Simion Mehedinţi : Şcoala – fără boală(fragmente)

"Ne-a intrat în minte că omului îi trebuie cultura generală –

adică să fie întâi filosof, după aceea om, care se apucă de ceva cu dinadinsul !"

Să zicem că am ajuns cu bine la etatea de 7 ani. Mama a isprăvit o bună parte din munca ei : copilul e voinic la trup, deştept la minte, iar inima lui e curată ca apa izvorului în care razele soarelui pătrund până în adânc[...] mama l-a păzit de vorbe rele, de minciună, de viclenie, sălbăticie şi alte păcate. Căci e ştiut : cum vorbesc şi cum lucrează cei mari, aşa gânguresc şi apoi vorbesc şi cei mici.[...] Acum vine rândul şcolii. Puii încep a se depărta de cuibul casei părinteşti...

Ce va deprinde copilul de la învăţător, noul lui tovarăş şi ajutător ?

Din capul locului, răspundem hotărât : are să înveţe ceea ce a învăţat  de la părinţii lui – a munci. Puterile care se deşteaptă rând pe rând în făptura omenească trebuie sporite şi organizate în mod sigur[...] ceea ce se obişnuise a face în casa părintească, printr-o imitaţie întrucâtva pasivă, să devină acuma, în atingere cu lumea mai mare, un obicei întemeiat pe hotărârea clară a voinţei.

Aceasta presupune însă dezvoltarea tuturor puterilor sufleteşti şi trupeşti ale copilului. Ceea ce făcuse mama, ademenindu-l la muncă, după nevoile întâmplătoare ale vieţii casnice, trebuie să facă acuma cu ştiută rânduială învăţătorul, spre a întări sistematic toate organele simţurilor şi prin ele să dea creierului cât mai multă vigoare şi înlesnire de a lucra repede şi exact. Muncise copilul şi în casa părintească, dar tot rămăseseră unele colţuri ale grădinii nelucrate şi nesemănate. Acum nu trebuie să rămână pârloagă nici măcar o parte din creier. Copilul va împlini deci treptat multe feluri de munci, pentru a exercita multe grupe de muşchi, multe legături ale organelor şi a dezvolta astfel cât mai multe staţii(centre) din creier, precum şi firele de legătură între ele, până ce creierul va lucra ca un aparat de mare precizie.

Se poate aşa ceva în şcoala de azi ?

Hotărât nu. Ea este mai degrabă un mijloc administrativ de a schilodi creierul copiilor. După cum unele râuri bat numai într-un mal, aşa şi şcoala  de azi se ocupă, cum zisei, mai mult de partea stângă a creierului : vorbe şi iar vorbe ; scris şi iar scris – de la abecedar la Universitate. De aceea, şcoala e un fel de casa de chin – o adevărată boală[...] Pentru ce ?

Pentru că şcoala de azi se abate cu totul din calea învăţăturii primite de copil acasă. De unde copilul era în mijlocul familiei un mic muncitor, luând parte şi el la toate răspunderile gospodăriei, ce face după intrarea în şcoală ?

Scrie, citeşte şi prociteşte. Pisica, pe care a pipăit-o de mii de ori, când se juca cu ea lângă vatră, acum o vede şi o descrie de pe o hârtie ; legumele, pomii, buruienile şi florile, pe care le-a semănat şi îngrijit în grădină, acum le învaţă pe de rost, după figuri tipărite ori făcute cu creta pe tablă. Din muncitor totdeauna deştept, el ajunge şcolar, adică ascultător plictisit, ba uneori adormit.

Aici e marea deosebire între şcoala mamei şi şcoala învăţătorului. Acasă copilul lua parte cu toată fiinţa lui la tot ce făceau părinţii; iar şcoala, gândindu-se la examene, leapădă mai mult de jumătate din sarcină şi lasă la voia întâmplării tocmai ceea ce face preţul omului – caracterul; iar din jumătatea cealaltă, zvârle mai toată intuiţia vie a muncii, înlocuind-o cu cea moartă(pasivă) a  simplei vederi a lucrurilor ori a povestirii despre ele: intuiţie de vorbe - adică slăbănogirea înadins a minţii! Şi, fiindcă vorbele goale nu pot fi ţinute minte, deoarece cuvintele numai atunci au miez, când simţim nevoia să îmbrăcăm în ele lucruri şi fapte săvârşite sau cunoscute de noi înşine, urmează de la sine  că minciuna vorbelor împinge pe copii la învăţarea pe de rost, la copierea tezelor, la înşelătorii şi alte păcate de teama pedepselor.Cu alte cuvinte, lecţia devine un descântec ca al babelor, un chin şi ocazie de păcat.[...] Ce e de făcut? Un singur lucru: în loc de boală, şcoala trebuie să ajungă o prelungire a vieţii de familie; iar asta nu se poate decât chemând un copil la şcoală spre a munci, iar nu a vorbi şi a înşira mereu semne negre pe  hârtie albă. »

***

E vădit lucru că, în unele privinţe, mulţi români de azi înţeleg civilizaţia întocmai ca şi negrii.

După ce ţăranul, adică « românul », a fost ţinut vreme îndelungată sub apăsarea boierescului , ne-am apucat acum vreo jumătate de veac să ticluim forme şi reforme pentru o viaţă nouă şi, cu acest gând, am părăsit obiceiul pământului, înlocuindu-l cu legi fabricate aiurea : am desfiinţat breslele ; am lăsat slobodă năvălirea străinilor, am trimis tineretul să înveţe la întâmplare prin ţări străine, iar acasă am întocmit iute şi degrabă şcoli, punând dascăli pe cine s-a nimerit...

Cu ce era sa se folosească poporul nostru din atâta nămol de legi şi de forme noi ?Ca şi negrul lui Booker, amăgit de moda franţuziei, am început şi noi a învăţa limbi străine, a silabisi latineşte şi greceşte, a înnegri hârtia cu formule de algebră, a bâigui ceva fizică, chimie, mineralogie... şi altele ca acestea.

Iar roadele se văd peste tot : de la ghiveciul programei primare, unde copilul învaţă toate de toate, dar se alege cu mai nimic, am trecut la ghiveciul secundar(unde se învaţă iarăşi de toate şi se alege iarăşi cu mai nimic) ; pentru  a păşi apoi la ghiveciul universitar, unde fiecare tânăr învaţă în ramura lui multe de toate, iar când intră în viaţă nu e în stare să facă mai nimic cumsecade. Vorbe şi iar vorbe ; scris şi iar scris ; citit si iar citit...Cât despre munca efectivă, singurul chip de a cunoaşte şi a deprinde ceva, aceea e lăsată pe de lături, fiind bună numai pentru oamenii de rând !...Pentru ce ?

Pentru că ne-a intrat în cap sminteala că învăţătura de carte e totuna cu puterea.

Nu. Poţi să ştii multe şi totuşi să fii un becisnic.

Lucrul de căpetenie e să poţi lucra bine şi sigur ceea ce trebuie, atât pentru tine cât şi pentru cei dimprejurul tău ;  - pentru că, vrând-nevrând asta trebuie. Şi tocmai la asta nu vrea să se gândească şcoala de azi, care nu e făcută pentru viaţă, ci e întocmită ca şi cum ar avea numai menirea ca să dea de lucru profesorilor ! În loc să se întrebe dascălul « ce are să facă şcolarul în lume ? » şi să-l pună îndată la lucru, spre a-l pregăti pentru chemarea lui, din contra, pierdem toată tinereţea, urmărind abstracţii, formule şi alţi cai verzi pe pereţi. Ne-a intrat în minte că omului îi trebuie cultura generală – adică să fie întâi filosof, după aceea om, care se apucă de ceva cu dinadinsul !

Simion Mehedinţi Soveja, « Altă creştere – Şcoala muncii », Editura Rotonda, 2009.