Botezul Domnului - "Toate tainele creştinătăţii strălucesc aici cu lumina lor dumnezeiască "

Botezul Domnului(Dumnezeiasca Arătare)
 [Tit 2, 11-14 ; Mt. 3, 13-17]

Botezul Domnului se mai numeşte şi Dumnezeiasca Arătare, întrucât cu acest prilej S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat : Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul – Cel Întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfânt – prin pogorârea asupra Celui Botezat. Aici se arată şi taina legăturii dintre ipostasurile Sfintei Treimi : Dumnezeu – Duhul Sfânt de la Tatăl purcede şi întru Fiul se odihneşte, dar nu purcede din El. Se mai arată aici şi că iconomia Întrupării pentru a noastră mântuire a fost săvârşită de Dumnezeu-Fiul cu împreună lucrarea Duhului Sfânt şi a lui Dumnezeu-Tatăl. Se mai arată şi faptul că mântuirea fiecăruia nu se poate săvârşi altfel decât în Domnul Iisus Hristos, cu harul Sfântului Duh, prin bunăvoirea Tatălui.

Toate tainele creştinătăţii strălucesc aici cu lumina lor dumnezeiască şi luminează minţile şi inimile celor ce cu credinţă săvârşesc această mare prăznuire.

Veniţi să ne înălţăm cu mintea şi să ne afundăm în contemplarea acestor taine ale mântuirii noastre, cântând : « În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat », care chiverniseşte în chip treimic mântuirea noastră şi ne mântuieşte în chip treimic.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, « Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an »

***

“Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor,  învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie;  şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus,  Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.”(Tit 2, 11-14)

***

„În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.  Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând:  "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Matei 3, 13-17)

Icoana:

http://www.ecclesia.com.br/Biblioteca/liturgia/doze_festas_teofania.html

Dreptul Nichifor Leprosul(1890- 1964)

Părintele Nichifor(în lume Nicolae) s-a născut într-un sat din Chania, în Serikari. Părinţii săi erau ţărani simpli şi evlavioşi, dar au murit pe când el era copil şi l-au lăsat orfan. Astfel, la 13 ani el a plecat de acasă, a călătorit până în Chania, unde a început să lucreze într-o frizerie. Acolo au apărut primele semne ale bolii lui Hansen (lepra). Pe vremea aceea, leproşii erau exilaţi pe insula Spinaloga, deoarece lepra este o boală transmisibilă şi este privită cu spaimă şi oroare.Pe la 16 ani, când semnele bolii începuseră să devină vizibile, ca să scape de exilul pe insula Spinalonga, Nicolae a fugit cu o barcă în Egipt. Acolo a rămas să lucreze în Alexandria, tot într-o frizerie, dar semnele erau tot mai evidente, mai ales pe mâini şi pe faţă. La sugestia unui cleric, a fugit la Chios, unde era o casă pentru leproşi, în care slujea un preot, Anthimos Vagianos, mai târziu Sfântul Anthimos din Chios.
Nicolae a ajuns în Chios în 1914, la vârsta de 24 de ani. În aşezământul leproşilor din Chios, unde erau multe căsuţe frumoase, era şi o capelă a Sfântului Lazăr, în care se păstra Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Ypakoe(Supunerea/ Ascultarea). În acest loc a pătruns el în stadionul dobândirii virtuţilor. După doi ani Sf. Anthimos şi-a dat seama că Nicolae era gata să primească schima cea mare şi l-a tuns monah cu numele Nichifor.

Boala a progresat în absenţa medicaţiei adecvate şi a adus mari schimbări(remediul s-a descoperit mai târziu, în 1947).

Părintele Nichifor a trăit cu o supunere totală, autentică, cu postire strictă, lucrând la grădină. De asemenea, nota înt-un catalog minunile Sf. Anthimos, pe care le văzuse cu ochii săi( vindecarea demonizaţilor).

Se formase o legătură duhovnicească unică între Sf. Anthimos şi monahul Nichifor, „care nu se depărta de el măcar c-un pas”, cum zice Pr. Theoklitos  din Dionysiou în cartea sa „Sf. Anthimod din Chios”.  Părintele Nichifor se ruga ore întregi noaptea, făcând mii de metanii, nespunând nici un cuvânt nimănui, nici risipindu-şi inima în faţa cuiva; era cântăreţul principal în biserică. Dar din cauza bolii şi-a pierdut vederea şi cele mai multe imnuri erau cântate de alţii.

În 1957 Leprozeria din Chios a fost închisă şi pacienţii rămaşi , împreună cu Pr. Nichifor, au fost trimişi la Sanatoriul „Sfânta Varvara” din Athena, în Aigaleo. Atunci Pr. Nichifor avea 67 de ani. Trupul său şi vederea îi fuseseră afectate total şi desfigurate de boală.

Aici, în Sanatoriul de leproşi trăia Pr. Eumenios, care avusese boala lui Hansen, dar fusese vindecat datorită progreselor ştiinţei. El hotărâse, totuşi, să rămână tot restul vieţii lângă pacienţii sanatoriului, pe care îi îngrijea cu multă dragoste. Astfel a devenit un fiu duhovnicesc al Pr. Nichifor, căruia, ca răsplată pentru răbdarea sa, Domnul îi dăduse multe daruri. Multe persoane  se adunau la umila chilie a monahului lepros Nichifor, la Sf. Varvara din Aigaleo, ca să primească binecuvântarea lui. Cei care îl întâlneau aminteau că, deşi era la pat, cu răni şi dureri, nu murmura, ci arăta mare răbdare.

Avea darul de a-i mângâia pe cei necăjiţi.

Ochii lui erau mereu iritaţi, vederea foarte slabă, avea mâinile tăiate şi picioarele paralizate. Dar în ciuda acestora, era blând, dulce, zâmbitor, spunea poveşti pline de har şi era plăcut şi iubit. Faţa, care îi fusese mâncată de semnele bolii şi de răni, strălucea şi răspândea bucurie tuturor celor care vedeau acest om extrem de bolnav care spunea: „Slavă Numelui Său!”

La vârsta de 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, Părintele Nichifor a adormit întru Domnul. Sfintele sale moaşte erau binemirositoare când au fost scoase la iveală de Pr. Eumenios şi alţi oameni pioşi au relatat alte minuni ce s-au întâmplat prin rugăciunile Pr. Nichifor.

El spunea: „Copiii mei, va rugaţi? Şi cum vă rugaţi? …cu Rugăciunea lui Iisus ar trebui să vă rugaţi, cu „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Aşa să vă rugaţi. Acastă cale este bună.”

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/01/righteous-nikephoros-leper-1890-1964.html