Icoana Sf. Fanurie din Rodos

Sursa: http://orthodoxwiki.org/Image:PhanouriosRhodes25h.JPG

Se cunoaşte viaţa Sfântului Fanurie în special din icoana sa care s-a descoperit în Rodos sau Cipru.

O descoperire întâmplătoare, făcută de păgâni nomazi, nu de creştini, l-a adus la lumină pe acest sfânt necunoscut când o bandă de tâlhari arabi, care devastaseră insula Rodos, a găsit printre ruinele unei biserici antice un grup de icoane, printre alte artefacte. Toate icoanele erau într-o stare degradată sau aproape distruse, cu excepţia uneia, care se arăta aşa de nouă şi de proaspătă de parcă ar fi fost pictată abia cu o zi în urmă. Icoana a fost trecută cu vederea de arabi, care nu i-au dat nicio importanţă. Aflaţi la ceva distanţă, nişte călugări ascunşi au observat acest fenomen şi au aşteptat cu răbdare până ce arabii au plecat şi au alergat apoi să recupereze această minunată icoană atât de bine păstrată. Ei au văzut un chip de sfânt clar conturat, iar numele înscris pe ea în litere distincte era: « Fanourios ». La o mai atentă examinare, monahii au căzut în genunchi în faţa a ceea ce au văzut. În jurul sfântului erau desenate 12 tablouri, în fiecare dintre acestea Sfântul Fanurie fiind reprezentat în timp ce îndura o crudă forma de tortură, într-un stil realist care sugerează că artistul trebuie să fi fost martor la atrocităţi. Ei s-au grăbit să vadă dacă vreuna din celelalte icoane mai era într-o stare atât de bună, dar ,deşi erau toate în acelaşi stil, de aceeaşi mărime şi formă, toate erau foarte vechi şi foarte neclare. După o cercetare atentă, s-a ajuns la concluzia că această icoană a Sf. Fanurie făcea parte din grupul exhumat după nenumărate secole, iar prospeţimea ei era o manifestare divină a sfinţeniei acestui om, despre care erau acum hotărâţi să afle mai multe. Dar ani de cercetări n-au adus nimic şi nu s-a mai aflat nimic în plus despre Sf. Fanurie, faţă de ziua în care icoana a fost scoasă de sub ruinele vechii biserici greceşti. Scenele de tortură din icoana nu ofereau nicio altă indicaţie decât că Sf. Fanurie a fost bătut cu pietre, jupuit, întemniţat, adus în faţa judecatorului, legat pe o roată, ars cu făclii, aruncat la animale sălbatice, zdrobit cu bolovani, ţinând cărbuni încinşi, in timp ce un demon zbura, proiectat pe un fundal de flăcări. Toate aceste orori arătau că Fanurie a fost unealta aparent indestructibilă a lui Dumnezeu, iar prin ele însele erau suficiente pentru a-i proba sfinţenia. Arhieoiscopul Milos/ Nil al Rodosului a tras concluzia că icoana însăşi era o mărturie suficientă pentru a demonstra că Fanurie era omul lui Dumnezeu, aşa că a cerut Patriarhului să convoace un sinod care să-l proclame oficial pe Fanurie sfânt, după care s-a ridicat o catedrală pentru cinstirea sfântului, în care s-a pus la închinare sfânta icoană. Fanurie, pierdut secole întregi printre ruinele bisericii, a devenit sfântul patron al lucrurilor pierdute. Până în prezent numele său este invocat când rugătorii cer recuperarea lucrurilor pierdute.

Martiriul

Icoana originală este destul de mare. În centru este un portret al sfântului ţinând o lumânare în mâna dreaptă şi de jur împrejur sunt12 imagini mai mici arătând fiecare treaptă a martiriului său. Reprezentarea fiecărei ilustraţii este următoarea :

1. Sfântul stă în faţa unui magistrat roman şi îşi apără credinţa creştină.

2. Soldaţii îl bat pe sfânt peste cap şi peste gură cu pietre pentru a-l sili să-şi renege credinţa creştină.

3. Sfântul rămâne liniştit, ceea ce-i înfurie pe soldaţi. Ei sunt arătaţi aruncându-l la pământ şi bătându-l cu bastoane şi pari într-o nouă încercare de a-l sili să-şi lepede credinţa.

4.Sfântul este acum în închisoare. Este reprezentat complet gol, în timp ce soldaţii îi smulg carnea cu nişte unelte de fier.

5. Sfântul este tot în închisoare. Este înfăţişat rugându-se lui Dumnezeu, poate ca să-i dea putere să îndure torturile.

6. În următoarea ilustrată, Sfântul Fanurie stă în faţa magistratului roman apărându-şi din nou convingerile. Expresia feţei sfântului este calmă.

7. În această imagine este clar că magistratul roman l-a condamnat pe sfânt la moarte pentru a fi rămas neclintit în credinţa sa, ca în imaginea a şasea. Sfântul este reprezentat din nou gol, în timp ce torţionarii îi ard trupul.

8. Aici torţionarii folosesc mijloace mecanice de tortură asupra sfântului. E legat de un mecanism care se roteşte spre a-i sfărâma oasele. Deşi trupul său suferă din greu pentru Domnul, privirea sa este paşnică şi răbdătoare.

Traducere de pe Orthodox Wiki.

http://orthodoxwiki.org/Phanourios

Predica P. S. Sebastian la prăznuirea Sfântului Mucenic Fanurie

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

prăznuim astăzi pe unul dintre ocrotitorii acestui sfânt locaş, pe Sfântul Mucenic Fanurie. Despre Sf. Fanurie nu se ştie când anume a trăit şi a pătimit. Se cunoaşte doar că pe la 1500 au fost descoperite moaştele sale undeva, în munţii Insulei Rodos. Şi iată cum au fost descoperite sfintele moaşte : păstoreau prin munţii aceia păstori cu oile, şi la un moment dat, undeva, unde se afla o peşteră, au zărit o lumină mare strălucind. Ziua strălucea şi noaptea lumina ca şi cum era o făclie. Şi din curiozitate sau gândindu-se că ar putea fi o comoară care stăluceşte în razele soarelui, n-au voit să se întoarcă acasă păstorii înainte de a cerceta peştera aceea spre a vedea oare ce anume străluceşte acolo. Şi fiind locul acela foarte stâncos, s-au legat cu frânghii şi au coborât până la peştera în care strălucea lumina. Şi intrând înăuntru, au aflat moaştele Sf. Fanurie întinse la pământ, iar pe pieptul său sta scris, pe un sul de piele de animal, întreaga sa viaţă.

Iată care a fost viaţa Sfântului Fanurie:

Pe când era copil şi avea 12 fraţi, tatăl lui era foarte bogat, negustor, iar mama lui o femeie cumsecade, nefiind creştini, pentru că în zona aceea unde trăiau ei nu pătrunsese încă atât de bine creştinismul. Tatăl lui, bogat, poate cel mai vestit dintre negustorii din acel ţinut, fiind invidiat, într-o zi când se întorcea de la neguţătoria sa încărcat de lucruri, încărcart de bani, a fost prădat, bătut şi omorât. Şi astfel au rămas cei treisprezece copii orfani, împreună cu mama lor.

Mama lor, însă, neştiind nimic din afacerile tatălui lui Fanurie, îndată vecinii şi prietenii, dar mai ales duşmanii, venind, au început să-i ceară femeii, zicând cum că dăduseră cu împrumut mortului, fel de fel de daruri, de lucruri şi bani. Iar femeia, credulă şi fără sprijin, a dat, una câte una, toate avuţiile pe care le strânsese soţul ei. Aşa se face că ea a rămas atât de săracă, încât nu mai avea cu ce să-şi crească copiii. Fanurie era cel mai mare dintre ei şi avea de acum 12-13 ani ; înţelegea suferinţa, înţelegea osteneala şi tristeţea de pe chipul mamei sale, care se străduia în fel şi chip să poată hrăni treisprezece copii şi adeseori o lăuda pe mama lui în faţa celorlalţi colegi şi tovaraşi de joacă, aşa cum fac şi copiii noştri, spunând despre mama lui că este o mamă deosebită şi cu multă osteneală îşi creşte cei treisprezece copii.

Şi întâlnind într-o zi un coleg mai invidios şi mai răutăcios, acesta i-a descoperit taina despre cum mama lui reuşea să-i hrănească. I-a spus lui Fanurie : « Ia s-o urmăreşti pe mama ta şi să vezi cât este de cinstită şi de bună. Noaptea, după ce vă hrăneşte şi vă culcă pe voi, urmăreşte-o şi vezi ce face ! »

Şi, curios fiind Fanurie, a pornit-o într-adevăr, pe urmele sale. A văzut-o cum, după ce i-a hrănit şi i-a culcat, s-a ridicat din pat, şi-a schimbat rochia cu care trăia şi cu care o ştiau cei treisprezece copii ai săi cu o rochie de seară, o rochie de petrecere, şi-a uns faţa cu aromate şi cu parfumuri şi a ieşit. Iar Fanurie a urmărit-o să vadă unde merge. Şi a intrat aceasta într-un local de noapte unde, urcându-se pe scenă, a început să danseze şi să cânte, spre bucuria celor care petreceau şi care erau, în general, ameţiţi de băutură. Şi uimit fiind tânărul Fanurie, n-a putut decât să strige : Mamă !

Iar aceasta, văzând că taina ei a fost descoperită de fiul ei cel mare, a căzut imediat la pământ ca fulgerată şi a leşinat. A ieşit Sf. Fanurie deznădăjduit şi umilit şi n-a mai voit să se întoarcă acasă. Şi rugându-se de nişte corăbieri să-l treacă marea, a mers departe. Şi întâlnind un pustnic, l-a rugat să-l înveţe şi pe el meşteşugul său. Nemaivoind să audă niciodată de mama lui şi de fraţii lui, a cerut părintelui să-l înveţe să postească, să-l înveţe să se roage, să-l înveţe credinţa creştină despre care el nu ştia nimic. Astfel, cu multă osteneală a petrecut Sf. Fanurie ani îndelungaţi în pustie. Dar nu-l părăsea amintirea mamei, pe care a lăsat-o în localul acela de noapte, şi amintirea fraţilor, despre care nu mai ştia nimic de ani de zile şi într-o zi a cerut părintelui său binecuvântare să meargă să o vadă pe mama sa şi să-i ceară iertare pentru ceea ce a făcut. Şi întorcându-se Fanurie în cetatea sa, a aflat că mama lui nu căzuse leşinată în noaptea aceea, ci căzuse moartă, iar fraţii săi, toţi doisprezece, au fost luaţi de rudenii, astfel încât nimeni nu mai ştia unde este fiecare. Întorcându-se în pustie, Sf. Fanurie a înţeles că nu mai poate ajuta mamei lui şi fraţilor lui decât cu rugăciunea... şi a început mai cu dinadinsul a spori rugăciunea şi postirea şi se ruga lui Dumnezeu să-i ierte pe fraţii lui şi pe mama lui.

Aşa a petrecut Sf. Fanurie în pustie, sporind cu rugăciunea, cu credinţa şi cu faptele cele bune, întrecând până şi pe părintele său, pustnicul Şi pentru aceasta a început Sf. Fanurie să săvârşească minuni, căci i-a dăruit Dumnezeu darul facerii de minuni, darul rugăciunii celei neîncetate, darul postirii desăvârşite şi al celorlalte fapte bune, cu care s-a sfinţit... Şi voind Dumnezeu ca să-i întoarcă pe mulţi la credinţa creştină, a voit ca la un moment dat Sfântul să părăsească pustia şi să călătorească prin câteva cetăţi, învăţând pe oameni credinţa cea adevărată creştinească. Însă nu vedeau mulţi cu ochi buni faima sa şi credinţa sa ; în fiecare cetate în care mergea propovăduind pe Dumnezeul cel adevărat, în cele din urmă, din cauza răutăţii şi invidiei oamenilor, era cât pe ce să fie arestat şi să fie condamnat la moarte pentru această credinţă creştină... Aşa a ajuns într-o cetate în care stăpânitorului cetăţii îi era bolnavă singura fiică şi, încercând vrăjitori şi descântători, vraci şi doctori, aşa cum erau în vremea aceea, să-i tămăduiască fiica, nici unul dintre aceia n-a putut, iar fata a murit. Atunci unul dintre sfetnicii stăpânitorului aceluia i-a spus : « Este un om aici în cetate care nu foloseşte nici doctorii, care nu rosteşte nici formule magice, dar care vindecă numai cu cuvântul şi cu credinţa într-un Dumnezeu străin nouă. Acela se zice că face minuni nemaiîntâlnite »...

A venit Sf. Fanurie şi a intrat în casa în care era copila moartă. Şi rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, a chemat puterea Lui şi, ridicând copila cu mâna, a înviat-o. Şi au crezut cu toţii în Mântuitorul Iisus Hristos şi au cerut să fie botezaţi. Şi i-a botezat Sf. Fanurie şi i-a învăţat tainele credinţei creştine. Numai că vrăjmaşul diavol, care nu vede cu ochi buni credinţa şi care n-a văzut cu ochi buni înmulţirea credinţei şi Botezul atâtora în numele Mântuitorului Iisus Hristos, a adus invidia şi răutatea la conducătorul căruia îi fusese înviată fiica şi i-a băgat în cap că Sf. Fanurie era cel mai mare dintre vrăjitori, pentru că el a provocat moartea fiicei lui, ca după aceea tot el, ridicând-o din morţi, să cucerească cetatea şi să se facă el împărat. Atâta i-a trebuit mai marelui cetăţii care, uitând de tot ceea ce primise bun prin mâinile Sf. Fanurie, a trimis să fie prins şi, aducându-l în faţa lui slujitorii, a poruncit să fie bătut, a poruncit să fie schingiuit până când, în cele din urmă, a fost condamnat la moarte, să i se taie capul. Şi fiind condamnat la moarte, Sf. Fanurie a rostit această ultimă rugăciune :

« Doamne Dumnezeul meu, fă ca toţi aceia care vor face nouă turte de făină şi ulei sau nouă plăcinte pentru săraci în amintirea mamei mele să primească de la Tine orice vor cere ei în numele meu ! »

Şi în felul acesta dându-şi duhul, a rămas Sf. Fanurie în conştiinţa celor care au citit viaţa sa şi au auzit de petrecerea sa, ca unul pe care trebuie să-l cinstim prin aceste nouă turte sau plăcinte pentru iertarea păcatelor mamei sale, care a murit dansând şi cântând pentru petrecerea şi cheful oamenilor.

***

Aceasta este, dragii mei, pe scurt, viaţa Sf. Fanurie, şi mulţi dintre dumneavoastră îi ştiţi viaţa şi aţi şi făcut aceste plăcinte sau turte cerând de la Dumnezeu ceva pentru viaţa dumneavoastră. Sunt creştini cărora, după ce au făcut nouă zile la rând aceste turte, li s-a arătat Sf. Fanurie ! Să ne rugăm şi noi Sf. Fanurie să ia binecuvântare de la Dumnezeu pentru noi, împlinind cererea noastră Învăţăm de la Sf. Fanurie şi nu numai de la el, ci de la toţi sfinţii pe care-i prăznuim, cum au înţeles ei viaţa de creştin.

Cât de mult se rugau ei şi cât de puţin ne rugăm noi !

Cât posteau ei şi cum petreceau în pustie, hrănindu-se cu miere sălbatică şi lăcuste, cu rădăcini, plante sălbatice care cresc în pustie, iar noi nu ne mai săturăm de atâtea şi atâtea bunătăţi cu care încercăm să ne potolim pofta cea nesătulă şi lăcomia !

Cât de mult se rugau ei şi cât de puţin ne rugăm noi !!!

Cât de multă iubire aveau ei şi cât de puţină iubire şi cât de multă invidie, asemeni celor care l-au dat pe Sf. Fanurie pe mâna judecătorilor, avem noi !

Şi de ce oare îi cinstim pe sfinţi ? Ca să spunem astăzi o poveste frumoasă ? Vai, ce poveste frumoasă a spus astăzi Părintele!

Îi cinstim pe sfinţi ca să învăţăm ceva de la ei!

Dumnezeu i-a sfinţit pe ei ca să ne arate nouă că şi noi ne putem sfinţi. I-a ajutat pe ei să postească, să se roage şi să iubească pentru ca să ne arate nouă că şi noi putem să facem aceasta, chiar şi când zicem că nu putem. Nu pot, Părinte. Nu pot să postesc. Ce atâta rugăciune ? Ce atâta biserică ?...şi toate celelalte !

Sfinţii au trăit toate aceste experienţe din plin. Dumnezeu i-a binecuvântat cu viaţa veşnică şi i-a binecuvântat până şi cu nestricăciunea trupului acestuia. Şi stau mărturie sfinţii că putem să facem din viaţa noastră o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Ei n-au fost dumnezei, au fost oameni ca şi noi, ba încă unii foarte păcătoşi. Sf. Maria Egipteanca a fost desfrânată ani de-a rândul, profesionistă...dar ea, la un moment dat, întorcându-se, L-a cucerit pe Dumnezeu de aşa manieră încât a ajuns să fie pictată pe perete şi să-i sărutăm picioarele !

Ce înseamnă asta ?

Oricât ai fi de nenorocit, crimă de ai fi făcut, orice ai fi săvârşit ca om în viaţă, Dumnezeu poate face din tine un sfânt de pictat pe pereţi, dacă vei înţelege să termini cu răutatea şi să te schimbi! Iată de ce îi cinstim pe sfinţi !Pentru că ei pot să ne ajute atunci când noi nu mai putem. Ei pot să mijlocească la Dumnezeu putere pentru noi. Ei pot să ne facă sa putem atunci când noi zicem că nu mai putem.

Vedem, aşadar, în sfinţii lui Dumnezeu, mesagerii Lui, care pot aduce de la Dumnezeu daruri pentru noi, oamenii, care se pot ruga pentru noi la Dumnezeu, ca să ne împlinească dorinţele şi rugăciunile cu care venim în Sfânta Biserică. Să-l rugăm şi noi pe Sf. Fanurie ca Dumnezeu să ne dăruiască, prin rugăciunile lui, să ne îmbunătăţim viaţa. Să luăm exemplu din viaţa lui, să postim mai mult, să ne rugam mai mult, să iubim mai mult, să petrecem mai multă vreme cu Dumnezeu, aşa cum a făcut-o el în pustie, departe de toate plăcerile şi tentaţiile şi prostiile acestei lumi. El a preferat să trăiască în arşiţa nisipului şi a pustiei şi a lăsat tot ceea ce noi oamenii iubim de obicei, şi-L lăsăm pe Dumnezeu, Îl batjocorim pe Dumnezeu şi-L înjurăm pe Dumnezeu, pentru toate aceste lucruri trecătoare care nu valorează doi bani !

Să rugăm, aşadar, pe Sf. Fanurie să ne sfinţească viaţa noastră, să ne ajute şi pe noi să ne înţelegem menirea de a fi sfinţi. « Fiţi sfinţi ! », zice Domnul Dumnezeul nostru, « căci Eu sunt sfânt ». Ca să nu ziceţi că nu puteţi , iată sfinţi, care au avut mâini şi picioare şi cap, şi totuşi s-au sfinţit şi Dumnezeu i-a binecuvântat pe ei. Nu este minciună..

Să rugăm, aşadar, pe Bunul Dumnezeu să ne sfinţească şi pe noi şi să ne dăruiască ceea ce ne este de folos pentru viaţa aceasta, dar mai ales pentru cea viitoare. Amin.

Rostită pe 27 august 2004 la Filipeşti – Satul minier.

Sursa foto :http://www.episcopiaslatinei.ro/episcop/biografia/

Sursa icoanei : http://www.saintfanourios.org/