Plecând de la „Sophia” cu sufletul plin de evenimentul la care tocmai asistasem, lansarea volumului Arhimandritului Spiridon, Duhovnicul închisorilor, publicat de Editura Cathisma, nu-mi imaginam amploarea impactului pe care întâlnirea „faţă către faţă” cu Părintele Savatie Baştovoi urma să-l aibă asupra mea. Am ascultat şi am văzut multe conferinţe ale Părintelui, i-am citit cu interes şi uimire, cu dragoste şi cu bucurie, aproape toate cărţile publicate în anii de monahism. Aveam o idee destul de clară despre personalitatea sa de autor duhovnicesc, era şi pentru mine „marcă înregistrată”, care nu mai are nevoie de prezentare, cum se exprima cineva cu umor. Dar efectul prezenţei, în spaţiul încărcat de aşteptări al librăriei „Sophia”, a Părintelui Savatie nu l-am intuit nicio clipă. Doar experienţa mi-a dezvăluit secretul împărtăşirii prin cuvânt de duhul cuiva care vine în faţa ta deschis şi jertfelnic, să se dăruiască. E o formă specială de koinonia aceasta prin cuvântul purtător de duh. Citisem în cărţile Părintelui Stăniloae despre puterea cuvântului, dar nu trăisem experienţa vie a dragostei creştine care se transmite prin cuvântul rostit şi primit în inimă. Cum poate un „necunoscut” să-ţi dea sentimentul că-ţi este prieten, alungând orice timorare sau inhibiţie rea? Doar dacă îl poartă în sine pe Hristos, dinlăuntrul său „agrăindu-ţi” Mântuitorul. Un teofor şi un mărturisitor al lui Hristos este în mod cert Părintele Savatie, prin fiecare cuvânt scris sau spus despre credinţă, iubire şi iertare creştină. O întrebare a rămas nerostită: Părinte, ne petrecem vremea pe internet, citind bloguri. Oare nu trădăm astfel rugăciunea, pariciparea la slujbele Sfintei Biserici sau citirea Sfintei Scripturi?
Rămâne o enigmă pentru mine ce ar fi răspuns Părintele Savatie la această întrebare. E clar că eu însămi am dat un răspuns, materializat într-un gest. Însă nedumerirea mea reală este alta: în ce chip tainic a lucrat întâlnirea cu Părintele Savatie asupra omului meu interior încât am creat acest blog. Iertat să-mi fie orgoliul! Iertate nedunerirea şi neştiinţa! Poate pentru a împăca nevoia de comunicare cu oroarea de dispută s-a născut implicarea în această formă de dialog. Sau poate din obişnuinţa unei vieţi hrănite din lectură şi interpretare solitară a cuvântului mai mult sau mai puţin purtător de duh al cărţilor. Oricare ar fi fost resortul declanşator, acum experienţa a început. Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu