Sf. Teofan : Tâlcuiri din Sfânta Scriptură

Duminica Stâlpărilor(Intrarea Domnului în Ierusalim)

[Filip. 4, 4-9; In. 12, 1-18] Cine n-a fost să-L întâmpine pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim ca un împărat şi cine n-a strigat atunci: “Osana, Fiul lui David”?! Dar n-au trecut decât patru zile şi acelaşi popor, cu aceeaşi limbă, striga: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Uimitoare prefacere! Dar ce să ne minunăm? Nu facem şi noi acelaşi lucru atunci când după primirea Sfintelor Taine – Trupul şi Sângele Domnului -, îndată ce ieşim din biserică uităm tot, şi evlavia noastră, şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi; şi ne lăsăm, ca şi înainte, în voia faptelor iubirii de sine: la început, “neînsemnate”, apoi mai mari, şi poate că mai înainte chiar de a trece patru zile, măcar că nu vom striga altuia: “Răstigneşte-L!”, Îl vom răstigni pe Domnul în noi înşine. Şi toate acestea Domnul le vede şi le rabdă!

Slavă îndelungii Tale răbdări, Doamne!

Un comentariu cu miez!

17. Constantin: Trăim moartea omului…

“Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri”.

Secole de uneltiri par să-şi fi găsit chemarea finală…Mii de ani de ignoranţă par să ajungă din urmă o umanitate adormită la umbra propriei mândrii, şi cine oare e de vină? Oamenii stau împotriva oamenilor si strigătul cel de pe urmă se pierde în mulţimea simbolurilor…Era omului apune, dar bucuria noului început dispare ca fumul în mucegaiul sufletelor ce se vor pierde pe parcurs…Cine va sta oare în picioare? Câţi îşi vor auzi numele din nou şi câţi vor simţi gustul amărăciunii? Ce greu e de găsit libertatea şi ce greu e de purtat odată găsită… Măcar în aceste vremuri să înţelegem că suntem nimic prin noi înşine şi că numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem scapa din tirania cumplită a păcatului.

Părinte Savatie, vă rog să nu mai fiţi trist. Toti sfintii din ceruri, îngerii şi Maica Domnului veghează asupra noastră. Mie mi se pare că sunteţi la o vreme de ispită, de aceea va rog să-mi permiteţi să vă citez câteva mici fragmente din învăţăturile Sf. Siluan. Mă includ şi pe mine aici ca şi eu am mult mai multă nevoie de sfaturile sfântului:

“Toţi ne chinuim pe pământ şi căutăm libertatea, dar puţini sunt cei ce ştiu în ce anume stă libertatea şi unde se găseşte ea. Şi eu doresc libertatea şi o caut zi şi noapte. Am înteles că ea este la Dumnezeu si e dată de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocăit şi şi-au tăiat voia proprie înaintea Lui. Celor ce se pocăiesc Domnul le dă pacea Lui şi libertatea de a-L iubi. Şi nu e nimic mai bun pe lume decât a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele. În aceasta îşi găseşte sufletul odihna şi bucuria.

Domnul nu vrea moartea păcătosului (Iz 18, 32), iar celui ce se pocăieşte îi da în dar harul Duhului Sfânt. El dă sufletului pacea şi libertatea de a fi cu mintea şi inima în Dumnezeu. Când Duhul Sfânt ne iartă păcatele, atunci sufletul primeşte libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu mintea curată; atunci el vede liber pe Dumnezeu şi rămâne întru El în odihna şi bucurie. Aceasta e adevărata libertate. Dar fără Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru că vrăjmaşii tulbură sufletul prin gândurile cele rele.

Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veseleşte harul Domnului. Dar cel nemulţumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să ştie că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulţumirea faţă de Dumnezeu.

Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijeşte de nimic. Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine însuşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-l dobândeşte, rămâne la fel de liniştit, ca si cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el spune: “Aşa i-a placut lui Dumnezeu”. Daca e bolnav, gândeşte: “înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”. Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

Cine-şi face griji pentru sine însuşi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui să aibă pace în Dumnezeu. Dar sufletul smerit se predă voii lui Dumnezeu şi vietuieşte înaintea Lui cu frica şi iubire: cu frică, să nu întristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, căci sufletul ştie cât de mult ne iubeşte Domnul. Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu şi să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre.

Iertati-mă dacă v-am jignit, Părinte Savatie, nu asta a fost intenţia mea. Domnul să vă binecuvânteze!”

Postat pe 12 aprilie, pe blogul Părintelui Savatie.