SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG - LEPĂDAREA DE LUME

Cuvântul al XX-lea Despre lepădarea de lume şi despre tăierea voii către cei ce au cerut sa le scriu cum se cuvine a duce viaţa pustnicească, şi că este bine (la acest lucru) a avea povăţuitor iscusit, adică părinte duhovnicesc, de la care să înveţi fapta bună şi meşteşugul cel pustnicesc, (adică lucrarea cea greu de făcut). Despre credinţa cea către părinţii cei duhovniceşti şi despre vederea luminii, care duce sufletul să sporească în dragostea de Dumnezeu

“...mai bine este să te numeşti ucenic al ucenicului decât să vietuiesti cu rânduială de sine şi să culegi roadele nefolositoare ale vietii tale”.

[…] Deci am auzit eu glasul Lui cel Sfânt, Care zice către toţi: „Cine nu va lasa pe tatăl său şi pe mama sa şi pe fraţii săi şi toate averile sale şi nu-şi va lua crucea sa şi nu-Mi va urma Mie, nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37- 38). Din Sfânta Scriptură şi din însăşi cercarea am învăţat, că nu din altă pricină s-a pus crucea mai la urmă, fără numai pentru răbdarea necazurilor şi a ispitelor şi apoi pentru însăşi moartea cea de bună voie, pe care atunci când stăpâneau eresurile mulţi au primit-o prin mucenicie şi felurite munci. Iar acum, în darul lui Hristos, în vreme de pace adâncă şi desăvârâştă, ne-am încredinţat că nimic altceva nu e crucea decât desăvârşita omorâre a voii sale. Pentru că cel ce-şi face voia sa cât de puţin, nu poate niciodată să păzească porunca Mântuitorului Hristos. Deci grăind ca şi către unul singur, acestea vă spun: Frate, roagă-te stăruitor lui Dumnezeu ca să-ţi arate omul care poate să te înveţe, să te povăţuiască bine şi pe care, dacă îl vei afla, eşti dator să-l asculţi ca pe Însusi Dumnezeu, împlinind cele spuse de el fără îndoială, chiar dacă după parerea ta s-ar părea potrivnice si vătamătoare. Dacă acum n-ai semn de la părintele duhovnicesc pe care l-ai avut şi dacă inima ta e încredinţată mai deplin de sus, fă ceea ce îţi zice şi te vei mântui. Că mai bine este să te numeşti ucenic al ucenicului decât să vietuiesti cu rânduială de sine şi să culegi roadele nefolositoare ale vietii tale. Iar dacă Duhul Sfânt te va îndruma către alt părinte, să nu te îndoieşti deloc. Fiindcă ştim că şi Pavel a sădit, Apolo a udat şi Hristos a făcut să crească. Fă, deci frate, si tu, precum am zis şi du-te la omul pe care ti l-a aratat Dumnezeu, fie tainic, fie prin altcineva şi supune-te lui ca şi cum pe Însusi Hristos L-ai vedea şi ai grăi cu El şi învaţă de la el cele folositoare. Dacă îti va porunci să ieşi din pământul voii tale, să nu te îndoieşti, nici să te ruşinezi, lăsându-te biruit de slava deşartă. Dacă îti va zice: „Vino în pământul ascultarii pe care ţi-l voi arăta ţie", aleargă, fratele meu, din toate puterile, fără să dai somn ochilor tăi, nici să-ti pleci genunchiul slăbănogit de lenevire sau de trândăvie, că poate acolo ţi se va arăta ţie Dumnezeu, Cel ce îţi va arăta ţie pe părintele multor fii duhovniceşti şi îţi va da pământul făgăduinţei, pe care numai drepţii îl moştenesc. Daca te va sui în munte, suie-te cu sârguinţă, că sunt încredinţat că vei vedea pe Hristos schimbându-Se.
            […] Însa vezi, fratele meu, ca nu cumva fără sfătuire să te iei după cei răi, că acum sunt rari cei ce ştiu bine să păstorească şi să vindece suflete cuvântătoare. Pentru că post si priveghere şi chip de evlavie poate mulţi au făţărnicit sau chiar le-au câştigat cu fapta şi au deprins multe pe de rost şi multi pot cu lesnire a învăţa prin cuvânt, dar a tăia şi a dezrădăcina patimile prin plâns şi a câştiga cu statornicie faptele cele bune şi cuprinzătoare foarte puţini sunt în stare. Iar faptele bune cuprinzătoare sunt: smerenia - surpătoarea patimilor şi pricinuitoarea nepătimirii celei cereşti şi îngereşti, care niciodată nu încetează, nici nu cade, ci întotdeauna se adaugă la cele dinainte, adaugând dor lânga dor, dragoste lângă dragoste. Din aceasta vine dreapta socoteală, şi desluşirea cea desăvârşită, care povăţuieşte bine pe cei ce-i urmează ei şi trece fără poticnire marea cea gândită. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învăţături, vol 2, ed. Credinţa Strămoşească, 2003 - Ierom. Ioan Iaroslav, Cum să ne mântuim

Se cade să fii mai mic decât toţi şi să suferi cu mulţumire oropsirea şi necinstea

Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, ofiţerii învaţă pe soldaţi, dascălii pe copii, meşterii pe ucenici, iar noi avem datoria să vă învăţăm pe voi şi să vă sfătuim la cele trebuincioase ca, pe fiii noştri sufleteşti. Deci staţi fiilor la osteneli, la supuneri şi la ascultări şi, zi de zi nevoiţi-vă în vremea vieţii, acesteia, împodobindu-vă sufletele cu fapte bune. Arvuniţi împărăţia cerurilor şi aşteptaţi fără îndoială bunătăţile făgăduinţelor dumnezeieşti.

Strâmtă şi anevoioasă este calea lui Dumnezeu, dar şi odihna viitoare mare şi nemărginită este. Ispitele dracilor sunt dese, ca să arză casa sufletului vostru, dar roua duhului le stinge şi vă găteşte băutură bună în viaţa veşnică. Atâtea scârbe, osteneli şi priveghieri, lene şi trândăvie, scăpătare, goliciune şi mulţime de păduchi, trude şi dureri, sudori, defăimări şi sudălmi ne ispitesc şi ne mâhnesc, dar pentru toate acestea ne aşteaptă bucurie nespusă şi veselie negrăită. Deci, o fiilor, să suferim aceste puţine zile, ca să purtăm cununa dreptăţii. Cât s-au ostenit părinţii noştri cu posturi, cu denii, cu lacrimi, cu rugăciuni şi cu tot felul de chinuri pustniceşti! Acum însă nu simt nici o durere din ostenelile lor cele trecute, căci au primit bucuria cea nespusă. Deci şi noi asemenea să nu ne înfricoşăm de scârbe, fiindcă sunt vremelnice şi în puţină vreme trec ca un vis şi ca o umbră. Nici să ne lenevim, ci să săvârşim poruncile lui Dumnezeu cu bucurie.

Nu vă întristaţi, iubiţilor, de înjurături, nu vă ruşinaţi de necinstiri, nu vă scandalizaţi de mânii. Să nu vă supună mândria, ci să plecăm ochii în jos, iar sufletul sus să-l avem. Să fim între noi blânzi, răbdători, milostivi. De ţi-a zis cineva un cuvânt rău, de ce te tulburi fiul meu? Domnul nostru Iisus Hristos a auzit: „drac ai" şi a tăcut, şi „cu Beelzebut scoate dracii" şi nu S-a tulburat. Şi noi care suntem din fire ticăloşi şi vrednici de necinste, ne înverşunăm ca fiarele sălbatice. De ce să nu culegem dulceaţa smereniei? De ce să nu învăţăm meşteşugul ascultării? De ce să nu deprindem jugul călugăriei? Însă călugăria nu stă în scrierea frumoasă, sau în cântarea dulce, în spălarea deasă a mâinilor, ori în înălţimea sfatului nostru, nici în podoaba hainelor frumoase, nici în sporirea vorbei, sau în îndrăznire şi împotrivire, sau în altceva asemănător. Ci mai vârtos în acestea să cunoaştem adevăratul călugăr, adică în a se socoti pe sine mai mic decât toţi, a nu-i ieşi lesne cuvântul din gură, mai ales cel simplu şi cu iuţime, a nu fi mândru, ci smerit, a se spovedi curat şi a avea dragoste curată spre fraţii săi, a nu pismui şi a nu zavistui. Acestea, zic, sunt semnele celui ce doreşte mântuirea sa. Toate acestea le-a învăţat şi vi le-a poruncit însuşi Dumnezeu, Deci faceţi acestea şi să suferiţi toate cu vitejie încă puţină vreme. Chiar şi pentru slăbiciunea trupească să daţi slavă Domnului, că ştim că mulţi sunteţi bolnavi, şi cele ce vi se pun înainte să le primiţi cu mulţumită. Iar de vă trebuie şi altceva, cereţi cu smerenie şi cu toată blândeţea, fără de viclenie şi plini de bucurie, ca să fiţi toţi una în nădejdea nemuririi în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Teodor Studitul - Cuvântări duhovniceşti

Să ne pregătim pentru ziua Înfricoşatei Judecăţi

 Să nu lipsească umilinţa şi rugăciunea, să nu contenească vărsarea lacrimilor şi să păzim, ca o cunună a tuturor faptelor bune, dragostea desăvârşită, ca astfel să fim vase alese ale lui Hristos şi adevăraţi fii ai luminii.

Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, nu ştiu dacă voi folosiţi ceva din smerita mea învăţătură, dar eu, ticălosul, prin aducerea aminte ce vă fac vouă, îmi dau seama şi mă cutremur de teama dumnezeieştilor judecăţi.

Căci port grija dregătoriei mele cunoscând nevrednicia mea, pe care nu o tăinuiesc, ci o mărturisesc. Dar, cu toate că nu este spre folosul altuia, cel puţin mă înţelepţesc pe mine şi de aceea nu voi înceta să vă învăţ şi să vă sfătuiesc prin smeritul meu cuvânt.

Iar la cuprinsul învăţăturii acesteia vă sfătuiesc să luaţi aminte şi să vă trudiţi totdeauna, căci vremea ostenelelor, a scârbelor şi a nevoinţelor este viaţa noastră în veacul de acum, iar câştigul sau paguba ostenelilor nu este pentru lucruri pământeşti, ci pentru cele cereşti şi dumnezeieşti. Pentru aceea cei ce se trudesc prin îndelungă răbdare, prin suferinţă fără sfârşit, prin păzirea poruncilor, prin înfrânarea de la toate şi prin desăvârşita ascultare, vor câştiga împărăţia cerurilor, nemurirea şi viaţa veşnică şi vor moşteni negrăita odihnă a veşnicelor bunătăţi. Iar cei ce petrec viaţa în lene, în trândăvie, în odihnă, în dragostea de lume şi în dulceţile pierzătoare şi omorâtoare de suflet, vor fi osândiţi la şederea de-a stânga, la munca veşnică şi nesfârşita zdruncinare, prin glasul înfricoşat al Dumnezeului tuturor, care va zice: „Duceţi-vă dela mine blestemaţilor în focul cel din afară, care este gătit diavolului şi slugilor lui".

Facă Dumnezeu, fraţilor, ca noi să nu auzim osânda aceasta şi să nu fim despărţiţi de sfinţii şi drepţii de totdeauna, căci aceştia vor merge în bucuria negrăită din sânul lui Avraam, Isaac şi Iacov, precum adevereşte Scriptura, iar noi vom merge la chin împreună cu diavolul, unde este viermele neadormit, scrâşnirea dinţilor şi multe şi negrăite alte scârbe. Iar acestea nu se vor sfârşi peste o sută, ori o mie de ani, cum îndrăzneşte a grăi Origen, ci vor dura în vecii vecilor, după cuvântul lui Dumnezeu. Să nu ne înşelăm, fraţilor, că ne va putea ajuta ori mângâia tatăl sau mama, căci scris este: „Frate pe frate nu va putea mântui".

Eu, pornind de la cele mai mici şi suindu-mă până la cele mai mari, vă întreb pe voi: unde va fi atunci, fraţilor, lenea trândavilor, împotrivirea celor ce se socoteau învăţaţi, îndărătnicia neascultătorilor, îngâmfarea mândrilor, obrăznicia îndrăzneţilor, lăcomia nesăţioşilor? Unde va fi îndreptarea în cuvinte a mincinoşilor şi mai ales lepădarea celor ce s-au lepădat de ascultarea pentru care s-au legat cu făgăduinţă faţă de îngeri şi tăria celor ce au defăimat pe Fiul lui Dumnezeu şi au nesocotit sângele legii Lui? Au gândit că nu va fi moarte, au crezut că nu va fi nici înviere, nici judecată, nici răsplătire; s-au despărţit de fraţii cei în Hristos, lepădându-se de însuşi Duhul Sfânt, precum zice marele Vasilie. Şi rătăcesc ticăloşii încoace şi încolo, ca nişte oi pierdute, umblând în adâncurile şi surpăturile patimilor lor, neascultând glasul smereniei mele şi nesocotind înfricoşarea cuvintelor.

Milostiveşte-te Stăpâne, îndură-te Doamne de atâta nesimţire, de atâta nechibzuire şi de atâta întunecime. Veniţi, fraţilor, să ne închinăm şi să cădem înaintea feţii Domnului care ne-a zidit şi, ca nişte fraţi iubitori, cu lacrimi să ne rugăm pentru unii ca aceştia şi pentru întoarcerea lor. Să ne păzim pe noi în săvârşirea celor de cuviinţă şi înălţându-ne catrenele de mai sus, cu smerenie să cerem iertare şi pentru cele ce n-am greşit; să mulţumim Domnului că la privelişte ne aflăm, că suntem încă în staul povăţuiţi de un păstor; că nu ne-a înşelat satana, nu ne-a înghiţit vrăjmaşul, nici nu ne-a vătămat fiara sălbatecă, scoţându-ne din ţarcul obştei, ca să pună gura ei în gâtul nostru şi să lovească oasele noastre cu vicleana ei coadă, ca să ne ducă mai degrabă spre pierzare.

Căci câtă vreme suntem înlăuntrul staulului, oile lui Hristos suntem, chiar dacă ne umple raia, ne loveşte boala, ne mănâncă viermii sau orice altă suferinţă îndurăm, tot ai Domnului suntem. Iar vrăjmaşul umblă să ne scoată afară, să ne răpească din turmă, ca să ne înghită. Să luăm aminte cu amănuntul şi cu grijă să priveghiem, ca să pricepem cursele şi ispitele diavolului. Pentru aceasta lucrul de folos este să se silească fiecare să sporească cu toată osârdia şi osteneala în smerenie, în supunere şi în adevărata mărturisire. Să nu lipsească umilinţa şi rugăciunea, să nu contenească vărsarea lacrimilor şi să păzim, ca o cunună a tuturor faptelor bune, dragostea desăvârşită, ca astfel să fim vase alese ale lui Hristos şi adevăraţi fii ai luminii.

Astfel, fraţii mei, vă rog, vă aduc aminte şi vă sfătuiesc să vă străduiţi, căci s-a apropiat ceasul mântuirii noastre, a venit vremea mângâierii noastre, îngerii, sfinţii şi drepţii, văzând silinţa noastră, se bucură şi cu veselie întind în chip nevăzut mâinile să ne primească în ceata lor, ca împreună să ne veselim, lăudând prea fericita şi Sfânta Treime, Căreia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
***

Fraţilor şi părinţilor. Voi ştiţi, iubiţii mei, că în tot ceasul, ziua şi noaptea, mă rog lui Dumnezeu necontenit ca să vă păzească în toate nevătămaţi, cu ajutorul rugăciunilor părintelui meu şi al vostru. Durerea, osteneala şi gândul meu, chiar viaţa şi moartea mea, apoi bogăţia şi slava mea, bucuria şi întristarea mea aceasta este: să vă câştig, să vă mântuiesc şi să vă duc lui Dumnezeu, ca pe o jertfă curată şi fără de prihană. Nu poftesc şi la nimic altceva nu mă silesc, fiilor.

Iubiţi-mă, fiii mei, aşa cum v-am iubit şi eu. Căci deşi sunt păcătos, îmi pun sufletul pentru voi, fiindcă voi sunteţi dorirea, dulceaţa şi râvna mea. Să nu vă pară că cele spuse sunt numai vorbe seci. Credeţi că după cum îmi este vorba, aşa şi inima mea, cea întinată şi necurată. Gândiţi-vă bine la acestea şi, pricepându-le, puneţi-le la inimă. Nevoiţi-vă, fiilor, mergeţi pe drumul duhovnicesc şi ridicaţi ochii gândurilor voastre, cât mai sus: ca să priviţi cele cereşti, să cugetaţi la cele veşnice, să cercetaţi cum şi când vine moartea - iarna sau vara, ziua sau noaptea, la tinereţe sau la bătrâneţe, anul acesta sau anul viitor - când vin răpitorii sufletului, când soseşte vrăjmaşul, cum se cântăresc faptele şi cuvintele, biruim sau suntem biruiţi. Astfel întărindu-vă, nu veţi greşi cu uşurinţă, nu veţi cădea în groapa răutăţii, ci veţi vedea bunătăţile Ierusalimului de sus; în toate zilele vieţii veşnice.

Aşadar, siliţi-vă în slujbele trupeşti şi sporiţi în cele duhovniceşti, sârguindu-vă pentru amândouă. Cu gura lăudaţi pe Dumnezeu, iar cu limba grăiţi adevărul. Cu mâinile lucraţi cât puteţi numai cele de folos. Cu picioarele mergeţi pe calea păcii. Trupul vostru să fie sfânt, iar mădularele voastre, mădulare ale lui Hristos. Ferească Dumnezeu, să facem mădularele lui Hristos, mădulare ale desfrânării.

Fugiţi de desfrânare, ca să nu se smintească cineva, să nu se desmierde. Mai ales acum, vara, să nu cumva să alunecaţi în păcat, la umbra copacilor sau în alt loc tăinuit. Căci ochii lui Dumnezeu, după cum zice dumnezeiasca Scriptură, sunt de mii de ori mai luminoşi decât soarele, văd toate căile oamenilor privesc orice parte ascunsă. Nu vorbiţi necuviinţe, nu şedeţi fără sfială, nu râdeţi fără ruşine, nu vă apropiaţi unul de altul, ca să vă încălziţi trup de trup, nu săturaţi pântecele, iar cei sănătoşi nu beţi vin decât numai la neputinţă şi boală. Destule sunt valurile lăuntrice ale trupului, destul este focul firesc, destulă văpaia zburdărilor! Dacă mai pui peste ele şi focul vinului, te aprinzi şi arzi de tot. Trupul nu se astâmpără, ci se mişcă, se înverşunează, caută ale lui şi năvăleşte cu silnicie spre întunerec. De aceea se aprinde omul pentru aproapele său. Câte fac, în ascuns, astfel de oameni nici nu mai trebue să le grăim! Ajung, ticăloşii, până la năravurile dobitoacelor, ca nişte ieşiţi din minte sau necuvântători şi sunt întocmai ca fiarele nebune. Astfel de oameni, cum spun, cad repede în laţul defrânării; şi nu în cea obişnuită, ci în cea mai mare şi mai spurcată patimă - cunoscută şi la noi - adică desfrânarea cu sine, fără alt trup.

Băgaţi de seamă, fiii mei. Vă spun şi vă înştiinţez, ca să vă feriţi. Vă propoveduiesc şi vă proorocesc, că a hotărât Dumnezeu ziua judecăţii, când va judeca fără făţărie şi va plăti fără milostivire acestor fel de făptaşi cu chinuri veşnice, laolaltă cu vrăjitorii. Ca să scăpaţi, alergaţi la Domnul, prin spovedanie. Descoperiţi gândurile aduse de vicleanul diavol. Faceţi totul cu bună chibzuială. Dormiţi cu măsură, ca să fiţi treji în puţina vreme a slujbei bisericeşti. Mărturisiţi-vă deseori, că să vă curăţiţi. Aflându-vă Domnul aşa, veţi fi fericiţi, că va dărui vouă împărăţia de veci.

Domnul Dumnezeu să vă păzească în pace şi unire, preacinstiţii mei fraţi, că Lui se cade slava în veci. Amin»

Sfântul Teodor Studitul - Cuvântări duhovniceşti

Înfrânarea şi datoria de a ne feri de multe feluri de mâncare

Fraţilor şi părinţilor.

Chiar de voi deschide gura mea întinată în toate zilele ca să vă învăţ, fiii mei prea iubiţi, încă nu-i deajuns pentru dragostea voastră, pentru grija mântuirii voastre. Fiindcă deşi sunt păcătos, dar mă silesc ziua şi noaptea către acest lucru, pentru care sunt şi trăiesc, îl doresc şi-l cer, care este viaţa şi moartea de laudă a mea, adică, mântuirea voastră.

Luaţi seama, fiii mei, că bunătatea este un lucru foarte anevoios: cei ce nu se grijesc o pierd foarte lesne, şi cei care o câştigăm cu voinţă îndelungată, o pierdem îndată prin cea mai mică nebăgare de seamă şi lene. Feriţi-vă de vremea primăverii, căci este schimbătoare şi sângele şi trupul vostru fiind din pământ, caută să lucreze ale pământului. Cum ajută pământul la creştere şi la rodnicie, când îl îngraşi şi-l dregi cu gunoi, tot aşa şi trupul nostru odrăsleşte mărăcinii patimilor, când îl îngraşi cu multe mâncăruri şi băuturi.

Luaţi-i înainte şi munciţi-l, cum zice dumnezeiescul apostol, şi nu vă grijiţi numai de dânsul, ci, hrănindu-l cât trebuie, trăiţi în duh. Aveţi măsură la pâine şi vin. Să se dea vin numai în zilele de sărbătoare, numai celor ce fac ascultare, bolnavilor, călătorilor şi celor necăjiţi, drept mângâiere. Celorlalţi să se dea numai un pahar sau două cel mult, căci ştiţi bine ce spun sfinţii Părinţi.

Nu pentru că vreau să vă opresc de la mâncare, spun acestea, o fiii mei, că zice apostolul Pavel: să se prăpădească bucatele, căci vreau să cunoaşteţi adevărata hrană. De aceea aduc aminte aceste cuvinte.

Doresc să mâncaţi şi să beţi, însă cu socoteală şi după plăcerea lui Dumnezeu, numai pentru întărirea trupului şi pentru ca să puteţi să vă osteniţi la lucrurile trebuincioase, care vă sunt de folos.

Voi ştiţi că prin astfel de post şi prin părăsirea bucatelor gustoase ale lumii, adică prin postirea de carne, de vin, de băi şi de alte multe mâncări, se găteşte vouă dumnezeiescul rai, în care gustaţi rodul vieţii şi al nemuririi, dulceaţa duhului, frumuseţea nespusă şi nesocotită a bunătăţilor veşnice, dobânda şi mântuirea noastră. Acolo se găteşte nouă dumnezeiescul rai, unde, ajungând peste puţin, după moarte, veţi mânca şi veţi bea fără oprelişte, în veci.

Căci aici, fiii mei, de vom avea chiar băuturi împărăteşti, nu-s hrană, ci dobândirea lor este pentru hrana viermilor. Ele n-aduc nici viaţă bună, ci boală şi scurtarea vieţii. Desfătarea lor n-aduce bucurie, ci întristare.

Voi să păstraţi înfrânarea cea iubită şi făcută cu supunere. Iubiţi fecioarele Domnului curăţia, fecioria, milostenia. Nu părăsiţi pe tinerele cele sfinte: umilinţa şi smerenia. Căutaţi sus la cer şi aflaţi că acolo este locaşul vostru, acolo este Hristos capul nostru şi Tatăl de obşte al tuturor, acolo este Ierusalimul cel de sus, cetatea noastră, maica lui Petru, lui Pavel şi a tuturor sfinţilor.

Cu adevărat, de veţi suferi, veţi birui; de veţi aştepta, vă veţi încununa; de veţi face aşa, vi se vor deschide porţile împărăţiei cerurilor şi atunci vă veţi aduce aminte şi de mine păcătosul şi ticălosul, văzând că nu vă trimit la judecată, ci la desfătare.

Rugaţi-vă, fiii mei, ca să mă mântuiască Dumnezeu şi pe mine dimpreună cu voi şi să-mi dea duhul înţelegerii şi slava sufletului, ca să fiu între voi aşa cum place lui Dumnezeu.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toţi.

 Sf. Teodor Studitul

Sihaştrii şi Sfânta Împărtăşanie

Mare şi minunată este taina Sfintei Euharistii! Până şi anahoreţii şi sihaştrii nu tânjeau după nimic altceva decât după posibilitatea de a  primi Sfintele Taine. Sfânta Maria Egipteanca l-a implorat pe Sfântul Zosima să-i aducă Sfânta Împărtăşanie la Iordan şi să o împărtăşească. Întorcându-se de la Sfântul Onufrie, Cuviosul Pafnutie a găsit o umilă comunitate de patru tineri asceţi în deşert. Când Sf. Pafnutie i-a întrebat dacă şi cum au primit Sfânta Împărtăşanie, ei au răspuns că un înger al lui Dumnezeu  îi cerceta în fiecare sâmbătă şi duminică şi le administra Sfintele Taine. Pafnutie a rămas cu ei până  sâmbăta următoare şi s-a convins. Când s-a luminat de ziuă sâmbătă dimineaţă, întreaga comunitate a fost învăluită cu o mireasmă nespus de minunată şi, pe când erau la rugăciune,  un înger al lui Dumnezeu  în chipul unui tânăr frumos, strălucitor ca lumina[ soarelui], şi-a făcut apariţia cu Preacuratele Taine. Pafnutie s-a înspăimântat şi  a căzut cu faţa la pământ de frică. Dar ei l-au ridicat şi l-au adus la înger ca şi el, dimpreună , să se cuminece din mâinile îngerului. 

Potrivit propriei mărturii, Sfântul Onufrie a primit şi el Sfânta Împărtăşanie din mâinile unui înger aşa cum s-a întâmplat cu mulţi anahoreţi şi eremiţi. Deci este greşit cu totul să credem că sihaştrii şi eremiţii  nu primeau Sfânta Euharistie. Dumnezeu, Care avea grijă de hrana lor trupească, nu i-a lăsat fără hrana cea de-Viaţă-Dătătoare a Trupului şi Sângelui Domnului Hristos. 

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa:

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/06/recluses-and-holy-communion.html

Icoana :

http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-maria-egipteanca-icoana-liturgica-caintei-69637.html

Războiul nevăzut

Când vezi lucruri frumoase şi cinstite pe pământ, consideră-le toate nimicuri şi gunoi faţă de frumuseţea şi bogăţia cerurilor de care te vei bucura după moarte, dacă vei şti să dispreţuieşti toate ale lumii. Întoarce-ţi privirea la soare şi cugetă că sufletul tău va fi mai strălucitor decât acesta, dacă vei rămâne în harul Creatorului; iar de nu, va fi mai întunecat şi mai neplăcut decât întunericul iadului. Privind cerul, ridică-te cu ochii sufletului mai sus, la cerul de foc[Cerul este locaşul tuturor fericiţilor, avându-şi fiinţa din lumina cea mai curata. Sf. Calliot spune că, după teologi, este: "scaunul Domnului", după cuvintele: "scaun îmi sunt Cerurile", sau "Cerul Cerului Dumnezeu". E locaşul îngerilor şi al oamenilor, e împarăţia mult dorită a Cerurilor, despre care vorbeşte fericitul Augustin: "Pentru o singură zi aş fi dorit să mă îndulcesc de împărăţia cerească şi atunci toate ale lumii şi toată îndulcirea trupească aş fi defăimat". Iar fericitul Ieronim, arătându-se învins lui Augustin zicea: "Frate, fericirea cerească e negrăită, necuprinsă de minte; de ea se îndulcesc îngerii, drepţii o moştenesc şi rămân crezând astfel"], acolo fixează-ţi gândul, fiindcă-i locaşul tău de bucurie, gătit pentru totdeauna, dacă vei trăi pe pământ cu nevinovăţie.

Primăvara, când auzi cântecul păsărilor în pădure, şi orice altă cântare dulce, ridică-ţi mintea la acele dulci cântari ale Paradisului şi cugetă că acolo neîncetat răsună Aliluia şi celelalte doxologii îngereşti[Sunt trei doxologii mai de seamă cu care cele două cete îngereşti slavoslovesc pe Sfânta Treime: a Scaunelor, Heruvimilor şi Serafimilor, Gel-Gel; (Iezechil 1,13) care iese din roatele Heruvimilor, şi, după Dionisie Areopagitul însemnează « rostogolire »; a doua, a Domniilor, a Puterilor şi a Stăpâniilor este: « Sfânt, Sfânt, Sfânt », iar a treia, a începătoriilor, Arhanghelilor şi Îngerilor "Aliluia", dupa cum se exprima Nichita Stithat (p. 851), Filocalia, c. 99] şi roagă-te lui Dumnezeu să te învrednicească a-i cânta totdeauna cu duhurile cereşti: "Şi după aceasta am auzit glas mare de multe popoare în cer, zicând: Aliluia!" (Apoc. 9,1).

Când vei simţi că te ispiteşte dulceaţa făpturilor, aminteşte-ţi că acolo sub dulceaţă, e ascuns şarpele infernal la pândă, gata să te ucidă ori cel puţin să te muşte. Şi atunci să zici în sine-ţi: "Oh, şarpe blestemat! Cum stai ascuns gata să mă înghiţi!"

Apoi întoarce-te la Dumnezeu şi zi: "Bine eşti cuvântat, Dumnezeul meu, că mi-ai arătat mie pe vrăjmaşul meu şi m-ai izbăvit din gâtlejul turbat şi din undiţa lui". Aleargă îndată la rănile Celui Răstignit, închinându-I-te, şi meditează cât de mult a suferit Domnul în Sfântul Trup să te scape de păcat şi să te facă a urî plăcerile cărnii. Îţi mai amintesc de un lucru, ca să poţi scapa de acest farmec primejdios şi de această poftă a cărnii. Iată ce este: deschide-ţi mintea şi dă-ţi seama ce va fi acea faţă care te tulbură, după moarte, adic, putreziciune, viermi şi rea mirosire.

Foto : http://www.banaterra.eu/romana/deportarea-baragan-1951-1954 

Când mergi, la fiecare pas şi călcătura de picior, aminteşte-ţi că în acest fel te apropii de mormânt. Iar când vezi păsări zburătoare în văzduh, ori ape curgătoare pe pământ, gândeşte-te că viaţa îţi zboară cu mare iuţeală şi ajunge la sfârşitul ei.

Icoana : 

 http://oradereligie.wordpress.com/2008/03/02/duminica-lasatului-sec-de-carne-a-infricosatoarei-judecati/

  Iarna, când se ridică vânturi mari, ori vara fulgere şi tunete, adu-ţi aminte de ziua cea înfricoşată a judecăţii. Pleacă-ţi genunchii, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea har şi timp a te pregati bine ca să stai cu îndrăzneală înaintea Slavei Celui Prea Înalt.

De asemenea, dacă se abat asupra ta diferite nenorociri, procedează astfel: când, de pildă, esti strâmtorat de vreo durere ori tristeţe, sau suferi căldura, frigul ori altceva, înaltă-ţi mintea la Voinţa lui Dumnezeu, care a socotit că ţi-e folositor să suferi atunci şi în astfel de măsură acea boală şi amărăciune; bucură-te de aceasta pentru dragostea ce o are Dumnezeu faţă de tine şi de prilejul oferit a-I sluji în toate aceste lucruri care-I sunt foarte plăcute. Zi în inima ta: "Iată asupra mea împlinirea Voinţei Dumnezeului meu, Care din veac a rânduit cu dragoste să sufăr aceasta. Totdeauna fie binecuvântat prea bunul meu Stăpân". Iar când îţi vine în minte vreun gând bun, întoarce-te la Dumnezeu, recunoaşte că de la El a venit şi multumeşte-I.

Când citeşti, socoteşte că, sub acele cuvinte, vezi pe Dumnezeu şi primeşte-le ca venite din gura Lui dumnezeiască, când vezi că apune soarele şi vine noaptea, întristează-te şi roagă pe Dumnezeu să nu cazi în intunericul cel vesnic.

Iar dacă vezi Crucea, adu-ţi aminte că ea e semnul şi steagul oştii şi al războiului tău. De te vei departa de ea, vei cădea în mâinile vrăjmaşilor; iar de îi vei urma, vei ajunge la ceruri, încărcat cu glorioase trofee.

Icoana : http://dpweb.weblog.ro/tag/sarbatoare/

Foto: http://valeriugafencu.files.wordpress.com/2008/02/dsci4437.jpg

Când vezi icoana Maicii Domnului, întoarce-ţi inima la Dânsa ceea ce împărăţeşte în rai, şi mulţumeşte-I, fiindcă a stat gata totdeauna la voinţa Dumnezeului tău, pentru că a născut, a alăptat şi a hrănit pe Mântuitorul lumii şi fiindcă niciodată nu ne refuză, în războiul nevăzut, ocrotirea şi ajutorul Ei.

Icoana : http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/altarul-bisericii-sf-trei

Pune înaintea minţii tale chipurile Sfinţilor şi cugetă că ai atâţia aliaţi şi mijlocitori către Dumnezeu. Ei se roagă pentru tine. Îşi aruncă cu bărbăţie suliţile, aleargă, ţi-au deschis calea pe care, umblând, vei fi şi tu încununat cu dânşii într-o veşnică slavă.

Între celelalte gânduri evlavioase, când vezi bisericile, socoteşte că şi sufletul tău este o biserică a lui Dumnezeu: "Noi suntem templul Dumnezeului Celui viu" (2 Cor. 6,16). Se cuvine să-ţi păzeşti sufletul curat şi fără vicleşug.

Foto :http://www.1235.ro/admin/images/temp/1121251272598__putna.jpg

(Cap. XXIII. Cum se cuvine a ne corecta sentimentele prin diferite metode -

Sfântul Nicodim Aghioritul – Războiul nevăzut)

Ridicarea minţii la gândirea Cuvântului Întrupat

"Ţi-am arătat mai sus că de la lucrurile sensibile putem ridica mintea la privirea lui Dumnezeu.

 Acum învaţă şi altfel de ridicare a minţii la gândirea Cuvântului Întrupat, meditând la preasfintele Taine şi patimi ale Lui.

 Toate lucrurile sensibile din univers pot folosi acestei meditaţii şi contemplări, dacă vei vedea în ele, cum ţi-am spus, pe nemărginitul Dumnezeu, prima şi singura cauză Care le-a dat toată puterea existenţei, frumuseţea şi orice alta desăvârşire ce o au.

[...]

 Deci, când vezi, auzi ori pipăi arme, funii, bătători, stâlpi, cuie, ciocane şi alte lucruri de acest fel, gândeşte-te că toate acestea au servit drept unelte Patimilor Domnului tău.

Şi iar, când vezi ori locuieşti în case sărăcăcioase, aminteşte-ţi de peştera şi ieslea Stăpânului tău. De vezi că plouă, adu-ţi aminte de ploaia sângeroasă a sudorilor picate în Gradină din preasfinţitul trup al dulcelui Iisus şi care a udat pământul.

 De vezi marea, adu-ţi aminte cum Domnul a umblat pe dânsa ca pe uscat, a stat în corabie şi a învăţat poporul. Pietrele ce le vezi îţi vor aminti de acelea sfărâmate la moartea Lui; iar pământul îţi va aduce aminte de cutremurul de la Patima Lui.

 Soarele te va duce cu mintea la întunericul ce a cuprins atunci tot pământul; apa îţi va aminti de acea apa ce a curs din Sfânta Lui coastă, când L-a împuns cu suliţa ostaşul; vinul ori alta băutură îţi va aminti de oţetul şi fierea date Lui pe Cruce.

 Dacă te desfată şi te veseleşte vreo mireasmă a aromatelor, aleargă cu gândul la mirosul greu şi neplăcut simţit de Domnul în muntele Golgotei, loc de condamnare unde se tăiau capetele oamenilor, de aceea era rău mirositor şi puturos.

[...]

Când te îmbraci, adu-ţi aminte că Cuvântul cel veşnic s-a îmbrăcat în trup omenesc ca să te îmbrace cu dumnezeirea Sa; când te dezbraci adu-ţi aminte de Hristosul tău rămas gol, ca să fie bătut şi răstignit pe Cruce.

 De auzi un glas dulce şi plăcut, mută-ţi dragostea ta la Mântuitorul, prin buzele Căruia s-au vărsat tot darul şi dulceaţa după cuvântul Psalmistului: « ...revărsatu-s-a har pe buzele tale.”  (Ps. 44, 3); din dulceaţa graiului Îl asculta poporul, după cum spune evanghelistul Luca:  „Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L.(Lc. 19, 48)

 Dacă auzi tulburări şi glasuri de popor reflectează la nelegiuitele glasuri ale iudeilor, "Ia-L, ia-L; răstigneşte-L", care au tunat în dumnezeieştile lui urechi.

 Când vezi vreo faţă frumoasă, aminteşte-ţi că Iisus Hristos Cel mai frumos decât toţi oamenii, S-a făcut fără chip şi necinstit, fără nicio frumuseţe pe Cruce pentru iubirea ta.

 Ori de câte ori bate ceasornicul, adu-ţi aminte de leşinul inimii ce a cuprins pe Domnul când, în Grădină, a început a se înfricoşa de ceasul patimii şi al morţii.

 Ori socoteşte că auzi acele lovituri de ciocan când Îl pironea pe Cruce.

 În fine, în orice prilej de amărăciune ce vine peste tine, ori peste alţii, gândeşte-te că acestea nu sunt nimic faţă de cele suferite de Domnul.

Sfântul Nicodim Aghioritul – Războiul nevăzut, XXII:

Lucrurile sensibile sunt mijloace şi unelte de corectare a simţurilor dacă trecem de la ele la meditarea Cuvântului Întrupat şi la tainele vieţii şi Patimii Lui.

Icoana: http://www.artline.ro/Patimile_Domnului-5353-1.html

Cum se curăţă, se păzeşte şi linişteşte inima

« Cine iubeşte pe Dumnezeu din toată inima

 primeşte curăţia inimii în dar »

Inima e partea cea mai adâncă a sufletului, de unde se conduce mintea, simţurile şi trupul omului. Omul face voia inimii, împlineşte dorurile, şoaptele ei, care vin de la Dumnezeu – când e curată – sau de la satana, când e pângărită şi locuită de gânduri şi duhuri rele.

Când e curată, inima e palatul lui Hristos, sălaşul lui Dumnezeu. Când e pângărită, în interesul vieţii şi al fericirii vremelnice şi veşnice, trebuie curăţită, golită de toate gândurile rele şi umplută cu virtuţile şi darurile Sfântului Duh, ca să devină din nou palatul şi sălaşul dumnezeirii.

Ca şi curăţirea şi paza minţii, curăţirea, înţelepciunea şi paza inimii se face prin :

Iubirea lui Dumnezeu în primul rând. Când văzduhul şi cerul inimii este plin de  iubirea lui Dumnezeu, necurăţia şi răutatea păcatului nu mai au loc în ea. Cine iubeşte pe Dumnezeu din toată inima primeşte curăţia inimii în dar, ca şi femeia păcătoasă iertarea de la Mântuitorul ; « Iartă-se păcatele ei cele multe, că mult a iubit. Iar cui se iartă mai puţin, iubeşte mai puţin »(Lc. 7, 47)

[...] Cine suferă ura şi orice gând rău în inimă, e străin de iubirea lui Dumnezeu.*

Credinţa în Dumnezeu este alt mijloc, altă putere de curăţire a inimii. « Dumnezeu cunoscătorul de inimi...curăţeşte prin credinţă inimile păgânilor »(FA 15 : 7-9). Şi aici se adevereşte cuvântul Evangheliei : « Cel ca va crede ... se va mântui... »(Mt. 16 : 16). Este mai presus de orice îndoială că nivelul  vieţii morale a creştinilor este neasemănat mai ridicat decât al necredincioşilor, şi aceasta din grija ce o poartă răspunderea ce o simt ei pentru paza şi curăţirea sufletului lor. Credinţa face din  păgâni creştini şi din inimile pângărite inimi curate, când bineînţeles e vie, dreaptă şi lucrătoare prin iubire.(Gal. 5 : 6).

Virtuţile Evangheliei : înfrânarea poftelor, supunerea dorinţelor voii lui Dumnezeu şi astâmpărarea lor prin stăpânirea de sine, simplitatea, sinceritatea, smerenia, bunătatea şi toate celelalte virtuţi religioase şi morale care trebuie să împodobească un suflet creştin. Nu da frâu liber poftelor inimii, ci frânează-le, frânge şi smereşte-ţi inima.

« Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi »(Ps. 50 : 18).

Deci, creştine, să crească în inima ta chiparosul în locul scaiului, mirtul în locul urzicii(Is. 55 : 13) şi crinul în locul mătrăgunei. Căci, « dacă crinii cresc mai cu seamă în văi, inima care se va face vale de umilinţă, va naşte şi ea crini »(Cuv. Ioan Carpatiul, Filocalia 4). Virtuţile umplu inima şi mintea, memoria, imaginaţia şi toate încăperile sufletului de  prezenţa lui Dumnezeu ; fac sufletul să  simtă pe Dumnezeu de faţă şi astfel să se păzească pe sine curat de orice întinăciune. Supunerea la conducerea Sfântului Duh şi deprinderea(exerciţiul) virtuţilor sunt cei doi poli ai vieţii duhovniceşti în calea ei spre desăvârşire. [...]

Trezvia minţii, reculegerea, privegherea, atenţia trează la tot ce se petrece în inimă, e alt mijloc de pază a inimii. « Paza zilei pregăteşte sfinţenia nopţii », iar « privegherea din vremea nopţii deschide  sufletului calea spre curăţia zilei », spune Sf. Casian Romanul.. În inimă se nasc o mulţime de fii şi fiice, gândurile şi poftele trupului(Cuv. Evagrie Monahul) ; inima poate cuprinde pe Dumnezeu şi pe satana, adică sau pe Dumnezeu sau pe satana, raiul şi iadul. Paza inimii, cu trezvie, naşte gânduri bune ; cercetarea ei atentă şi zilnică, înlătură pe cele rele. « Cercetează-te, frate, în fiecare zi,  ca să-ţi cunoşti inima şi să vezi ce patimi se află în ea înaintea lui Dumnezeu ; şi leapădă-le din inima ta, ca să nu vie osânda rea asupra ta »(Filocalia ,1, 402). « Cercetează-te în fiecare zi, spune Sf. Simeon Noul Teolog, cugetă în tine : Cum a trecut ziua ? Am greşit ceva ? Am fost ascultător în slujba mea sau asupritor ? Am lipsit de la biserică sau de la pravilă ? Nu m-am ocupat de lucruri nefolositoare sau păgubitoare ? Apoi strigă către Dumnezeu cu lacrimi de pocăinţă : Doamne iartă-mi câte am greşit cu lucrul, cu cuvântul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, căci multe greşim şi nu ştim ».

Paza minţii şi curăţia inimii sunt tot atât de trebuitoare  vieţii duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, ca şi mâncarea şi băutura vieţii trupeşti. « Precum e cu neputinţă a trăi viaţa aceasta făra a mânca şi a bea, tot aşa e cu neputinţă ca fără paza minţii şi curăţia inimii, care este şi se numeşte trezvie, să ajungă sufletul la o stare duhovnicească şi plăcută lui Dumnezeu sau să se izbăvească de păcatul cu mintea, chiar dacă se sileşte cineva, de teama muncilor, să nu păcătuiască »(Sf. Isihie Sinaitul). « Inima păzită cu atenţie neîncetat, naşte gânduri luminoase, ca şi cărbunele flacăra »(ibidem).

Lupta cu gândurile este încă un mijloc de pază şi de curăţire a inimii. Războiul nevăzut, războiul duhovnicesc începe în inimă ; « acolo este lupta şi cântarul, şi hotărârea şi balanţa dragostei de Dumnezeu  şi a dragostei de lume ; acolo se îndreaptă fiecare şi chibzuieşte dacă trebuie să pornească la luptă(Sf. Macarie cel Mare, Omilii duhovniceşti/ 34). Nici cei desăvârşiţi nu sunt scutiţi de acest război ; de necazurile şi suferinţele  curăţitoare de inimi, cu atât mai puţin începătorii în viaţa duhovnicească. Inima judecă gândurile. Un părinte duhovnicesc sfătuieşte ca gândurile bune să le  aşezăm şi să le păstrăm « în cămara cea mai dinăuntru a sufletului », iar pe cele potrivnice, alungându-le, pedepsindu-le cu loviturile cugetării raţionale, nedându-le niciun loc, nici sălaş în cuprinsul sufletului tău, sau mai bine zis junghie-le desăvârşit cu sabia rugăciunii şi a cugetării dumnezeieşti, ca prin omorârea tâlharilor să se înfricoşeze căpetenia tâlharilor. Gândul rău în inimă este ca şarpele în sân, muşcă şi otrăveşte de moarte. [...] « Deci să omorâm repede puii şepilor şi să nu purtăm în inimă gândurile rele, ca să nu suferim amarnic ». (Sf. Teodor al Edesei, Filocalia 4, 212). De aceea, sau războim noi, junghiem şi ucidem în inimă gândurile rele prin gânduri curate, sau ele ne otrăvesc şi ne omoară pe noi. Cu înlăturarea gândurilor rele, sfâşierea şi durerea inimii încetează, cugetul se linişteşte, mintea se uneşte cu inima, rănile sufletului se vindecă şi omul se împacă. Mai simplu şi mai uşor se dă lupta cu gândurile cele rele dacă închidem inima în faţa lor. »

Preot Ilarion Felea, Spre Tabor, Volumul II, Editura Crigarux şi Mănăstirea Petru Vodă, 2007, pp. 168-172

*« Cel ce vede în inima sa vreo urmă de ură faţă de vreun om oarecare, pentru vreo anumită greşeală, e cu totul străin de iubirea lui Dumnezeu, deoarece iubirea de Dumnezeu nu suferă câtuşi de puţin ura faţa de om »(Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia, 4).

Imagine :

http://tainacasatoriei.wordpress.com/2008/02/05/ilarion-felea-binecuvantarea-casatoriei/

Spovedania unui păcătos – Episcopul Porfirie Uspenski

1. Mântuirea noastră începe prin renunţarea la lumea aceasta păcătoasă şi desfrânată sau prin dispreţuirea a tot ceea ce iubesc şi laudă oamenii lumeşti; prin indiferenţa faţă de bunurile pământeşti, care nu au niciun preţ, spre deosebire de cele veşnice, din ceruri.

Dar eu sunt total dedat acestei lumi, căci iubesc banii, confortul, lauda, slava, îmbrăcămintea frumoasă, distracţiile şi dansurile, deşi ştiu că după acestea, ca după focul de paie, nu mai rămâne nimic, În afară de scrum şi cenuşă. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; slăbeşte şi răceşte în mine dragostea pentru lumea aceasta şi, fie dacă vreau sau nu, du-mă pe calea mântuirii.

2. Indiferenţa faţă de lumea aceasta păcătoasă şi desfrânată înseamnă întoarcerea sufletului către desăvârşirea spirituală, iar primul pas către aceasta este pocăinţa sinceră şi cu lacrimi. Aceasta este judecarea aspra a sinelui în faţa lui Dumnezeu, părerea de rău cu lacrimi pentru păcatele săvârşite şi atenţia încordată totdeauna asupra faptelor mântuirii. Cel care se pocăieşte sincer îşi mărturiseşte fărădelegile, îşi plânge rătăcirile şi, necăutând la păcatele sale din fiecare zi, nu deznădăjduieşte şi nu părăseşte faptele bune, ci le exersează şi mai mult pentru ca, de acum înainte, să schimbe păcatele cu faptele mântuirii.

Dar eu câteodată mă judec aspru, însă de cele mai multe ori îmi scuz păcatele; câteodată îmi pare rău pentru acestea, dar din ochii mei nu picură acea apă sfântă care spală necurăţia sufletească; câteodată tind să mă împac cu Dumnezeu şi cu conştiinţa, fără a face vreun bine pentru aceasta. Dacă m-am lenevit peste măsură, nu muncesc de două ori mai mult. Dacă m-am îmbuibat, nu postesc. Dacă am supărat pe cineva, nu-mi cer iertare imediat. Dacă dau dovadă de zgârcenie, nu fac milă îndată. Dacă m-am mândrit, nu mă smeresc. Într-un cuvânt, nu aprind lumina în întunericul sufletului meu. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi dă-mi darul pocăinţei adevărate.

3. Cine începe să-şi mântuiască sufletul, acela îşi aduce aminte printre toate ocupaţiile sale zilnice că Dumnezeu cel Atotprezent şi Atoatevăzator îl vede ca pe un vas de sticlă şi conştiinta, aceasta îl reţine de la a minţi, a supăra, a fi parşiv şi de la alte păcate, împingându-l spre faptele bune.

Dar eu când fac ceva nu mă gândesc că mă vede Dumnezeu, ci la ceea ce văd oamenii şi la folosul meu din aceasta. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi nu pomeni uitarea mea de cele sfinte şi de Numele Tău cel sfânt, spus lui Avraam: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea mea şi fii fără prihană" (Facerea 17,1)

4. Cine vrea să-şi mântuiască sufletul, acela îşi aduce aminte zilnic de moarte şi de Judecata Înfricoşătoare, fără a se teme de moarte, care este schimbată cu învierea. Această ţinere de minte îl opreşte pe om de la a cădea în patimi şi îl apără de păcatele de moarte*, după cuvântul Domnului: "ţine minte sfârşitul tău şi nu vei păcătui în veci" (Ecclesiastul 8)

Dar eu, chiar dacă mă gândesc la moarte, o fac fiindcă mi-e frică să mor; şi această frică demonstrează că sufletul meu nu este curăţit de lacrimile pocăinţei şi nu are acea dragoste faţă de Dumnezeu care i-a înaripat pe mucenici spre Împărăţia Cerurilor. O Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; nu lua aminte la frica mea de moarte, căci eu ştiu că Tu eşti Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Ajută-mă, Doamne, să înving aceasta cu harul Tău şi dă-mi o picătură din această dragoste cu care Te iubeau sfinţii mucenici.

5. Cel care îşi mântuieşte sufletul trăieşte cumpătat şi îşi struneşte trupul prin posturile stabilite de Biserica, ca un fiu credincios al ei.

Dar eu trăiesc fără a mă abţine de la ceva, mă îmbăt şi nu postesc, ca unul rupt de fraţii şi surorile mele întru Domnul, iar dacă postesc, fac acest lucru doar în ceea ce priveşte mâncarea, neînfânându-mi patimile, înjurând, fără a mă împăca cu aproapele şi fără a gândi la cele sfinte. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului şi neascultatorului de Biserica Ta cea sfântă! Fă-mă să postesc postul cel plăcut Ţie.

6. Este de ajutor omului pentru mântuirea sufletului său să se depărteze de societatea celor care gândesc cele necurate şi de cei imorali.

Dar eu mă întâlnesc cu unii ca aceştia şi câteodată chiar mă îndeletniscesc cu învăţăturile şi exemplele lor. O, Doamne, judec în faţa Ta această îndeletnicire a mea şi Te rog să mă izbăveşti de orice om rău.

7. Este de ajutor pentru mântuirea sufletului să citeşti Evanghelia şi Epistolele apostolice cu inima curată.

Dar eu nu citesc Scriptura, ci nişte cărţi care îmi adapă închipuirea necurată si îmi stârnesc patimile pierzătoare de suflet. O, Doamne, îndreaptă paşii mei după cuvântul Tău, ca să nu fiu stăpânit de vreo fărădelege.

8. Este de ajutor pentru mântuire să te rogi în Biserica lui Dumnezeu, în părtăşie cu ceilalţi creştini, ca să dai slavă lui Dumnezeu.

Dar eu mă lenevesc şi nu merg la Biserica, iar când merg acolo, uit pentru ce m-am dus şi unde mă aflu, vorbind urât, gândindu-mă la altceva sau uitându-mă aiurea, iar dacă mă închin cu semnul Sfintei Cruci şi mă rog, o fac din obişnuinţă, rece, fără a mă gândi prea mult sau pentru a mă înalţa sufleteşte. Nu sunt obişnuit să mă rog în părtăşie cu ceilalţi, în acelaşi cuget şi simţire. Atunci când se face vohodul cu Evanghelia, şi eu ar trebui să zic: « Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu ! », eu nu zic nimic. Se cântă Heruvicul, şi eu ar trebui sa mă rog : « Miluieşte-mă, Doamne, după mare mila Ta...curăţeşte fărădelegea mea... Ţie unuia am greşit », dar eu nu zic nimic, fiindcă nici nu ştiu acest psalm. Are loc vohodul cu Cinstitele daruri, şi eu ar trebui să zic în mintea mea: « Pomeneşte-ne, Doamne, întru Împărăţia Ta », dar eu în aceste momente nu mă gândesc nici la Domnul şi nici la Împărăţia Lui. Aud ecfonisul: « Să mulţumim Domnului », şi nu-I mulţumesc Domnului pentru toate bunurile de care m-a învrednicit. Aud cântarea de biruinţă: « Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot », şi nu mă rog Lui ca să mă sfinţesc prin faptele bune. În clipele cele mai de taină ale slujbei, când se cânta: « Pre Tine Te lăudăm », când se invocă Duhul Sfânt peste noi şi peste Darurile ce sunt puse înainte, nu cânt Domnului din adâncul sufletului meu: « inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele; nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul tău cel Sfânt nu-l lua de la mine ». Iar în clipele când se cânta: « Vrednică eşti, cu adevărat » şi când se face rugăciunea pentru cei adormiţi şi pentru mântuirea tuturor celor vii, nu pomenesc pe părinţii mei care au adormit în credinţă şi nici nu mă rog pentru cineva. Când se zice către mine şi către toţi cei de faţă: « Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă... să vă apropiaţi! », eu nu răspund prin: « Cred, Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu ».

O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; iartă-mi păcatul indiferenţei şi învaţă-mă să mă închin Ţie în duh şi adevăr, împreună cu fraţii mei credincioşi.

9. Creştinul adevărat nu ia în deşert numele Domnului, ţinând minte porunca Mântuitorului: "Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da, şi ceea ce este nu, nu" (Matei 5,37)

Dar eu înjur de Dumnezeu, mă jur, câteodată fără a ţine cuvântul dat. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi scrie pounca aceasta direct în inima mea.

10. Creştinul adevărat nu minte

Dar eu mint foarte des şi prin minciunile mele îmi acopăr faptele rele sau mă feresc de reproşurile pe care le merit sau, minţind, bârfesc pe altii, despre care spun lucruri rele pentru a-i face de râs. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi nu pomeni minciuna mea, fie aceasta cu mintea beată, fie răutăcioasă, ci umple inima mea de frica Ta şi de dragostea pentru adevăr.