„Războiul nevăzut”

Sf. Nicodim Aghioritul(„Războiul nevăzut”) spune că pofta de vorbă e rea în sine; neputinţa de a tăcea, imprudenţa care se naşte din vorbirea deşartă sunt semnele căderii în patimă.

Zice Sfântul că sub nici o formă nu trebuie să te încrezi în tine, în judecata ta.

„Trebuie să fii înarmat cu patru lucruri foarte necesare ca să fii victorios în acest război nevăzut şi să primeşti coroana. Ele sunt:

1) Să nu te încrezi niciodată în tine însuţi;

2) Să te încrezi totdeauna în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu;

3)Să lupţi totdeauna;

4) Să te rogi.”

„Dă-ţi seama că într-adevăr nu eşti altceva decât nimic, nu poţi nimic, n-ai decât neputinţă, ticăloşii, răutăţi, vicii şi defecte şi nu eşti vrednic de altceva decât de osânda veşnica.” (116)

„Când eşti atacat de imboldurile unei voinţe iraţionale a simţurilor, rezistă cu bărbăţie ca voinţa superioară să nu cedeze celei inferioare. Când ele au încetat, reînarmează-te duhovniceşte spre a le supune, urmăreşte-le de la distanţă cu o putere mai mare şi mai impetuoasă. În sfârşit, declară-le o a treia campanie, în care să te deprinzi a le urî din tot sufletul tău şi a le dezaproba şi detesta din toată inima ta.”(38)

Ştefan Luchian - Albăstrele

Necesitatea unui părinte duhovnicesc şi a unei pravile( I )

[...] « Intărit în credinţa că numai Dumnezeu este Acela Care schimbă inimile oamenilor, penitentul, pentru a avea parte de biruinţă, trebuie să urmeze fără şovăială un povăţuitor sau un părinte duhovnicesc; trebuie să facem astfel deoarece ne încredinţăm prea puţin voii lui Dumnezeu – un neajuns de care suferă majoritatea creştinilor. Până a ajunge la treapta unei depline încredinţări în pronia divină şi sub stricta oblăduire a mâinii înţelepte a lui Dumnezeu, trebuie să creştem duhovniceşte, prin multă încercare şi ispitire ; până atunci, Dumnezeu nu are un frâu cu care să ne conducă. Fără a împlini această condiţie – a unui părinte duhovnicesc – oricine începe să-şi lucreze de capul lui mântuirea cu siguranţă va apuca pe o cale care e foarte primejdioasă şi istoveşte sufletul.

[...] Cel ce porneşte pe calea vieţii duhovniceşti se aseamănă întru totul celui ce face o călătorie oarecare şi care, neştiind drumul, are nevoie de cineva care să i-l arate. Este înfumurare şi bizuire pe sine să gândeşti că « pot să fac asta eu însumi » ; nici rangul, nici multa ştiinţă de carte, nici altceva nu ne pot ajuta. [...] Este adevărat că Dumnezeu ne primeşte şi ne îndrumă către desăvârşire, dar prin mijlocirea unui părinte. Nu duhovnicul ne urca pe treptele urcuşului duhovnicesc, ci el înlesneşte înălţarea noastră către Dumnezeu. [...] Cel lăsat în mâna sfatului său, chiar dacă dă roade, puţine şi pipernicite, se află în mare primejdie, zvârcolindu-se şi căznindu-se în van. Neştiind nevoinţa ascetică şi exerciţiile duhovniceşti şi nici ordinea în care să le lucreze, el se va învârti în loc şi va face tot felul de încercări nereuşite[...]

Înlăuntrul lui zac patimile, poftele şi toate puterile sufleteşti corupte, învăluind totul într-o negură rău mirositoare şi grea. Toţi au acest întuneric lăuntric, într-o măsură mai mică sau mai mare, după mulţimea patimilor. Cât de clară şi de vrednică de crezare este imaginea lucrurilor văzuta prin acestă ceaţă groasă ? Celui rătăcit în ceaţă, un pâlc de arbuşti îi poate părea un sat sau o pădure ; de aceea începătorul în viaţa duhovnicească va vedea multe acolo unde nu este de fapt nimic. Doar cei încercaţi, cu multă experienţă, vor fi în stare să discearnă şi să cântărească aşezarea şi importanţa evenimentelor vieţii duhovniceşti. Dacă cineva este bolnav, cum poate să-şi fie sieşi doctor ? Se va pierde pe zi ce trece şi va pieri din pricina părerii de sine , deoarece nici chiar doctorii nu încearcă să-şi vindece propriile boli. Iar primejdia cea mai mare în toate acestea vine de la satana, care, fiind cel mai plin de trufie din toate făpturile raţionale, se bucură cu răutate cand vede oameni călăuziţi întru totul de propria lor voie şi îi târăşte la pierzare. Se poate spune că e singura lui armă, prin care noi îi îngăduim să ne înfrângă şi să ne înrobească.

Cel ce nu se încrede niciun moment minţii şi inimii sale, ci, dimpotrivă, îi descoperă altuia toate gândurile şi sentimentele sale pentru a fi judecate şi cântărite, nu va suferi daune din partea diavolului, chiar dacă acesta îl ţine legat prin vreo lucrare vicleană, pentru că experienţa şi înţelepciunea unuia mai încercat vor risipi înşelăciunea diavolească şi-l vor avertiza de primejdie. Din această cauză se spune că vrăjmaşul nu se apropie de cei ce au un duhovnic bun, deoarece nu vrea să fie ruşinat iar şi iar şi să-i fie arătate pe faţă toate uneltirile. Stă însă nedezlipit de cei ce se încred în sine şi iau singuri toate hotărârile în viaţa duhovnicească, neascultând de sfatul altcuiva.[...]

Începătorul trebuie să fie convins că acestea sunt motive foarte temeinice pentru care să-şi caute un duhovnic. Si să i se încredinţeze. Va fi la adăpost de ura celui rău, fiind apărat de acest scut sau zid de întărire care este povăţuirea duhovnicului, pentru că părintele va da semă pentru fiul său duhovnicesc şi pentru căderile lui. Şi minunat cu adevărat este faptul că cel ce caută cu inimă sinceră, acela va afla un povăţuitor în toată puterea cuvântului care, oricine ar fi el, îi va da fiului său sfaturile potrivite la momentul potrivit. Domnul însuşi îl veghează pe cel plin de toată credinţa cea bună în duhovnicul său şi în sfaturile lui. Roagă-te la Domnul şi îţi va arăta un duhovnic ; lasă-te în mâinile lui şi Domnul îl va lumina pe el să te povăţuiască»

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, pp. 230-234

Referendum

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.

Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?

Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?

Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.

Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!

Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.

Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.

Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.

Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

SEMNATI IMPOTRIVA ACTELOR CU CIP si luati picatura de har de la Dumnezeu pentru a marturisi mai departe.

Tabelele cu semnaturi pe care le sa le aduceti personal la : Manastirea Petru Voda, Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt.

Preluat de pe http://apologeticum.wordpress.com/

Sfânta Evanghelie

« Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa. Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi? Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă? Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă. Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi. Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine. Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui. » (Ioan 7, 14-30)

Sursa imaginii: www.oron.ro/serviciile_religioase_oradea/bibl...

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Miercuri[Fapte 14, 6-18 ; In. 7, 14-30]. La Înjumătăţirea praznicului se aude chemarea din partea Domnului : « Cei ce însetează să vină la Mine şi să bea. »(In. 7, 37). Dacă aşa stau lucrurilr, să mergem cu toţii la Dânsul ! De orice ar înseta cineva - numai să nu fie un lucru potrivnic duhului Domnului – va fi negreşit îndestulat. Cei însetaţi de cunoaştere, mergeţi la Domnul, căci El e lumina cea neasemuită, Care luminează pe tot omul ce vine în lume ! Cei însetaţi după curăţirea de păcate şi potolirea văpăii conştiinţei, mergeţi la Domnul, că El a purtat pe lemnul crucii păcatele întregii lumi, ştergând zapisul lor. Cei însetaţi de tihna inimii, mergeţi la Domnul, căci El e Vistieria a cărei stăpânire vă va face să uitaţi toate lipsurile şi să treceţi cu vederea toate bunătăţile, pentru a-L stăpâni numai pe El. Îi trebuie cuiva putere ? La El este toată puterea. Vrea cineva slavă ? La El este slava cea mai presus de lume. Are cineva trebuinţă de libertate ? El e dăruitorul libertăţii celei adevărate. El va dezlega toate nedumeririle noastre, va rupe legăturile patimilor, va risipi toate necazurile şi întristările, va da putere spre biruirea tuturor piedicilor, ispitelor şi curselor vrăjmaşului şi va netezi calea vieţii noastre duhovniceşti. Deci, să mergem cu toţii la Domnul !