CANALUL
de Andrei Ciurunga
Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri ânapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.
Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presarat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare şi Mare.
Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.
Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va ţine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apa şi pe-a patra sânge.
Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cartile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
Sfintii inchisorilor
Ecaterina Gata - Pentru ca a scuipat-o pe Ana Pauker i-au smuls sanii cu clestele, au violat-o si omorat-o
de Cezarina Barzoi, Ionut Baias
Luni, 3 martie 2008
In anchetarea sa s-a implicat direct Ana Pauker. Ecaterina Gata incheie insa scurt interogatoriul scuipand-o pe Pauker. In 8 zile au omorat-o. Maiorul Bulz a legat-o, a batut-o bestial, i-a mutilat sanii cu clestele, a violat-o, apoi i-a bagat un fier in vagin si, intr-un final, a omorat-o. Titi nu s-a casatorit niciodata fiindca alesese inca din copilrie o alta cale: monahismul. Pr. Arsenie Boca ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca. Numai ca limpezirea nu a mai avut loc...
Fecioara cu parul blond si ochii verzi
Desi avea multi pretendenti, Titi ii refuza pentru ca alesese inca din copilrie o alta cale: monahismul. Parintele Arsenie ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca.
Ecaterina Titi Gata s-a nascut Sibiu, in jurul anului 1924. Avea un corp cu tinuta atletica, o tinuta dreapta, parul blond, fata ovala, ochi mari si verzi. Ii placea sa imbrace o bluza alba cu model national pe piept. Urmeaza clasele primare si secundare la Sibiu, apoi se muta in Bucuresti impreuna cu mama sa si cu fratele.
La Bucuresti a inceput sa frecventeze cu regularitate din '37 Cooperativa Legionara din strada Gutenberg. In halatul ei de gospodarie de la scoalal ucra la bufetul restaurantului legionar, sub directa ascultare a Corneliei Novac din Batalionul Comercial, la prepararea prajiturilor.
In acelasi timp intra in cetatuia „Ecaterina Teodoroiu” condusa de insasi sefa pe tara a Cetatuilor (organizatia de femei a Legiunii), Nicoleta Nicolescu.
Prigoana carlista. Manastirile transformate in inchisori
In anul 1938 Carol II-lea instaureaza dictatura regala, si porneste o adevarata vanatoare de legionari, intemnitand si asasinand zeci de lideri ai miscarii amintite dar si alti opozanti ai regimului.
In acest context se deschid o serie de lagare in cadrul unor manastiri: Tismana, Dragomirna, Suzana, Sadaclia, fie in foste unitati militare sau institutii ale statului – Vaslui, Miercurea Ciuc.
Un rol important l-a avut Patriarhul Miron Cristea, la acea data si Prim-ministru, care desfiinteaza astfel vietuirea respectivelor manastiri si opreste totodata activitatea liturgica. Astfel, parintele BOR (acelasi care inainte de 1918 spunea ca va crapa capul cu carja episcopala primului soldat regatean care va trece Carpatii pentru eliberarea Ardealului) le-a luat-o cu mult inainte comunistilor si lui Nicolae Ceausescu in desfiintarea de manastiri si prigonirea calugarilor.
Ecaterina Gata este arestata in decembrie 1938 si ajunge in lagarul de femei de la Sadaclia, din Basarabia, impreuna cu alte femei printre care si printesa Ioana Cantacuzino. Lagarul era amenajat in incinta Schitului Sadaclia; locul calugarilor fiind luat asadar de detinuti.
Intregul ansamblu era inconjurat de sarma ghimpata, paza era stricta, hrana era aproape inexistenta (ciorba de sfecla furajera) iar somnul era intrerupt constant de consemne sonore pe care santinelele le schimbau din cinci in cinci minute. Detinutele nu aveau voie sa intre in Biserica schitului.
La Sadaclia se aflau intemnitate numai fete, asupra carora regimul carlist facea presiuni constante pentru obtinerea desolidarizarii de Miscare si intrarea in organizatiile recent create de Carol al II-lea. Fetele ii respingeau insa pe anchetatori cu hotarare: "Nici o declaratie, nici un compromis". Au fost eliberate abia in primavara anului 1940.
Trece clandestin granita de mai multe ori. Calauza incearca sa o violeze
O data cu instaurarea Statului National Legionar, revine la Bucuresti; se inscrie la facultate si a inceput organizarea cetatuilor, din a caror conducere facea parte. Dupa lovitura de stat a generalului Antonescu urmeaza o noua prigoana.
A trecut granita clandestin de 2 ori mergand la camarazii aflati in exil, dar a treia tentativa avea sa insemne si arestarea.
Atacata chiar de calauza pe care o platise sa o treaca granita si care a incercat sa o violeze, Titi s-a aparat luptandu-se cu calauza pana cand acesta a scos un cutit si a taiat-o la brat. Tipatul ei a alertat paza de frontiera si atat ea cat si agresorul au ajuns in arestul politiei.
Salvatoarea cartilor de la Biblioteca Central Universitara
Ecaterina Gata era pasionata de istorie, motiv pentru care mergea zilnic la Biblioteca Central Universitara unde se adancea ore intregi in studiu.
In 1944, in bombardamentele germane din 24-27 august, BCU a suferit grave avarii, iar incendiul a desavarsit distrugerile. In acel moment Titi a organizat actiunea de salvare a cartilor din Biblioteca Universitatii care era in flacari.
Parintele Arsenie Boca ii da binecuvantarea pentru a intra in manastire
Sfatuitorul si duhovnicul Ecaterinei era Parintele Arsenie Boca, care in acea perioada se afla la Sambata de Sus in manastirea Brancoveanu.
Titi mergea foarte des la el consultandu-l asupra deciziilor pe care le lua in coordonarea activitatilor sale. Desi avea multi pretendenti pentru casatorie, Titi ii refuza pentru ca alesese inca din copilarie o alta cale: monahismul, pentru care isi pastrase sufletul si trupul neintinate. Parintele Arsenie ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca.
Framanta lutul pentru facerea chiliilor de la Vladimiresti
Titi incepea prima lucrul si termina ultima. Se purta cu fetele cu o deosebita intelegere. Cum i se parea ca una a obosit sau nu se simtea bine, venea imediat acolo. Pe cea obosita o scotea o ora, doua de la lucru, iar pentru cea care i se parea bolnava chema o doctorita, o ingrijea si o veghea personal.
In ciuda opresiunii comuniste, Titi reuseste sa organizeze cu fetele ei la manastirea Vladimiresti o tabara de munca pentru ridicarea chiliilor manastirii. In Manastirea Vladimiresti se afla Marieta Iordache – Maica Mihaela, cea care ii predase in 1942 Ecaterinei conducerea Cetatuilor.
Titi a facut parte din toate trei seriile muncind fara intrerupere, zi dupa zi. Fetele faceau caramizi framantand lutul cu picioarele, Titi incepea prima lucrul si termina ultima. Se purta cu fetele cu o deosebita intelegere. Cum i se parea ca una a obosit sau nu se simtea bine, venea imediat acolo. Pe cea obosita o scotea o ora, doua de la lucru, iar pentru cea care i se parea bolnava chema o doctorita, o ingrijea si o veghea personal.
De dimineata fetele framantau lutul apoi il turnau in forme si il rasturnau sa se usuce. In timpul slujbei de dimineata, continuau munca, spunand in gand rugaciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!" Se facea o pauza la masa de pranz cand vorbeau, glumeau, se odihneau putin si munca reincepea cu framantatul lutului si turnarea caramizilor pana la masa de seara.
Dupa masa, se adunau toate la un loc. Urmau apoi povestirile si sfaturile date de maica Mihaela si de Titi. Asa se desfasurau serile pana dupa miezul noptii.
Aresarea din 1948
In anul 1948 se pregatea sa treaca iarasi granita spre a merge in exil. De data asta a fost arestata de agenti din sala de lectura a Bibliotecii Academiei. Avea in poseta pasaportul si toate cele necesare plecarii, dar nu si-a luat poseta din sala de lectura cand a plecat.Un biet student, crezand ca a uitat-o, a fugit dupa ea si i-a dat-o. Astfel, dovada a cazut in mana Sigurantei.
O scuipa pe Ana Pauker. Este omorata printr-o cruzime de neimaginat
Fratele a vazut in jurul gatului urme de degete. Socul asupra lui a fost atat de puternic, incat a luat-o la fuga si nu s-a mai stiut nimic de el.
Titi a fost dusa la inchisoarea Malmaison de pe Calea Plevnei. Fiind vorba de comandanta Cetatuilor, in ancheta s-a implicat direct Ana Pauker care a incercat sa o faca pe Titi sa-si tradeze cauza, promitandu-i libertatea. Ecaterina Gata a incheiat discutia cu Pauker scuipand-o.
Cu acest gest si-a grabit sfarsitul. In 8 zile au omorat-o. Ingrata sarcina a fost dusa la sfarsit de catre Vasile Bulz. Dupa ce maiorul Bulz a legat-o, a batut-o bestial, i-a mutilat sanii cu clestele, a violat-o, apoi i-a bagat un fier in vagin si, intr-un final, a omorat-o. Pe data de 9 Aprilie 1949 a fost chemat fratele ei (venit de pe front), dus intr-o celula unde se afla spanzurata Titi cu propriul ei cordon.
Fratele a vazut in jurul gatului urme de degete. Socul asupra lui a fost atat de puternic, incat a luat-o la fuga si nu s-a mai stiut nimic de el. Mama Ecaterinei a cautat-o zile in sir fara succes. Intr-un final a aflat adevarul si a incercat sa-i gaseasca trupul, mormantul. A fost inutil: Ecaterina (Titi) Gata a fost aruncata probabil intr-o groapa comuna, fie a sfarsit la crematoriu.
de Cezarina Barzoi, Ionut Baias
Luni, 3 martie 2008
In anchetarea sa s-a implicat direct Ana Pauker. Ecaterina Gata incheie insa scurt interogatoriul scuipand-o pe Pauker. In 8 zile au omorat-o. Maiorul Bulz a legat-o, a batut-o bestial, i-a mutilat sanii cu clestele, a violat-o, apoi i-a bagat un fier in vagin si, intr-un final, a omorat-o. Titi nu s-a casatorit niciodata fiindca alesese inca din copilrie o alta cale: monahismul. Pr. Arsenie Boca ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca. Numai ca limpezirea nu a mai avut loc...
Fecioara cu parul blond si ochii verzi
Desi avea multi pretendenti, Titi ii refuza pentru ca alesese inca din copilrie o alta cale: monahismul. Parintele Arsenie ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca.
Ecaterina Titi Gata s-a nascut Sibiu, in jurul anului 1924. Avea un corp cu tinuta atletica, o tinuta dreapta, parul blond, fata ovala, ochi mari si verzi. Ii placea sa imbrace o bluza alba cu model national pe piept. Urmeaza clasele primare si secundare la Sibiu, apoi se muta in Bucuresti impreuna cu mama sa si cu fratele.
La Bucuresti a inceput sa frecventeze cu regularitate din '37 Cooperativa Legionara din strada Gutenberg. In halatul ei de gospodarie de la scoalal ucra la bufetul restaurantului legionar, sub directa ascultare a Corneliei Novac din Batalionul Comercial, la prepararea prajiturilor.
In acelasi timp intra in cetatuia „Ecaterina Teodoroiu” condusa de insasi sefa pe tara a Cetatuilor (organizatia de femei a Legiunii), Nicoleta Nicolescu.
Prigoana carlista. Manastirile transformate in inchisori
In anul 1938 Carol II-lea instaureaza dictatura regala, si porneste o adevarata vanatoare de legionari, intemnitand si asasinand zeci de lideri ai miscarii amintite dar si alti opozanti ai regimului.
In acest context se deschid o serie de lagare in cadrul unor manastiri: Tismana, Dragomirna, Suzana, Sadaclia, fie in foste unitati militare sau institutii ale statului – Vaslui, Miercurea Ciuc.
Un rol important l-a avut Patriarhul Miron Cristea, la acea data si Prim-ministru, care desfiinteaza astfel vietuirea respectivelor manastiri si opreste totodata activitatea liturgica. Astfel, parintele BOR (acelasi care inainte de 1918 spunea ca va crapa capul cu carja episcopala primului soldat regatean care va trece Carpatii pentru eliberarea Ardealului) le-a luat-o cu mult inainte comunistilor si lui Nicolae Ceausescu in desfiintarea de manastiri si prigonirea calugarilor.
Ecaterina Gata este arestata in decembrie 1938 si ajunge in lagarul de femei de la Sadaclia, din Basarabia, impreuna cu alte femei printre care si printesa Ioana Cantacuzino. Lagarul era amenajat in incinta Schitului Sadaclia; locul calugarilor fiind luat asadar de detinuti.
Intregul ansamblu era inconjurat de sarma ghimpata, paza era stricta, hrana era aproape inexistenta (ciorba de sfecla furajera) iar somnul era intrerupt constant de consemne sonore pe care santinelele le schimbau din cinci in cinci minute. Detinutele nu aveau voie sa intre in Biserica schitului.
La Sadaclia se aflau intemnitate numai fete, asupra carora regimul carlist facea presiuni constante pentru obtinerea desolidarizarii de Miscare si intrarea in organizatiile recent create de Carol al II-lea. Fetele ii respingeau insa pe anchetatori cu hotarare: "Nici o declaratie, nici un compromis". Au fost eliberate abia in primavara anului 1940.
Trece clandestin granita de mai multe ori. Calauza incearca sa o violeze
O data cu instaurarea Statului National Legionar, revine la Bucuresti; se inscrie la facultate si a inceput organizarea cetatuilor, din a caror conducere facea parte. Dupa lovitura de stat a generalului Antonescu urmeaza o noua prigoana.
A trecut granita clandestin de 2 ori mergand la camarazii aflati in exil, dar a treia tentativa avea sa insemne si arestarea.
Atacata chiar de calauza pe care o platise sa o treaca granita si care a incercat sa o violeze, Titi s-a aparat luptandu-se cu calauza pana cand acesta a scos un cutit si a taiat-o la brat. Tipatul ei a alertat paza de frontiera si atat ea cat si agresorul au ajuns in arestul politiei.
Salvatoarea cartilor de la Biblioteca Central Universitara
Ecaterina Gata era pasionata de istorie, motiv pentru care mergea zilnic la Biblioteca Central Universitara unde se adancea ore intregi in studiu.
In 1944, in bombardamentele germane din 24-27 august, BCU a suferit grave avarii, iar incendiul a desavarsit distrugerile. In acel moment Titi a organizat actiunea de salvare a cartilor din Biblioteca Universitatii care era in flacari.
Parintele Arsenie Boca ii da binecuvantarea pentru a intra in manastire
Sfatuitorul si duhovnicul Ecaterinei era Parintele Arsenie Boca, care in acea perioada se afla la Sambata de Sus in manastirea Brancoveanu.
Titi mergea foarte des la el consultandu-l asupra deciziilor pe care le lua in coordonarea activitatilor sale. Desi avea multi pretendenti pentru casatorie, Titi ii refuza pentru ca alesese inca din copilarie o alta cale: monahismul, pentru care isi pastrase sufletul si trupul neintinate. Parintele Arsenie ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca.
Framanta lutul pentru facerea chiliilor de la Vladimiresti
Titi incepea prima lucrul si termina ultima. Se purta cu fetele cu o deosebita intelegere. Cum i se parea ca una a obosit sau nu se simtea bine, venea imediat acolo. Pe cea obosita o scotea o ora, doua de la lucru, iar pentru cea care i se parea bolnava chema o doctorita, o ingrijea si o veghea personal.
In ciuda opresiunii comuniste, Titi reuseste sa organizeze cu fetele ei la manastirea Vladimiresti o tabara de munca pentru ridicarea chiliilor manastirii. In Manastirea Vladimiresti se afla Marieta Iordache – Maica Mihaela, cea care ii predase in 1942 Ecaterinei conducerea Cetatuilor.
Titi a facut parte din toate trei seriile muncind fara intrerupere, zi dupa zi. Fetele faceau caramizi framantand lutul cu picioarele, Titi incepea prima lucrul si termina ultima. Se purta cu fetele cu o deosebita intelegere. Cum i se parea ca una a obosit sau nu se simtea bine, venea imediat acolo. Pe cea obosita o scotea o ora, doua de la lucru, iar pentru cea care i se parea bolnava chema o doctorita, o ingrijea si o veghea personal.
De dimineata fetele framantau lutul apoi il turnau in forme si il rasturnau sa se usuce. In timpul slujbei de dimineata, continuau munca, spunand in gand rugaciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!" Se facea o pauza la masa de pranz cand vorbeau, glumeau, se odihneau putin si munca reincepea cu framantatul lutului si turnarea caramizilor pana la masa de seara.
Dupa masa, se adunau toate la un loc. Urmau apoi povestirile si sfaturile date de maica Mihaela si de Titi. Asa se desfasurau serile pana dupa miezul noptii.
Aresarea din 1948
In anul 1948 se pregatea sa treaca iarasi granita spre a merge in exil. De data asta a fost arestata de agenti din sala de lectura a Bibliotecii Academiei. Avea in poseta pasaportul si toate cele necesare plecarii, dar nu si-a luat poseta din sala de lectura cand a plecat.Un biet student, crezand ca a uitat-o, a fugit dupa ea si i-a dat-o. Astfel, dovada a cazut in mana Sigurantei.
O scuipa pe Ana Pauker. Este omorata printr-o cruzime de neimaginat
Fratele a vazut in jurul gatului urme de degete. Socul asupra lui a fost atat de puternic, incat a luat-o la fuga si nu s-a mai stiut nimic de el.
Titi a fost dusa la inchisoarea Malmaison de pe Calea Plevnei. Fiind vorba de comandanta Cetatuilor, in ancheta s-a implicat direct Ana Pauker care a incercat sa o faca pe Titi sa-si tradeze cauza, promitandu-i libertatea. Ecaterina Gata a incheiat discutia cu Pauker scuipand-o.
Cu acest gest si-a grabit sfarsitul. In 8 zile au omorat-o. Ingrata sarcina a fost dusa la sfarsit de catre Vasile Bulz. Dupa ce maiorul Bulz a legat-o, a batut-o bestial, i-a mutilat sanii cu clestele, a violat-o, apoi i-a bagat un fier in vagin si, intr-un final, a omorat-o. Pe data de 9 Aprilie 1949 a fost chemat fratele ei (venit de pe front), dus intr-o celula unde se afla spanzurata Titi cu propriul ei cordon.
Fratele a vazut in jurul gatului urme de degete. Socul asupra lui a fost atat de puternic, incat a luat-o la fuga si nu s-a mai stiut nimic de el. Mama Ecaterinei a cautat-o zile in sir fara succes. Intr-un final a aflat adevarul si a incercat sa-i gaseasca trupul, mormantul. A fost inutil: Ecaterina (Titi) Gata a fost aruncata probabil intr-o groapa comuna, fie a sfarsit la crematoriu.
Impresii de lectură: "Duhovnicul inchisorilor"
Rareori mi-a fost dat să citesc un mai aspru, dar drept rechizitoriu pe mai multe voci decât în paginile cărţii Arhimandritului Spiridon. Obişnuiam să răspund, în asemenea situaţii, că ispitele şi încercările la care sunt supuşi creştinii depăşesc orice imaginaţie şi este explicabilă decăderea lor morală. Mai dădeam vina şi pe diavol, care îşi îndreaptă atacurile sistematice asupra creştinilor, ignorându-i pe cei ce îi aparţin oricum, de vreme ce nu au dreapta credinţă. Cum să ignori, însă, mărturiile duhovnicului închisorilor, care converg înspre concluzia că adversarii cei mai periculoşi ai creştinismului sunt…creştinii?
„…de ce voi, creştinii, nu trăiţi mai bine ca noi?”, întreabă mahomedanul Ali, când părintele îi vorbeşte despre învăţătura creştină, a dragostei atotiertătoare: „Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, fără a ţine seama de neam şi religie, ne iubeşte cu o asemenea dragoste, încât cea mai mare dragoste a nostră, în comparaţie cu aceasta, se asemuieşte cu o aşchie de gheaţă pe lângă soare.” În nedumerirea lui, Ali ar vrea să primească o explicaţie sinceră şi convingătoare a unei conduite paradoxale precum cea descrisă în rândurile de mai jos:
„Noi nu bem votcă, pe când voi beţi aproape cu toţii, şi femeile voastre beau de sting. Noi suntem mai drepţi şi mai credincioşi decât voi, pe când voi v-aţi făcut cruzi, necredincioşi, mincinoşi şi înşelători. Femeile noastre nu trăiesc atât de mizerabil ca ale voastre. Ale voastre, mai ales cele de la oraş, având bărbaţi, merg pe la alţii şi păcătuiesc fără ruşine. Hogii noştri nu beau, nu înjură de mamă, iar popii voştri, mă iertaţi, părinte, se îmbată ca porcii. De ce trăiţi astfel? De ce nu trăiţi după credinţa voastră?”
Oare ce am putea răspunde la aceste întrebări care ne privesc pe toţi? Nu aş îndrăzni să mă gândesc măcar să ridic piatra, că ar însemna să arunc mai întâi în mine, dar îl înţeleg pe Ali: el are dreptul să se întrebe, să judece, să aibă aşteptări mari de la creştini, pentru că Ali a fost chemat de Hristos la această apropiere de Dumnezeu sfioasă, dar nu lipsită de exigenţă. El e îndreptăţit să se mire că ne-am înstrăinat de învăţătura hristică şi i-am dispreţuit dragostea lui IIsus Hristos, întorcând spatele sau, mai rău, scuipând în obrazul Mântuitorului, cu dispreţ! Ali a cerut şi a citit Sfintele Evanghelii, le-a cercetat şi a hotărât să trăiască după învăţătura Dumnezeului adevărat. În cele din urmă, Ali s-a botezat, a devenit creştin, dar miracolul l-a săvârşit Hristos însuşi, în timp ce creştinii i-au fost doar piatră de poticnire atâta vreme.
Rareori mi-a fost dat să citesc un mai aspru, dar drept rechizitoriu pe mai multe voci decât în paginile cărţii Arhimandritului Spiridon. Obişnuiam să răspund, în asemenea situaţii, că ispitele şi încercările la care sunt supuşi creştinii depăşesc orice imaginaţie şi este explicabilă decăderea lor morală. Mai dădeam vina şi pe diavol, care îşi îndreaptă atacurile sistematice asupra creştinilor, ignorându-i pe cei ce îi aparţin oricum, de vreme ce nu au dreapta credinţă. Cum să ignori, însă, mărturiile duhovnicului închisorilor, care converg înspre concluzia că adversarii cei mai periculoşi ai creştinismului sunt…creştinii?
„…de ce voi, creştinii, nu trăiţi mai bine ca noi?”, întreabă mahomedanul Ali, când părintele îi vorbeşte despre învăţătura creştină, a dragostei atotiertătoare: „Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, fără a ţine seama de neam şi religie, ne iubeşte cu o asemenea dragoste, încât cea mai mare dragoste a nostră, în comparaţie cu aceasta, se asemuieşte cu o aşchie de gheaţă pe lângă soare.” În nedumerirea lui, Ali ar vrea să primească o explicaţie sinceră şi convingătoare a unei conduite paradoxale precum cea descrisă în rândurile de mai jos:
„Noi nu bem votcă, pe când voi beţi aproape cu toţii, şi femeile voastre beau de sting. Noi suntem mai drepţi şi mai credincioşi decât voi, pe când voi v-aţi făcut cruzi, necredincioşi, mincinoşi şi înşelători. Femeile noastre nu trăiesc atât de mizerabil ca ale voastre. Ale voastre, mai ales cele de la oraş, având bărbaţi, merg pe la alţii şi păcătuiesc fără ruşine. Hogii noştri nu beau, nu înjură de mamă, iar popii voştri, mă iertaţi, părinte, se îmbată ca porcii. De ce trăiţi astfel? De ce nu trăiţi după credinţa voastră?”
Oare ce am putea răspunde la aceste întrebări care ne privesc pe toţi? Nu aş îndrăzni să mă gândesc măcar să ridic piatra, că ar însemna să arunc mai întâi în mine, dar îl înţeleg pe Ali: el are dreptul să se întrebe, să judece, să aibă aşteptări mari de la creştini, pentru că Ali a fost chemat de Hristos la această apropiere de Dumnezeu sfioasă, dar nu lipsită de exigenţă. El e îndreptăţit să se mire că ne-am înstrăinat de învăţătura hristică şi i-am dispreţuit dragostea lui IIsus Hristos, întorcând spatele sau, mai rău, scuipând în obrazul Mântuitorului, cu dispreţ! Ali a cerut şi a citit Sfintele Evanghelii, le-a cercetat şi a hotărât să trăiască după învăţătura Dumnezeului adevărat. În cele din urmă, Ali s-a botezat, a devenit creştin, dar miracolul l-a săvârşit Hristos însuşi, în timp ce creştinii i-au fost doar piatră de poticnire atâta vreme.
Eveniment interior
Plecând de la „Sophia” cu sufletul plin de evenimentul la care tocmai asistasem, lansarea volumului Arhimandritului Spiridon, Duhovnicul închisorilor, publicat de Editura Cathisma, nu-mi imaginam amploarea impactului pe care întâlnirea „faţă către faţă” cu Părintele Savatie Baştovoi urma să-l aibă asupra mea. Am ascultat şi am văzut multe conferinţe ale Părintelui, i-am citit cu interes şi uimire, cu dragoste şi cu bucurie, aproape toate cărţile publicate în anii de monahism. Aveam o idee destul de clară despre personalitatea sa de autor duhovnicesc, era şi pentru mine „marcă înregistrată”, care nu mai are nevoie de prezentare, cum se exprima cineva cu umor. Dar efectul prezenţei, în spaţiul încărcat de aşteptări al librăriei „Sophia”, a Părintelui Savatie nu l-am intuit nicio clipă. Doar experienţa mi-a dezvăluit secretul împărtăşirii prin cuvânt de duhul cuiva care vine în faţa ta deschis şi jertfelnic, să se dăruiască. E o formă specială de koinonia aceasta prin cuvântul purtător de duh. Citisem în cărţile Părintelui Stăniloae despre puterea cuvântului, dar nu trăisem experienţa vie a dragostei creştine care se transmite prin cuvântul rostit şi primit în inimă. Cum poate un „necunoscut” să-ţi dea sentimentul că-ţi este prieten, alungând orice timorare sau inhibiţie rea? Doar dacă îl poartă în sine pe Hristos, dinlăuntrul său „agrăindu-ţi” Mântuitorul. Un teofor şi un mărturisitor al lui Hristos este în mod cert Părintele Savatie, prin fiecare cuvânt scris sau spus despre credinţă, iubire şi iertare creştină. O întrebare a rămas nerostită: Părinte, ne petrecem vremea pe internet, citind bloguri. Oare nu trădăm astfel rugăciunea, pariciparea la slujbele Sfintei Biserici sau citirea Sfintei Scripturi?
Rămâne o enigmă pentru mine ce ar fi răspuns Părintele Savatie la această întrebare. E clar că eu însămi am dat un răspuns, materializat într-un gest. Însă nedumerirea mea reală este alta: în ce chip tainic a lucrat întâlnirea cu Părintele Savatie asupra omului meu interior încât am creat acest blog. Iertat să-mi fie orgoliul! Iertate nedunerirea şi neştiinţa! Poate pentru a împăca nevoia de comunicare cu oroarea de dispută s-a născut implicarea în această formă de dialog. Sau poate din obişnuinţa unei vieţi hrănite din lectură şi interpretare solitară a cuvântului mai mult sau mai puţin purtător de duh al cărţilor. Oricare ar fi fost resortul declanşator, acum experienţa a început. Doamne ajută!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
