Sfintei Mănăstiri Turnu

« Nu părăsi, Ceresc Părinte, creştinele aşezăminte ! »

Când negura-nghiţise valea cea adâncă

A plângerii şi-a neputinţei noastre,

Aprins-ai, Doamne, iar făclie plină,

De var, de cărămidă şi lumină,

Să nu se piardă scump poporul meu,

Să afle liman lin la sânul Tău.

Pe temelii de Basarabi şi Brâncoveni clădite,

Zidiri de piatră-odinioară, prăbuşite

Cu frunţile în glia umedă de sânge,

Ai ridicat din nou spre cer – ecou

Al împletitelor bătăi  de aripi mari de îngeri.

Mireasma osemintelor străluminate

Răzbate de sub lespezi înălţate

De pe morminte sfinte de monahi şi voievozi,

Ce n-au putut să-şi doarmă somnul blând

În apriga urgie abătută asupra bietului pământ

Iubit şi binecuvântat de ei în rugăciune.

Făcut-ai, Doamne, trainică minune,

Reînviat-ai cinci străvechi altare,

Rodit-au, peste veacuri, rugăciuni voievodale

Şi implorări de sfinţi şi de martiri

S-au împletit în brâul sfintei mănăstiri.

Milostivitu-s-au slăviţii Tăi arhangheli

De neamul nostru pironit pe cruce,

Readunat-au sfânt soborul lor,

Chemat-au obşte nouă, flori de dor,

La nevoinţă şi jertfire pentru mântuirea tuturor.

Potirul iarăşi L-ai umplut pe Sfânta Masă

La rugăminţi de clopote şi glasuri cuvioase.

Îngenunchiat-au inimi luminoase

Ca să-Ţi primească darul de nespus :

Pe blândul şi smeritul Domn Iisus.

O, Doamne sfinte, picură de sus,

Peste zidiri, popor şi oseminte,

Sângele Tău de-viaţă-dătător !

Iar trupul Tău mântuitor

Mai frânge-Ţi-l o dată roditor !

Nu părăsi, Ceresc Părinte, creştinele aşezăminte –

Fuioare de tămâie, rugi preasfinte,

Monahiceşti ofrande umilite,

Aduse Ţie cu credinţă şi iubire

Dintre zidiri de dalbă mănăstire !

Nu ne lăsa pe noi, ne miluieşte

Cu harul Tău, care-nfloreşte

Îmbătrânita şi-ntrăita noastră fire!

Hrăneşte-ne mereu din Sfintele Potire

Şi binecuvintează-ne, Părinte, cu rugăciunile

Preasfintei Apărătoarei noastre Doamne !