Doina
De la Nistru pân' la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinatate.
Din Hotin şi pân la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi strainul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au facut duşmanii cale,
Din Satmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul!
Îndărat tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se 'ndeamnă,
Nici îi este toamna, toamna,
Nici e varaăvara lui,
Şi-i strain în tara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s'aşează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi desbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Si isvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În seama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua 'ntreagă, noaptea 'ntreagă,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca să 'ţi mântui neamul tău!
Tu te 'nalţă din mormânt,
Să te aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s'aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri 'n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toti duşmanii or să piara
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
