Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 29 iunie 2009

Patericul Maicii Domnului(I)


În oraşul Kuimbaşev(astăzi Samara) din Rusia Sovietică trăia o familie mică: o mamă foarte evlavioasă împreună cu singura ei fiică, Zoe. Mama, cu toate că trăia sub regimul ateist, nu şi-a pierdut credinţa moştenită de la părinţii ei în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfinţii Bisericii noastre. Din nefericire, Zoe suferise influenţa directă a regimului comunist ateu. Într-o zi a invitat la cină şapte prietene ale ei împreună cu alţi tineri, pentru a petrece.

Era în seara Ajunului Anului Nou din 1956, în Postul Crăciunului. În acea seară, credincioasa mamă a mers la biserică să se roage. Nu a uitat însă înainte de a pleca să o roage pe Zoe cu o voce tremurândă şi cu frică dumnezeiască în inimă, să nu mănânce de frupt şi să nu danseze, ci să cinstească perioada postului bisericesc, rânduielile Bisericii şi canoanele Sfinţilor Părinţi. Însă Zoe, care era atee, nu avea urechi ca să audă rugăminţile mamei şi nici inimă ca să simtă zbuciumul ei sufletesc.

Invitaţii se adunaseră, dar logodnicul Zoei întârzia să vină. Numele lui era Nicolae. Fetele şi băieţii s-au împărţit în perechi şi au început să danseze o horă rusească. Zoe însă rămase fără partener. Atunci diavolul a găsit ocazia ca să-i zăpăcească mintea. Aceasta a văzut pe iconostasul din casă icoana Sf. Nicolae, care avea o privire dulce şi plină de seninătate. A coborât de la locul ei această icoană pe care mama ei o împodobise cu mare evlavie şi a spus: „Îl voi lua pe acest Nicolae şi voi dansa şi eu împreună cu ei”. Prietenele ei, atunci când au văzut-o, au încremenit de frică. Cu toate că trăiau în ateism, însă înăuntrul inimilor lor Dumnezeu trăia şi aştepta întoarcerea lor. Au sfătuit-o să nu săvârşească acea nelegiuire. Însă arma ateismului este obrăznicia lipsită de judecată. De aceea tânăra a spus: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească”. Dar Dumnezeu nu pedepseşte, ci El ceartă cu milă pe cei neghiobi şi obraznici, spre înţelepţire. Şi astfel, îmbrăţişându-l pe Sf. Nicolae, a început să danseze. După ce a făcut două-trei învârtituri, băgându-l pe sfânt în horă în locul unui bărbat, s-a auzit deodată în cameră un zgomot înfricoşător, o vijelie, o lumină orbitoare ce strălucea ca fulgerul. Zoe a văzut că Dumnezeu, de Care se îndoia şi pe Care îl nega, există. L-a văzut în urgia Sa, deşi mică, prin care voia să o cuminţească.

Bucuria s-a transformat în frică şi în groază[…]

Iadul se mutase în cameră. Cu toţii au plecat înfricoşaţi. Numai Zoe se preschimbase într-o a doua Evă şi primea urmările încălcării legii lui Dumnezeu. Zoe stătea nemişcată ca un stâlp de sare, cu icoana Sfântului la piept., împietrită ca marmura[…] Îndată au venit nişte doctori, dar aceştia nu au putut să-i dea nici un ajutor sau să o aducă în simţiri. […] Au încercat să-i facă injecţii, dar acele seringilor se strâmbau şi se rupeau de îndată ce se atingeau de trupul de marmură. Au vrut să o ducă la spital, dar era cu neputinţă, căci nu puteau să o mişte de la locul ei.[…] În mod ciudat însă, inima îi bătea regulat. . Zoe era vie.”

Impresionant! Sf. Daniela


Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Continuarea articolului la:

http://apologeticum.wordpress.com/2009/06/29/marturii-zguduitoare-din-viata-mucenitei-daniela-din-bucuresti/

Inima



„Domnul a poruncit: Să vă iubiţi unul pe altul!(Ioan 15, 17). Inima noastră se împotriveşte acestor cuvinte întru lucrarea lor, în viaţa obişnuită , în ciocnirile de zi cu zi cu aproapele. Ea este iubitoare de sine, mândră, îndrăzneaţă, rea, întunecată, lipsită de simţire, neliniştită, plină de patimi. Pe o astfel de inimă a noastră trebuie să o răstignim…Suntem datori să-i tăiem voia ei şi să facem voia lui Dumnezeu.”(Sf. Ioan de Kronstadt)