Gânduri despre bine şi rău

Depărtare

Toate lucrurile ţine-le la depărtarea cuvenită, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu.

Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc. Dacă doreşti cele ale altuia, le vei urî pe ale tale şi pe amândouă le vei pierde. Dacă te apropii şi de servitoare şi de soţie, nu vei mai avea nici servitoare, nici soţie. Dacă vei bea în sănătatea altuia o vei pierde pe a ta. Dacă numeri mereu banii altuia, vei avea tot mai puţini. Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi. Dacă goneşti şi prinzi vulpea, îţi vei lua înapoi găina ; însa dacă goneşti şi prinzi ursul, nu vei lua înapoi nici stupul şi nici măcar tu nu te vei mai întoarce.

Opreliştea virtuţii

Mulţi cred că dacă ar fi  trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliştea virtuţii este bogăţia, săracului – sărăcia, învăţatului -  ştiinţa, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătoa – sanătatea, bătrânului – batrâneţea, iar tânărului – tinereţea. Însă aceasta e doar o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale. Ca şi când un ostaş nevolnic ar căuta să se mângâie: “În acest loc voi fi biruit, să fiu trimis altundeva şi voi fi viteaz!” Ostaşul adevărat este întotdeauna viteaz, fie că rămâne la locul său, fie că este răpus. Dacă Ţarul Lazăr ar fi dat bir cu fugiţii din Kosovo, ar fi fost socotit un înfrânt; însă pentru că a rămas la locul sau până la sfârşit şi a căzut, este socotit biruitor.

Adam în Rai şi-a pierdut credinţa; Iov în groapa de gunoi şi-a întărit credinţa. Proorocul Ilie niciodată n-a spus: „Foamea mă împiedică să ascult de Dumnezeu!” Nici Împăratul David n-a spus: „Coroana mă împiedică să ascult de Dumnezeu!”.

Răstimpul pătimirilor

Grădinarul taie din pomi ca să crească mai repede şi mai drepţi. Însă dacă reteaza prea mult din crengi şi din tulpină, pomul se va usca. Să crezi că pătimirea ta niciodată nu va putea să-ţi depăşeasca măsura! Dumnezeu veghează asupra fiecărui om cu mai multă grijă şi milosârdie decât oricare grădinar asupra pomilor săi. Minunat spune Sfântul Nil de Sora: „Dacă olarul ştie cât trebuie să ţină oala în foc ca să arda făra să crape, cum să nu ştie Dumnezeu măsura pătimirilor noastre?” Să crezi că mai multa judecată are Dumnezeu decât omul!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jicei, Gânduri despre bine şi rău, Ed. Predania, Bucureşti, 2009

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ARHIDIACON ŞTEFAN

Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ştefane, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea, şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, sfinte al lui Dumnezeu cu aceeaşi căldura cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să departeze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudam bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin !

 ***

Predica Pr. Sofian Boghiu la Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Fraţi creştini,

V-a adus aici la slujba, lângă Sfântul altar, dragostea şi respectul pentru Sfântul Stefan. [Cred] in chip deosebit aceasta. Merita această dragoste cel care pentru Hristos şi-a dat viaţa, Sfântul Mucenic Arhidiacon Ştefan. El este cel dintai martir creştin. A mai fost ucis Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Apostol Ioan, ucis de Irod cu sabia în piaţa publică din Ierusalim, dar a fost al doilea mucenic, al doilea ucis pentru Hristos. Sfântul Ştefan însă este cel dintâi.

Cineva făcea această observaţie: că la începutul lumii, Cain este primul ucigaş, el a ucis pe fratele său din ura, din invidie. La inceputul lumii creştine, Sfântul Ştefan moare el însuşi ucis de invidie, ucis de duşmanii lui Hristos. Sfântul Stefan, precum ştiţi, era primul din cei şapte diaconi. Creştinismul după Pogorârea Duhului Sfânt se lărgeşte mult, apostolii predicau cu foarte multă râvna, foarte mult curaj şi cu mult succes, aceasta îndârjea pe duşmanii lui Hristos, pe evreii care au fost primii duşmani ai creştinismului, din primele trei veacuri. Şi în lumea aceasta creştină dintru început, au intrat multi elini, adică multi greci şi romani. Se numesc în general elini, vorbeau îndeosebi limba imperiului, care era limba greacă - şi limba latină, însă în aceasta parte a Orientului mai mult limba greacă se vorbea, de aceea se şi numeau elini.

Şi între creştinii care veniseră la această comunitate din Ierusalim erau şi greci, bărbaţi şi femei. Si apostolii nu pridideau să servească la mese, să predice cuvântul, pentru că atunci toţi luau masa împreună şi acea masă, acea agapă, agapele creştinilor dintru început, se săvârşeau de obşte, tot poporul lua masa împreună. Şi atunci se facea şi frângerea pâinii, Sfânta Liturghie. La un moment dat, Sfântul Petru a propus ca să se aleagă nişte bărbaţi din popor cu faimă deosebită, de foarte bună evlavie, care să servească la mese şi ei, apostolii, să rămână pentru cuvântul lui Dumnezeu, să predice cuvântul lui Dumnezeu. Şi predicau de dimineaţă până seara, aveau de spus multe.

Şi au ales pe cei şapte diaconi pe care îi aminteste cartea Faptele Apostolilor. Cel dintâi dintre ei era Sfântul Ştefan care s-a distins de la început şi ca un foarte bun predicator; un om evlavios, plin de Duhul Sfânt şi cu o dragoste neţărmurită pentru Sfânta credinţă nouă, cea în Hristos Iisus. Acest sfânt era şi învăţat, era grec, făcuse şcoala biblică la Ierusalim la picioarele lui Gamaliil, era coleg cu Sfântul Pavel, Saul din Tars şi [cu] alţi tineri care erau împreună în Ierusalim, ucenici ai lui Gamaliil. Însă din aceşti elevi ai lui Gamaliil, marelui dascăl şi înţeleptului Gamaliil, numai Sfântul Ştefan s-a distins ca un mare apărător al creştinismului. Saul din Tars îi era duşman, păzea hainele ucigaşilor lui în momentul martiriului, când a fost ucis cu pietre şi alţii, din umbră, din mulţimea de duşmani, aţâţau şi ei poporul împotriva lui Ştefan care devenise creştin.

Si aşa fiind, într-o buna zi, în conflictele descrise în Faptele Apostolilor în capitolul VII, Sfântul Ştefan este în situaţia de a apăra ideea creştină. Şi într-un anumit loc, a predicat pe Hristos şi ei s-au răzvrătit împotriva lui, sinedriştii,  capii poporului evreiesc, şi l-au târât la tribunalul lor şi acolo l-au acuzat că este duşmanul lui Moise, profetul la care ţineau foarte mult. Şi atunci Sfântul Ştefan s-a apărat printr-un cuvânt, un cuvânt lung în care face istoria poporului evreiesc de la început, de la Avraam şi pâna în momentul în care se afla, însă numai [ce] a deschis gura despre Hristos şi atunci a început tragedia pentru el.

Am aici în faţă o carte a unui părinte din veacul IV, Asterie al Amasiei, care are un cuvânt foarte frumos despre Sfântul Ştefan [şi] martiriul lui. Si, pentru că e mai concis şi mai bine alcătuit, am să-l citesc înaintea frăţiilor voastre, însă nu tot, o parte numai din el, ca să nu va obosiţi prea mult. El începe arătând ce merite avea primul martir; dacă ar fi fost al doilea sau al treilea era mai uşor, avea nişte modele înainte, însă el era primul mărturisitor. Şi spune Asterie aici - “Faimos este cel care luptă pentru credinţă, chiar dacă este al doilea sau al treilea dintre luptători. Dar nu e vrednic de atâta admiraţie ca cel dintâi. Cel de-al doilea este îndemnat spre imitare, in temeiul râvnei celui dintâi şi aşa este atras către slavă şi către râvnă. Cel care însă nu s-a folosit de nici un învăţător, ci singur este descoperitorul binelui, acela pe bună dreptate primeşte întâietatea. Mare este, aşadar, zelul Sfântului Ştefan. Pentru aceasta, mare este şi cinstea, pomenirea nemuritoare pe care n-a acoperit-o nici uitarea, n-a înnegrit-o nici vremea, ci generaţii după generaţii primesc istorisirile faptelor lui mari. Preoţi, popoare, copii, bărbaţi, femei, sărbatorim într-un chip ce nu se poate uita sărbatoarea de astăzi”, a Sfântului Ştefan. “Dar trebuie să privim şi istoria vieţii sale, ca să admiram şi mai mult pe mucenic, cunoscându-i cu de-amanuntul faptele.

Ştefan a fost primul dintre diaconi[i lui Hristos], sfinţiţi prin har, vas plin de Duhul Sfânt. Întărea în fiecare zi pe creştini şi întorcea pe cei rătăciţi pe calea cea dreaptă. Îndurera pe duşmani, pentru că era mai puternic in ce priveşte învăţătura, mai mult decât ceilalţi apostoli. Dar înaintea tuturor duşmanilor, pe cel dintâi duşman, pe diavolul. Acesta era cu ochii înflăcăraţi, cu privirea sălbatică spre cei care erau mai mult alipiţi de credinţă. A ridicat împotriva Sfântului Şefan o ceată de oameni, neamul Alexandrinilor, gata totdeauna pentru răzvrătire.

Aţi auzit negreşit că cetăţenii acelui oraş egiptean se înflăcărează şi se aprind iute, ori în ce parte i-ar împinge. Când Ştefan a văzut mulţimea celor care se scurgeau împotriva lui, nu ştia ce să facă deocamdată. A descoperit însă un mijloc dibaci: să le vorbească măsurat şi blând. Nimic, nici un leac nu este aşa de puternic şi potrivit pentru potolirea mâniei şi a revoltei ca o vorba dulce şi măsurată. Şi a grăit Ştefan: “Spuneţi-mi care este pricina urii voastre, că întindeţi mâinile asupra mea cu gândul să mă sfâşiaţi?” Şi au răspuns ei: “Pentru că strici legile strămoşeşti şi introduci învăţături străine”. Atunci Sfântul retor, fără arta oratoriei şi pe nepregătite, căci nu vorbea cele pe care le învăţase prin arta oratorică, ci pe cele pe care le inspira Duhul Sfânt, a stat în mijloc şi a spus: “Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi!” Înţelepte sunt cuvintele cu care a început, cel mai bun început pentru o cuvantare rostită către un public înverşunat.

Şi într-adevăr, cuvintele lui dulci şi plăcute, oarecum pline de miere, asemanătoare cu untdelemnul curat, au potolit furia fiarelor. Şi le aduce aminte apoi de Avraam, pentru ca începând din timpurile vechi si prelungind mult cuvântarea sa, să-i facă să-şi potolească mânia. Dupa ce a vorbit mult despre Avraam, arată că şi Moise a profeţit despre Hristos, pentru ca prin vrednicia de credinţă a legiuitorului să introducă oarecum pe furiş şi cu talent învăţătura despre credinţă. A spus în mod ştiinţific tot ceea ce contribuia la folosul ascultătorilor.

Dar când a văzut că răutatea lor este de neclintit, iar părerea lor de neînduplecat, atunci deci, plin de îndrăzneală, renunţând la viaţa de aici, a lăsat la o parte toată arta oratorică de a îndupleca pe ascultători prin cuvinte de linguşeală, a vorbit deschis celor care erau tari în cerbice, netăiaţi împrejur la inimă, celor ce se lupta cu legea, celor care duc război împotriva Duhului Sfânt şi altele încă. Acum câinii mulţi l-au înconjurat ca pe Stăpânul Hristos şi tauri graşi, potrivit cuvintelor psalmistului, l-au cuprins. Stătea singur, înconjurat din toate părţile de un popor de ucigaşi. In acel ceas nu era alături de el niciun prieten, niciun cunoscut, nicio ruda. In adevăr, prezenţa unor cunoştinţe de aproape dă o oarecare mângaiere celor care sunt în primejdie. Dar înaltul Arbitru al marii lupte, Dumnezeu, a cunoscut că Ştefan are nevoie de un ajutător - căci, deşi era curajos şi viteaz, totuşi era om şi simţea cele omeneşti - şi i Se arătă îndată. Şi pe când se uita Ştefan spre cer, S-a arătat Dumnezeu având pe Fiul în dreapta, în forma omenească.

Ce mare iubire de oameni, ce mare bunătate! S-a arătat atletului pentru care lupta, Dumnezeul dumnezeilor. Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: “Nu fi întristat, Ştefane, ca n-ai pe nici un om care să te ajute, că nu-i lânga tine la vreme de necazuri nici un prieten”.” Ca de obicei el avea colegi, erau prin multime pe acolo, însă nimeni nu lua parte. Aşa suntem părăsiţi când suntem în mare necaz. “”Dar Eu împreuna cu iubitul Meu Fiu” spunea Dumnezeu, “văd cele ce se fac. Gata este odihna, deschise sunt uşile Raiului, cu puţină răbdare păraseşte viaţa aceasta trecătoare şi grăbeşte-te spre viaţa cea veşnică şi fără de sfârşit. Încă pe când eşti în trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depăşeşte toata firea omenească. Ai fost initiat de apostolii mai bătrâni că Tatal are Fiu adevărat şi iubit. Iată Eu Mă arăt ţie atât cât poţi purta tu. Stă alaturi de Mine, în dreapta, şi Fiul, ca să cunoşti din locul în care stă, ce cinste are la Mine. Atunci când Dumnezeu umbla pe pământ în trup omenesc, scandaliza pe mulţi, dar tu acum vezi-L lângă Mine întru înălţime, cu chip de om ceresc şi supraceresc pentru a te încredinţa de intruparea care s-a săvârşit. Nu te tulbura, nu te pierde cu firea, dacă eşti pietruit pentru El. Nu te teme de luptă, căci vezi pe Arbitrul luptelor. Părăseşte trupul, dispreţuindu-l ca pe o legătură pământească, ca pe o casă putredă, ca pe un vas de lut uşor de spart. Aleargă liber ca să moşteneşti viaţa de aici. Cununa virtuţii tale ţi-e gata, mută-te de acum de pe pământ la cer. Lasă trupul ucigaşilor tăi (…), părăşeşte tu un popor cuprins de furie şi vino în ceata îngerilor.”" Cam aceasta îi spunea Dumnezeu în această vedenie foarte mângâietoare pentru Ştefan.

Continuare la : http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/predici-la-sarbatorile-de-peste-an-parintele-sofian-boghiu