« Ca şi în alte ţări, precum Franţa, Marea Britanie sau Turcia, în România şcoala a devenit un mediu prielnic dezbaterilor contradictorii pe tema Religiei. Care ar fi explicaţia?
Nu întâmplător, unele dintre cele mai controversate subiecte aflate în dezbaterea opiniei publice de la noi în ultimii ani – prezenţa icoanelor şi predarea Religiei – au ca element comun şcoala. Într-adevăr, şi în alte ţări şcoala este locul disputelor legate de religie – vezi problema vălului islamic în Franţa, dar şi în Turcia sau Marea Britanie. Explicaţia şcolii ca loc predilect de divergenţă între opinii laice şi religioase este relativ simplă. Religia ţine de spaţiul privat, dar se manifestă şi în spaţiul public. Şcoala face parte din spaţiul public, însă prezintă unele particularităţi: transmiterea de cunoştinţe este mai intensă decât în spaţiul privat, însă mai puţin intensă decât în societate. Religia are deplina legitimitate de a se plasa în acest spaţiu intermediar al şcolii. Rolul Religiei ca disciplină de învăţământ este pus în discuţie pe măsură ce şcoala capătă mai mult statutul de instituţie publică şi este privită ca fiind similară cu celelalte instituţii publice, în detrimentul caracterului formator. »
Preluat de aici :http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/09/prof-univ-dr-radu-carp-despre-religia.html
***
Şcoala a devenit « un mediu prielnic dezbaterilor contradictorii pe tema Religiei » din considerente care nu scapă celor ce privesc teologic şi teocentric viaţa şi societatea. Bineînţeles că « războiul » se poartă pe acest front al sufletlor tinere, pe care încearcă să le manipuleze vrăjmaşul diavol încă de la vârsta la care, neavând discernământul necesar, ni se încredinţează nouă, adulţilor.
Dar oare noi avem capetele pe umeri şi mintea limpede? Ne lasă pe noi, cei consideraţi responsabili, patimile de tot felul, să întrezărim adevărul şi să nu lucrăm împotriva lui Dumnezeu ?
Nu! Drept dovadă faptul că se pot face astfel de afirmaţii:
« Religia ţine de spaţiul privat, dar se manifestă şi în spaţiul public. »ş.c.l.
Este religia oare o Cenuşăreasă pe care o ţii ascunsă după uşă? Ca să nu te facă de ruşine ?
De ce te jenezi de ea, omule care te manifeşti în « spaţiul public », făcând din acesta un idol ?
A ajuns credinţa în Dumnezeu o formă de manifestare de care omul ar trebui să se jeneze ? Nu este aceasta nebunie ?
« Religia are deplina legitimitate de a se plasa în acest spaţiu intermediar al şcolii. »
De ce se pune la îndoială tocmai legitimitatea religiei de a exista în « spaţiul intermediar » dintre viaţă privată şi viaţa publică ? Pentru că din îndoială în îndoială se ajunge la NECREDINŢĂ.
Şi cine oare este direct interesat să răspândească necredinţa în Dumnezeu, ba chiar îţi dă tot concursul spre a pune tu la îndoială importanţa credinţei. Asta pentru început, după care îţi şopteşte tainic şi perfid că poate nici nu este adevărată, ci doar un mijloc de a păstra bunele moravuri în societate. « Hai s-o menţinem, că ajută ! Copiii sunt mai blânzi, mai ascultători, mai uşor de manipulat « .
Până când ne vom ascunde după formule moarte ? Până când ne vom pune întrebări inutile şi false probleme ?
Nu ce model să urmeze sistemul de învăţământ românesc, pe cel general occidental sau pe cel francez !
Ce model uman să călăuzească şcoala în formarea copiilor şi a tinerilor : laic sau religios ? Vrem să obţinem în societatea românească oameni după chipul şi întru asemănare cu Dumnezeu ? Sau descendenţi ai darwineenelor maimuţe transformate în .... oameni ?
Dumnezeu nu este sărmanul tolerat la poarta şcolii sau la uşa clasei şi primit, în cele din urmă, de milă în cancelarii şi în săli. Dumnezeu ne ţine cu puterea dragostei lui iertătoare în palmele milei Sale, fără de care s-ar prăbuşi şcoli, cancelarii, clase şi societăţi iresponsabile.
Domnul ştie până la jertfă să se plece, chiar şi în faţă megalomanului om. Dar tu, omule nu te temi şi nu te cutremuri să-l dai deoparte pe Dumnezeu din viaţa ta ? Ce îţi mai rămâne fără El ? Spaţiul public ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu