Căprioara în raiul pierdut

Mărturisire

Sunt o căprioară. În univers, eu sunt simţul tristeţii. Demult-demult, Cineva a izgonit pe pământ tot ce este trist în toate lumile şi din aceasta a alcătuit inima mea. Şi de atunci eu sunt simţul tristeţii. Trăiesc prin aceea că din toate fiinţele şi lucrurile absorb tristeţea. Câte o picătură neagră de tristeţe lasă în inima mea orice fiinţă îndată ce mă apropii de ea. Şi roua neagră a tristeţii curge ca un pârâiaş subţire prin venele mele. Şi acolo, în inima mea, roua neagră a tristeţii se preschimbă în palidă şi albăstruie. Fiinţa mea e inundată de un fel de forţă magnetică a tristeţii. Şi tot ce este trist în lumea aceasta, ea atrage irezistibil şi aşează în inima mea. De aceea sunt mai tristă decât toate făpturile. Şi am lacrimi pentru durerea fiecăruia...Nu râdeţi de mine, o, voi ce zâmbiţi ! Eu sunt uluită să aflu că în această lume tristă sunt fiinţe care râd ! O, dar blestemat şi prea blestemat : să râzi în lumea în care fierbe tristeţea, clocoteşte durerea, bântuie moartea ! Ce dar de osândiţi !...Din pricina tristeţii, eu nu râd niciodată. Cum aş putea râde când sunteţi atât de grosolani şi de cruzi, voi, cei care zâmbiţi ! Când sunteţi atât de răi şi de urâţi ! Şi sunteţi urâţi din pricina răutăţii. Căci doar răutatea urâţeşte frumuseţea făpturilor pământeşti şi cereşti...Îmi amintesc, îmi aduc aminte : acest pământ a fost cândva rai, iar eu – o căprioară a raiului. O, amintire din care mă înalţ cu încântare din bucurie în bucurie, din nemurire în nemurire, din veşnicie în veşnicie !...

Iar acum ? – Întunericul a acoperit toţi ochii mei. Pe toate căile pe care merg s-a aşternut întuneric nestrăbătut. Gândurile mele picură lacrimi. Iar simţirile freamătă în tristeţi. Un foc de nestins al tristeţii a cuprins întreaga mea fiinţă. Totul arde în mine de tristeţe, dar nu se mistuie niciodată. Iar eu, sărmana, sunt doar atât : jertfă veşnică pe jertfelnicul cosmic al tristeţii. Iar jertfelnicul cosmic al tristeţii este pământul, cenuşiu şi posomorât, ştearsa şi întunecata planetă...

Inima mea este o insulă inaccesibilă în oceanul nesfârşit al tristeţii. Inaccesibilă pentru bucurie. Oare fiecare inimă este o insulă inaccesibilă ? Spuneţi-mi voi, cei care aveţi inimi ! Oare ştiţi cu ce sunt înconjurate inimile voastre ? A mea – cu totul numai de adâncimile şi abisurile oceanului. Şi mereu se afundă în ele. Nicidecum nu poate să se izbăvească din ele, să iasă din ele. Tot ceea ce atinge este moale ca apa. De aceea îmi sunt ochii înceţoşaţi de lacrimi, iar inima răscolită de suspine. Luminile ochilor mă dor, pentru că multe miezuri de noapte au înnoptat în ele. Ieri seară soarele a apus în ochii mei, iar în dimineaţa aceasta nu a mai răsărit. S-a afundat în întunecimile tristeţii mele[...]Sunt zidită din chin, îmbătată cu pelin, preaplină de amărăciune. Cu nelinişte îmi trezesc inima mea din beţia tristeţii, iar ea se îmbată din ce în ce mai tare. Sufletul meu, speriat şi prigonit de grozăviile acestei lumi, îl strig să se întoarcă la mine, iar el fuge tot mai nepăsător faţă de mine, cea întristată şi mâhnită...

Cuviosul Iustin Popovici, Viaţa şi minunile, EdituraSophia, Bucureşti, 2008, pp. 53-55.

Din aceeaşi lucrare :

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/07/cuviosul-iustin-popovici-constiinta-vie-a-ortodoxiei-patimitoare-30-de-ani-de-la-mutarea-in-cer/

Imagine: http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/2850-cuviosul-iustin-popovici---viata-si-minunile-.html

Proba

Ceea ce îl deosebeşte pe adevăratul creştin, şi mai ales pe monah, şi arată starea sa duhovnicească bună, este smerenia. De vrei să vezi dacă cineva este sporit duhovniceşte, necinsteşte-l, smereşte-l. Dacă rabdă, este într-adevăr desăvârşit. Dacă însă nu rabdă, este gol pe dinăuntru. Când cineva ne smereşte, iar noi avem în continuare dragoste faţă de el, atunci suntem pe calea lui Dumnezeu.

Patericul Maicii Domnului(169)

Prăznuirea Cuvioasei Teodora de la Sihla

Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pămanteşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasa lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfânta Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Viaţa şi minunile

Cuvioasa Teodora de la Sihla este cea mai aleasă călugăriţă sfântă pe care au odrăslit-o mânăstirile româneşti. S-a născut în satul Vânători-Neamţ, în prima jumătate a secolului XVII. Tatăl ei, Ştefan Joldea, era armaş al cetăţii Neamţului. După moartea surorii sale Maghiţa (Marghioliţa?), Teodora a fost căsătorită cu un tânăr din Ismail. Dar, neavând copii, s-au dus amândoi la mănăstire. Fericita Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzăreşti-Râmnicu Sărat, iar soţul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, cu numele de Elefterie.

Continuare aici:

http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfanta-teodora-de-la-sihla.html

Citiţi şi:

http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/73026-viata-sfintei-teodora-de-la-sihla

http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/73057-cuvioasa-teodora-de-la-sihla

Rugăciune

O, preacuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos ai iubit şi pentru dragostea lui în toată viaţa ta te-ai nevoit; multe nevoinţe şi ispite ai suferit şi în viaţa cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu, ai sporit. Cu mulţimea înfrânării şi a lacrimilor celor duhovniceşti sufletul tău l-ai luminat, şi în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit; pustia Sihlei cu viaţa ta o ai sfinţit şi pilda sihaştrilor te-ai făcut. Iar Preabunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfinţenia vieţii tale a descoperit-o şi ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat. De aceea şi noi, nevrednicii, cu evlavie şi cu credinţă cerem sfintele tale rugaciuni şi te chemăm: Roagă-te Preaînduratului nostru Mântuitor ca şi noi, păcătoşii, în vremea vieţii noastre şi în vremea sfârşitului nostru să dobândim mila şi mântuirea Lui, spre a slăvi şi a ne închina în veacul de acum şi în cel viitor Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Cuvioasei Teodora :

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/67108-acatistul-sfintei-teodora-de-la-sihla

***

Sursa icoanei:

http://www.crestinortodox.ro/schitul-sihla/f8171-schitul-sihla-sfanta-cuvioasa-teodora-de-la-sihla

***

Imagini de la Schitul Sihla şi de la Peştera Cuvioasei Teodora aici :

http://caietul.webmatrix.ro/2008/08/page/2/

“Precum trăim, aşa stăm şi în biserică”(Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Vineri[I Cor. 14, 26-40; Mt. 21, 12-14; 17-20]. Casa Mea, casă de rugăciune de va chema, iar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari . Toată lumea ştie că un locaş de închinare cere cucernicie, adunare a gândurilor, adâncire în cugetarea la cele dumnezeieşti şi stare ca înaintea lui Dumnezeu ; şi totuşi, cine face asta ? Oamenii merg la biserică plini de dorinţa de a se ruga, pentru puţină vreme stau în ea cu râvnă fierbinte ; apoi, însă, gândurile încep să hoinărească şi în cap are loc un negoţ mai zgomotos decât acela peste care a dat Domnul în templul din Ierusalim. De ce aşa ? Pentru că felul în care stăm în biserica oglindeşte întreaga noastră viaţă duhovnicească. Precum trăim, aşa stăm şi în biserică. Biserica înrâureşte şi întrucâtva sprijină mişcările duhovniceşti ale sufletului ; apoi însă, perindarea stărilor noastre sufleteşti obişnuite îşi ia ce este al său. Drept aceea, dacă vrei să stai în biserică aşa cum ai sta înaintea lui Dumnezeu, pregăteşte-te pentru aceasta prin viaţa ta obişnuită ; pe cât îţi stă în putere, fii într-o stare de rugăciune. Această osteneală te va face, până la urmă, să stai cu evlavie în tot timpul pe care ţi-l petreci în biserică ; iar aceasta te va ajuta să-ţi sporeşti evlavia şi în viaţa obişnuită. Astfel, vei urca tot mai sus şi mai sus. Aşadar, Doamne ajută : pune început bun !

Minunea crinilor feciorelnici ai Maicii Domnului

În insula Kefalonia, între satele Troghinanta şi Demutandata, lângă Argostoli, capitala insulei, se observă un fenomen minunat, care nu ţine de domeniul imaginaţiei, nici de cel al fenomenelor ciudate ale naturii, care de multe ori ne uimeşte.

Aşadar, între cele două sate amintite mai sus, într-un loc minunat, creştinii, din evlavie faţă de Maica Domnului, au zidit o bisericuţă în cinstea ei. Poporul i-a dat bisericuţei denumirea de « Maica Domnului cu crini » pentru că de această bisericuţă se leagă o minune care se repetă în fiecare an cu crinii albi şi bine mirositori ce sunt cunoscuţi în insulă sub numele de « crinii feciorelnici ». În ajunul marii sărbători a Maicii Domnului, Buna-Vestire, creştinii aşează în vaze înaintea icoanei făcătoare de minuni acest fel de crini.

Odată cu trecerea timpului şi din cauza caldurii verii, crinii se usucă. Când se apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului(15 august), atunci într-un chip minunat, crinii înmuguresc şi înfloresc, cu toate că tulpina rămâne uscată şi zbârcită.

În nord-estul aceleiaşi insule exista satul Pastra. În acest sat se petrece aceeaşi minune cu crinii feciorelnici. În curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului şi în jurul ei, femeile satului plantează bulbi de crini feciorelnici. În luna mai, când crinii încep să înflorească, femeile îi taie şi, făcându-i buchete, îi aşeaza în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După câteva zile, crinii se ofilesc, potrivit legilor fireşti.

De la 1 august, când încep Paraclisele Maicii Domnului şi până la 15 august, legile biologice se modifică şi odată cu mutarea Maicii Domnului, crinii morţi învie, primind în ei « suflare de viaţă »(Facere 2, 7). Şi astfel, înaintea ochilor credincioşilor, se petrece minunea cu crinii care revin la viaţă. Atunci parcă vine primăvara din nou. După Sfânta Liturghie din ziua praznicului, preotul împarte credincioşilor aceşti crini ca binecuvântare. Acest fenomen nu se explica ştiinţific, ci numai prin credinţă, deşi ea este mică « cât un grăunte de muştar »(Matei 17, 20).

***

În insulele Ciclade se petrece ceva asemănător. În insula Andros, în satul Apikia, « fetele şi femeile cultiva crinii Fecioarei, « crini sfinţi ai Maicii Domnului », aşa cum sunt numiţi ».

Îi îngrijesc cu multă migală ca să se desfăteze de minune. Şi locul unde voiesc să planteze crinii îl aleg cu grijă. Crinii îi udă cu apă curată şi cu agheasmă, căutând şi ele să fie « curate ». Astfel o cinstesc femeile pe Maica Domnului., iar ea le răsplăteşte această credinţă a lor. Crinii înfloresc în luna mai - de aceea li se mai zice şi crini de mai - şi fac nişte flori mici care răspândesc o mireasmă puternică, « ce reprezintă curăţia nepătată şi binemirositoare a Pururea Fecioarei ».

Când crinii sunt înfloriţi, femeile îi taie cu tot cu tulpină şi îi duc în Biserica Maicii Domnului « Katasitisa », unde îi aşează în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se află acolo. După câteva zile crinii se usucă, cum este şi firesc, le cad frunzele şi le rămâne numai tulpina uscată şi sensibilă, care, dacă este atinsă cu mâna, se sfărâmă. Aşadar, într-o asemenea tulpină nu poate exista viaţă.

Atunci când se apropie zilele Postului Maicii Domnului, crinii uscaţi încep să prindă viaţă într-un chip minunat. La 15 august, când este hramul bisericii, crinii sunt deja înfloriţi şi seamănă cu nişte mărgăritare mari care răspândesc viaţă. Lucrul minunat este că aceştia « se păstrează înfloriţi până în primăvara anului următor, când sunt înlocuiţi » cu crini noi. Aceşti crini, care sunt aşezaţi între geam şi icoană, stau puţin aplecaţi, de parcă s-ar legana, neţinând cont de legile greutăţii şi ale staticii. Cel care a creat legile naturii, într-o clipă le poate desfiinţa cu dreapta Sa cea atotputernică.

Uneori aceşti crini minunaţi nu înfloresc şi atunci creştinii aşteaptă un semn rău. Atunci ei prevestesc nenorociri. În august 1940 ei nu au înflorit. După două luni, Italia a declarat război Greciei.

Patericul Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2008

Înregistrare video :

http://video.crestinortodox.ro/jfwFG3Rz70U/Crinii_Maicii_Domnului_Kefalonia_Grecia.html

Icoana : http://www.toaca.md/?&page=archive&ziar_id=30&article_id=229