Cerşetorul( II )

« Omul este sărac, pentru că nu are prieteni adevăraţi şi sinceri. »

***

« Prietenul sincer este întotdeauna prieten.

Avem mulţi prieteni când suntem fericiţi – aceştia sunt ca umbra pe timpul însorit,

dar când se ascunde strălucirea fericirii noastre şi ziua bunăstării noastre se întunecă,

atunci ei ca umbra se îndepărtează de la noi şi se ascund. »

***

« Adevărata dragoste întotdeauna este alături de cei iubiţi – şi în fericire, şi în nefericire.

Din unul, ea face doi, pentru că unde este unul, acolo se află şi celălalt,

chiar dacă nu întotdeauna cu trupul, însă întotdeauna cu inima »

2) Dacă omul priveşte înlăuntrul inimii sale şi cugetă la starea lui lăuntrică, atunci îşi vede sărăcia duhovnicească, mai rea decât cea materială, căci nu va găsi nimic în sine decât nenorocire, ticăloşie, păcate şi întuneric. Nu va găsi credinţa vie şi nemincinoasă, rugăciunea adevărată şi din inimă, recunoştinţa sinceră şi nefăţarnică, dreptatea, iubirea, curăţia, bunătatea, milostivirea, blândeţea, răbdarea, odihna, liniştea, pacea şi celelalte bunătăţi duhovniceşti. Aşa de sărac şi necăjit este omul! Iar dacă cineva deţine vreo comoară, acela o are de la Dumnezeu, iar nu de la sine însuşi. Ea se datorează harului dumnezeiesc, iar nu puterii proprii. De aceea comoara duhovnicească este numită de cuvântul lui Dumnezeu : rodul Duhului Sfânt. « Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, ctredinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia »(Gal. 5, 22-23)

Să ne cunoaştem, creştine, sărăcia duhovnicească şi să căutam la Hristos comoara cea duhovnicească, la Cel Care « bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim »(2 Cor. 8, 9).

Nu avem credinţă sinceră ; să căutam, dar, să ne îmbogăţim credinţa : « Doamne ! Ajută necredinţei mele »(Marcu 9, 24).

Nu avem rugăciune adevărată ; să o căutăm, dar, la El, ca să ne înveţe prin Sfântul Său Duh să ne rugăm : « Doamne, învaţă-ne să ne rugăm »(Luca 11, 1).

Nu ştim cum să mulţumim sincer şi din inimă ; să cerem şi aceasta de la El, ca să ne înveţe să-I mulţumim şi să-L proslăvim.

Nu avem frica lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogăţii duhovniceşti ; să batem, dar, la uşa milostivirii Sale, ca să ne deschidă vistieria Sa cerească. Pentru toate acestea ne-a poruncit să ne rugăm şi toate acestea a făgăduit să ni le dăruiască.

« Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla ; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide »(Matei 7, 7-8)

« Pleacă, Doamne, urechea Ta, şi mă auzi,că sărac şi necăjit sunt eu »(Psalm85, 1).

« Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău »(Psalm 118, 132).

« Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea, spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu ! – zice Domnul »(Is. 66, 2).

« Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. Să se scrie aceasta pentru neamul ce va să vină”(Psalm 101, 18-19.

3)Omul este sărac, pentru că nu are prieteni adevăraţi şi sinceri. Adevărata dragoste nu poate să fie decât reciprocă, într-un singur cuget şi cu deplină înţelegere. Rară este dragostea în fiii oamenilor. Iar viclenia, şiretenia, minciuna şi făţărnicia se află aproape în toţi. « S-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciune a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. »(Psalm 11, 1-2). Unul înşală, altul minte, al treilea şi al patrulea fac la fel, deci trebuie să ne păzim şi să ne temem de oricine. Inima omului este "mai vicleană decât orice şi foarte stricată "(Ier. 17, 9).

De se întâmplă să avem prieteni care mai apoi devin vrăjmaşii noştri, aflăm astfel că ei au fost prieteni mincinoşi. Prietenul sincer este întotdeauna prieten. Avem mulţi prieteni când suntem fericiţi – aceştia sunt ca umbra pe timpul însorit, dar când se ascunde strălucirea fericirii noastre şi ziua bunăstării noastre se întunecă, atunci ei ca umbra se îndepărtează de la noi şi se ascund.

Din aceasta înţelegem limpede că prietenia lor a fost mincinoasă. Adevărata dragoste întotdeauna este alături de cei iubiţi – şi în fericire, şi în nefericire. Din unul, ea face doi, pentru că unde este unul, acolo se află şi celălalt, chiar dacă nu întotdeauna cu trupul, însă întotdeauna cu inima. Prieten adevărat este cel care nu ne părăseşte la necaz. Aşadar, caută-ţi un asemenea prieten cu atât mai mult astăzi, când oamenii învaţă până şi cum să înşele, cum să ademenească, să batjocorească şi să se clevetească unul pe altul.

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată(paginile 453-454)

Sursa foto : http://egophobia.50webs.com/16/imagini.html

Cerşetorul( I )

« Vezi-ţi, omule, sărăcia ! Dumnezeu îţi dăruieşte totul, ca unui cerşetor şi sărac. Îţi dăruieşte toate ale Sale, pentru că tu nu ai nimic. »

***

« Prin urmare, trebuie să ne ajutăm la nevoie unul pe altul. Toate câte le avem sunt bunătăţile lui Dumnezeu, de aceea şi trebuie să le chivernisim după voia Sa.

Casa noastră trebuie să slujească pentru odihna aproapelui nostru ;

hrana noastră trebuie să-l hrănească pe aproapele nostru ;

argintul şi aurul nostru trebuie să vină în ajutor nevoilor aproapelui nostru ; dobitoacele noastre trebuie să slujească şi celorlalţi oameni ş. a. m. d. »

***

Vedem în lume că există mulţi cerşetori. Cerşetor este acela care nu are nimic, nici mâncare, nici îmbrăcăminte, nici casă, nici bani, nici celelalte necesare traiului, ci toate le cere de la oameni şi le primeşte de la ei. Într-o asemenea sărăcie se află toţi oamenii, de la cei distinşi până la cei nevoiaşi, de la cei bogaţi până la cei sărmani, de la stăpâni până la robi ; şi, într-adevăr, cerşetor este tot omul, chiar dacă nu-şi cunoaşte lipsa.

1) Oricât de multe ar avea, nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu, nimic nu are de la el însuşi, ci primeşte de la Dumnezeu( vezi I Cor. 1, 7). Dumnezeu, ca un Bun şi Îndurat, Îşi deschide vistieria şi dăruieşte tuturor toate, cu mâna Sa cea atoatedarnică. Aurul, argintul, arama, sunt avuţia lui Dumnezeu şi ne servesc nouă în nevoile noastre. Mâncarea cu care ne hrănim, băutura cu care ne potolim setea, ne răcorim şi ne mângâiem, îmbrăcămintea cu care ne acoperim şi ne încălzim ; casa în care ne odihnim şi ne adăpostim de vreme rea şi de furtună, focul la care ne încălzim şi la care ne fierbem mâncarea ; aerul prin care ne păstrăm viaţa ; lumina cu care ne luminăm ; dobitoacele toate, animalele sălbatice, păsările şi peştii – care slujesc nevoilor noastre, şi celelalte, toate sunt avuţia lui Dumnezeu(vezi Psalm 23, 1). El, ca un iubitor de oameni, după bunătatea Sa, ne dăruieşte toate acestea ca unor cerşetori, necăjiţi şi nenorociţi. De aceea, toate cele necesare vieţii noastresă i le cerem în rugăciune : « Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi ». Prin pâine se înţelege tot ceea ce ne este de trebuinţă pentru întreţinerea vieţii noastre.

Vezi-ţi, omule, sărăcia ! Dumnezeu îţi dăruieşte totul, ca unui cerşetor şi sărac. Îţi dăruieşte toate ale Sale, pentru că tu nu ai nimic. Altfel, nu ai putea trăi nici măcar o clipă. Dumnezeu cunoaşte lipsa şi sărăcia ta şi Îşi deschide vistieria, din care îţi dăruieşte bunătăţile Sale pentru trebuinţele vieţii tale. Din ceasul naşterii şi până în ceasul morţii tale, El îţi arată propria sărăcie. Gol te naşti, vii în lume fără nimic ; gol ieşi din lume, deci pleci tot fără nimic(vezi Iov 1, 21 ; Tim. 6, 7). Tot ceea ce agoniseşti de la naştere până la moarte numai ţie îţi slujeşte şi toate sunt bunătăţile lui Dumnezeu, iar nu ale tale. Dumnezeu îţi dăruieşte toate acestea ca unui sărac şi necăjit, căci fără acestea nu poţi trăi.

Învaţă deci :

Să-ţi cunoşti sărăcia şi nenorocirea şi, astfel, să te smereşti. Eşti cerşetor şi sărac, căci nu ai nimic al tău, ci toate le primeşti de la Dumnezeu.

Să cunoşti bunătatea dumnezeiască, care toate ni le dăruieşte nouă, celor cerşetori şi săraci.

Să-I mulţumeşti pentru toate lui Dumnezeu, ca Dătătorul tuturor bunătăţilor noastre. De la El primim orice bunătate, fără vreun merit al nostru. Întotdeauna, cu vrednicie şi cu dreptate să-I mulţumim pentru toate. Slavă lui Dumnezeu, Binefăcătorului, pentru toate !

De aici, vedem că toţi oamenii sunt deopotrivă întru sărăcie şi necaz. Sărăcia îi face pe toţi egali. Fie că cineva deţine mult, fie că deţine puţin, nimic nu este al său, ci este un bun străin.

De aceea, nimeni nu trebuie să se înalţe asupra celorlalţi şi să-i dispreţuiască pe ceilalţi. Tot ceea ce are cineva este, de fapt, bun străin, iar nu al lui. De ce să te mândreşti cu cele străine ?

Prin urmare, trebuie să ne ajutăm la nevoie unul pe altul. Toate câte le avem sunt bunătăţile lui Dumnezeu, de aceea şi trebuie să le chivernisim după voia Sa. Casa noastră trebuie să slujească pentru odihna aproapelui nostru ; hrana noastră trebuie să-l hrănească pe aproapele nostru ; argintul şi aurul nostru trebuie să vină în ajutor nevoilor aproapelui nostru ; dobitoacele noastre trebuie să slujească şi celorlalţi oameni ş. a. m. d.

Aceste învăţături şi altele asemenea le desprindem din cunoaşterea sărăciei noastre şi a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi. Aceasta este sarăcia cea vremelnică, materială, căreia îi suntem supuşi cu toţii.

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată(paginile 451-453)

Sursa foto :

http://www.citynews.ro/maramures/din-oras-10/video-22-de-cersetori-ridicati-din-intersectiile-orasului-baia-mare-21484/

"Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun."

Duminica a treisprezecea după Cincizecime

Sfânta Evanghelie

“Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. »(Mt. 21, 33-44)

***

[ I Cor. 16, 13; Mt. 21, 33-44]. “Dar Maria şi-a ales partea cea bună”(Lc. 10, 42). Adormirea Maicii Domnului ne înfăţişează sfârşitul cel bun al acestei alegeri. Mântuitorul însuşi a venit la Adormirea Ei ca să-i primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi ; acelaşi lucru îl întâlnesc în felurite chipuri şi trepte, toţi cei ce au ales partea cea bună. În ceasul alegerii, acest sfârşit se întrevede numai, prin nădejde, şi într-o oarecare măsură este chiar pregustat, dar apoi ostenelile, luptele şi silinţele se perindă una după alta, întunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare rămâne bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentrul drumeţul pe care l-a prins seara. Nădejdea este dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorniciei în lucrarea începută, iar tăria nădejdii este credinţa. Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.