Sf. Teofan: "fără frica de Dumnezeu, conştiinţa amuţeşte"

Marţi[Rom. 7, 17 ; Mt. 10, 9-17] Domnul le-a mai spus Apostolilor că dacă vreo cetate nu-i va primi şi nu va asculta cuvintele lor, « mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. » Dar noi ce vom păţi pentru că nu ascultăm cuvintele dumnezeieştii descoperiri ? Întristarea noastră nu va cunoaşte margini. A nu crede în adevărul lui Dumnezeu după ce am primit atâtea dovezi e totuna cu a cădea în păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt. Şi totuşi nu ne sfiim. Pe unul îl consolează spiritele : « Ce judecată ! Te mai naşti o dată şi gata. » Pe alţii îl dăscălesc savanţii : « Pe cine să judece ? Toţi sunt atomi : se vor dezintegra şi cu asta s-a sfârşit.” Dar va veni, prieteni, ceasul morţii ; se vor dezintegra visările acestea precum fumul şi adevărul se va înfăţişa nemilos. Ce va fi atunci? ... Sărmanele noastre vremuri! Vrăjmaşul a găsit, cu viclenie, mijlocul de a pierde sufletele noastre. El ştie că teama de moarte şi de judecată este cel mai puternic mijloc de a trezi sufletul la viaţa duhovnicească ; de aceea, se străduieşte din răsputeri să o risipească – şi reuşeşte. De se stinge această teamă, şi teama de Dumnezeu va pieri împreună cu ea ; iar fără frica de Dumnezeu, conştiinţa amuţeşte. Şi s-a pustiit sufletul, s-a făcut ca un nor de secetă, mânat de vânturile oricăror învăţături şi de orice înviforare a patimilor.