca nu cumva, ducându-ne în veacul cel de acolo, să plângem fără folos., fiincă acolo lacrimile  nimic nu folosesc. Pe cât noi voim, pe atât ne iartă Domnul cel Bun, că aici ne aude pe noi când ne rugăm şi aici ne iartă pe noi, cei ce ne smerim. Aici şterge făradelegile noastre, de vom fi mulţumitori. Aici mângâiere, iar acolo certare ;  aici îndelungă-rabdare, acolo asprime ; aici pogorământ, acolo dare de seamă cu de-amanuntul ; aici libertate, iar acolo judecăţi ; aici în răsuflare, iar acolo în strâmtoare ; aici  îndulcire, iar acolo munci ; aici lăcomie, iar acolo chinuire ; aici râsul, iar acolo plânsul ; aici nebăgare de seamă, iar acolo pedeapsa ; aici defăimare, acolo foc veşnic ; aici împodobire, iar acolo viermele cel neadormit ; aici îngâmfare, iar acolo smerenie ; aici răpirile, iar acoloscrâşnirea dinţilor ; aici camări aurite, acolo întuneric şi pâclă ; aici lenevire, acolo greşelile neiertate ale tuturor. 

***
Acestea ştiindu-le, fraţilor iubiţi, pentru ce ne lenevim de mântuirea noastră ? Să nu se pironească, fraţilor,  mintea noastră aici şi sa nu ni se îndulcească nouă dragostea celor pământeşti, ca să nu ni se amărască plânsul nostru acolo ! Pentru ce defăimăm, nevrând  a ne vindeca ? Până când este vreme, p rin puţine lacrimi ale acestei vremi scurte şi prin pocăinţă, ne iartă Dumnezeu toate greşelile. Plângi aici puţin, ca să nu plângi acolo veşnic, în întunericul cel mai dinafară.  Mulţumitor să te faci aici, ca să nu te arunci acolo în focul cel nestins.
 Cine nu ne va plânge pe noi ? Şi cine nu ne va tângui pe noi ? Că, urând viaţa, moartea o iubim.


Icoane :

Sfântul Efrem Sirul - Cuvinte şi învăţături - Despre pocăinţă(I)



Lungimea vieţii ni se dă pentru pocăinţă, pentru mulţimea rănilor nevindecate şi a păcatelor neplânse nu curmă Dumnezeu încă zilele noastre, să avem timp să ne curăţăm de întinăciunea lor cu lacrimi, suspine şi zdrobirea inimii.
Să ne amintim în fiecare zi că vom muri şi vom merge în faţă Judecătorului să dăm socoteală de faptele noastre !  Iar acolo numai pocăinţa ne va fi apărător.
***
"Nu ştii, iubite, în care ceas va porunci  Cerescul Doctor să încuie uşa vindecării tale. Apropie-te, rogu-te, sârguieşte-te a te  vindeca ! Să vrei să se bucure oastea cerească pentru pocăinţa ta ! Soarele s-a plecat spre seară ; pe tine te aşteaptă 
ca să ajungi la lăcaş."


***


Domnul, Cel ce S-a pogorât din sânul Tatălui şi S-a făcut nouă cale de mântuire pentru pocăinţă, prin fericitul şi dumnezeiescul Său glas ne învaţă pe noi zicând : « N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă »(Matei 9, 13) şi : « Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi »(Luca 5, 31).  Dacă eu zic aceasta, să nu mă asculţi, dar dacă Însuşi Domnul  spune, apoi pentru ce nu iei în seamă, lenevindu-te de viaţa ta ? Dacă te ştii pe tine că ai înăuntru răni de gânduri şi de fapte, pentru ce te leneveşti ? Pentru ce te temi de doctor ? Nu este aspru, nici neîndurat, nici nemilostiv. Nu foloseşte ac, nici doctorie iute şi arzătoare, ci cu singur cuvântul vindecă.
De vei voi a te apropia, El este plin de bunatăţi şi plin de milostivire. Pentru tine a venit din sânul Tatălui ; pentru tine S-a întrupat, ca tu să te apropii de Dânsul fără de frică. Pentru tine S-a făcut om, ca pe tine de cumplitele tale răni să te vindece. Cu multă dragoste şi cu toată bunătatea te cheamă la El. Apropie-te, păcătosule ! Vindecă-te cu lesnire !Leapădă de la tine greutatea păcatelor, adu-I rugăciune şi pune lacrimi peste putrejune, căci acest Doctor Ceresc, fiind bun, cu lacrimi şi cu suspinuri vindecă rănile ! Apropie-te, păcatosule, către Bunul Doctor, aducându-I lacrimile, doctoria cea bună, că aşa voieşte Cerescul Doctor, a se vindeca fiecare cu lacrimile lui şi a se mântui. Că această doctorie nu este necesară multa vreme,nici ustură, ci îndată vindecă.
Doctorul aşteaptă să vadă lacrimile tale ; apropie-te, să nu te temi, arată-I Lui  rana, aducându-I şi doctoria : lacrimi şi suspine ; că, iată, s-a deschis uşa pocăinţei. Sârguieşte-te, păcătosule, mai înainte de a se încuia ! Nu aşteaptă vreme după lenevirea ta, nici chiar uşa, văzându-te pe tine trândav, nu rămâne lângă nebăgarea ta de seamă. Pentru ce ţi-ai urât viaţa ta, ticălosule ? Ce este mai înalt decât sufletul tău, omule ? Şi tu, păcătosule, pe acesta l-ai defăimat ! Nu ştii, iubite, în care ceas va porunci  Cerescul Doctor să încuie uşa vindecării tale. Apropie-te, rogu-te, sârguieşte-te a te  vindeca ! Să vrei să se bucure oastea cerească pentru pocăinţa ta ! Soarele s-a plecat spre seară ; pe tine te aşteaptă ca să ajungi la lăcaş.
Până când suferi pe pângăritul tău vrăjmaş, făra ruşine săvârşindu-i voia? Că acela voieşte şi în foc să te arunce pe tine. Aceasta este sârguinţa lui, aceasta este dăruirea lui celor ce îl iubesc pe el. Iar el, pângăritul, în deznădejde aduce pe  cei ce se pleacă lui ; învârtoşează inima, usucă lacrimile, ca să nu se umileasca păcătosul. Cu totul fugi de acestea, o, omule, urăşte şi îngreţoşează-te de cele plăcute lui ; urăşte pe cel rău şi fugi de vicleanul, că ucigaş de oameni este din început şi până în sfârşit ! Fugi de dânsul, o, omule, ca să nu te ucidă pe tine !

Viaţa Sfântului Efrem Sirul:

duminică, 24 ianuarie 2010

Despre surparea mândriei


« ...mare dar este smerita cugetare, mare slavă, mare sporire şi cinste la cei ce o au ! Că în ea este drum fără cădere şi întreaga înţelepciune.
Că prin înalta cugetare s-a smerit fariseul acela
şi prin smerita cugetare s-a înălţat vameşul”


Deşartă este toată nevoinţa, toată înfrânarea, toată supunerea, toată neagoniseala şi toată multa învăţătură dacă este lipsită de smerita cugetare. Căci precum început şi sfârşit al bunătăţilor este smerita cugetare, aşa început şi sfârşit al răutăţilor este înalta cugetare. Însă în multe feluri şi în multe chipuri este acest duh necurat care se nevoieşte a domni peste toţi şi fiecăruia, prin meşteşug, îi întinde cursă. Celui înţelept, prin înţelepciune ; celui tare, prin tărie ; celui bogat, prin bogăţie ; celui frumos, prin frumuseţe ; celui binegrăitor, prin bună grăire ; celui cu glas bun, prin bună glăsuire ; celui cu bună pricepere, prin buna pricepere ; celui ce se poartă frumos, prin frumoasa purtare.
La fel şi pe cei duhovniceşti nu încetează să-i ispitească : pe cel ce s-a depărtat de lume, prin lepădarea de lume ; pe cel înfrânat, prin înfrânare ; pe cel liniştit, prin liniştire ; pe cel neiubitor de câştig, prin necâştigare ; pe cel mult învăţat, prin multa învăţătură ; pe cel cucernic, prin cucernicie şi pe cel cunoscător, prin cunoştinţă. Iar cunoştinţa cea adevărată este unită cu smerita cugetare. Deci, în  acest chip se sârguieşte să semene neghinele în toţi.
Pentru aceea, Domnul, ştiind grozăvia patimii acesteia(fiindcă oriunde se va înrădăcina, netrebnic îl face pe acel om împreună cu lucrarea lui) ne-a dat nouă biruinţă împotriva ei smerita cugetare, zicând :
« Când pe toate cele poruncite vouă le faceţi, ziceţi că robi netrebnici sunteţi. »(Luca 16, 10)
Deci, pentru ce tragem spre noi înşine uşurătatea  şi vătămarea de minte ? Fiindcă zice Apostolul :
« Iar dacă cineva are părere cum că este ceva, nimic fiind, pe sine se înşeală »(Galateni 6, 3)
Deci fiecare să-şi cerceteze lucrul său, şi atunci numai întru sine va avea laudă şi nu întru altul. Pentru ce să ne amăgim pe noi înşine, înălţându-ne  unii asupra altora, ca cei slăviţi din lume, pe cei smeriţi  defăimându-i ? Că zice Domnul :
« Cele înalte la oameni, urâte sunt la Dumnezeu »(Luca 16, 15), dar noi, ca şi cum am fi înfrânaţi, împotriva celor mai neputincioşi ne înălţăm.[...] Ca nişte liniştitori, ne înălţăm asupra celor ce se ostenesc la lucru, dar aflăm iarăşi pe Domnul învăţând :
« Nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc şi să-Mi dau sufletul Meu răscumpărare pentru mulţi. »(Matei 20, 28).
Drept aceea, cu totul se cuvine a lepăda înalta cugetare. Dacă în loc pustiu şi în  mormânturi şezând, cugetăm înalt, nimic nu ne va folosi pe noi dacă nu vom lucra cu smerita cugetare. Că Apostolul zice :
« Nu căuta la cele ce se văd, ci la cele  ce nu se văd, că cele ce se văd vremelnice sunt, iar cele ce nu se văd, veşnice. »(II Corinteni 4, 18)
Dar, în groapă sau în peştera locuind, ne îngâmfăm, spunând că acestea sunt semne de omorâre şi negrijă de lucrurile pamânteşti ! Deci, ceea ce ţi-ai ales spre împlinirea faptei bune, să nu ţi se facă spre cădere şi să te asemeni fierarului celui nepriceput, care nu-şi ştie lucrul său, şi în loc de fier, se ispiteşte a înroşi lemn ! De aceea,  de mare trebuinţă a ne începe smerita cugetare.
[...]
Şi ce este înalta cugetare ? A se înălţa este ca şi cum ai ocărî pe Dumnezeu pentru lucrurile Sale. Că şi în cele omeneşti, dacă cineva ar da un dar aproapelui şi apoi ar începe  a se ridica împotriva lui, darurile acestuia se vor risipi şi prietenia cu aproapele o va strica. Pentru aceea, urâcios este unul ca acesta.
De aceea, Domnul şi Ocârmuitorul vieţii noastre, vrând a ne face pe noi străini de această pierzătoare patimă, ne-a învăţat zicând :
« Când pe toate cele poruncite vouă le faceţi, ziceţi că robi netrebnici sunteţi. »(Luca 16, 10)
Iar dacă nu le-am făcut, nici robi netrebnici nu suntem vrednici a ne numi. Că mare este Domnul nostru şi mari sunt darurile Lui. Şi, ca să te înveţi că nu numai smerit a grăi ne-a învăţat, ci şi smerit a cugeta, cu lucru ne-a învăţat :
« Cu fota încingându-se şi picioarele apostolilor  spălându-le ».
Pentru aceea zice :
« Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre »(Matei 11, 29).
Iar când cele neplăcute, fără de voie, ca pe cele de voie, le vei răbda, atunci să te cunoşti pe tine că ai ajuns la măsuri de bărbat îmbunătăţit şi smerit.  Însă m-am înspăimântat, înştiinţându-mă că ai primit gândul cel înşelător care te sfătuieşte pe tine cele necuvioase, şi zic : Voieşti să vii în simţire, pentru că mulţi din această pricină  au înnebunit ? Spune-ţi ţie însuţi : « Tu cine eşti ? La ce măsuri ai ajuns ? Ilie eşti ? Au doar ca dânsul minuni ai făcut ? » Că acesta prin rugăciune cerul a încuiat şi în trei ani şi şase luni  nu a plouat, şi iarăşi, prin rugăciune,  de trei ori foc din cer a pogorât(IIIRegi 17, 1). « Oare, ai credinţă tare ? ». Arată semne şi minuni ;  scoală morţii prin rugăciune, deschide ochii orbilor, alungă dracii, curăţeşte leproşii, vindecă şchiopii, umblă pe mare ca pământ uscat, prefă apa în vin, satură  din cinci pâini şi doi peşti mulţime de oameni ! Că nemincinos este Cel ce a zis : « Amin zic vouă, cel ce crede în Mine, lucrurile pe care le fac Eu şi acela le va face, şi mai mari va face ». (Ioan 14, 12).
Dar poate cineva, trecând, va zice : « Dar, dacă nu va face cineva  acele lucruri cuviincioase ale lui Dumnezeu, nu are nevoie de mântuire ? » Avem nădejde de mântuire, dacă neputinţa noastră şi credinţa noastră  cea puţină o vom marturisi. Că cel neputincios, de milă are trebuinţă, iar nu de înălţare. Iar dacă de milă avem trebuinţă, vom avea trebuinţă de smerita cugetare, ca prin smerita cugetare să atragem îndurări de la Domnul. Că scris este : « Smeritu-m-am şi m-a mântuit »(Psalmul 114, 6) Iar dacă, rezemându-ne de vânturi, înalt cugetăm, nimic altceva nu facem decât pe noi înşine ne aruncăm în adânc.
Deci, nu primi boala mândriei, ca nu cumva  cugetele tale de năprasnă sa fie jefuite de vrăjmaş ! Deşteaptă-te din gândul  cel înalt al  plăcerii de sine, nu pune curse picioarelor tale, spală-ţi mintea de acest venin purtator de moarte prin smerita cugetare ! Te va învăţa pe tine cel ce îşi mătură casa, care se apleacă la pământ şi o curăţeşte. Cu cât mai vârtos se cuvine a ne apleca şi a ne smeri spre curăţirea sufletului şi a nu lăsa în el cele pe care  le urăşte Dumnezeu !  Că în sufletul cel smerit locuieşte  Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Că scris este :
« Ce împărtăşire este dreptăţii şi fărădelegii ? Sau care împreunare este luminii cu întunericul ? Şi ce unire este lui Hristos cu Veliar ? Sau ce  parte are credinciosul cu necredinciosul ? Şi ce întocmire este Bisericii lui Dumnezeu cu idolii ? Că noi suntem  biserica lui Dumnezeu Celui Viu, precum a zis Dumnezeu : Voi locui între ei şi voi umbla şi voi fi lor Dumnezeu şi aceia îmi  vor fi Mie popor. Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul,  şi de ce este necurat nu vă atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi. Şi  voi fi vouă Tată şi voi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul. »(IICorinteni 6, 14-16 ; Levitic 26, 11 ; Iezechiel 11, 20 ; Isaia 52, 11 ; Ieremia 31, 1)
[...] Deci, să fugim de mândrie, pe care o urăşte Domnul şi să iubim smerita cugetare, în care toţi drepţii bine au plăcut Domnului ! Că mare dar este smerita cugetare, mare slavă, mare sporire şi cinste la cei ce o au ! Că în ea este drum fără cădere şi întreaga înţelepciune. Că prin înalta cugetare s-a smerit fariseul acela şi prin smerita cugetare s-a înălţat vameşul(Luca 18, 10), cu care să ne învrednicească pe noi Domnul părţii celei nestricăcioase, împreună cu toţi drepţii ! Că Lui I se cuvine slava, în veci. Amin.

Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături(vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, 1997.

Vezi şi
Predica Părintelui Calistrat Chifan la Duminica vameşului şi a fariseului