Cuvântul Sfântului Dimitrie al Rostovului : « Despre adevărata pocăinţă » - II -

Fără frica de Dumnezeu nu te poţi păzi de păcat

[...] Păcătoşii nu renunţă la fărădelegile lor şi nu vor să dobândească virtuţi pentru că nu se tem de Dumnezeu. Cine nu se teme de Dumnezeu, acela este gata să facă orice rău : lui nu-i este teamă să omoare un om, socoteşte chiar că aceasta este o faptă de vitejie ; a fura, a jefui pe cineva, pentru el este o faptă profitabilă. Ticăloasele păcate trupeşti , el nu le recunoaşte ca fiind păcate, socotindu-le ca necesităţi ale firii. Viclenia el o consideră înţelepciune ; fiecare păcat este gata să-l considere virtute, faptă firească, şi se lauda chiar cu necuviinţa : Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui(Psalmi 9, 23) ; lucrul de care ar trebui să se ruşineze, cu acela se mângâie ; fapta pentru care ar trebui să plângă, de aceea se bucură ; cele de la care ar trebui să dea înapoi şi să fugă cât îl ţin puterile, pe acelea le doreşte şi le caută cu sârguinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă : Dacă ne gândim că Dumnezeu este pretutindeni, aude totul şi vede totul, nu numai ce facem noi, ci şi ce se ascunde în adâncul inimilor noastre, atunci ne vom teme de Dumnezeu şi nu vom îndrăzni să facem nicio faptă păcătoasă, nici să spunem vreun cuvânt păcătos şi nici măcar un gând păcătos să avem. Căci, spune-mi, dacă tu ai sta întotdeauna în apropierea împăratului, nu ai sta, oare, cu frică ? Dar atunci cum, stând înaintea lui Dumnezeu, îndrăzneşti să nu te temi şi nu tremuri înaintea lui ? Nu întrebuinţa rău îndelunga lui răbdare. El rabdă îndelung ca să te aducă la mântuire. Înainte de a începe vreun lucru sau vreun cuvânt, gândeşte-te că Dumnezeu te vede şi că El este lângă tine. El este aici, fie că mănânci, sau bei, sau dormi, sau te mânii pe cineva, sau furi...Orice ai face, ţine minte că Dumnezeu este cu tine şi nu vei păcătui niciodată : vei simţi că stai înaintea Împăratului Ceresc. » Aşa ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur. Să ţinem minte că frica de Dumnezeu este începutul şi temelia vieţii plăcute lui Dumnezeu. »

Din volumul « Cum să ne mântuim ? »(partea I), ierom. Ioan Iaroslav, publicat la Editura « Credinţa strămoşească », paginile 285-286.

Citatul zilei

“Cel ce voieşte să rămână în adevărata tradiţie a Ortodoxiei va trebui să fie ferm hotarât şi râvnitor, fără a înclina spre fanatism, fără să creadă că ar putea să-i înveţe pe episcopii noştri ce să facă. Mai presus de toate, trebuie să ne nevoim să păstrăm adevarata mireasma a Ortodoxiei, fiind măcar puţin “afară din lumea aceasta”, detaşaţi de toate grijile şi politica acestei lumi sau chiar de cea bisericească, hrănindu-ne din mâncarea nelumească pe care Biserica ne-o dă cu prisosinţă. »

Părintele Serafim Rose

Sursa : http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/04/despre-sectarismul-ortodox-si-inselarea-dreptilor-hipercriticisti-pur-si-simplu-actual-iii/

Dar tu, omule nu te temi şi nu te cutremuri să-l dai deoparte pe Dumnezeu din viaţa ta ?

« Ca şi în alte ţări, precum Franţa, Marea Britanie sau Turcia, în România şcoala a devenit un mediu prielnic dezbaterilor contradictorii pe tema Religiei. Care ar fi explicaţia?

Nu întâmplător, unele dintre cele mai controversate subiecte aflate în dezbaterea opiniei publice de la noi în ultimii ani – prezenţa icoanelor şi predarea Religiei – au ca element comun şcoala. Într-adevăr, şi în alte ţări şcoala este locul disputelor legate de religie – vezi problema vălului islamic în Franţa, dar şi în Turcia sau Marea Britanie. Explicaţia şcolii ca loc predilect de divergenţă între opinii laice şi religioase este relativ simplă. Religia ţine de spaţiul privat, dar se manifestă şi în spaţiul public. Şcoala face parte din spaţiul public, însă prezintă unele particularităţi: transmiterea de cunoştinţe este mai intensă decât în spaţiul privat, însă mai puţin intensă decât în societate. Religia are deplina legitimitate de a se plasa în acest spaţiu intermediar al şcolii. Rolul Religiei ca disciplină de învăţământ este pus în discuţie pe măsură ce şcoala capătă mai mult statutul de instituţie publică şi este privită ca fiind similară cu celelalte instituţii publice, în detrimentul caracterului formator. »

Preluat de aici :http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/09/prof-univ-dr-radu-carp-despre-religia.html

***

Şcoala a devenit « un mediu prielnic dezbaterilor contradictorii pe tema Religiei » din considerente care nu scapă celor ce privesc teologic şi teocentric viaţa şi societatea. Bineînţeles că « războiul » se poartă pe acest front al sufletlor tinere, pe care încearcă să le manipuleze vrăjmaşul diavol încă de la vârsta la care, neavând discernământul necesar, ni se încredinţează nouă, adulţilor.

Dar oare noi avem capetele pe umeri şi mintea limpede? Ne lasă pe noi, cei consideraţi responsabili, patimile de tot felul, să întrezărim adevărul şi să nu lucrăm împotriva lui Dumnezeu ?

Nu! Drept dovadă faptul că se pot face astfel de afirmaţii:

« Religia ţine de spaţiul privat, dar se manifestă şi în spaţiul public. »ş.c.l.

Este religia oare o Cenuşăreasă pe care o ţii ascunsă după uşă? Ca să nu te facă de ruşine ?

De ce te jenezi de ea, omule care te manifeşti în « spaţiul public », făcând din acesta un idol ?

A ajuns credinţa în Dumnezeu o formă de manifestare de care omul ar trebui să se jeneze ? Nu este aceasta nebunie ?

« Religia are deplina legitimitate de a se plasa în acest spaţiu intermediar al şcolii. »

De ce se pune la îndoială tocmai legitimitatea religiei de a exista în « spaţiul intermediar » dintre viaţă privată şi viaţa publică ? Pentru că din îndoială în îndoială se ajunge la NECREDINŢĂ.

Şi cine oare este direct interesat să răspândească necredinţa în Dumnezeu, ba chiar îţi dă tot concursul spre a pune tu la îndoială importanţa credinţei. Asta pentru început, după care îţi şopteşte tainic şi perfid că poate nici nu este adevărată, ci doar un mijloc de a păstra bunele moravuri în societate. « Hai s-o menţinem, că ajută ! Copiii sunt mai blânzi, mai ascultători, mai uşor de manipulat « .

Până când ne vom ascunde după formule moarte ? Până când ne vom pune întrebări inutile şi false probleme ?

Nu ce model să urmeze sistemul de învăţământ românesc, pe cel general occidental sau pe cel francez !

Ce model uman să călăuzească şcoala în formarea copiilor şi a tinerilor : laic sau religios ? Vrem să obţinem în societatea românească oameni după chipul şi întru asemănare cu Dumnezeu ? Sau descendenţi ai darwineenelor maimuţe transformate în .... oameni ?

Dumnezeu nu este sărmanul tolerat la poarta şcolii sau la uşa clasei şi primit, în cele din urmă, de milă în cancelarii şi în săli. Dumnezeu ne ţine cu puterea dragostei lui iertătoare în palmele milei Sale, fără de care s-ar prăbuşi şcoli, cancelarii, clase şi societăţi iresponsabile.

Domnul ştie până la jertfă să se plece, chiar şi în faţă megalomanului om. Dar tu, omule nu te temi şi nu te cutremuri să-l dai deoparte pe Dumnezeu din viaţa ta ? Ce îţi mai rămâne fără El ? Spaţiul public ?

Păzeşte-te de sămânţa necredinţei şi iubirii de păcat !

« Cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac ». Oare e greu să cazi în acest păcat înfricoşător ? Nicidecum, căci iată care sunt păcatele de acest fel : « Nădăjduirea multă şi fără măsură în harul lui Dumnezeu, deznădăjduirea sau nenădăjduirea în milostivirea dumnezeiască ; împotrivirea faţă de adevărul învederat şi întărit de fapte şi lepădarea de credinţa creştinească dreptmăritoare. Alţii mai adaugă şi pizma faţă de darurile duhovniceşti pe care le primeşte aproapele de la Dumnezeu, cerbicia în păcat şi învechirea în răutate ; neîngrijirea de pocăinţă până la ieşirea din această viaţă »(« Spovedania Ortodoxă », partea atreia, întrebarea a 38-a). Iată câte căi spre acest păcat ! Apucă-te de oricare din ele şi îţi va fi după aceea greu să mai dai înapoi, încât te va târî în prăpastie. Împotrivirea faţă de adevăr începe prin îndoieli mărunte, zămislite dintr-un cuvânt sau dintr-o scriere rea. Dacă nu vei lua aminte la ele şi nu le vei vindeca, ele te vor duce la necredinţă şi la încăpăţânarea în necredinţă. Şi la deznădejde se ajunge tot prin nebăgare de seamă : « O să mă pocăiesc », zice omul, şi păcătuieşte. Şi tot aşa de câteva ori ; apoi văzând că pocăinţa nu mai vine, îşi spune în sine : « Aşa mi-e dat, nu pot să mă înfrânez », şi se lasă cu totul în voia păcatului.

Se adună adânc de păcate ; şi totodată se adună adânc de împotriviri faţă de chemările vădite ale harului dumnezeiesc. Atunci când omului ajuns în această stare îi trece prin minte să se îndrepteze, adâncul de păcate îl covârşeşte, iar împotrivirea faţă de har îi răpeşte îndrăzneala de a se apropia de Domnul şi el hotărăşte : « Păcatul meu este prea mare ca să poată fi iertat ». Iată şi deznădejdea!

Păzeşte-te de sămânţa necredinţei şi iubirii de păcat şi nu vei cădea în acest adânc .

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Invitatie

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/anunturi/2009/09/02/psaltul-petre-moise-concert-de-muzica-bizantina-la-ploiesti/