Panagia Vlahernitisa

Cuvânt la prăznuirea Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: "Primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi" (2 Cor. XI, 26). Cînd cuvintele Domnului s-au împlinit: "Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri", când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi de foamete, de ciumă şi de cutremure să ne apere, de războaie şi de răni să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub Acoperământul său nevătămaţi.

Despre acest lucru s-a făcut încredinţare în Constantinopol în împărăţia lui Leon cel Înţelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvîrşirea cântării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stînd în văzduh şi rugându-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Văzând aceasta Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?" Iar el a răspuns: "O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimânt".

Precum odată Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare, aşa şi Sfântul Andrei din biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Mireasa cea fără de mire îmbrăcată în porfiră ca soarele.

Semnul văzut de Sfântul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea noastră cea preamilostivă, care s-a săvârşit în acea vreme când a arătat tulburarea întregii făpturi: "Se făcură fulgere, glasuri şi tunete, cutremur şi grindină mare şi un semn mare s-a arătat pe cer - o femeie îmbrăcată în soare". Deci, pentru ce semnul acela care înainte închipuia pe Prea Curata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur şi de grindină, când încă toate stihiile erau în pace, ci numai atunci când s-a făcut tulburarea cea înfricoşată a cerului şi a pământului? S-a făcut, pentru ca să se arate că Acoperitoarea noastră cea preabună, în vremea cea rea când năvăleşte nevoia asupra noastră, atunci vine în ajutorul nostru şi ne ocroteşte pe noi de fulgerele amăgitoarei deşertăciuni lumeşti, care nu strălucesc îndelung, de glasurile mândriei vieţii şi de cele ale slavei deşarte, de tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmaşului, de cutremurul patimilor şi de grindina pedepsei celei de sus care năvăleşte asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci când toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare, se arată Ajutătoarea cea grabnică a neamului creştinesc, păzindu-ne şi acoperindu-ne pe noi.

Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din faţa arcului, căci în lumea aceasta suntem puşi ca un semn spre săgetare şi zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile, unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi, încât noi ne jelim aşa: "Nu putem să suferim săgetăturile diavoleşti". Altele vin de la firea cea care se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mâniei şi îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, despre care David zicea: "De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a gătit pe el. Şi întru dânsul a gătit vasele morţii, săgeţile Sale celor ce se ard le-a lucrat ". (Psalm 7, 12)

Cu toate săgeţile acelea, ca să nu fim răniţi de moarte, ni s-a arătat nouă acel semn, ca să fugim din faţa arcului sub Acoperământul Preacuratei şi Prea-binecuvântatei Fecioare, cu al cărei Acoperămînt, apărându-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări. Căci această apărătoare a noastră are o mie de paveze spre apărarea noastră, cum grăieşte către dînsa Duhul Sfânt: Ca turnul lui David grumajii tăi: o mie de paveze spânzură pe dânsul, toate săgeţile celor puternici.

Continuarea la :

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-01-acoperamintul.html

Sursa icoanei: http://acoperamantulmaiciidomnului.blogspot.com/

Cuvântul zilei cu Părintele Arsenie Boca

Cât asculţi de Dumnezeu, atâta ascultă şi Dumnezeu de tine.

Filosofia unei sărmane gâze !

« Non multa, sed multum ! »

Mai slută judecată nici că e cu putinţă : Ce-ai zice de o albină care s-ar apuca să filozofeze cam astfel în faţa ştiubeiului : « Eu trebuie să adun miere din flori. Cea dintâi datorie a mea este să învăţ botanica, morfologia plantelor, fiziologia şi clasificarea lor în varietăţi, specii, genuri, familii etc. Dar, fiindcă în colindul meu de la floare la floare, întâlnesc şi fluturi, furnici şi alte vietăţi, trebuie să cunosc şi zoologia : să am o idee generală despre toată animalitatea. Însă animalele şi plantele sunt legate de scoarţa pământului, trebuie, deci, să studiez şi mineralogia, geologia, petrografia, paleontologia şi tot ce se leagă cu ştiinţa despre plăsmuirea litosferei. În sfârşit, fiindcă acest glob face parte dintr-un sistem  de corpuri cereşti, care umblă prin spaţiul infinit şi întunecat, cum rătăcesc licuricii noaptea,  trebuie să-mi arunc ochii şi spre astronomie, căci toate se ţin în lume şi despre toate trebuie să am o idee generală, înainte de a mă coborî la urdiniş cu o picătură de ceară sau de miere, trebuie sa cunosc filosofia cerii şi a mierii, pe temeiul cunoştinţelor adunate în ştiinţele exacte, începând de la matematici şi până la sociologie, unde se lămuresc raporturile cu proprietarul grădinii în care e aşezat ştiubeiul. Aceasta este numaidecât necesar... Deoarece, pentru a trăi viaţa, trebuie întâi să o înţelegi ; iar pentru înţelegerea fiecărui atom, ai nevoie de înţelegerea universului, - măcar în linii generale »

 

O, sărmană gâză ! Rău te-a sfătuit cine te-a sfătuit. Mare şi crudă bătaie de joc din partea cui te-a îndemnat să înconjuri universul când e să înconjuri ştiubeiul şi  să te opreşti pe cea dintâi floare, de unde să culegi ce trebuie vieţii tale şi tovarăşelor tale ! Ascultă-mă ! Să nu cumva să urmezi acest sfat că vei muri de un milion de ori, înainte de a fi făcut măcar câţiva paşi în genunea asta care se cheamă ştiinţă. Ca să aduni un pic de miere, poţi orişicând, dacă vrei. De aceea, îndată ce ţi-ai netezit aripile şi simţi că eşti în stare a pluti pe marea cea uşoară a văzduhului, dă-ţi drumul de la urdiniş în jos şi apoi fă-ţi vânt spre cea dintâi floare care îţi iese înainte ! O, dumnezeiasca plăcere a celui dintâi zbor !

Simion Mehedinţi Soveja, « Altă creştere – Şcoala muncii », Editura Rotonda, 2009.

Sursa foto : http://www.bookblog.ro/ce-este-bookblog/

Simion Mehedinţi : Şcoala – fără boală(fragmente)

"Ne-a intrat în minte că omului îi trebuie cultura generală –

adică să fie întâi filosof, după aceea om, care se apucă de ceva cu dinadinsul !"

Să zicem că am ajuns cu bine la etatea de 7 ani. Mama a isprăvit o bună parte din munca ei : copilul e voinic la trup, deştept la minte, iar inima lui e curată ca apa izvorului în care razele soarelui pătrund până în adânc[...] mama l-a păzit de vorbe rele, de minciună, de viclenie, sălbăticie şi alte păcate. Căci e ştiut : cum vorbesc şi cum lucrează cei mari, aşa gânguresc şi apoi vorbesc şi cei mici.[...] Acum vine rândul şcolii. Puii încep a se depărta de cuibul casei părinteşti...

Ce va deprinde copilul de la învăţător, noul lui tovarăş şi ajutător ?

Din capul locului, răspundem hotărât : are să înveţe ceea ce a învăţat  de la părinţii lui – a munci. Puterile care se deşteaptă rând pe rând în făptura omenească trebuie sporite şi organizate în mod sigur[...] ceea ce se obişnuise a face în casa părintească, printr-o imitaţie întrucâtva pasivă, să devină acuma, în atingere cu lumea mai mare, un obicei întemeiat pe hotărârea clară a voinţei.

Aceasta presupune însă dezvoltarea tuturor puterilor sufleteşti şi trupeşti ale copilului. Ceea ce făcuse mama, ademenindu-l la muncă, după nevoile întâmplătoare ale vieţii casnice, trebuie să facă acuma cu ştiută rânduială învăţătorul, spre a întări sistematic toate organele simţurilor şi prin ele să dea creierului cât mai multă vigoare şi înlesnire de a lucra repede şi exact. Muncise copilul şi în casa părintească, dar tot rămăseseră unele colţuri ale grădinii nelucrate şi nesemănate. Acum nu trebuie să rămână pârloagă nici măcar o parte din creier. Copilul va împlini deci treptat multe feluri de munci, pentru a exercita multe grupe de muşchi, multe legături ale organelor şi a dezvolta astfel cât mai multe staţii(centre) din creier, precum şi firele de legătură între ele, până ce creierul va lucra ca un aparat de mare precizie.

Se poate aşa ceva în şcoala de azi ?

Hotărât nu. Ea este mai degrabă un mijloc administrativ de a schilodi creierul copiilor. După cum unele râuri bat numai într-un mal, aşa şi şcoala  de azi se ocupă, cum zisei, mai mult de partea stângă a creierului : vorbe şi iar vorbe ; scris şi iar scris – de la abecedar la Universitate. De aceea, şcoala e un fel de casa de chin – o adevărată boală[...] Pentru ce ?

Pentru că şcoala de azi se abate cu totul din calea învăţăturii primite de copil acasă. De unde copilul era în mijlocul familiei un mic muncitor, luând parte şi el la toate răspunderile gospodăriei, ce face după intrarea în şcoală ?

Scrie, citeşte şi prociteşte. Pisica, pe care a pipăit-o de mii de ori, când se juca cu ea lângă vatră, acum o vede şi o descrie de pe o hârtie ; legumele, pomii, buruienile şi florile, pe care le-a semănat şi îngrijit în grădină, acum le învaţă pe de rost, după figuri tipărite ori făcute cu creta pe tablă. Din muncitor totdeauna deştept, el ajunge şcolar, adică ascultător plictisit, ba uneori adormit.

Aici e marea deosebire între şcoala mamei şi şcoala învăţătorului. Acasă copilul lua parte cu toată fiinţa lui la tot ce făceau părinţii; iar şcoala, gândindu-se la examene, leapădă mai mult de jumătate din sarcină şi lasă la voia întâmplării tocmai ceea ce face preţul omului – caracterul; iar din jumătatea cealaltă, zvârle mai toată intuiţia vie a muncii, înlocuind-o cu cea moartă(pasivă) a  simplei vederi a lucrurilor ori a povestirii despre ele: intuiţie de vorbe - adică slăbănogirea înadins a minţii! Şi, fiindcă vorbele goale nu pot fi ţinute minte, deoarece cuvintele numai atunci au miez, când simţim nevoia să îmbrăcăm în ele lucruri şi fapte săvârşite sau cunoscute de noi înşine, urmează de la sine  că minciuna vorbelor împinge pe copii la învăţarea pe de rost, la copierea tezelor, la înşelătorii şi alte păcate de teama pedepselor.Cu alte cuvinte, lecţia devine un descântec ca al babelor, un chin şi ocazie de păcat.[...] Ce e de făcut? Un singur lucru: în loc de boală, şcoala trebuie să ajungă o prelungire a vieţii de familie; iar asta nu se poate decât chemând un copil la şcoală spre a munci, iar nu a vorbi şi a înşira mereu semne negre pe  hârtie albă. »

***

E vădit lucru că, în unele privinţe, mulţi români de azi înţeleg civilizaţia întocmai ca şi negrii.

După ce ţăranul, adică « românul », a fost ţinut vreme îndelungată sub apăsarea boierescului , ne-am apucat acum vreo jumătate de veac să ticluim forme şi reforme pentru o viaţă nouă şi, cu acest gând, am părăsit obiceiul pământului, înlocuindu-l cu legi fabricate aiurea : am desfiinţat breslele ; am lăsat slobodă năvălirea străinilor, am trimis tineretul să înveţe la întâmplare prin ţări străine, iar acasă am întocmit iute şi degrabă şcoli, punând dascăli pe cine s-a nimerit...

Cu ce era sa se folosească poporul nostru din atâta nămol de legi şi de forme noi ?Ca şi negrul lui Booker, amăgit de moda franţuziei, am început şi noi a învăţa limbi străine, a silabisi latineşte şi greceşte, a înnegri hârtia cu formule de algebră, a bâigui ceva fizică, chimie, mineralogie... şi altele ca acestea.

Iar roadele se văd peste tot : de la ghiveciul programei primare, unde copilul învaţă toate de toate, dar se alege cu mai nimic, am trecut la ghiveciul secundar(unde se învaţă iarăşi de toate şi se alege iarăşi cu mai nimic) ; pentru  a păşi apoi la ghiveciul universitar, unde fiecare tânăr învaţă în ramura lui multe de toate, iar când intră în viaţă nu e în stare să facă mai nimic cumsecade. Vorbe şi iar vorbe ; scris şi iar scris ; citit si iar citit...Cât despre munca efectivă, singurul chip de a cunoaşte şi a deprinde ceva, aceea e lăsată pe de lături, fiind bună numai pentru oamenii de rând !...Pentru ce ?

Pentru că ne-a intrat în cap sminteala că învăţătura de carte e totuna cu puterea.

Nu. Poţi să ştii multe şi totuşi să fii un becisnic.

Lucrul de căpetenie e să poţi lucra bine şi sigur ceea ce trebuie, atât pentru tine cât şi pentru cei dimprejurul tău ;  - pentru că, vrând-nevrând asta trebuie. Şi tocmai la asta nu vrea să se gândească şcoala de azi, care nu e făcută pentru viaţă, ci e întocmită ca şi cum ar avea numai menirea ca să dea de lucru profesorilor ! În loc să se întrebe dascălul « ce are să facă şcolarul în lume ? » şi să-l pună îndată la lucru, spre a-l pregăti pentru chemarea lui, din contra, pierdem toată tinereţea, urmărind abstracţii, formule şi alţi cai verzi pe pereţi. Ne-a intrat în minte că omului îi trebuie cultura generală – adică să fie întâi filosof, după aceea om, care se apucă de ceva cu dinadinsul !

Simion Mehedinţi Soveja, « Altă creştere – Şcoala muncii », Editura Rotonda, 2009.