Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 8 martie 2010

Întoarcerea din Rai

La Mănăstirea Diaconeşti se respiră mai intens. Aerul impregnat cu rugăciune poartă duhul lui Hristos peste trupul Bisericii Sale,  întemeiate pe acest pământ martiric de 2000 de ani.  Mântuitorul  Hristos şi-a chemat la Diaconeşti miresele Sale, smulgându-le din flăcările mistuitoare ale patimilor lumii în care trăim noi. Şi-a luat Domnul grâu curat, pe cele mai bune dintre cele mai bune făpturi ale mâinilor lui Dumnezeu, năcute şi crescute de mame creştine şi dăruite cu dragoste şi cu smerenie Celui ce toate ne-a dăruit.
Lor le-a pus Domnul păstor bun, de nădejde, ca să-i ducă turma mică în Împărăţia Sa. Dacă ai uitat cumva, la Diaconeşti îţi aminteşte Părintele Amfilohie că Dumnezeu  se mărturiseşte în  adunare, Adevărul se strigă de pe ziduri şi de pe case, iar credinţa fără fapte moartă este.  Moartă este inima celui care n-a ajuns la viaţa duhovnicească, oricât s-ar amăgi că este de ajuns să faci uneori cele ale lui Dumnezeu, dar nici de ale lumii acesteia să nu te laşi.
Părintele Ieromonah Amfilohie este un mărturisitor al adevărului, prin lucrarea căruia monahiile de la Diaconeşti au trezit conştiinţa românească ortodoxă amorţită de atâta comunism şi  - mai nou – consumism şi ecumenism.  Dacă nu iubeşti îndeajuns adevărul sa nu te duci la Diaconeşti !  Acolo şi-a făcut Domnul oştire din trupuri slabe şi smerite, din duhuri tari şi înflăcărate, şi-a clădit Domnul cetate întărită cu dragoste de Dumnezeu, de martirii neamului şi de aproapele orbit ca o cârtiţă de luminile înşelătoare ale  vrăjmaşului care a pus stăpânire pe întraga societate de acum .
Creştinii – în chip absolut straniu ! – nu iubesc crucea. Nici ucenicii  de atunci ai Domnului, care au fost de faţă cand Mântuitorul a rostit cuvintele  Sfinte :
„Oricine voieşte vină după Mine să se lepede de sine, -şi ia crucea şi -Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Cei „spânzuraţi pe lemn”, răstigniţi, sufereau în societatea iudaică antică, forma cea mai chinuitoare şi umilitoare de moarte, încât nu este greu să ne imaginăm că au tresărit cu groază ucenicii auzind care sunt condiţiile mântuirii. Pentru că Mântuitorul Hristos nu a ezitat să le spună tot adevărul, n-a îndulcit cu nimic amărăciunea pătimirii pentru credinţă, n-a stat să cumpănească dacă Îl vor părăsi mulţi, înspăimântaţi şi sovăielnici, aflând ce înseamnă să-I urmeze Lui. Domnul Iisus Hristos, Adevărul întrupat, a mai săvârşit  şi lucrul de mirare de a-i întreba pe cei rămaşi  lângă El dacă nu vor şi ei să plece. Pentru că oamenii lipsiţi de curajul mărturisirii adevărului nu fac parte din „turma mică” a lui Hristos. „Nu te teme, turma mică”!  Pentru că vei fi sfâşiată de lupi, vei fi bătută şi dată la moarte pentru numele  Lui. Iar luându-ţi cruce – Pomul Vieţii Veşnice – trebuie să fii conştient că ai îmbrăţişat moartea, că  ai ales răstignirea şi cu trupul, şi cu sufletul, cum a întărit Părintele Amfilohie. Cine îşi iubeşte sufletul său, îl va pierde, iar cine îşi pune sufletul său pentru Hristos şi pentru Evanghelie, îl va câştiga pe el pentru viaţa cea veşnică.
Dumnezeu  nu ne-a făcut pentru a muri cu duhul, desfătându-ne cu patimile veacului, Dumnezeu ne-a creat pentru a gusta în veşnicie bucuria comuniunii cu El. Cât de departe sunt fiii veacului acestuia de  vrerea lui Dumnezeu, cât de mult s-au legat ei pe sine cu lanţurile patimilor de lume, cât se hrănesc cu cele de nimic, ale porcilor, refuzând să-şi recunoască rătăcirea, boala şi înstrăinarea şi să se întoarcă la Tatăl care-i aşteaptă cu braţele deschise, cu bunătăţi cereşti şi daruri duhovniceşti, acasă. Iar ei s-au poticnit în cele lumeşti, se tem şi de umbra lor, se plâng că vor pierde nimicurile cu care i-a ademenit vrăjmaşul şi sunt şovăielnici şi plecaţi spre lepădarea de adevăr. „Îmi pierd serviciul, mă dă afară, părinte!”. Le este mai multă frică de oameni pieritori şi păcătoşi ca şi ei decât de Dumnezeu, Care a spus clar că nu poţi sluji la doi domni. ["Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona." Matei  6, 24)] Creştine, ai de ales: ori lumea, care în curând va cădea pe deplin sub dominaţia guvernului mondial satanic, ori pe Dumnezeu. Nu mai e vreme de ezitare, ci e vremea luptei şi a jertfei de sine totale pentru Adevăr, pentru Hristos.
Iată, Noii Mărturisitori ai neamului, pe care cei puternici ai zilei nu vor să-i recunoască, ne dau pildă  de jertfă şi de credinţă şi ne întăresc prin rugăciunile lor la Domnul, să lepădăm lumea ca pe o corabie ce a fost deja fatal atinsă şi se va scufunda rapid. Dacă cei de aproape ai tăi, mamă, tată, frate, fiu sau fiică, te împiedică de la mântuire, te pleacă spre compromis, te îndeamnă la duhul căldicel al credinţei de suprafaţă, formaliste, taie-i de la tine! Retrage-te şi roagă-te lui Dumnezeu să le lumineze mintea şi să le cureţe inima, ca să vadă şi ei şi să înţeleagă, dar fugi din primejdie, că nu-i vei vei salva nici pe ei şi te vei pierde şi pe tine!
Ortodoxia va supravieţui prin obşti, pentru că statele s-au vândut Antihristului şi îi vor prigoni pe următorii cei adevăraţi ai Domnului – prin implanturi de cipuri, prin otrăvirea sistematică a truprilor cu hrană viciată, prin otrăvirea duhului cu stricăciunea tuturor patimilor, care au ajuns să fie ocrotite prin lege: prin prostituţie, consum de droguri, homosexualitate şi alte pervertiri ale omului creat de Dumnezeu ca să-i înalţe imnuri de slavă Lui, Frumuseţea desăvârşită, Adevărul desăvârşit şi Fericirea fără de moarte.
Fraţi creştini, cu fiecare Dumnezeu are lucrarea Lui, acolo unde i-a rânduit să-şi poarte conştient şi jertfelnic crucea mântuirii.  De la fiecare Dumnezeu aşteaptă să-L mărturisească fără frică şi să nu se ruşineze de Fiul, să nu se ruşineze de statutul său de creştin ortodox, să nu se ascundă şi să nu cedeze duhului acestui neam „desfrânat şi păcătos”, care iubeşte să întineze dimpreună cu el şi pe alţii în noroiul  patimilor.  Dacă  se cere de la tine moarte pentru că eşti al lui Hristos, să te pregăteşti să mergi cu bucurie, slăvindu-L pe Dumnezeu, la moartea ce te va învia. Dacă se cere de la tine să rabzi, ruşinea, umilinţa şi prigoana pentru numele Său, să te pregăteşti să rabzi.
Dacă duhul tău abia mai pâlpâie, dacă te rogi formal, te spovedeşti formal, mergi la slujbele bisericii cu gândul şi inima la  ceea ce ai lăsat afară, du-te la Diaconeşti cu dor, cu râvnă spre îndreptarea vieţii, cu hotărârea neclintită de a-ţi îmbrăţişa crucea şi te vei umple de duhul, vei „arde” din nou dinlăuntrul tău viciat de lume.
Doamne ajută!
Îmi cer iertare dacă, din neputinţa firii omeneşti, am amestecat cuvântul meu slab printre cuvintele de foc ale Părintelui Amfilohie, dar atât am putut, din mila lui Dumnezeu, să ţin minte şi n-am avut inimă să las să se piardă şi grâul său din cauza neghinei mele. Să vă folosiţi măcar pe atât pe cât ne-am folosit noi, cei ce în Duminica Sfintei Cruci am fost îngăduiţi în tinda Raiului de la Mănăstirea Diaconeşti! Pentru că ne-am întors din Rai cu dor de cele cereşti, pe care să dea Domnul să-l tot creştem şi să nu-l stingem niciodată.