Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 27 aprilie 2009

Tulburătoarea simplitate a Omului duhovnicesc


« Stareţul Siluan era un om cu o inimă uimitor de afectuoasă, plin de o iubire milostivă şi de o mare delicateţe, sensibil la orice suferinţă şi durere, însă fără nicio urmă de vreo sensibilitate bolnăvicioasă sau efeminată. Lacrimile sale duhovniceşti neîncetate nu se transformau niciodată într-o sentimentalitate plângăcioasă, lacrimogenă. Veghea sau trezvia sa lăuntrică, neslăbită vreodată, nu aveau caracterul unei tensiuni nervoase.

Marea înfrânare a acestui om cu trup robust şi viguros nu era mai puţin vrednică de admiraţie. Se păzea cu tărie de orice gând ce putea să nu-i placă lui Dumnezeu, dar aceasta nu-l împiedica să aibă legături libere de orice constrângere, pline de iubire şi blândeţe cu toată lumea ; se comporta cu oamenii fără a lua în seamă situaţia lor socială, nici felul lor de viaţă. N-avea în el însuşi nici măcar umbra unui dispreţ pentru cei ce duceau o viaţă necurată, dar în adâncurile sufletului său se mâhnea de căderile lor, aşa cum un tată sau o mamă se întristează de greşelile copiilor iubiţi.

Stareţul era un om de o autentică şi adâncă smerenie, atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor. Îi plăcea să dea întâietate altora, să fie întâiul să salute, întâiul în a cere binecuvântarea preoţilor, dar toate acestea le făcea fără nicio complezenţă servilă. Respecta cu sinceritate pe cei înzestraţi cu harul Preoţiei, pe cei ce ocupau o poziţie socială importantă sau care aveau o educaţie superioară, însă fără a-i invidia vreodată sau a se simţi umilit de ei, poate pentru că era profund conştient de caracterul trecător al oricărei poziţii sociale, al puterii, al bogăţiei sau chiar al cunoştinţelor ştiinţifice. El ştia « cu câtă iubire iubeşte Domnul poporul Său » şi, în iubirea sa pentru Dumnezeu şi oameni, aprecia şi respecta cu adevărat pe fiecare om.

Conduita exterioară a Stareţului era marcată de simplitate şi, în acelaşi timp, avea o autentică nobleţe interioară sau, dacă vreţi, o aristocraţie în sensul cel mai bun al cuvântului. Intrând în contact cu el în împrejurările cele mai diverse, omul cu intuiţia cea mai fină n-ar fi putut detecta în el nici cea mai mică mişcare grosolană a inimii : respingere, lipsă de stimă sau atenţie, afectare sau alte atitudini de acest gen. Era cu adevărat un om nobil, cum numai un adevărat creştin poate fi.

Nu vorbea niciodată cu subînţeles şi nu-şi bătea niciodată joc de oameni, nici nu-i linguşea. Pe faţa sa de obicei serioasă şi liniştită, se schiţa uneori un surâs, dar nu râdea niciodată în aşa fel încât să-l poţi auzi.

Înfrunta şi răbda ispitele cu mare vitejie. Mânia cu patimă nu putea fi găsită în el, dar alături de o remarcabilă blândeţe şi de o rară dispoziţie de a ceda şi de a asculta, era extrem de ferm în împotrivirea sa faţă de tot ce este minciună, răutate şi josnicie. Nici judecata celorlalţi, nici vulgaritatea, nici meschinăria, nici alte trăsături de acest gen nu stăpâneau peste el ; aici se arăta neclintita sa fermitate, dar şi aici avea grijă întotdeauna să nu-şi rănească interlocutorul, nici în exterior, nici prin vreo mişcare a inimii sale care n-ar fi scăpat unui om înţelegător. Pentru aceasta, se ruga lăuntric şi aşa putea rămâne calm şi refractar la orice rău.

Era într-adevăr un om: chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Lumea e minunată, e creaţia Celui Preaînalt. Dar nimic nu e mai frumos decât omul, fiul lui Dumnezeu. »

Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Deisis, Sibiu, p. 56-57

Sursa imaginii: www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/1128-viata-...

Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica filocalie



“Fericirea adevărată se găseşte în veşnicie şi nu în deşertăciune.”

###

“În lume, acum, fericirea este pe jumătate. Fericirea adevărată se găseşte doar lângă Dumnezeu.”

###

“Să ierţi, ca Dumnezeu să te ierte mai mult.”

###

“Iertaţi-i pe toţi, s-o faceţi şi când vă greşesc puţin şi când vă greşesc mult. Iertarea arată nu numai nobleţea sufletului, ci şi inima largă.”

###

“Dacă nu-i iertăm pe ceilalţi, ne găsim în afara Raiului.”

Domnul, Biruitorul morţii

Rugăciune pentru omul drag




Doamne, Tu ştii toate, Tu cunoşti inima noastră mai bine decât ne-o cunoaştem noi înşine ! Tu eşti deasupra noastră şi vezi încotro ne îndreptăm ; fă, Doamne, să luăm calea mântuirii noastre, a amândurora ! Tu ştii cât de tare este dragostea noastră, Tu vezi slăbiciunile şi rătăcirile noastre de ieri, dar şi de mâine, Tu eşti izvorul milostivirii ! Tu poţi întoarce cursul lucrurilor încotro Ţi-e voia ! De este cu putinţă, alină dorul inimii noastre ! Nu lăsa bucuria să se schimbe în suferinţă ! Nu îngădui să ne amăgim spre pierzarea sufletelor noastre ! Iartă neputinţele noastre şi vindecă rănile noastre ! Dă-ne pacea Ta, Cel ce ai rânduit însoţirea bărbatului cu femeia ca ajutor unul altuia pe calea mântuirii ! Cel ce ai lăsat Taina Nunţii şi ai poruncit omului să nu fie singur, ci să dorească unirea şi comuniunea în sânul familiei, milostiveşte-te spre împlinirea noastră creştinească ! Fii cu noi în toată viaţa de aici şi în cea de dincolo, dă-ne să fim cu Tine !

E vreme de mare primejdie

E vreme de mare primejdie. Creştinul, abia ieşit din Postul Mare, în care s-a nevoit pe măsura sa, mai mare sau mai mică, a lăsat în mod inconştient garda jos ! Iar vrăjmaşul, perfid, îl atacă din umbră, cu acele slăbiciuni pe care s-a silit să le evite în Post. Patimile noastre încep cu viclenie să ne mângâie, şoptindu-ne insistent : « Îndulceşte-te ! Atât te-ai înfrânat. De ce să nu-ţi oferi puţină mângâiere ? Apoi ai să te înfrânezi din nou. Numai puţin, ca să mai respiri şi tu ». Tot ceea ce am încercat din răsputeri să nu mai facem ne îmbie acum cu dulceaţă. Tot ceea ce am încercat din răsputeri să facem ne provoacă acum silă şi ne osteneşte. Relaxarea adusă de Sf. Spovedanie şi de atenta supraveghere din timpul Postului ameninţă să devină adversarul cel mai puternic al înnoirii duhovniceşti pe care este firesc să o trăim la încheierea perioadei pascale. Omul vechi se năpusteşte barbar asupra nou-născutului firav şi vrea să-l ucidă. De nu vom avea grijă, vom pierde şi puţinul pe care, din mila lui Dumnezeu, l-am dobândit. Şi în locul Învierii va fi îngropare în adâncul păcatelor şi patimilor noastre. Domnul să ne apere !

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Luni[Fapte 3, 19-26 ; In. 2, 1-11]. « Pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare ». Aşa grăia Apostolul Petru către iudeii care L-au răstignit pe Mântuitorul, consolându-i cu faptul că au făcut aceasta din neştiinţă. Noi însă nu întru neştiinţă răstignim pe Domnul pentru a doua oară, în noi înşine, prin păcatele , dar Cel Multmilostiv ne primeşte şi pe4 noi, dacă ne pocăim şi ne întoarcem către El din toată inima. Aceasta am şi făcut în Postul Mare. Toţi au alergat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele lor, şi cu cât au făcut asta mai din suflet, cu atât au simţit mai bine răcoarea miluirii ce iese de la faţa Domnului, prin mâinile şi cuvântul de dezlegare al preotului lui Dumnezeu. Acum ce ne mai rămâne să facem ? Să ne păzim de noi căderi, ca să nu cădem iar sub vina de a fi răstignit pe Domnul. Apostolul spune că pe Domnul Iisus cerurile L-au primit numai până la vremea tocmirii tuturor. Apoi El va veni din nou şi va face judecată. Cu ce ochi va privi la El cel ce I-a străpuns coasta ?! Iar noi ne vom număra printre aceştia, dacă vom înceta să aducem roadele pocăinţei şi ne vom întoarce la cele vechi.